×

Revista presei -- Data și ora publicării: 15.11.2018 13:00:29

REVISTA PRESEI / 15 nov 2018 /



Grupul Digi, venituri de 3,5 miliarde de lei în nouă luni din 2018 şi un profit net de 88 mil. lei
Noii membri CNA au fost votați de Parlament. Cum se schimbă balanța politică în forul audiovizual
Lovitură majoră pentru Digi în Ungaria: A primit o amendă uriaşă de la Autoritatea de Concurenţă şi este investigată achiziţia Invitel
Consiliul Concurenţei: Comerţul cu haine, consultanţa IT şi canalele TV cu plată sunt pieţele cu cea mai mare concurenţă în 2018
Miroslav Majoros şi-a prelungit contractul de CEO al grupului Telekom România. “Voi fi la Bucureşti cel puţin şi în 2019”
RCS&RDS a pierdut în primă instanță procesul în care contestă o amendă de 7.000 de lei primită pentru că ar fi colectat și stocat excesiv datele personale / Vezi ce amenzi au primit Orange, Vodafone și Telekom pentru aceleași fapte
CEO Telekom România: Suntem în discuţii privind soarta contractului prin care clienţii noştri au acces la reţeaua 4G a Orange
Ovidiu Ghiman, Telekom: Ne apropiem cu paşi rapizi de un portofoliu de 300.000 de antreprenori pentru ofertele “Freedom”
Afacerile DIGI după primele nouă luni din 2018: Veniturile au crescut cu 9,9% până la 752 milioane de euro
Suspans pentru cei aproape 5 milioane de clienţi de telefonie mobilă ai Telekom România: vor mai avea acces la reţeaua 4G a Orange?
Telekom face bilanţul ofertei şoc lansate în urmă cu un an: contractele fără perioadă minimă şi netul nelimitat ne-au adus 200.000 de clienţi business
Viața bate vlogul. Pro TV Plus lansează un reality show cu vloggeri online. Câștigătorul Românii au talent din acest an, printre vloggeri
AUDIENȚE. Antena 1 și Pro TV, duel pentru primele locuri. Chefii au fost șefi la orașe, dar au pierdut țara și publicul tânăr
AUDIENȚE filme OCTOMBRIE. Pro TV a rămas neclintit. Cele mai urmărite filme și în octombrie. „Vedetele” lunii au fost Dwayne Johnson, Tom Cruise și Vin Diesel
UE va limita tarifele la apelurile telefonice între statele membre
S-a dat startul filmărilor pentru „Puterea dragostei”! Premiera show-ului matrimonial, luni 19 noiembrie, la ora 10:00, la Kanal D
Candidaţii pentru funcţia de membru titular în cadrul CNA, validaţi în Parlament
Gubernat şi Popescu îşi păstrează mandatele la CNA. Fost director adjunct al Muzeului Cotroceni şi un fost deputat de Ialomiţa, între noii membri ai Consiliului
Claudia Nicolae, fost consilier al ministrului Carmen Dan, director general al agenţiei naţionale de presă Agerpres
Deputații obligă posturile radio să prezinte opinia unui medic specialist în orice emisiune care abordează teme de sănătate
Șeful Vodafone România: Sper ca licența 5G să nu fie la fel de scumpă ca 4G
Unde dai și unde crapă! Disfuncționalitățile Telekom din vara anului 2017 au avut ca efect amendarea Vodafone cu 10.000 lei. Sancțiunea a fost aplicată în urma reclamației unui fost client RCS&RDS
Gala Povești cu Profit...made in Romania: Premierea oamenilor de business care și-au lăsat amprenta pe anul 2018. Postul Profit TV va fi lansat oficial
Ministerul Finanţelor cumpără 5.200 de computere, cu o valoare estimată la peste 24,2 milioane lei
Taxa de roaming va fi eliminată. Decizia luată de această țară de lângă România
Veste bună de la RCS&RDS. Anunțul așteptat de toți clienții


...



Grupul Digi, venituri de 3,5 miliarde de lei în nouă luni din 2018 şi un profit net de 88 mil. lei

Digi Communications (simbol bursier DIGI) a raportat venituri consolidate de 752 milioane de euro (3,5 mld. lei la cursul de schimb de 4,66 lei pentru un euro din raportul trimestrial) pentru primele nouă luni din 2018, plus 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, în timp ce profitul net s-a redus cu 57%, la 18,9 milioane de euro (88 mil. lei). „Am reuşit să atingem nivelul de 237 milioane euro EBITDA (profit operaţional înainte de amortizare - n. red.) la nivelul grupului, în creştere cu 10,6% faţă de primele nouă luni ale anului anterior, cu 81,7 milioane euro în T3/2018. Menţinând un ritm constant şi ridicat al investiţiilor, am reuşit să înregistrăm un free-cash-flow (FCF) de aproximativ 35 mil. euro, cumulat la nouă luni“, spune Serghei Bulgac, directorul general al Digi, companie cu 3,2 mld. lei capitalizare.
https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/grupul-digi-venituri-de-3-5-miliarde-de-lei-in-noua-luni-din-2018-si-un-profit-net-de-88-mil-lei-17651214

Noii membri CNA au fost votați de Parlament. Cum se schimbă balanța politică în forul audiovizual

Parlamentul a votat, mai mulți membri noi în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), după ce o parte din echipa ultimilor ani a ajuns la final de mandat. Conform legii, membrii forului audiovizual nu reprezintă entitățile politice care i-au propus în funcție, ci doar interesul public, însă acest lucru nu are nicio legătură cu realitatea: pot fi numărați pe degete membrii CNA care, de-a lungul timpului, s-au distanțat fie și accidental de linia politică a celor care i-au propus în funcție. Miercuri, au primit prin votul parlamentului un nou mandat în CNA trei dintre membrii care își încheie acum mandatul, anume Monica Gubernat, Răsvan Popescu și Orsolya-Eva Borsos. Alți patru sunt nou veniți în CNA: Ramona Elena Sorescu, Nicolae Bălașa, Alexandru Kocsis Cristea, Cristina Pocora.
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-22813655-noii-membri-cna-fost-votati-parlament-cum-schimba-balanta-politica-forul-audiovizual.htm

Lovitură majoră pentru Digi în Ungaria: A primit o amendă uriaşă de la
Autoritatea de Concurenţă şi este investigată achiziţia Invitel

Autoritatea de Concurenţă din Ungaria a deschis pe 14 noiembrie o investigaţie cu privire la achiziţia operatorului maghiar de telecomunicaţii Invitel de către sucursala locală a Digi (Digi HU), în vederea reanalizarii anumitor aspecte legate de anumite localităţi în care i-TV Digitalis Tavkozlesi Zrt. (una dintre filialele Digi HU) şi Invitel îşi suprapun activităţile. Astfel, Autoritatea de Concurenţă (GVH) a revocat decizia iniţială din mai 2018 prin care aproba achiziţia şi a amendat Digi HU cu aproximativ 280.000 euro (90 milioane HUF). Digi Communications a finalizat pe 30 mai achiziţia operatorului maghiar de telecomunicaţii Invitel Tavkozlesi pentru suma de 135,4 milioane euro, după aproape un an de la semnarea contractului de achiziţie, în 21 iulie 2017. ”Motivul afirmat de GVH pentru revocarea Decizie Initiale se bazeaza pe sustinerile ca Digi HU nu a comentat in mod proactiv in cadrul procedurii initiale de concentrare economica referitor la anumite informatii despre acoperirea teritoriala a serviciilor de comunicatii electronice furnizate de i-TV, care au fost folosite de GVH in adoptarea Deciziei Initiale”, se arată în comunicatul Digi publicat la BVB, semnat de directorul general al Digi Communications, Serghei Bulgac.
https://www.zf.ro/zf-24/bomba-a-explodat-in-aceasta-dimineata-lovitura-grea-pentru-companie-dupa-ce-a-primit-o-amenda-uriasa-17653250

Consiliul Concurenţei: Comerţul cu haine, consultanţa IT şi canalele TV cu plată sunt pieţele cu cea mai mare concurenţă în 2018

Comercializarea de îmbră­că­minte şi încălţăminte, serviciile de con­sul­tanţă IT, canalele TV cu plată, ser­viciile de arhitectură şi serviciile IT de out­sourcing sunt domeniile cu cea mai mare concurenţă din economie în 2018, arată datele unui raport al Consiliului Concureţei privind evoluţia concurenţei în sectoare-cheie. În topul sectoarelor cu cea mai mare concurenţă în 2018 se mai află producţia şi comer­cia­lizarea băuturilor spirtoase, serviciile de cloud (infras­tructură), distribuţia pie­selor auto, furnizarea energiei electrice şi pro­ducţia şi comercializarea medica­mentelor.
https://www.zf.ro/eveniment/consiliul-concurentei-comertul-cu-haine-consultanta-it-si-canalele-tv-cu-plata-sunt-pietele-cu-cea-mai-mare-concurenta-in-2018-17651352

Miroslav Majoros şi-a prelungit contractul de CEO al grupului Telekom România. “Voi fi la Bucureşti cel puţin şi în 2019”

Slovacul Miroslav Majoros va conduce şi anul viitor operaţiunile Telekom România, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicaţii fixe şi mobile de pe piaţă, cu un rulaj de aproape un miliard de euro pe an. “Am semnat o prelungire a contractului şi voi fi la Bucureşti cel puţin şi în anul 2019”, a declarat pentru ZF Miroslav Majoros. El a menţionat că prelungirea mandatului de CEO a fost agreată cu acţionarii în urmă cu mai multe luni. Majoros a devenit CEO al grupului Telekom România în 2016, după ce acţionarii au decis să-l schimbe înainte de expirarea mandatului pe germanul Nikolai Beckers.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/miroslav-majoros-si-a-prelungit-contractul-de-ceo-al-grupului-telekom-romania-voi-fi-la-bucuresti-cel-putin-si-in-2019-17648677

RCS&RDS a pierdut în primă instanță procesul în care contestă o amendă de 7.000 de lei primită pentru că ar fi colectat și stocat excesiv datele personale /
Vezi ce amenzi au primit Orange, Vodafone și Telekom pentru aceleași fapte

Tribunalul București a respins în data de 8 noiembrie cererea RCS&RDS de anulare a unei amenzi de 7.000 de lei aplicate în acest an de Autoritatea pentru Protecția Datelor (ANSPDCP) pentru că ar fi prelucrat în mod excesiv date cu caracter personal ale clienților, fără a avea consimțământul expres al persoanelor vizate. La solicitarea HotNews.ro, autoritatea a precizat că pentru aceleași nereguli a amendat Orange, Vodafone și ambele firme din grupul Telekom România (fostele Romtelecom și Cosmote). Tribunalul București a hotărât în data de 8 noiembrie din acest an să respingă solicitarea RCS&RDS de anulare a unui act administrativ din luna aprilie 2018 emis de ANSPDCP.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-22814842-rcsrds-pierdut-prima-instanta-procesul-care-contesta-amenda-7-000-lei-primita-pentru-colectat-stocat-excesiv-datele-personale-vezi-amenzi-primit-orange-vodafone-telekom-pentru-aceleasi-fapte.htm

CEO Telekom România: Suntem în discuţii privind soarta contractului prin care clienţii noştri au acces la reţeaua 4G a Orange

Grupurile Telekom România şi Orange sunt încă în discuţii privind soarta contractului care îi oferă Telekom acces la reţeaua 4G a subsidiarei grupului francez, a declarat Miroslav Majoros, CEO al Telekom România, răspunzând astfel unei întrebări adresate de ZF. “Nu doresc să comentez asupra situaţiei contractului, suntem în discuţii cu Orange”, a afirmat Majoros. Acordul istoric dintre cele două companii a fost semnat la finalul anului 2015,după negocieri purtate în perioada în care CEO al Telekom era germanul Nikolai Beckers. Majoros a criticat după preluarea mandatului strategia lui Beckers, şi a anunţat demararea unor investiţii în propria reţea mobilă a Telekom în contextul facturilor mari achitate pentru utilizarea reţelei Orange. El a menţionat şi că gradul de utilizare al reţelei Orange s-a redus pe măsură ce Telekom şi-a extins propria reţea.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/ceo-telekom-romania-suntem-in-discutii-privind-soarta-contractului-prin-care-clientii-nostri-au-acces-la-reteaua-4g-a-orange-17648737

Ovidiu Ghiman, Telekom: Ne apropiem cu paşi rapizi de un portofoliu de 300.000 de antreprenori pentru ofertele “Freedom”

Grupul Telekom a câştigat într-un an de zile un portofoliu de peste 200.000 de clienţi din rândul antreprenorilor după mutarea comercială şoc făcută în urmă cu un an de zile - lansarea portofoliului “Freedom”, care include internet nelimitat 4G la abonamente, contracte fără o perioadă minimă şi separarea achiziţiei de telefoane de cea de servicii. Grupul estimează că va atinge rapid un număr de 300.000 de clienţi, a declarat Ovidiu Ghiman, director executiv comercial segment business în cadrul Telekom România. “Ne îndreptăm cu paşi repezi spre un portofoliu de 300.000 de antreprenori şi noi credem că o să continuăm să creştem”, a declarat Ghiman. El a adăugat că mare parte dintre clienţi vin de la concurenţii operatorului. “Clienţii vin în mare măsură şi de la concurenţă, aproximativ 30% dintre clienţi sunt clienţi care nu au folosit serviciile Telekom până acum şi ne bucurăm să vedem că reuşim cu această abordare să convingem clienţi ai concurenţei pentru că abordarea noastră a fost întotdeauna aceea de a servi nevoile de business ale clientului cu comunicaţii fixe, comunicaţii mobile, soluţii IT şi acesta este un bun început în această ambiţie a noastră”.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/video-ovidiu-ghiman-telekom-ne-apropiem-cu-pasi-rapizi-de-un-portofoliu-de-300-000-de-antreprenori-pentru-ofertele-freedom-17650230

Afacerile DIGI după primele nouă luni din 2018: Veniturile au crescut cu 9,9% până la 752 milioane de euro

Digi Communications, compania mamă a RCS&RDS, a înregistrat în primele nouă luni din acest an venituri consolidate de 752 milioane de euro, în creștere cu 9,9% față de aceeași perioadă din 2017, conform datelor publicate miercuri de grup. În România, grupul a raportat o creștere cu 8,7% a numărului de abonamente de cablu TV (3,2 milioane abonamente, la 30 septembrie 2018) și o creștere cu 10,5% a numărului de abonamente de internet fix (2,5 milioane abonamente). Pe segmentul telefoniei mobile, RCS& RDS a fost liderul portabilității cu circa 31% din total piață, reprezentând aproape 185.000 de numere portate în rețeaua Digi Mobil.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-22813728-afacerile-digi-dupa-primele-noua-luni-din-2018-veniturile-crescut-9-9-pana-752-milioane-euro.htm

Suspans pentru cei aproape 5 milioane de clienţi de telefonie mobilă ai Telekom România: vor mai avea acces la reţeaua 4G a Orange?

Suspans pentru cei 4,6 milioane de clienţi ai serviciului de telefonie mobilă ai Telekom, numărul trei pe piaţa de comunicaţii mobile: grupul negociază în această perioadă termenii unei prelungiri a contractului care îi oferă acces la reţeaua 4G a Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă. Solicitat de ZF să clarifice situaţia contractului dintre cele două părţi, Miroslav Majoros a precizat că operatorii discută subiectul. “Aleg să nu fac niciun comentariu în legătură cu acest subiect pentru că această discuţie este în curs cu Orange în legătură cu cooperarea noastră”, a afirmat Majoros. Acordul istoric dintre Telekom şi Orange a fost semnat la finalul anului 2015 într-un moment în care reţeaua 4G a Telekom avea o acoperire mult mai mică în raport cu liderii pieţei, ajutând astfel compania să facă faţă cererii clienţilor pentru viteze mai mari şi volumului tot mai mare de date transferate. Acordul a fost semnat după negocieri purtate în perioada în care CEO al Telekom era germanul Nikolai Beckers.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/video-suspans-pentru-cei-aproape-5-milioane-de-clienti-de-telefonie-mobila-ai-telekom-romania-vor-mai-avea-acces-la-reteaua-4g-a-orange-17649755

Telekom face bilanţul ofertei şoc lansate în urmă cu un an: contractele fără perioadă minimă şi netul nelimitat ne-au adus 200.000 de clienţi business

Grupul Telekom a câştigat într-un an un portofoliu de peste 200.000 de clienţi din rândul antreprenorilor după mutarea co­mercială şoc făcută în urmă cu un an de zile - lansarea portofoliului Freedom, care in­clude internet nelimitat 4G la abona­mente, contracte fără o perioadă minimă şi se­pa­rarea achiziţiei de telefoane de cea de ser­vicii. Grupul estimează că va atinge rapid un număr de 300.000 de clienţi, a declarat Ovi­diu Ghiman, director executiv co­mercial segment business în cadrul Te­le­kom Ro­mânia. „Ne îndreptăm cu paşi repezi spre un por­tofoliu de 300.000 de antreprenori şi noi cre­dem că o să continuăm să creştem“, a de­cla­rat Ghiman. El a adăugat că mare parte dintre clienţi vin de la concurenţii ope­ra­to­ru­lui.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/telekom-face-bilantul-ofertei-soc-lansate-in-urma-cu-un-an-contractele-fara-perioada-minima-si-netul-nelimitat-ne-au-adus-200-000-de-clienti-business-17651493

Viața bate vlogul. Pro TV Plus lansează un reality show cu vloggeri online. Câștigătorul Românii au talent din acest an, printre vloggeri

Viața bate...vlogul la Pro TV. Platforma online Pro TV Plus intră și mai mult pe zona de conținut propriu, cu un reality-show cu vlogeri, despre care Pro TV spune că abordează subiecte grele, care reprezintă probleme reale și frecvente în societatea contemporană: bullying, alcoolism, violență, consum de droguri, sexualitate și multe altele. Cei opt vloggeri sunt Emil Rengle, Alpaca, Mimi, Levin, Maria Zvinca, Radu Constantin, Miru, Robert Ionescu. De altfel, Emil Rengle, câștigătorul din acest an de la Românii au talent, este și moderator al seriei.
https://www.paginademedia.ro/2018/11/viata-bate-vlogul-pro-tv-emil-rengle

AUDIENȚE. Antena 1 și Pro TV, duel pentru primele locuri. Chefii au fost șefi la orașe, dar au pierdut țara și publicul tânăr

Antena 1 și Pro TV și-au împărțit primele locuri în topul audiențelor. Postul Intact si-a revendicat orașele, iar postul din Pache Protopopescu a câștigat țara și publicul tânăr. Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au scos o medie de aproximativ 1,3 milioane de telespectatori din toată țara. Antena 1 a ocupat poziția secundă, în spatele liderului Pro TV, care a scos o medie de 1,6 milioane de privitori, la nivelul întregii țări. Producțiile care s-au intersectat cu emisiunea culinară de la Antena 1, pe interval, au fost „Las Fierbinți” și filmul „Kickboxer: Răzbunarea” (Pro TV, de la ora 20:30 și 21:30) și serialul „Mireasa din Istanbul” (Kanal D).
https://www.paginademedia.ro/2018/11/audiente-chefi-la-cutite-13-noiembrie

AUDIENȚE filme OCTOMBRIE. Pro TV a rămas neclintit. Cele mai urmărite filme și în octombrie. „Vedetele” lunii au fost Dwayne Johnson, Tom Cruise și Vin Diesel

Acțiunea a ținut audiența în fața televizoarelor și în octombrie. Pro TV a rămas neclintit și a condus detașat topul celor mai urmărite filme și luna trecută. Antena 1 notează o creștere ușoară față de luna septembrie. Televiziunea Intact a completat clasamentul cu trei filme, ceea ce înseamnă o creștere față de septembrie, când a avut doar unul. „Hercule”, cu Dwayne „The Rock” Johnson, a fost cel mai urmărit film din octombrie, cu o medie de 1,5 milioane de telespectatori din toată țara. Pelicula și-a menținut poziția la orașe, iar pe publicul comercial a coborât trei.
https://www.paginademedia.ro/2018/11/audiente-filme-octombrie-2018

UE va limita tarifele la apelurile telefonice între statele membre

Tarifele la apelurile telefonice transfrontaliere în interiorul Uniunii Europene vor avea o limită superioară de 19 cenți/minut, începând cu 15 mai 2019, potrivit unei propuneri de directivă adoptate, miercuri, la Strasbourg, de Parlamentul European. Eurparlamentarii au aprobat pachetul de telecomunicații care limitează costurile apelurile intra-UE, face rețele 5G posibile până în 2020 și creează un sistem de alertă pentru situații de urgență. Parlamentul European a confirmat astfel acordul provizoriu încheiat cu Consiliul de Miniștri în iunie referitor la Codul european al comunicațiilor electronice (EECC), cu 584 voturi pentru 42 contra și 50 de abțineri şi Organismul autorităţilor europene de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice cu 590 voturi pentru, 63 contra și 23 de abțineri.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-22813594-limita-tarifele-apelurile-telefonice-intre-statele-membre.htm

S-a dat startul filmărilor pentru „Puterea dragostei”! Premiera show-ului matrimonial, luni 19 noiembrie, la ora 10:00, la Kanal D

Au inceput filmarile pentru “Puterea dragostei”, cel mai asteptat reality show matrimonial al momentului, iar Andreea Mantea se simte in largul ei in mijlocul echipei emisiunii, dar si in inima unui oras pe care il adora: Istanbul. „Sunt foarte emotionata, ma aflu alaturi de echipa emisiunii Puterea dragostei, intre oameni foarte pasionati de ceea ce fac, e o forfota permanenta aici. Evident ca legam prietenii si ne cunoastem din ce in ce mai bine. Suntem optimisti si foarte nerabdatori ca publicul sa ii cunoasca, incepand de luni, de la ora 10:00, pe concurentii aflati in cautarea iubirii. Sunt fericita si pentru ca respir in fiecare zi aerul unui oras pe care il iubesc”, a declarat Andreea Mantea despre atmosfera de la filmari.
https://tvmania.ro/s-a-dat-startul-filmarilor-pentru-puterea-dragostei-premiera-show-ului-matrimonial-luni-19-noiembrie-la-ora-1000-la-kanal-d-250982.html

Candidaţii pentru funcţia de membru titular în cadrul CNA, validaţi în Parlament

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a validat, miercuri, candidaţilor avizaţi pozitiv de Comisia de cultură, pentru funcţia de membru titular în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru un mandat de şase ani. „Vă dau citire la rezultatul votului. La preşedinte şi la Guvern nu au fost probleme. Propunerea PSD de la Senat a întrunit 18 voturi, propunerea PNL de la Senat a întrunit 21 de voturi, propunerea UDMR de la Senat a întrunit 23 de voturi. Acestea sunt cele trei propuneri care merg în plen, au fost validate şi au trecut. Propunerea ALDE de la Senat a întrunit 10 voturi. Ceea ce înseamnă că cei trei care au trecut sunt Bălaşa Sorescu Nicolae-propunerea PSD. Alexandru Cristea şi cu Oana Simona Dinică (supleant) de la PNL şi Borsos Eva de la UDMR. Propunerea ALDE şi cele două propuneri independente nu au întrunit voturile necesare”, a anunţat Radu Preda, preşedintele Comisiei de cultură a Senatului.
https://www.mediafax.ro/cultura-media/candidatii-pentru-functia-de-membru-titular-in-cadrul-cna-validati-in-parlament-17650911

Gubernat şi Popescu îşi păstrează mandatele la CNA. Fost director adjunct al Muzeului Cotroceni şi un fost deputat de Ialomiţa, între noii membri ai Consiliului

Plenul reunit al Parlamentului a votat miercuri zece membri - titulari şi supleanţi - ai Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru un mandat de şase ani. Monica Gubernat, Răsvan Popescu şi Eva Borsos Orsolya îşi vor continua activitatea în CNA, iar între cei noi se numără un fost director adjunct al Muzeului Cotroceni şi un fost deputat de Ialomiţa. La finalul acestui an îşi încheiau mandatele Laura Georgescu, Răsvan Popescu, Monica Gubernat, Eva Orsolya Borsos, Viorel Vasile Buda şi Florin Gabrea. Nicolae Bălaşa, Monica Gubernat şi Elena Sorescu au fost propunerile PSD, Alexandru Cristea - PNL, Eva Borsos Orsolya - UDMR, Cristina Ancuţa Pocora - Administraţia prezidenţială, şi Răzvan Popescu - Guvern. Nicolae Bălaşa, membru titular, a fost numit cu 288 de voturi „pentru” şi 43 „împotrivă”, Alexandru Cristea, membru titular, a primit 287 de voturi „pentru” şi 44 „împotrivă”, Dincă Oana Simona, membru supleant, 287 voturi „pentru” şi 44 „împotrivă”, Eva Borsos Orsolya, membru titular, 289 voturi „pentru” şi 42 „împotrivă”, Gabor-Szafta Szende, membru supleant, 289 de voturi „pentru” 42 „împotrivă”, Monica Gubernat, membru titular, cu 289 de voturi „pentru” şi 42 „împotrivă”, Ramona Elena Sorescu, membru titular, cu 289 de voturi „pentru” şi 42 „împotrivă”, Cristina Ancuţa Pocora, membru titular, cu 286 de voturi „pentru” şi 45 „împotrivă”, Alexandra Daria Pop, membru supleant, cu 289 de voturi „pentru” şi 42 „împotrivă”, şi Răsvan Popescu, membru titular, cu 288 de voturi „pentru” şi 43 „împotrivă”. Cei şapte candidaţi pentru funcţia de membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului au fost avizaţi marţi de Comisiile de cultură ale Parlamentului. Dintre noii membri ai CNA, Ramona Elena Sorescu este fost producător executiv la Realitatea TV (2007 – 2011), la TVR Info şi Money Channel, Alexandru Cristea, director adjunct al Muzeului Cotroceni din 2016 până în 2017, iar Cristina Pocora, consilier PNL la Camera Deputaţilor, anterior a fost deputat PNL de Ialomiţa, timp de două mandate. Astfel, Consiliul Naţional al Audiovizualului este format din Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Gabriel Tufeanu, Eva Borsos Orsolya, Nicolae Bălaşa, Elena Sorescu, Alexandru Cristea, Cristina Ancuţa Pocora.
https://www.news.ro/cultura-media/gubernat-si-popescu-isi-pastreaza-mandatele-la-cna-fost-director-adjunct-al-muzeului-cotroceni-si-un-fost-deputat-de-ialomita-intre-noii-membri-ai-consiliului-1922403314002018111718661308

Claudia Nicolae, fost consilier al ministrului Carmen Dan, director general al agenţiei naţionale de presă Agerpres

Claudia Victoria Nicolae a fost desemnată, miercuri, după votul din plenul reunit al Parlamentului, director general al agenţiei naţionale de presă Agerpres. Dintre cei 465 de deputaţi şi senatori au fost prezenţi la şedinţa de miercuri 331 şi tot atâtea voturi au fost exprimate valabil. Claudia Nicolae a fost desemnată în funcţie pentru un mandat de cinci ani cu 220 de voturi „pentru” şi 111 „împotrivă”. Nicolae a fost director general adjunct al Agerpres, departamentul Video, şi consilier al ministrului de Interne Carmen Dan. Licenţiată în jurnalism, la Universitatea „Hyperion”, ea a fost propusă în funcţie de Guvern şi îl înlocuieşte pe Alexandru Giboi, care a demisionat la începutul acestei săptămâni.
https://www.news.ro/cultura-media/claudia-nicolae-fost-consilier-al-ministrului-carmen-dan-director-general-al-agentiei-nationale-de-presa-agerpres-1922405814002018111618661250

Deputații obligă posturile radio să prezinte opinia unui medic specialist în orice emisiune care abordează teme de sănătate

Radiourile vor fi obligate să prezinte opinia unui medic specialist în cadrul oricărui program sau oricărei emisiuni care abordează teme privind sănătatea, conform unui proiect de lege aprobat miercuri de Camera Deputaților. Măsura a fost propusă în contextul dezbaterilor generate în spațiul public de obligativitatea vaccinării și mai trebuiue adoptată și de către Senat. Autorii proiectului arată că în România există programe radio și TV care uneori devin platforme de comunicare pentru persoane necalificate, fără pregătire de specialitate, și care, din interese financiare sau din pură ignoranță, contestă fapte dovedite științific, punând astfel în pericol sănătatea publică prin dezinformare, răspândire de știri false și auto-atribuire abuzivă a unor competențe profesionale inexistente.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/farma/deputatii-obliga-posturile-radio-sa-prezinte-opinia-unui-medic-specialist-in-orice-emisiune-care-abordeaza-teme-de-sanatate-18660598

Șeful Vodafone România: Sper ca licența 5G să nu fie la fel de scumpă ca 4G

Licitația pentru spectrul de frecvențe destinat furnizării serviciilor de telecomuncații din generația a cincea (5G) a fost anunțată pentru anul viitor, conform directorului general al Vodafone România, Murielle Loriulloux, care speră ca prețul viitoarei licențe să nu fie mai scump decât a plătit operatorul pentru 4G. “Trebuie să existe un echilibru. Pe noi, ca operator, ne costă licența în sine, la care se adaugă taxa anuală de utilizare a spectrului destinat licenței 5G, pe care o vom plăti către ANCOM, și viitoarele sume alocate dezvoltării rețelei 5G. Sunt sume mari. Sper ca viitoarea licență 5G să nu fie mai scumpă decât precedenta”, a spus Loriulloux.
https://www.profit.ro/stiri/seful-vodafone-romania-sper-ca-licenta-5g-sa-nu-fie-la-fel-de-scumpa-ca-4g-18662149

Unde dai și unde crapă! Disfuncționalitățile Telekom din vara anului 2017 au avut ca efect amendarea Vodafone cu 10.000 lei. Sancțiunea a fost aplicată în
urma reclamației unui fost client RCS&RDS

Protecția Consumatorului a amendat Vodafone România cu 10.000 lei în luna aprilie a acestui an pentru că nu a informat un client din Oradea, care și-a mutat numărul de telefon prin portare din rețeaua RCS&RDS, că nu poate fi apelat și nici nu poate primi mesaje scrise (SMS) din rețeaua Telekom, disfuncționalitatea fiind cunoscută încă din vara anului trecut, când subsidiara locală a grupului german Deustche Telekom a demarat un proces de optimizare a sistemelor IT. Vodafone România a contestat sancțiunea ]n luna mai a acestui an, dar a pierdut acum la prima instanță, judecătorii respingând cererea operatorului de telefonie mobilă. La 5 ianuarie 2018, un client din Oradea a încheiat cu Vodafone România un abonament RED 15. O lună mai târziu, acesta a trimis o petiție către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Bihor, prin care reclama faptul că Vodafone România "a aprobat portarea numărului său de telefon din rețeaua Digi Mobile (RCS&RDS) deși știa că nu poate fi apelat și nici nu poate primi mesaje scrise din rețeaua Telekom, iar la momentul portării nu a fost informat cu privire la aceste disfuncționalități între rețeaua Vodafone și Telekom”.
https://www.profit.ro/stiri/unde-dai-si-unde-crapa-disfunctionalitatile-telekom-din-vara-anului-2017-au-avut-ca-efect-amendarea-vodafone-cu-10-000-lei-sanctiunea-a-fost-aplicata-in-urma-reclamatiei-unui-fost-client-rcs-rds-18660596

Gala Povești cu Profit...made in Romania: Premierea oamenilor de business care și-au lăsat amprenta pe anul 2018. Postul Profit TV va fi lansat oficial

După trei ani de la lansare, reușind rapid să se impună pe piața media de business prin calitatea informațiilor furnizate și capacitatea de a prezenta în premieră informații utile pentru orice firmă, Profit.ro îi chemă din nou alături pe oamenii de afaceri și premiază antreprenori români și manageri de companii din România în cadrul Galei Povești cu Profit...made in Romania, care va fi organizată pe 20 noiembrie, la Marriott Bucharest Grand Hotel. În cadrul Galei Povești cu profit... made in Romania, postul de business Profit TV va fi lansat oficial. Evenimentul va fi transmis LIVE pe postul de televiziune Profit TV. Din 17 septembrie, postul de televiziune Profit TV a fost lansat și este singurul canal TV de business din România, o platformă de soluții utile pentru toți oamenii de afaceri, dar și una de educație economică, prin care este explicat întreprinderilor mici și mijlocii, ca și altor antreprenori, ce anume se întâmplă în mediul de afaceri și cum pot avea succes.
https://www.profit.ro/insider/companii/gala-povesti-cu-profit-made-in-romania-premierea-oamenilor-de-business-care-si-au-lasat-amprenta-pe-anul-2018-postul-profit-tv-va-fi-lansat-oficial-18661540

Ministerul Finanţelor cumpără 5.200 de computere, cu o valoare estimată la peste 24,2 milioane lei

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a demarat o procedură de licitaţie deschisă pentru a cumpăra a 5.200 de staţii de lucru fixe cu sistemul de operare Microsoft Windows 10, a căror valoare este estimată la peste 24,2 milioane de lei, se arată într-un anunţ publicat marţi în SICAP. Potrivit sursei citate, prin acest contract este vizată furnizarea de computere. Valoarea totală estimată a contractului este 24.254.360 de lei. Prin contract se doreşte achiziţionarea pentru Ministerul Finanţelor Publice (MFP) - aparat central, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) - aparat central, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) a 5.200 de staţii de lucru fixe cu sistemul de operare Microsoft Windows 10, precum şi serviciile aferente de livrare, instalare, punere în funcţiune şi garanţie pentru acestea. Cele 5.200 de bucăţi vor fi repartizate după cum urmează: 1.550 de bucăţi pentru aparatul central al MFP, 2.700 de bucăţi pentru aparatul central al ANAF, 400 - pentru ANAP şi 550 - pentru DGAMC, conform anunţului citat.
http://www.economica.net/ministerul-finantelor-cumpara-5-200-de-computere-cu-o-valoare-estimata-la-peste-24-2-milioane-lei_161186.html

Taxa de roaming va fi eliminată. Decizia luată de această țară de lângă România

Românii nu vor mai trebui să plătească în plus atunci când vor iniția apeluri în această țară vecină. Propunerea a venit din partea autorităților din statul vecin și va intra în vigoare de luna aceasta. Guvernul de la Chişinău a hotărât să elimine taxa de roaming pentru convorbirile telefonice dintre Republica Moldova şi România.Acordul între cele două state ar urma să fie ratificat în şedinţa comună a guvernelor, pe 22 noiembrie, la Bucureşti.
https://www.capital.ro/taxa-de-roaming-va-fi-eliminata-decizia-luata-de-aceasta-tara-de.html

Veste bună de la RCS&RDS. Anunțul așteptat de toți clienții

RCS&RDS| Digi, cel mai mare operator de cablu și internet din țara noastră, va oferi clienților abonați la telefonie mobilă viteze superioare la internet, conform unui anunț al companiei. Clienţii Digi care utilizează cartelele de servicii preplătite în reţeaua Digi Mobil vor putea accesa, începând de astăzi, internetul mobil cu viteze de download superioare, ca urmare a extinderii accesului acestor servicii la reţeaua 4G. Odată cu accesul la reţeaua 4G, alte două facilităţi vor fi disponibile utilizatorilor de cartele Digi pentru servicii preplătite – apelurile VoLTE şi VoWiFi -, la cele mai accesibile preţuri de pe piaţă.
https://www.capital.ro/veste-buna-de-la-rcsrds-anuntul-asteptat-de-toti-clientii.html

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL