×

Revista presei -- Data și ora publicării: 25.09.2019 17:22:33

REVISTA PRESEI / 24 și 25 sep 2019 /




24 sept
EXCLUSIV Grupul DT/OTE ar fi agreat vânzarea către Orange a operațiunilor fixe din Telekom România: Oficiali din Guvern, SRI și SIE, convocați pentru analiză
Grupul Orange, despre posibila achiziție a operațiunilor fixe din Telekom România: Evaluăm oportunitățile pentru a fi lideri în comunicații fix-mobile în Europa
Horia Grușcă - reales șef al Comisiei de etică din TVR
El Beltagy, Vodafone / UPC: Angajaţii din întreg lanţul de retail Vodafone şi UPC vor întreba de acum clienţii dacă folosesc şi serviciile celeilalte companii
Cădere liberă pentru Netflix: Compania pierde 46% din valoarea acţiunilor în 2019 şi trece în teritoriu negativ
TVR 1 difuzează începând din 28 septembrie ediții în premieră ale emisiunii „Profesioniștii”
Românca Dana Spinanț, desemnată purtător de cuvânt adjunct de către Ursula von der Leyen
”Dreptul la uitare” pe Google nu se aplică în întreaga lume, ci doar în UE, stabileşte justiţia europeană
POVESTEA PORCILOR. Crescătorii de porci Mangalița cer Antena 1 să schimbe numele serialului de comedie. Nu e glumă! Ce i-a supărat?
Premieră în lupta dintre Pro TV și Antena 1 pentru seara de luni. Serialul Vlad, care avea, de obicei, prima poziție, a fost depășit, pentru prima dată de Chefi la cuțite.
Acum fix șase ani, Guerrilla rămânea fără emisie. Binili a învins, licențele s-au întors la echipa lui Dobro și Mihaiu, dar a durat

25 sept

RCS&RDS pierde la CCR "meciul" cu Enel, Electrica, Guvernul și ANRE
Fostul ministru Valerian Vreme SCAPĂ definitiv în Dosarul Microsoft
Cel mai bogat ceh, Petr Kellner, singurul rămas în cursa pentru a cumpăra compania – mamă a Pro TV
Vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul, decisă prin OUG după cazul Caracal, eliminată în Comisia de apărare din Senat / Cine face glume la 112 plătește costurile intervenției
Curtea de Conturi a constatat la TVR cinci abateri legate de Cerbul de Aur 2018 și contractele de drepturi de autor - raport prezentat de Gigel Știrbu. Șeful Comisiei de Cultură cere demisia Doinei Gradea
Emisiunea „Ce spun românii” sărbătorește la Pro TV ediția 1.000 5
Iuliana Marciuc revine astăzi, la TVR 2, cu un nou sezon al emisiunii „Destine ca-n filme”
Gala de anul acesta a premiilor Primetime Emmy, cea mai scăzută audienţă din toate timpurile
Vodafone a instalat o soluţie de telemedicină la Spitalul de urgenţă din Constanţa, parte a unui proiect de 2 mil. Euro
ANCOM va putea desemna unul sau mai mulţi furnizori de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale


24 sept
EXCLUSIV Grupul DT/OTE ar fi agreat vânzarea către Orange a operațiunilor fixe din Telekom România: Oficiali din Guvern, SRI și SIE, convocați pentru analiză

Grupul Deutsche Telekom/OTE ar fi agreat vânzarea către Orange a acțiunilor deținute la Telekom România (n.a doar Romtelecom), dar mai este nevoie și de acordul statului român care ar avea drept de preemțiune, au precizat pentru HotNews.ro surse apropiate procesului. Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, i-a propus în data de 22 iulie premierului Dăncilă să creeze și să coordoneze un grup interministerial din care să facă parte reprezentanți ai Ministerelor de Comunicații, Justiție, Finanțe, Consiliul Concurenței, SRI și SIE, iar miercuri, 25 septembrie, a fost convocată o primă ședință în acest sens. Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, a transmis în data de 22 iulie 2019 o propunere către Guvern privind constituirea unui grup de lucru interministerial, în directa coordonare a premierului Dăncilă, care să aibă ca obiect analiza și asistarea în procesul avansat de vânzare de către Deutsche Telekom/OTE a pachetului de acțiuni deținut la companiile din România, o tranzacție care ar fi de interes strategic pentru statul român, au precizat pentru HotNews.ro surse apropiate procesului. Acest grup ar urma să fie format din reprezentanți ai Ministerului Comunicațiilor, Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției, Consiliul Concurenței, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Informații Externe, cu scopul de a proteja interesele legitime ale statului român, de a analiza oportunitatea investițională și a maximiza rezultatele tranzacției, fără a aduce atingere securității naționale, susțin sursele. Petrescu a reiterat către Guvern solicitarea creării acestui grup în data de 23 august 2019, iar acum a convocat la sediul Ministerului Comunicațiilor, pentru miercuri, 25 septembrie, o primă ședință la care să participe câte un reprezentant de la autoritățile mai sus menționate pentru a face parte din acest grup care se dorește a fi constituit, au precizat pentru HotNews.ro surse apropiate Ministerului. O sursă din industrie a precizat pentru HotNews.ro că, în urmă cu câteva săptămâni, Orange a făcut cu certitudine o ofertă pentru preluarea infrastructurii fixe a Telekom România. Amintim că Telekom România este compusă din fostele firme Romtelecom și Cosmote. Orange, liderul pieței de comunicații mobile din România, este interesată de preluarea infrastructurii fixe de comunicații a fostului Romtelecom, pentru a fi un furnizor complet de servicii fix-mobile, așa cum va fi și Vodafone care a preluat UPC. Fostul Romtelecom este controlat de grupul elen OTE deține 54% din acțiuni, iar statul român, prin intermediul Ministerului Comunicațiilor, este acționar minoritar cu - 46% din acțiuni. Grupul elen OTE este controlat la rândul său de Deutsche Telekom (40% din acțiunile OTE). O altă sursă din industrie susține însă că DT ar fi bătut palma cu Orange în urmă cu două săptămâni pentru vânzarea acțiunilor pe care le deține la fostul Romtelecom, dar că în toată această ecuație este și statul român care ar avea drept de preemțiune.

https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-23383410-exclusiv-grupul-ote-agreat-vanzarea-catre-orange-operatiunilor-fixe-din-telekom-romania-oficiali-din-guvern-sri-sie-convocati-pentru-analiza.htm

Grupul Orange, despre posibila achiziție a operațiunilor fixe din Telekom România: Evaluăm oportunitățile pentru a fi lideri în comunicații fix-mobile în Europa
"Ambiția Grupului Orange continuă să se concentreze pe poziția de operator-lider de comunicații fixe și mobile în Europa și evaluăm oportunitățile existente în țările în care activăm pentru a avansa această strategie. Ca de obicei, vom informa părțile interesate în legătură cu deciziile corporative relevante, dar, ca principiu, nu comentăm în privința speculațiilor referitoare la piețele locale de fuziuni și achiziții.", a declarat marți un purtător de cuvânt al grupului Orange ca reacție la articolul HotNews.ro privind un posibil acord cu DT/OTE pentru preluarea operațiunilor fixe ale Telekom România. Grupul Deutsche Telekom/OTE ar fi agreat vânzarea către Orange a acțiunilor deținute la Telekom România (n.a doar Romtelecom), dar mai este nevoie și de acordul statului român care ar avea drept de preemțiune, au precizat luni, 23 septembrie, pentru HotNews.ro surse apropiate procesului. Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, i-a propus în data de 22 iulie premierului Dăncilă să creeze și să coordoneze un grup interministerial din care să facă parte reprezentanți ai Ministerelor de Comunicații, Justiție, Finanțe, Consiliul Concurenței, SRI și SIE, iar miercuri, 25 septembrie, a fost convocată o primă ședință în acest sens. Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, a transmis în data de 22 iulie 2019 o propunere către Guvern privind constituirea unui grup de lucru interministerial, în directa coordonare a premierului Dăncilă, care să aibă ca obiect analiza și asistarea în procesul avansat de vânzare de către Deutsche Telekom/OTE a pachetului de acțiuni deținut la companiile din România, o tranzacție care ar fi de interes strategic pentru statul român, au precizat pentru HotNews.ro surse apropiate procesului.

https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-23384828-grupul-orange-despre-posibila-achizitie-operatiunilor-fixe-din-telekom-romania-evaluam-oportunitatile-pentru-lideri-comunicatii-fix-mobile-europa.htm

Horia Grușcă - reales șef al Comisiei de etică din TVR

Noua Comisie de etică din TVR l-a ales șef pe Horia Grușcă, cel care a condus și în ultimii an acest for. Horia Grușcă a fost reales, vineri, președinte al Comisiei de etică și arbitraj din Televiziunea publică, for ce s-a reunit în noua formulă după alegerile din vară, potrivit unui anunț de pe site-ul TVR. Mandatul este de 4 ani. Comisia de etică a devenit ținta unor presiuni din partea conducerii TVR, în primăvară. Între altele, șefii TVR au cerut în instanță anularea unui raport nefavorabil comisiei, cazul ajungând acum la Curtea de Apel.
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-23383129-scurt-horia-grusca-reales-sef-comisiei-etica-din-tvr-paginademedia-fosta-sefa-vanzarilor-pro-antena-1-ioanitoaia-noua-emisiune.htm



El Beltagy, Vodafone / UPC: Angajaţii din întreg lanţul de retail Vodafone şi UPC vor întreba de acum clienţii dacă folosesc şi serviciile celeilalte companii

Vodafone şi UPC urmează să lanseze gradual noi oferte în pregătirea momentului în care companiile vor lansa primele pachete de servicii integrate fix/mobil. Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, care odată cu preluarea companiei de cablu UPC a format un grup cu peste 10 milioane de clienţi şi afaceri anuale de 1 mld. euro în România, şi-a instruit angajaţii din ambele lanţuri de magazine să înceapă să-i întrebe pe clienţi dacă folosesc serviciile fixe, respectiv mobile ale celeilalte companii, ca parte a procesului de integrare care se va finaliza cu o singură entitate cu brandul Vodafone. „De acum înainte dacă un client intră într-un magazin UPC sau Vodafone, una dintre primele întrebări care îi vor fi adresate este dacă foloseşte şi serviciile celeilalte companii şi îi vor fi prezentate pachetele de servicii. Am instruit toţi angajaţii, am făcut iniţial teste în câteva magazine, dar de acum încolo acest lucru se va întâmpla în întreaga noastră reţea de retail“, a declarat într-un interviu pentru ZF Mostafa El Beltagy - director consumer business unit în cadrul Vodafone / UPC.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/el-beltagy-vodafone-upc-angajatii-din-intreg-lantul-de-retail-vodafone-si-upc-vor-intreba-de-acum-clientii-daca-folosesc-si-serviciile-celeilalte-companii-18410907

Cădere liberă pentru Netflix: Compania pierde 46% din valoarea acţiunilor în 2019 şi trece în teritoriu negativ
Compania Netflix trece printr-o perioadă dificilă în contextul în care acţiunile au scăzut pe Nasdaq cu peste 46% de la începutul anului, pe fondul unei pierderi neaşteptate de utilizatori. Dacă la începutul lunii iulie acţiunile gigantului de streaming video se apropiau de noi maxime record, o pierdere neaşteptată la nivelul utilizatorilor şi competiţia din ce în ce mai ridicată din piaţa de streaming, au determinat acţiunile Netflix să şteargă întreaga evoluţie de 46% de anul acesta şi le-a trimis oficial în teritoriu negativ luni. Astfel, acţiunile Netflix au închis şedinţa de luni la 295,92 dolari, la o capitalizare bursieră de 116,4 miliarde dolari. Compania a fost „vânată” de veşti proaste încontinuu în ultimele luni. În primul rând, cel mai popular show de pe platformă – „The Office” – a fost scoasă de pe Netflix de NBC.
https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/cadere-libera-pentru-netflix-compania-pierde-46-din-valoarea-actiunilor-in-2019-si-trece-in-teritoriu-negativ-18411629

TVR 1 difuzează începând din 28 septembrie ediții în premieră ale emisiunii „Profesioniștii”
Mister şi poezie la ediţia în premieră Profesioniştii, difuzată de TVR 1 sâmbătă, 28 septembrie, la aceeaşi oră, 23.00. Telespectatorii care iubesc emisiunea Profesioniştii vor putea urmări la TVR 1, sâmbătă, 28 septembrie, o invitată surprinzătoare – Maria Margareta Labiş, sora poetului Nicolae Labiş. „Cine a învăţat la şcoală Moartea căprioarei, de Nicolae Labiş, îşi aminteşte versul când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte… Sora poetului, care avea, în poezie, vârsta de 7 ani, va vorbi acum despre acel frumos nebun al anilor ‘50, Nicolae Labiş, poet genial, mort în condiţii misterioase, la numai 21 de ani. Coincidenţă: Chiar în ziua difuzării emisiunii, la Casa memorială Nicolae Labiş din comuna suceveană Mălini, are loc un festival dedicat poetului. Mai sunt iubitori de poezie!' – Eugenia Vodă, realizatoarea emisiunii Profesioniştii de la TVR 1.
https://tvmania.ro/tvr-1-difuzeaza-incepand-din-28-septembrie-editii-in-premiera-ale-emisiunii-profesionistii-262360.html

Românca Dana Spinanț, desemnată purtător de cuvânt adjunct de către Ursula von der Leyen

Președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a desemnat, luni, echipa sa principală de relații cu mass-media, printre cei aleși aflându-se și românca Dana Spinanț, fost jurnalist. Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a desemnat, luni, echipa sa principală de relații cu mass-media: Jens Flosdorff în funcția de consilier executiv în comunicare în cabinetul președintelui și responsabil pentru activitățile media ale președintelui, Eric Mamer în calitate de purtător de cuvânt al șefului Comisiei și Dana Spinant ca purtător de cuvânt adjunct, scrie News.ro Jens Flosdorff, din Germania, are o experiență de 15 ani în comunicarea politică și face parte în prezent din echipa de tranziție a președintelui ales. Înainte de cariera sa în serviciul public, a lucrat ca jurnalist la Hanovra între 2000 și 2004. Eric Mamer, cetățean francez, este în prezent director responsabil cu competitivitatea și semestrul european în cadrul Direcției generale a pieței interne, industrie, antreprenoriat și IMM-uri. Cei 25 de ani de experiență în Comisie acoperă diverse domenii de politică și funcții de conducere și comunicare, inclusiv șeful de cabinet adjunct al comisarului Günther H. Oettinger (2012-2016) în domeniul energiei și pe probleme digitale, șeful unității din direcțiile generale pentru Buget și pentru comunicare (2005-2012) și purtător de cuvânt al doi comisari europeni (1999-2004). Românca Dana Spinanț este în prezent director responsabil cu bugetul, comunicarea și afacerile generale în cadrul Direcției generale politică regională și urbană a Comisiei. Înainte de aceasta, ea era șefa de unitate responsabilă cu migrația neregulată (2015-2017) și politica de droguri (2010-2014). Înainte de a se alătura Comisiei, Dana Spinanț a lucrat timp de 15 ani în jurnalism, inclusiv ca redactor la European Voice (2002-2009), redactor adjunct al EUobserver.com (2001-2002), precum și director de știri și corespondent la Bruxelles pentru diverse canale TV românești, printre care și Pro TV. Eric Mamer și Dana Spinanț își vor prelua posturile odată cu instalarea Comisiei von der Leyen, la 1 noiembrie 2019.
https://www.profit.ro/perspective/romanca-dana-spinant-desemnata-purtator-de-cuvant-adjunct-de-catre-ursula-von-der-leyen-19122731?utm_source=adevarul&utm_medium=Referral&utm_campaign=Cross

”Dreptul la uitare” pe Google nu se aplică în întreaga lume, ci doar în UE, stabileşte justiţia europeană



”Dreptul la uitare” al navigatorilor europeni pe Internet nu are o amploare mondială în privinţa unor motoare de cătare ca Google, ci priveşte numai toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), a stabilit marţi justiţia europeană, relatează AFP. Această decizie dă dreptate Google într-un litigiu, în Franţa, la Comisia Naţională franceză de Informatică şi Libertăţi (CNIL), care i-a aplicat în 2016 o amendă în valoare de 100.000 de euro, reproşându-i faptul că limitează ”dreptul la uitare” doar la versiunile europene ale motorului de căutare.

https://www.news.ro/externe/dreptul-la-uitare-pe-google-nu-se-aplica-in-intreaga-lume-ci-doar-in-ue-stabileste-justitia-europeana-1922400524002019091319123039
POVESTEA PORCILOR. Crescătorii de porci Mangalița cer Antena 1 să schimbe numele serialului de comedie. Nu e glumă! Ce i-a supărat?
Mangalița nu vrea să fie asociat cu... Mangalița. Asociața Crescătorilor de Suine Mangalița s-a supărat pe Antena 1, post care va avea un serial cu numele Mangalița (numele unei localități fictive din film). Ce i-a supărat pe crescătorii de porci? De ce sunt atât de porniți, încât cer Antena 1 să redenumească serialul de comedie Mangalița, cel care are premiera în această săptămână? Au trimis și un document oficial cătra stație. Asocierea dintre serialul postului Intact și rasa de animale „aduce prejudicii grave crescătorilor onești”, notează un document trimis de Asociația Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna către Antena 1, obținut de Paginademedia.ro. „Rasa de suine Mangalița reprezintă mândria României, sub nici o formă nu reprezintă furt, lipsă de respect, păcăleală, muncă puţină cu profit maxim, dezinteres”, subliniază documentul. Contactați de Paginademedia.ro, reprezentanții asociației susțin că au depus, recent, o cerere de înregistrare a mărcii „Mangalița” la OSIM.
https://www.paginademedia.ro/2019/09/mangalita-s-a-suparat-pe-mangalita


PREMIERĂ. Serialul Vlad de pe Pro TV, bătut de Chefii Antenei 1. Masterchef, lăsat mult în urmă
Premieră în lupta dintre Pro TV și Antena 1 pentru seara de luni. Serialul Vlad, care avea, de obicei, prima poziție, a fost depășit, pentru prima dată de Chefi la cuțite.

Vlad a fost pe poziția a doua și la orașe, dar și pe publicul tânăr, comercial. Doar la nivelul întegii țări și-a păstrat primul loc, însă la o diferență mică în fața Antenei. Diferența dintre Chefi și Pro TV a fost și mai mare pe intervalul în care s-au bătut cu Masterchefi. Foștii masterchefi Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea (acm la Antena 1) i-au lăsat în urmă pe noii Masterchefi de la Pro TV. NAȚIONAL. Vlad, ajuns la episodul al treilea din noul sezon, a fost urmărit, la nivel național, de 1,36 milioane de români în fiecare minut. În același timp, Chefii de pe Antena 1 erau la 50.000 de telespectatori în urmă. Săptămâna trecută, Vlad avea un avans de 300.000 de telespectatori. URBAN. Chefii au fost peste Vlad la orașe. În timp ce la Antena 1 se uitau 730.000 de telespectatori, Vlad era la 100.000 de telespectatori în urmă. Locul al treilea pentru Kanal D, cu Lacrimi la Marea Neagră.
https://www.paginademedia.ro/2019/09/audiente-vlad-si-chefi-la-cutite
Acum fix șase ani, Guerrilla rămânea fără emisie. Binili a învins, licențele s-au întors la echipa lui Dobro și Mihaiu, dar a durat

Un fel de comemorare. Acum șase ani, pe 23 septembire 2013, tot într-o zi de luni, Radio Guerrilla își oprea emisia în FM. Cele 24 de licențe ale Guerrilla (23 terestre și una prin satelit) fuseseră retrase de Consiliul Național al Audiovizualului. De ce? Proprietarul de atunci al radioului, Realitatea Media (aflată și atunci în insolvență), a încercat să vândă la licitație frecvențele Guerrilla, lucru interzis de Legea Audiovizualului. Prin urmare, membrii au decis, prin vot, retragerea frecvențelor. „În doar 2 ore inchidem pravalia in FM. Speram, doar temporar. Ne veti putea auzi insa in continuare On Line. On Line, programele Radio Guerrilla, toate programele vor continua, ca si pana acum. (...) Iar in a doua jumatate a lunii octombrie, deja ne pregatim sa ne prezentam NOI la concursul CNA. Pentru a ni se acorda NOUA licentele de emisie retrase joia trecuta.
https://www.paginademedia.ro/2019/09/acum-fix-sase-ani-guerrilla-ramanea-fara-emisie

25 sept

RCS&RDS pierde la CCR "meciul" cu Enel, Electrica, Guvernul și ANRE

Curtea Constituțională a decis, la mai bine de 2 ani și jumătate după ce a fost sesizată, să respingă excepțiile de neconstituționalitate ridicate de 2 firme producătoare de energie din grupul telecom RCS&RDS cu privire la mai multe articole din Legea energiei și din OUG de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în primul rând la cel care definește "monopolul natural în domeniul energiei electrice" drept "situația de piață în care serviciul de transport și serviciul de distribuție a energiei electrice se asigură, fiecare în parte, de către un singur operator economic pentru utilizatorii de pe un teritoriu delimitat". Decizia CCR este în prezent în curs de redactare. Solicitarea de sesizare a CCR a fost admisă în februarie 2017 într-un proces în care companiile Delalina SRL și Foto Distribuție SRL, controlate de RCS&RDS, solicitau anularea ordinului ANRE nr. 73/2014. Ordinul prevede că operatorii care au contracte de concesiune a serviciului de distribuție a energiei în diferite regiuni ale țării, cum ar fi sucursalele de profil ale Enel sau Electrica, au dreptul să refuze ca și alte companii să presteze în respectivele regiuni serviciul de distribuție a energiei electrice prin rețele de distribuție proprii, invocând dreptul exclusiv de a presta respectivul serviciu în acele regiuni, dobândit prin contractele de concesiune. Cele două firme din grupul RCS&RDS au pierdut în primă instanță procesul, în aprilie 2017. Curtea de Apel București a decis că ordinul respectiv al ANRE este legal. În proces au mai avut calitatea de pârât Guvernul României, ministerele Energiei și Economiei, cele trei filiale de distribuție ale Enel, precum și Electrica Distribuție Transilvania Nord.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/rcs-rds-pierde-la-ccr-meciul-cu-enel-electrica-guvernul-si-anre-19123328?utm_source=adevarul&utm_medium=Referral&utm_campaign=Cross

Fostul ministru Valerian Vreme SCAPĂ definitiv în Dosarul Microsoft

Magistraţii instanţei supreme au menţinut soluţia din primă instanţă de achitare pentru Valerian Vreme, acuzat de DNA că a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în şcoli. Decizia este, astfel, definitivă. Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat definitiv pe Valerian Vreme în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu. Fostul ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Valerian Vreme a fost trimis în judecată în luna septembrie 2017, de procurorii DNA, el fiind acuzat că a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în şcoli. Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, era acuzat că a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract „ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli”.
https://www.puterea.ro/eveniment/fostul-ministru-valerian-vreme-scapa-definitiv-in-dosarul-microsoft-184716.html

Cel mai bogat ceh, Petr Kellner, singurul rămas în cursa pentru a cumpăra compania – mamă a Pro TV

PPF, fondul de investiții controlat de Petr Kellner (55 de ani), cel mai bogat om din Cehia, este singura entitate rămasă în cursa pentru cumpărarea CME, grupul de media din care face parte și Pro TV, anunță Reuters. AT&T, gigantul american al tehnologiei, care deține CME, ar cere pentru tranzacție circa 2 miliarde de dolari, potrivit presei cehe, preluate de Reuters. Grupul PFF derulează afaceri și în România, unde este proprietarul distribuției de gaze locale Gaz Sud și a cumpărat în 2013 Petrom Distribuție Gaze de la Petrom, potrivit Mirsanu.ro. PPF a investit în 2007 în lanțul hotelier Continental, de unde a făcut exit în 2011 prin vânzarea unei participații de 30% din companie către GED Capital. PFF este prezent și pe piața imobiliară din România. CME are operațiuni în cinci țări din Europa Centrală și de Est. Pro TV, parte a grupuli, este lider pe piața televiziunilor din România.
https://www.g4media.ro/cel-mai-bogat-ceh-petr-kellner-singurul-ramas-in-cursa-pentru-a-cumpara-compania-mama-a-pro-tv.html

Vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul, decisă prin OUG după cazul Caracal, eliminată în Comisia de apărare din Senat / Cine face glume la 112 plătește costurile intervenției
Vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul, decisă prin ordonanță de urgență după cazul Caracal, a fost eliminată, marți, în Comisia de apărare din Senat, care a adoptat un amendament în acest sens al senatorului PSD, Șerban Nicolae. Singurul care s-a opus a fost senatorul USR, Nicu Fălcoi, care a declarat pentru G4Media.ro că, în opinia sa, aceasta ar fi fost o măsură utilă pentru a-i identifica pe autorii apelurilor false la 112. În schimb, a trecut un amendament potrivit căruia persoana care apelează nejustificat acest sistem va suporta costul intervenţiei. „Probabil vor face împrumut la bancă să plătească pentru aceste glume”, a precizat senatorul USR. Nicu Fălcoi a explicat, pentru G4Media.ro, că toți membrii comisiei au fost de acord cu adoptarea unei prevederi prin care persoanele care fac glume și apelează nejustificat numărul unic de urgențe 112 să suporte toate cheltuielile intervenției, adică inclusiv tot ceea ce presupune desfășurarea de forțe în teren. „Mie mi se pare firesc şi poate va fi redus numărul acestor apeluri. Probabil vor face împrumut la bancă să plătească pentru aceste glume, dar vor fi tot mai puțini cei care sună fără motiv la 112”, a declarat senatorul USR. În privința eliminării din ordonanța de urgență a prevederii care stabilea că vânzarea cartelelor prepay se va face doar cu buletinul din 2020, Nicu Fălcoi a precizat că a fost singurul care s-a opus. Amendamentul a fost propus de senatorul PSD, Șerban Nicolae, care a susținut că se încalcă dreptul la viață privată, a precizat Fălcoi. „PSD și PNL nu au fost de acord cu menținerea acestei prevederi. Unul dintre motivele invocate a fost decizia Curții Constituționale pe o altă ordonanță care prevedea același lucru, însă atunci motivația CCR a fost în principal legată de faptul că nu era specificat foarte clar ce se întâmplă cu datele. De această dată, reprezentanții în echipa interministerială care a lucrat la actul normativ au explicat că au luat toate măsurile pentru ca reglementarea să reziste controlului de constituționalitate”, a mai declarat senatorul USR. Cu toate acestea, amendamentul lui Șerban Nicolae a trecut de Comisie. Ordonanțe de urgență va merge în plenul Senatului, care este prima cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților. Una dintre primele măsuri după tragedia de la Caracal pe care a luat-o premierul Viorica Dăncilă a fost înființarea unui grup interministerial condus de Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne. În 28 iulie, Raed Arafat anunța că s-au formulat primele măsuri: cartelele prepay ar putea fi cumpărate pe viitor doar cu buletinul, iar sistemul 112 ar putea fi modificat astfel încât să includă atât apeluri vocale, cât și mesaje trimise prin telefon.
https://www.g4media.ro/vanzarea-cartelelor-prepay-doar-cu-buletinul-decisa-prin-oug-dupa-cazul-caracal-eliminata-in-comisia-de-aparare-din-senat-cine-face-glume-la-112-plateste-costurile-interventiei.html

Curtea de Conturi a constatat la TVR cinci abateri legate de Cerbul de Aur 2018 și contractele de drepturi de autor - raport prezentat de Gigel Știrbu. Șeful Comisiei de Cultură cere demisia Doinei Gradea
Curtea de Conturi a constatat mai multe abateri la TVR, în urma unui audit financiar asupra activității Televiziunii publice în 2018, abateri legate în principal de Festivalul Cerbul de Aur și de diverse contracte de drepturi de autor, după cum reiese în datele furnizate de Curte deputatului Gigel Știrbu, șeful Comisiei pentru Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă. Acesta a transmis, miercuri, HotNews.ro răspunsurile Curții, el afirmând într-un comunicat că președintele TVR, Doina Gradea, a încălcat legea, fapt pentru care îi cere acesteia demisia. Gigel Știrbu ceruse Curții de Conturi, la începutul anului, să efectueze un audit public extern la TVR, pentru a vedea cum au fost folosite fondurile publice pentru contractele de colaborare/drepturi de autor la Televiziunea publică. Potrivit documentului transmis președintelui Comisiei de Cultură de către Curtea de Conturi, aceasta a constatat la TVR "cinci abateri": 1. Încheierea unor contracte de drepturi de autor, respectiv de drepturi conexe, s-a realizat ulterior perioadei în care trebuia efectuată prestația, cu întârzieri de până la 70-89 de zile. "Procesul încheierii acestor contracte nu este reglementat în mod corespunzător", iar operațiunile aferente "au fost realizate formal". 2. Au fost încheiate contracte de drepturi de autor/proprietate intelectuală pentru artiștii reprezentați de agenția Global Records, pentru recitaluri la Cerbul de Aur 2018, contracte ce includ costuri (transport, cazare, mese) neaprobate în Comitetul Director. Așa au fost făcute plăți din alocații bugetare în sumă de 11.365 de lei, fără documente justificative. 3. În 2018, TVR nu a executat bugetul de venituri și cheltuieli al Festivalului "Cerbul de Aur" potrivit surselor de finanțare aprobate prin hotărâri ale Comitetului Director/Consiliului de Administrație. Conducerea TVR nu a ținut seama de sursele de finanțare stabilite prin documentațiile de achiziții pentru desfășurarea evenimentului. Deși pentru unele cheltuieli au fost indicate surse proprii, conducerea a cerut ulterior deschiderea de credite bugetare și recuperarea sumelor de la buget. 4. Au fost încheiate contracte de drepturi de autor/proprietate intelectuală pentru artiștii care au avut recitaluri la Cerbul de Aur 2018, suportate din fonduri publice, "în condițiile nerealizării unei bune gestiuni financiare a fondurilor publice". 5. Întrucât organigrama SRTv nu reflectă realitatea, anul trecut au fost încheiate contracte de cesiune a drepturilor de autor pentru traducerea de programe, deși în cadrul serviciului selecție film erau prevăzute 14 posturi de traducător, dintre care 13 figurau ca ocupate. Valoarea contractelor de drepturi de autor, în acest sens, s-a ridicat la 47.552 lei.
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-23387673-curtea-conturi-constatat-tvr-cinci-abateri-legate-cerbul-aur-2018-contractele-drepturi-autor-raport-prezentat-gigel-stirbu-seful-comisiei-cultura-cere-demisia-doinei-gradea.htm

Emisiunea „Ce spun românii” sărbătorește la Pro TV ediția 1.000
Am întrebat 100 de români: ce emisiune ajunge miercuri, 25 septembrie, la ediția cu numărul 1000? Iar ei ne-au răspuns: Ce spun românii! După 6 sezoane, Cabral sărbătorește astăzi alături de două familii inspirate și pregătite să câștige cât mai mulți bani răspunzând la o serie de întrebări adresate unui eșantion de 100 de persoane. De la lansare, în emisiunea Ce spun românii au participat 1.150 de echipe, iar din cele 63 de familii care au ajuns până-n finală, 37 au câștigat marele premiu de 20.000 de lei. Cabral a adresat 11.762 de întrebări dintr-un total de 25.000 de întrebări testate în sondajele echipei de producție, iar răspunsurile au generat premii în valoare totală de aproape 1 milion de euro. Cele 1.000 de ediții au fost filmate în 275 de zile și au cumulat aproximativ 2.750 de ore de material video. 'Am ajuns la 1.000. Complet neașteptat pentru mine, recunosc. Am ajuns la 1.000 la bătaie cu emisiuni care inițial păreau a fi mult mai pe placul publicului. Am ajuns la atât de multe emisiuni fără să difuzăm certuri, scandaluri ori cuvinte urâte. S-a lipit de noi un public frumos, cu mulți copii, cu oameni cărora le place să râdă și să se relaxeze în familie ori printre prieteni. Dacă mă întrebi cum am ajuns la 1.000, o să-ți zic simplu că sunt extraordinar de… glumesc. Emisiunea iese așa pentru că suntem o echipă foarte mișto, pusă pe treabă și căreia îi place ce face. Și pentru că am avut noroc să ne vină în studio familii frumoase, oameni calzi și relaxați… Și le mulțumim în fiecare zi celor care ne urmăresc. Și… da, îi invităm în continuare să-și ia familiile și să vină la emisiune. Ne găsesc oricând pe casting@protv.ro!', a spus Cabral.
https://tvmania.ro/emisiunea-ce-spun-romanii-sarbatoreste-la-pro-tv-editia-1-000-262431.html

Iuliana Marciuc revine astăzi, la TVR 2, cu un nou sezon al emisiunii „Destine ca-n filme”
În fiecare marţi, de la ora 22.00, Iuliana Marciuc îi invită pe telespectatorii TVR 2 să urmărească noi interviuri ale oamenilor obişnuiti aflaţi în situaţii neobişnuite. Invitaţii şi poveştile lor adevărate sunt aduse telespectatorilor de Iuliana Marciuc, gazda emisiunii „Destine ca-n filme'. Oamenii puşi în situaţii de viaţă limită au luptat, uneori, cu greutăţi de neimaginat. Au ieşit însă învingători, iar acum experienţa lor poate deveni model pentru cei din jurul lor. De astăzi, 24 septembrie, de la ora 22.00, Iuliana Marciuc dă startul celui de-al nouălea sezon „Destine ca-n filme' cu 14 ediţii noi. Iar surprizele nu vor lipsi.
https://tvmania.ro/iuliana-marciuc-revine-astazi-la-tvr-2-cu-un-nou-sezon-al-emisiunii-destine-ca-n-filme-262402.html

Gala de anul acesta a premiilor Primetime Emmy, cea mai scăzută audienţă din toate timpurile
Gala de anul acesta a premiilor Primetime Emmy, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles, a înregistrat cea mai scăzută audienţă din toate timpurile, scrie Reuters. Evenimentul a fost urmărit de 6,9 milioane de americani. Totuşi, ceremonia a avut succes în mediul online. Potrivit datelor Nielsen, audienţa TV a scăzut cu 32% faţă de gala de anul trecut, care a fost, la rândul ei, cea mai redusă de până atunci, cu 10,2 milioane de telespectatori în SUA. La gala de duminică, transmisă de Fox, marile câştigătoare au fost serialele „Game of Thrones” şi „Fleabag”. Ceremonia a durat trei ore şi a fost difuzată în acelaşi interval orar cu emisiunea „Sunday Night Football” pe NBC, care a fost urmărită de 16,3 milioane de telespectatori. În ultimii ani, galele de premiere au cunoscut o scădere din punct de vedere al audienţei, deşi anul acesta ceremonia Oscar din februarie, când au urcat pe scenă Queen şi Lady Gaga, a cunoscut o creştere de 10%, fiind urmărită de 29,6 milioane de americani. Cât priveşte premiile Emmy, interacţiunile pe Twitter, Facebook şi Instagram legate de subiect au crescut cu 11% faţă de anul trecut.
https://www.news.ro/cultura-media/gala-de-anul-acesta-a-premiilor-primetime-emmy-cea-mai-scazuta-audienta-din-toate-timpurile-1922402225202019091119123998

Vodafone a instalat o soluţie de telemedicină la Spitalul de urgenţă din Constanţa, parte a unui proiect de 2 mil. Euro
Fundaţia operatorului de telefonie mobilă Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de profil, a instalat o soluţie de telemedicină în cadrul Compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa care include un panou cu monitoare video şi camere de supraveghere în fiecare salon, ca parte a unui proiect de renovare şi modernizare cu o valoare de 2 mil. euro, din care 1,5 mil. euro au fost alocate de compania de comunicaţii. Proiectul a fost realizat împreună cu asociaţiile Dăruieşte Aripi şi Inima Copiilor. Anual, în acest compartiment de terapie intensivă neonatală primesc îngrijire peste 1.000 de copii născuţi cu afecţiuni medicale sau prematur din judeţele Constanţa,Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila şi Galaţi. Soluţia de telemedicină cu care a fost dotată secţia oferă un sistem de supraveghere video a pacienţilor.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/vodafone-a-instalat-o-solutie-de-telemedicina-la-spitalul-de-urgenta-din-constanta-parte-a-unui-proiect-de-2-mil-euro-18412402

ANCOM va putea desemna unul sau mai mulţi furnizori de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) va putea desemna unul sau mai mulţi furnizori care să presteze serviciile incluse în sfera serviciului universal în domeniul serviciilor poştale, după ce solicită acest lucru printr-o cerere transmisă arbitrului telecom, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Conform procedurii dezbătute şi adoptate împreună cu industria, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Consultativ, orice furnizor de servicii poştale poate fi desemnat furnizor de serviciu universal dacă este autorizat să furnizeze serviciile incluse în sfera serviciului universal şi solicită desemnarea printr-o cerere către ANCOM. Solicitarea trebuie trimisă în maxim 30 de zile de la anunţul public al Autorităţii privind iniţierea procedurii de desemnare şi va conţine informaţii referitoare la situaţiile financiare pentru ultimii trei ani, cerinţele de calitate a căror îndeplinire este garantată de solicitant, amplasamentul punctelor fixe de acces şi de contact deservite de personal şi estimarea costului net maxim aferent furnizării serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal pentru care se solicită desemnarea. "Criteriile de ordin economic şi tehnic au o pondere de 50% în punctajul final, restul de 50% fiind reprezentat de propunerea financiară. În cazul în care niciun furnizor de servicii poştale nu solicită desemnarea sau dacă niciunul dintre cei care au solicitat nu îndeplineşte punctajul pentru a fi desemnat, ANCOM poate desemna un furnizor de serviciu universal din oficiu", se menţionează în comunicatul ANCOM.
https://www.economica.net/ancom-va-putea-desemna-unul-sau-mai-multi-furnizori-de-serviciu-universal-in-domeniul-serviciilor-postale_174203.html

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL