×

Programe TV -- Data și ora publicării: 13.06.2019 09:21:22

ETICĂ-TVR-COMISIE / Rezultatele finale ale alegerilor pentru Comisia de Etică şi Arbitraj din TVR



București (MEDIA EXPRES) / 13 iun 2019 / Marian Voicu (producător tv, foto), Gabriela Avram (jurnalist tv), Horia Gruşcă (producător tv), Radu Aurel Tudor (jurnalist tv) şi Ion Banu (producător tv) au fost aleşi ca membri ai Comisiei de Etică şi Arbitraj din SRTv, în urma scrutinului organizat în zilele de 11 şi 12 iunie 2019, la sediile TVR din Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Tîrgu Mureş.

Răzvan Bucuroiu (producător tv), Ruxandra Elena Ţuchel (producător tv) şi Diana Mihaela Ciuruş (jurnalist tv) au fost aleşi membri supleanţi, conform votului.

Potrivit Regulamentului de Organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj din SRTv, reprezentanţii plenului ziariştilor vor fi propuşi, spre validare, Consiliului de Administraţie al SRTv, în ordinea numărului de voturi obţinute, astfel:
a) primii cinci clasaţi, în ordinea numărului de voturi obținute în cadrul scrutinului - pentru calitatea de membru titular în Comisia de Etică şi Arbitraj a SRTv,
b) următorii clasaţi, tot în ordinea numărului de voturi obţinute - pentru calitatea de membru supleant.

Biroul Electoral Central constituit în SRTv a validat rezultatul alegerilor pentru desemnarea celor 5 reprezentanţi ai plenului ziariştilor din televiziunea publică în Comisia de Etică şi Arbitraj, după ce, în termenul prevăzut de Regulamentul de organizare şi desfăşurare a alegerilor nu a fost depusă nicio contestaţie referitoare la modul de desfăşurare a scrutinului şi/sau cu privire la rezultatul alegerilor, potrivit unui comunicat difuzat de TVR.

Lista completă a rezultatelor obţinute în urma scrutinului din zilele de 11 şi 12 iunie a.c., este următoarea:
1. Marian Voicu - 174 de voturi
2. Gabriela Avram - 162 de voturi
3. Narcis-Horia Gruşcă - 156 de voturi
4. Radu Aurel Tudor - 149 de voturi
5. Ion Banu - 144 de voturi
6. Răzvan Bucuroiu - 143 de voturi
7. Ruxandra Elena Ţuchel - 127 de voturi
8. Diana Mihaela Ciuruş - 55 de voturi

Pe listele de vot din Bucureşti şi de la Studiourile Teritoriale au fost înscrişi 601 votanţi, dintre care 327 s-au prezentat la urne. 322 de voturi au fost valabil exprimate şi 5 au fost anulate. Potrivit Regulamentului de organizare a alegerilor fiecare persoană cu drept de vot putea vota maximum cinci candidaţi.

Comisia de Etică şi Arbitraj este formată din şapte membri, dintre care un reprezentant al Consiliului de Administraţie, un reprezentant al Preşedintelui-Director General şi cinci reprezentanţi propuşi de plenul ziariştilor din televiziunea publică şi validaţi de Consiliul de Administraţie, conform Statutului Ziaristului din SRTv.

Comisia de Etică şi Arbitraj este un organism care lucrează independent de Consiliul de Administraţie şi de Comitetul Director ale SRTv şi a cărui înfiinţare este prevăzută de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTv, republicată, conform căruia divergenţele privitoare la aplicarea Statutului ziaristului din SRTv trebuie soluţionate de o „instanţă internă de arbitraj".

De asemenea, Statutul Ziaristului din SRTv prevede, la art. 44, constituirea Comisiei de Etică şi Arbitraj a Societăţii Române de Televiziune, „garant al respectării şi aplicării acestui Statut”.

Documentele privind organizarea alegerilor au fost publicate pe site-ul tvr.ro, la secţiunea dedicată http://www.tvr.ro/tvr-organizeaza-alegeri-pentru-membrii-comisiei-de-etica-si-arbitraj_24704.html#view.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL