×

Comunicaţii -- Data și ora publicării: 02.10.2018 14:04:52

TELEKOM-IMW2018-PROGRAM / Telekom Romania este partenerul principal pentru al şaptelea an consecutiv la Internet & Mobile World 2018



București (MEDIA EXPRES) / 2 oct 2018 / Telekom România este pentru al şaptelea an consecutiv partener principal al Internet & Mobile World, eveniment care va avea loc pe 3 şi 4 octombrie la Romexpo, unde compania va prezenta câteva soluţii inteligente de smart mobility şi smart education în spaţiul expoziţional din cadrul evenimentului dedicat tehnologiei.

Telekom va prezenta o soluţie pentru managementul transportului public, o alta pentru alimentarea vehiculelor electrice şi o soluţie integrată de bike sharing sunt cele trei solutii de smart mobility despre care vizitatorii expoziţiei vor putea afla detalii la standul Telekom România.

Catalogul electronic şi tabla interactivă se vor afla şi ele printre soluţiile prezentate anul acesta, sub umbrela smart education.

Miroslav Majoros, CEO Telekom Romania va fi prezent la eveniment şi va expune strategia companiei de susţinere a dezvoltării şi eficientizării economiei româneşti prin intermediul tehnologiei şi digitalizării.

Soluţia pentru managementul transportului public contribuie la optimizarea calităţii transportului public şi la îmbunătăţirea experienţei călătorilor, municipalităţile pot planifica mai uşor activitatea tuturor vehiculelor din reţea şi au acces în timp real la informaţii despre traseul şi starea de funcţionare a vehiculelor. Aceste informaţii le ajută să îmbunătăţească programul de mentenanţă a parcului auto, să optimizeze vânzarea biletelor, să gestioneze mai uşor situaţiile neprevăzute apărute pe rutele vechiculelor, să îmbunătăţească orele de funcţionare pe baza numărului de pasageri şi să gestioneze mai eficient semafoarele.

Soluţia inteligentă de mobilitate de tip bike sharing a fost creată cu scopul de a veni în sprijinul proprietarilor de biciclete destinate închirierii, soluţia, implementată în staţii de bike sharing special amenajate, include un terminal de închiriere inteligent unde poate fi achitată cursa, o staţie cu sistem de blocare electromagnetic şi un sistem de alimentare cu energie. Prin intermediul unei aplicaţii concepută pentru comunicarea facilă a informaţiilor legate de închirierea bicicletelor, utilizatorii sunt ghidaţi pentru a localiza staţiile de bike sharing, a debloca bicicletele şi a le parca atât pe traseu, cât şi la finalul cursei.

În cadrul Internet & Mobile World 2018, Telekom Romania va prezenta o soluţie inteligentă pentru alimentarea vehiculelor electrice, care vine în sprijinul furnizorilor de servicii de alimentare electrică, proprietarilor de parcări şi conducătorilor de vehicule electrice, facilitând accesul la punctele de alimentare. Prin intermediul unei platforme ITC găzduită în cloud şi instalată pe infrastructura de alimentare, conducătorii auto au acces la o reţea internaţională de peste 10.000 de puncte de alimentare şi pot afla în timp real informaţii despre disponibiltatea reţelei, îsi pot rezerva loc pentru alimentarea vehiculului şi pot plăti contravaloarea serviciului.

Catalogul electronic contribuie la îmbunătăţirea procesului educaţional, eliminarea acţiunilor birocratice şi creşterea interacţiunii dintre elevi, părinţi şi profesori. Soluţia face parte dintr-un pachet educațional integrat, conceput de Telekom Romania pentru şcoli, care include tabletă și conectivitate la internet, plus acces la platforma de management educaţional Adservio. Prin intermediul acestui pachet elevii, părinţii şi profesorii au acces permanent la subiecte predate la şcoală, teme, note, absenţe şi pot comunica oricând pe teme cu caracter educaţional.

Telekom Romania a creat un set de instrumente intuitive integrate într-un software dedicat mediului educațional, sub denumirea de tabla interactivă. Soluţia încurajează comunicarea, argumentarea și dezbaterile în cadrul procesului de învăţare şi creşte gradul de atractivitate a conţinutului prezentat. Tabla interactivă include interfață touchscreen cu timp de răspuns rapid, software în limba română, aplicații multidisciplinare specifice curriculei educaționale din România si funcții avansate de înregistrare, salvare și reaccesare a lecțiilor.

Telekom Romania a intrat pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România, brandul aparţine Deutsche Telekom care deține pachetul majoritar și conduce activitatea companiei. Statul Român deține restul acțiunilor, prin intermediul Ministerului Comunicațiilor.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL