×

Timp liber -- Data și ora publicării: 01.07.2018 15:14:14

BUZZCEE-FILME GRATIS / BuzzCee invită publicul la filme cu proiecții gratuite în perioada 2-8 iulie la Buzău



București (MEDIA EXPRES) / 1 iul 2018 / De luni 2 iulie și până duminică 8 iulie la Buzău are loc cea de-a 3-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film BUZZ CEE, festivalul internațional de film dedicat regiunii Europa Centrală și de Sud-Est, inclusiv Grecia și Turcia care își propune să promoveze producții de calitate din țările din regiune și să aducă la Buzău filme care ajung rareori pe marile ecrane din România.

Potrivit organizatorilor, anul acesta au fost înscrise aproximativ 2.000 de filme din 25 de ţări, iar festivalul va difuza peste 60 de filme in competiţie şi proiecţii speciale de-a lungul celor şapte zile. Secţiunile din cadrul competiţiei sunt: lungmetraj, film documentar, scurtmetraj şi scurtmetraj studenţesc.

Centenarul România 100 va fi marcat prin proiecția unor filme realizate în perioada Partidului Comunist precum: „Dacii” (1976), “Mihai Viteazul” (1970), “Columna” (1968), “Haiducii lui Șaptecai” (1970), “Ștefan Cel Mare – Vaslui 1475” (1975), “Zestrea Domniței Ralu” (1972) dar și un „Calup Documentare România 1912-1984”.

„Suntem foarte încântaţi că am ajuns deja la cea de-a treia de BUZZ CEE. Încă din 2016, buzoienii şi-au arătat sprijinul faţă de această idee, iar anul trecut am avut peste 6.000 de spectatori în sălile de proiecţii. E un semn că evenimentul nostru a devenit unul foarte aşteptat şi invităm din nou publicul să ni se alăture la vizionarea unor filme foarte bune”, a declarat Mihaela Constantinescu, director al BUZZ CEE.

“Mă bucur că Festivalul Internaţional de Film de la Buzău a ajuns, cu sprijinul Primăriei Buzău, la cea de-a treia ediţie în 2018 şi că publicul spectator va putea, timp de o săptămână, să urmărească producţii de calitate din Romania şi Europa. Anul acesta marchează Centenarul României, iar BUZZ CEE va difuza o serie de filme româneşti importante din punct de vedere istoric. Invit buzoienii să se bucure de proiecţiile din cadrul festivalului şi le doresc vizionare plăcută”, transmite şi Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

Printre filmele înscrise în competiţia de lungmetraj se numără “SECRETUL FERICIRII”, o comedie românească, regizată de Vlad Zamfirescu, despre o seară între prieteni în care Toma îşi împinge soţia şi amicul în situaţii absurde, căutând să-i facă să dezvăluie presupuse secrete.

“Seducătorii”, de Jan Henrik Stahlberg, este o comedie germană în care Rocky, trecut de 50 de ani, un Casanova ale cărui zilele s-au dus, asaltat de un tânăr nepriceput în tehnicile seducției care pretinde că este fiul său.

Printre documentarele proiectate se numără “Revoluția Breakdance”, în regia lui Steve Won, o poveste despre Flying Steps, un grup de breakdance veteran pe scena germană care se luptă cu păstrarea carierei şi a familiei, dar și cu mobilitatea de B-Boy timp de 20 de ani.

“Voiaj la clasa a 3-a” este un documentar regizat de rusul Rodion Ismailov despre cel mai lung tronson de cale ferată din lume, care uneşte Moscova de Vladivostok. Din vagoanele de clasa a 3-a documentarul extrage personaje şi poveşti, anecdote şi amiciţii pe care le organizează într-un portret sincer şi uman al Rusiei de azi, cu toate contradicţiile şi năzuinţele, resemnările şi fascinaţiile cetăţeanului de rând.

Primul film în proiecție la BuzzCee, luni, 2 iulie, de la ora 17:00 la Sala Teatrului George Ciprian, este în cadrul Centenarului România 100 - filmul "Dacii" (1967), în vreme ce documentarul „Dacii liberi” este proiectat joi, 5 iulie, de la aceeași oră și la aceeași sală. Documentarul realizat în 2018 de Andrei Gorgan şi Monica Lăzurean-Gorgan vorbește despre locuitorii unui sat presupus dacic, un grup cu convingeri mistice, administratorul sitului UNESCO Sarmisegetuza Regia şi participanţii la Congresele de Dacologie. Toți sunt uniţi de pasiunea comună pentru daci, dar despărţiţi de perspectivele diferite asupra unei perioade istorice tot mai populare în România.

Ediţia a treia BUZZ CEE se va încheia cu proiecţia “Dovlatov”, filmul regizorului Alexey German Jr. dublu premiat anul acesta la Berlin, care urmăreşte şase zile din viaţa renumitului scriitor satiric Sergei Dovlatov, a cărui viziune depăşea constrângerile Rusiei Sovietice din anii '70. Împreună cu poetul şi prietenul său, Iosif Brodsky, Dovlatov a luptat pentru menţinerea talentului şi integrităţii sale, fiind martor în acelaşi timp la suprimarea celorlalţi colegi de breaslă de către un sistem puternic, de neclintit, de care vor scăpa ulterior odată cu emigrarea în New York, lăsând în urmă tot ce au construit. 

Proiecţiile filmelor din festival vor avea loc la: sala Teatrului George Ciprian, Sala Amfiteatru a Centrului Judeţean de Cultură şi Artă şi la Muzeul Judeţean Buzău.

La fel ca la ediţiile anterioare, intrarea la toate filmele din cadrul festivalului va fi liberă. Programul festivalului este online la adresa http://www.buzzcee.ro/program-festival/.

BUZZ CEE 2018 este un proiect finanţat de Primăria municipiului Buzău şi Centrul Naţional al Cinematografiei și organizat de asociația CulturALL. 
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL