×

Cinema -- Data și ora publicării: 04.10.2017 13:19:05

SOLOMON-DOCUMENTAR-PREMIERĂ / Documentarul „Ouăle lui Tarzan” intră de vineri 6 octombrie în cinematografe



București (MEDIA EXPRES) / 4 oct 2017 / Documentarul „Ouăle lui Tarzan”, regizat de Alexandru Solomon și filmat în teritoriul disputat dintre Rusia și Georgia - Abhazia, va rula începând de vineri în mai multe orașe din țară, cu proiecții de gală în prezența regizorului la Iași, Gura Humorului și Focșani.

„Ouăle lui Tarzan” a avut premiera mondială la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) şi a fost selectat în competiţia de documentare a Festivalului de Film de la Karlovy Vary. În plus, el a fost inclus în competiția Russian Open Documentary Film Festival „Artdocfest” 2017, care va avea loc la Moscova în perioada 6 - 12 decembrie.

Documentarul lui Alexandru Solomon vorbeşte despre utopii, despre primul institut de primatologie din lume, aflat la Suhum, şi experimentele făcute acolo, şi este o dramă metaforică despre destinele asemănătoare ale maimuţelor şi oamenilor.

Imaginea poartă semnătura lui Radu Gorgos, montajul a fost realizat de Sophie Reiter, iar sunetul de Marin Cazacu, Franck Rivolet şi Cristinel Şirli. Producători sunt Ada Solomon, Cedric Bonin şi Pascaline Geoffroy.

Filmul este o producţie Hi Film Productions (România), în coproducție cu Seppia (Franța) cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (România), Aide au Cinémas du Monde – CNC (Franța), Eurométropole de Strasbourg, Eurimages, Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, Procirep-Angoa și cu participarea HBO Europe.

Cu sprijinul financiar al HAPPYCINEMA®, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești și Polisano Pharmaceuticals. 

Proiecții de gală în prezența regizorului Alexandru Solomon sunt programate să aibă loc la Iași (vineri, 6 octombrie, ora 19.00, la Cinema Victoria), Gura Humorului (sâmbătă, 7 octombrie, ora 18.00, la Casa de Cultură) și Focșani (duminică, 8 octombrie, ora 16.00, la Happy Cinema).

Filmul va rula în București (Cinema City AFI Cotroceni, Cinema Muzeul Țăranului, Hollywood Multiplex, Grand Cinema and More Băneasa, Happy Cinema, Cinemateca Union, Cinema Europa), Baia Mare (Cinema Dacia), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cinema One), Brăila (Cinema Central), Buzău (Happy Cinema), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex Tomis), Craiova (Cinema Modern), Focșani (Happy Cinema), Gura Humorului (Casa de Cultură), Iași (Cinema Victoria), Odobești (Casa de Cultură), Pitești (Cinema Trivale, Cinema „Sebastian Papaiani”), Slobozia (Casa de Cultură), Târgu Mureș (Cinema Arta), Timișoara (Cinema City Shopping City, Cinema Timiș).
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL