×

Radio -- Data și ora publicării: 02.10.2019 10:53:17

NEGRUȚIU-DIGI FM-MATINAL / Florin Negruțiu este invitat permanent la matinalul Digi FM în fiecare miercuri



București (MEDIA EXPRES) / 2 oct 2019 / Jurnalistul Florin Negruțiu este, începând din luna octombrie, invitatul permanent al matinalului Digi FM. În fiecare miercuri, între orele 8:00 și 9:00, Florin li se va alătura „titularilor” Miu și Striblea cu analize pertinente și incisive ale subiectelor și personajelor zilei, potrivit unui comunicat difuzat de Digi.

“Când eram în facultate mă uitam la Midnight Caller, iar radio-ul îmi părea ceva foarte mișto, cu un vino-ncoace doar al lui. Iată că a venit și pentru mine vremea radioului și mărturisesc că este cum mi-am imaginat. Chiar mai bine, fiindcă am descoperit că sunt, la propriu și la figurat, pe aceeași frecvență cu matinalii Digi FM. Acolo unde m-aș bucura să fiți și voi, în fiecare dimineață de miercuri. Vorbim despre cele mai importante teme ale zilei și despre cei care iau deciziile care ne influențează viața - cu temele bine făcute și, neapărat, cu umor”, a declarat jurnalistul.

Înarmat cu argumente verificate și dovezi greu de contestat, Florin Negruțiu vine în fiecare miercuri, între 08.00 și 09.00, la Digi FM, ca să spună clar ce merge și ce nu și cum poate funcționa România lui 2019 și mai departe.

Florin Negruțiu și-a început cariera de jurnalist ca reporter politic, în urmă cu 20 de ani. A condus redacția unui important cotidian românesc. În prezent, realizează împreună cu Claudiu Pândaru emisiunea „În fața ta” la Digi24.

Digi FM difuzează știri, dezbateri de substanță, interviuri cu “oameni de colecție” și muzică. Alături de Pro FM, cea mai longevivă stație radio din România, Dance FM și Chill FM, cele patru radiouri fac parte din grupul Digi | RCS & RDS, care deține și televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, televiziunea de filme în regim pay-tv Film Now, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World și televiziunile muzicale UTV, Music Channel și Hit Music.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL