×

Autorităţi -- Data și ora publicării: 14.05.2019 23:56:06

CNA-SANCȚIUNI-RADIO-TV / CNA a amendat B1 TV cu 5.000 de lei pentru reflectarea defectuoasă a cazului presupusei agresiuni a unui copil de către profesorul de religie



București (MEDIA EXPRES) / 14 mai 2019 / Întrunit în ședința publică din data de 14 mai 2019, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat, ca urmare a autosesizării, rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate privind modul în care 10 televiziuni au reflectat presupusa agresare a unui copil de către profesorul de religie dintr-o școală din Botoșani, potrivit unui comunicat difuzat de CNA.

Constatând încălcări ale Codului de reglementare a conținutului audiovizual, CNA a decis să amendeze cu 5.000 de lei televiziunea B1 TV pentru că, în data de 25.03.2019, la difuzarea edițiilor informative, precum și a emisiunii „Talk B1” a încălcat art. 71 alin. (1) și art. 40 alin. (3), respectiv art. 64 alin. (1) lit. b). Totodată, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 71 alin. (1) și 40 alin. (3), CNA a decis să aplice câte o somație publică televiziunilor Antena 1 (ediția din 23.03.2019 a emisiunii „Observator” de la ora 6.00), Antena 3 („Știri”, ediția din 23.03.2019, ora 6.00), Kanal D („Știrile Kanal D” din 25.03.2019, ora 19.00), Pro TV („Știrile PRO TV” de la ora 7.00 din 23.03.2019), Realitatea TV („Știri” din 24.03.2019, ora 10.00), România TV („Știri” din 23.03.2019, ora 11.00).

Pentru că nu au ținut cont de dispozițiile art. 71 alin. (1), CNA a sancționat cu somație publică TVR 1 (emisiunea „Telejurnal”, ediția de la ora 14.00 din 24.03.2019) și Digi 24 („România 24” din 24.03.2019, ora 18.00), iar Prima TV nu a avut în vedere prevederile art. 40 alin. (3) („Focus” din 25.03.2019, ora 18.00).

De asemenea, direcția de specialitate din cadrul CNA a monitorizat emisiuni de știri și de dezbatere difuzate în perioada 11 – 12.04.2019 de către televiziunile Antena 1, Antena 3, B1 TV, DIGI 24, Realitatea TV, România TV, Kanal D, Prima TV, PRO TV, Național TV, TVR 1, TVR 2. S-a urmărit respectarea dispozițiilor privind interpretarea în limbaj mimico-gestual şi prin titrare sincron, în vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficienţe de auz, respectiv art. 421 alin. 2 lit. a), b) și c) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

În urma analizării raportului, membrii Consiliului au decis să someze public Antena 1, Antena 3, Național TV și Realitatea TV cu mențiunea ca în termen de 60 de zile să intre în legalitate.

CNA a analizat rapoartele de monitorizare privind duratele inserțiilor de publicitate difuzate în luna martie 2019 (interval orar 18:00-23:00) la 10 televiziuni (Antena 1, Antena 3, B1 TV, Kanal D, Național TV, Prima TV, Pro TV, Realitatea TV, TVR 1 și România TV). Constatând încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „Proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date”, Consiliul a decis sancționarea Realitatea TV cu somație publică.

Totodată, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare privind ediții ale emisiunilor matinale difuzate de 8 radiouri (Digi FM, Gold FM, Radio Guerrilla, Kiss FM, Pro FM, Rock FM, Virgin Radio România și Radio ZU) în luna februarie 2019. S-au avut în vedere respectarea dispozițiilor legislației audiovizualului privind protecția minorilor, protecția demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, asigurarea informării corecte şi a pluralismului, precum și comunicarea comercială audiovizuală.

Pentru încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) lit. b) și art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, CNA a decis sancționarea Gold FM cu amendă de 5.000 de lei (s-au reținut edițiile din 11, 12, 13, 15 și 18.02.2019) și Rock FM cu somație publică (pentru edițiile din 5 și 14.02.2019). Radio Guerrilla a fost sancționat cu somație publică pentru edițiile din 11, 12 și 13.02.2019, la difuzarea cărorar nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. b) din Cod.

După analiza rapoartelor de monitorizare întocmite ca urmare a unor reclamații primite, constatând încălcări ale prevederilor Codului de reglementare a conținutului audiovizual, CNA a decis să aplice sancțiuni următoarelor televiziuni:
- Pro TV - somație publică pentru nerespectarea dispozițiilor art. 40 alin. (1), (3) și (4) la difuzarea ediției din 24.03.2019 a emisiunii „România, te iubesc!” , pentru care CNA a hotărât să emită și o decizie privind obligarea radiodifuzorului de acordare a unui drept la replică pentru Simona-Valentina Butacu, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Codului audiovizualului, conform prevederilor art. 62: „În cazul în care Consiliul dă câştig de cauză solicitantului, radiodifuzorul va duce la îndeplinire decizia Consiliului în termen de cel mult 3 zile de la data comunicării ei”;
- Nașul TV - somație publică, deoarece la difuzarea emisiunii „Nașul special” din data de 01.04.2019, radiodifuzorul a încălcat dispozițiile art. 40 alin. (1) și (2);
- Realitatea TV – somație publică, pentru ediția din 18.04.2019 a emisiunii „Lupta pentru România” , în cadrul căreia nu s-a ținut seama de prevederile art. 64 alin. (1) lit. b).

În aceeași ședință, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 2 și art. 21 din Decizia CNA nr. 412/2007 privind obligaţiile ce revin radiodifuzorilor la înregistrarea programelor de radio şi de televiziune, Realitatea Plus a fost sancționat cu somație publică.

Sancțiunile au avut ca motivație Decizia CNA nr. 220 /2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare,
Art. 71*) - (1) Ştirile sau relatările referitoare la acte de violenţă sau de natură sexuală din instituţiile de învăţământ vor fi difuzate numai împreună cu punctul de vedere al conducerii şcolii şi cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali ai minorului; face excepţie situaţia în care radiodifuzorul acţionează în interesul superior al minorului, fără să fie afectată imaginea publică a acestuia sau dreptul lui la viaţă intimă, privată şi familială.
Art. 18 - (1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: (...) b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen;
Art. 40 - (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.
(2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.
(3) Orice material înregistrat în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conţină şi opinia acesteia. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.
(4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.
(5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (...) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

Legea audiovizualului*) Nr. 504 din 11 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare
Art. 421*) - (...) (2) În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficienţe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire naţională:
a) vor interpreta în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puţin 30 de minute din programele de ştiri, de analize şi dezbatere pe teme politice şi/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie;
b) vor interpreta în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron programele de importanţă majoră în întregime ori rezumatele acestora;
c) vor avertiza verbal "Atenţie! Emisiune dedicată şi persoanelor cu deficienţe de auz", însoţită de o menţiune ce va fi şi afişată static şi lizibil;

DECIZIE Nr. 412 din 10 mai 2007 privind obligaţiile ce revin radiodifuzorilor la înregistrarea programelor de radio şi de televiziune
Art. 2 - Radiodifuzorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia Consiliului Naţional al Audiovizualului, la cerere, înregistrările programelor de televiziune şi/sau de radio solicitate, într-un format digital uzual, cum ar fi: video -.avi, .wmv, .mp4, .asf/rezoluţie minimă 360p şi audio -.wma, .mp3/calitate minimă 64 kbps, după caz, astfel:
a) pe suport CD/DVD/HDD extern, memory stick USB;
b) prin transfer pe Internet, cu accesarea unui server FTP pus la dispoziţie de radiodifuzor.
Art. 21 - (1) Termenul de transmitere a înregistrărilor programelor de televiziune şi/sau de radio este de maximum 5 zile calendaristice de la data primirii de către radiodifuzor a solicitării de la Consiliul Naţional al Audiovizualului.
(2) În situaţia în care înregistrările programelor de televiziune şi/sau de radio sunt necesare pentru soluţionarea unei solicitări a dreptului la replică sau rectificare, termenul de transmitere este de maximum 48 de ore de la data primirii de către radiodifuzor a solicitării de la Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) este garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, competențele sale fiind stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului. Pentru mai multe detalii despre activitatea CNA accesați www.cna.ro .
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL