×

Revista presei -- Data și ora publicării: 02.10.2019 17:32:05

REVISTA PRESEI / 2 OCT 2019 /




După Mega Image, Telekom intră şi în reţeaua Carrefour cu oferta de Mobil Nelimitat
Operatorul bulgar Vivacom, cel mai mare jucător pe piaţa telecomunicaţiilor din Bulgaria, primeşte două oferte de cumpărare de peste 1 miliard de euro fiecare
Doina Gradea nu se va prezenta la audierea de miercuri din Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor
Emisiunile „Izolaţi în România” şi „Adevăruri despre trecut”, revin cu sezoane noi la TVR 1
Florin Negruțiu, în FM: invitat permanent la Digi FM. Când și de când
Petru Stratulat preia emisiunea 80/oră, la Europa FM
Din nou în cătunele izolate ale României. Noi ediții ale emisiunii Izolați în România, la TVR 1
FĂRĂ Precedent. Pentru Antena 3 se poate orice! CNA le-a micșorat o amendă doar pentru că o altă televiziune a primit o sancțiune mai mica
AUDIENȚE. A început sezonul, au crescut Pro TV, Antena și Kanal D. România TV, surpriza din august, își menține audiența, dar alunecă în top
AUDIENȚE media PE ZI. Generalistele au trecut peste România TV, care era postul numărul 2 în august. Clasamentele lunii
Orange câștigă ANCOM
Nouă sancțiune avizată pentru Codul Penal: Închisoare de până la 2 ani pentru difuzarea fără consimțământ a imaginii intime a unei persoane nude sau făcând sex
Moraru (Google România): Un job din zona tech creează şi susţine patru joburi care nu implică tehnologie
Samsung are din nou probleme: cererea scăzută de telefoane ar putea diminua profitul operaţional cu peste 60% în trimestrul al treilea


După Mega Image, Telekom intră şi în reţeaua Carrefour cu oferta de Mobil Nelimitat

Grupul Telekom România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, a lansat şi în reţeaua de magazine a Carrefour România, al doilea cel mai mare retailer din România după cifra de afaceri, pachetul „Mobil Nelimitat”, care include la un tarif de 6 euro net nelimitat, apeluri şi SMS-uri naţionale nelimitate şi 100 de minute internaţionale către fix şi mobil. „Aşa cum am promis, Mobil Nelimitat se extinde. De data aceasta, în reţeaua de magazine Carrefour România. Suntem optimişti cu privire la rezultatele care vor veni în urma acestui nou parteneriat şi totodată încrezători în produsul nostru”, a declarat Andreas Elsner, director executiv comercial pe segmentul rezidenţial în cadrul Telekom România.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/dupa-mega-image-telekom-intra-si-in-reteaua-carrefour-cu-oferta-de-mobil-nelimitat-18425945

Operatorul bulgar Vivacom, cel mai mare jucător pe piaţa telecomunicaţiilor din Bulgaria, primeşte două oferte de cumpărare de peste 1 miliard de euro fiecare

Compania Vivacom, cel mai mare jucător pe piaţa telecomunicaţiilor din Bulgaria, a primit două oferte de peste 1 miliard de euro fiecare, potrivit Financial Times. Prima oferta a fost făcută de către grupul de telecomunicaţii şi media United Group, controlat de firma de investiţii BC Partners, şi respectiv, de la fondul american Providence Equity Partners, potrivit Financial Times. Vivacom este deţinută de omul de afaceri Spas Rusev, grupul financiar rus VTB şi Delta Capital, aceştia achizţionând compania în 2016, în schimbul sumei de 330 milioane de euro. Spas Rusev care anunţase, anterior, că negociază cu Deutsche Telekom achiziţia operatorului român Telekom a scos Vivacom la vânzare în iulie, la o evaluare de aproximativ 1,2 miliarde de euro.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/operatorul-bulgar-vivacom-cel-mai-mare-jucator-pe-piata-telecomunicatiilor-din-bulgaria-primeste-doua-oferte-de-cumparare-de-peste-1-miliard-de-euro-fiecare-18424566

Doina Gradea nu se va prezenta la audierea de miercuri din Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor

Doina Gradea, preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, nu se va prezenta miercuri la audierea din Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, unde fusese invitată pentru a discuta despre neregulile constatate de Curtea de Conturi în urma auditului efectuat la instituţia pe care o conduce. Preşedintele Comisiei, deputatul PNL Gigel Ştirbu, a fost cel care a transmis invitaţia. El a declarat pentru News.ro că Doina Gradea nu va veni la Parlament pentru că este plecată la Timişoara. Luni, într-un comunicat remis News.ro, Ştirbu afirma: „Având certitudinea că doamna Doina Gradea a încălcat legea în repetate rânduri la conducerea SRTv, dovadă stând acest document oficial emis de Curtea de Conturi a României, am considerat oportun ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, să obţinem câteva lămuriri de la stimabila doamnă cu privire la încălcarea Legii nr.82/1991 a contabilităţii, a Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, a O.G. nr.119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului de Administraţie al SRTv, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comitetului Director al SRTv, cât şi la încălcarea Hotărârilor Consiliului de Administraţie al SRTv”.
https://www.news.ro/cultura-media/doina-gradea-nu-se-va-prezenta-la-audierea-de-miercuri-din-comisia-pentru-cultura-a-camerei-deputatilor-1922400502002019100819129833

Emisiunile „Izolaţi în România” şi „Adevăruri despre trecut”, revin cu sezoane noi la TVR 1

Din 2 octombrie, telespectatorii TVR 1 se vor bucura de ediţii în premieră ale îndrăgitelor serii de reportaj Izolaţi în România (ora 22.00) şi Adevăruri despre trecut (ora 23.00). Serile de miercuri sunt rezervate reportajelor şi documentarelor mult îndrăgite de telespectatorii TVR 1: O nouă serie Izolaţi în România, a treia, ne va duce în locuri în care nu am mai fost şi la oameni pe care telespectatorii nu i-au mai văzut. Cele 12 noi episoade ne vor arăta şi schimbările produse de semenii noştri pentru a-i ajuta pe cei rămaşi să trăiască în vârf de munte sau în locuri greu accesibile din România. Primul episod – miercuri, 2 octombrie, ora 22.00.
https://tvmania.ro/emisiunile-izolati-in-romania-si-adevaruri-despre-trecut-revin-cu-sezoane-noi-la-tvr-1-262694.html

Florin Negruțiu, în FM: invitat permanent la Digi FM. Când și de când

Jurnalistul Florin Negruțiu se aude și în FM. Din această lună, este invitat permanent al matinalului Digi FM, o dată pe săptămână. Florin Negruțiu va fi în studioul emisiunii matinale de la Digi FM în fiecare miercuri, între orele 8.00 și 9.00, alături de realizatorii Bogdan Miu și Cătălin Striblea. Ce spune Negruțiu despre noul rol? “Când eram în facultate mă uitam la Midnight Caller, iar radio-ul îmi părea ceva foarte mișto, cu un vino-ncoace doar al lui. Iată că a venit și pentru mine vremea radioului și mărturisesc că este cum mi-am imaginat. Chiar mai bine, fiindcă am descoperit că sunt, la propriu și la figurat, pe aceeași frecvență cu matinalii Digi FM. Acolo unde m-aș bucura să fiți și voi, în fiecare dimineață de miercuri. Vorbim despre cele mai importante teme ale zilei și despre cei care iau deciziile care ne influențează viața - cu temele bine făcute și, neapărat, cu umor”. Florin Negruțiu și-a început cariera de jurnalist ca reporter politic, în urmă cu 20 de ani. A condus redacția ziarului Gândul. În prezent, realizează împreună cu Claudiu Pândaru emisiunea „În fața ta” la Digi24. Este fondatorul site-ului Republica.ro, alături de Claudiu Pândaru și Alex Livadaru.
https://www.paginademedia.ro/2019/10/florin-negrutiu-in-fm-invitat-permanent-la-digi-fm-cand-si-de-cand

Petru Stratulat preia emisiunea 80/oră, la Europa FM

Petru Stratulat, realizator în weekend la Europa FM, se ocupă de un nou tronson la postul radio. De astăzi, Petru Stratulat se ocupă de 80/oră, o emisiune dedicată muzicii anilor `80. 80/oră, emisiune difuzată marțea de la ora 21.00, era și până acum în grila Europa FM, însă fără prezentator. Petru Stratulat, fost realizator Guerrilla, s-a alăturat Europa FM în luna martie a acestui an, pe tronsonul de weekend. Pe lângă noua emisiune, el va continua să realizeze și „Weekend cu prietenii”, sâmbăta și duminica, pe intervalul 14.00 - 18.00.
https://www.paginademedia.ro/2019/10/petru-stratulat-preia-emisiunea

Din nou în cătunele izolate ale României. Noi ediții ale emisiunii Izolați în România, la TVR 1

TVR 1 aduce noi ediții Izolați în România. Jurnalista Dite Dinesz va trece din nou pragul caselor din cătunele izolate ale României. Noul sezon începe mâine, 2 octombrie, de la ora 22:00. Tot mânie începe și un nou sezon al seriei de reportaje Adevăruri despre trecut, cu un episod despre Nicolae Ceaușescu. Primul episod vine din Munţii Trascău şi Muntele Găina. Treja, o bătrână de peste 90 de ani, coboară o potecă abruptă, după pâine. „Dar drumul acesta e marea bucurie că se întâlneşte cu oameni. Ce ştiu eu - zice ea. Să ţes, să cos. Nu mare lucru! Filmam şi ne trimitea jos, de teamă că o să pierdem poteca, că e prea greu şi mult pentru noi. Filmam cu drona şi ridica bastonul către ea. Îl adusesem pe bată-l crucea”, spune realizatoarea Dite Dinesz. La fel, undeva lângă Râmeţi, în Valea Uzei, o altă destinație din primul episod, sunt tot mai puţini oameni. Cei care au rămas muncesc cât pentru un sat întreg, ca şi cum le-ar ţine locul.
https://www.paginademedia.ro/2019/10/noi-editii-izolati-in-romania-la-tvr-1-octombrie-2019

FĂRĂ Precedent. Pentru Antena 3 se poate orice! CNA le-a micșorat o amendă doar pentru că o altă televiziune a primit o sancțiune mai mica

Pentru Antena 3 se poate orice. Consiliul Național al Audiovizualului a întors propria decizie de săptămâna trecută, de amendare a Antenei 3 cu 50.000 de lei, pentru un derapaj din Cazul Caracal. Antenei 3 a rămas cu o amendă, însă cu una semnificativ micșorată. După o rediscutare (și sunt rare cazurile în care CNA acceptă să repună în discuție o decizie deja luată!), amenda a rămas la 30.000 de lei. Sigurul argument a fost faptul că Romania TV a primit pentru aceeași abatere o sancțiune de doar 10.000 de lei, iar „disproporția” era prea mare.
https://www.paginademedia.ro/2019/10/fara-precedent-cna-a-micsorat-o-amenda-doar-pentru-ca-o-televiziune-a-primit-o-sanctiune-mai-mica

AUDIENȚE. A început sezonul, au crescut Pro TV, Antena și Kanal D. România TV, surpriza din august, își menține audiența, dar alunecă în top

AUDIENȚE TV. Startul sezonului de toamnă se vede bine în audiențe. Pro TV, Antena 1 și Kanal D, posturi cu multe show-uri noi în septembrie, au cifre mult peste luna august în Prime-Time. Cu Vocea României, Te cunosc de undeva, Chefi la cuțite sau serialele Las Fierbinți, Vlad, Profu', Sacrificiul sau Lacrimi la Marea Neagră, cele trei "mari generaliste" sunt, toate, pe plus și domină topul clasamentelor de audiență. Antena 1 și-a recâștigat a doua poziție seara, după ce, în august, ajunsese la nivelul întregii țări pe locul patru. Posturile de știri, care în august urcaseră cu cazul Caracal, și-au menținut, în general, numărul de telespectatori. România TV, de exemplu, reușise, în august, să fie al doilea post TV în Prime-Time, la orașe imediat după Pro TV. În septembrie, are fix același număr de telespectatori, însă creșterea generalistelor a împins stația mai jos în clasament. NAȚIONAL. Schimbări importante în topul posturilor TV în serile din septembrie. Toate stațiile au scos "artileria grea". Kanal D a venit cu serialul turcesc Lacrimi la Marea Neagră, cinci zile pe săptămână, Pro TV a lansat o "șarjă" de producții (Profu', Masterchef, Vocea României, Las Fierbinți, Visuri la cheie), Antena 1, la fel (serialele Sacrificiul și Mangalița, Chefi la cuțite, Te cunosc de undeva, iUmor). Rezultatul: Topul național în septembrie este Pro TV, Antena 1, Kanal D. Pro TV este singurul post care sare bine de milion: are peste 1,3 milioane media în fiecare seară. Locurile doi-trei nu se apropie. În august, pe doi se instalase Kanal D, iar România TV (cu Cazul Caracal exploatat la maximul) ocupa poziția a treia. România TV are același număr de oameni pe post - 590.000, dar generalistele au crescut mult mai mult. Scădere însă pentru Antena 3, care ajunge la 360.000 de telespectatori, față de aproape 400.000 în august (tot cu Caracal). B1 TV coboară sub 100.000 de telespectatori, Digi 24 stagnează (în jur de 80.000), un ușor plus pentru Realitatea TV (ajunge la aproape 90.000 de români pe post).
https://www.paginademedia.ro/2019/10/audiente-prime-time-septembrie-2019

AUDIENȚE media PE ZI. Generalistele au trecut peste România TV, care era postul numărul 2 în august. Clasamentele lunii

AUDIENȚE după MEDIA PE ZI. Audiențe pe plus pentru marile generaliste, la început de toamnă. După scăderile înregistrate în luna august - o lună de vacanță - au avut creșteri de audiență odată cu startul marilor producții. Pro TV, Antena 1 și Kanal D au avut, în medie, câteva zeci de mii de telespecatori în plus, după media pe zi, în prima lună de toamnă. Un caz aparte este în continuare România TV. Deși a coborât câteva locuri în clasament, postul de știri nu a simțit scăderi drastice de audiență la începutul toamnei. Mediatizat și-n septembrie, ca și în august, cazul Caracal a ținut telespectatorii pe România TV. Supriza lunii trecute, postul de știri reușea să fie a doua stație, după Pro TV, după media pe zi. De exemplu, România TV avea în luna august o medie de 381.000 telespectatori zilnic. În luna septembrie, postul de știri nu a scăzut sub 300.000 de privitori, raportat la media pe zi. Chiar a depășit Kanal D la orașe și în septembrie. Marile generaliste au simțit creșteri, imdiat după ce au început grilele de toamnă și marile show-uri, ca Vocea României (Pro TV), Te cunosc de undeva (Antena 1), Vlad (Pro TV), Chefi la cuțite (Antena 1) sau Lacrimi la Marea Neagră (Kanal D). Pro TV a fost liderul topului, după media pe zi, pe toate cele trei targeturi. Antena 1 a fost a doua televiziune din top, raportat la media pe zi. Kanal D a fost pe locul trei în toată țara și pe segmentul tânăr, în topul audiențelor după media pe z. Postul Dogan a fost depășit la orașe de România TV. NAȚIONAL. Creșteri pentru generalistele Pro TV, Antena 1 și Kanal D în septembrie, după media pe zi. Pro TV e liderul topului și în prima luna de toamnă, cu o medie de audiență de 587.000 de privitori, față de 509.000 în august. Antena 1 s-a clasat pe locul doi în septembrie după media pe zi. Postul Intact a urcat de pe patru, locul pe care l-a avut în toată țara în luna iulie. A avut o medie de audiență de 368.000 de urmăritori, de la 277.000 în august. Kanal D a fost pe locul trei, cu o medie de 338.000 de privitori, față de 305.000 în august. Audiențele stației de știri România TV, după media pe zi, au scăzut ușor la început de toamnă. În august stația avea 381.000 de privitori în medie, iar în septembrie are 308.000 de urmăritori. Media nu a fost mai jos de 300.000 de privitori din toată țara, așa cum era în iulie de exemplu. Cazul Caracal a fost mediatizat la România TV și în septembrie.
https://www.paginademedia.ro/2019/10/audiente-media-pe-zi-septembrie

Orange câștigă ANCOM

Orange România, liderul local al pieței de telecomunicații, a câștigat o licitație organizată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru furnizarea de servicii de comunicații prin rețele fixe și mobile (Internet, comunicații de date, telefonie fixă și mobilă, servicii de videoconferință în cloud). Cu o durată de 4 ani, contractul a fost semnat pentru suma de 2,89 milioane de euro, fără TVA. ANCOM a estimat contractul la 13,61 milioane de lei, fără TVA. La procedură a participat cu ofertă asocierea formată din Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote) și Telekom Romania Communications (fost Romtelecom). Oferta Telekom a avut ca subcontractor Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR), cu o pondere de 24% din valoarea viitorului contract. Potrivit caietului de sarcini, ANCOM a cumpărat 209 abonamente pentru conexiuni de date, 4 abonamente pentru servicii Internet, 1.130 de abonamente de telefonie fixă, 895 abonamente de telefonie mobilă, 100 de abonamente de internet mobil cu terminal modem, 150 de abonamente de internet mobil cu terminal tabletă și un abonament de servicii videoconferință în cloud. Un contract similar a fost atribuit Orange România în septembrie 2015. Estimat la 14,35 milioane de lei, prețul final al acordului a fost de 8,52 milioane de lei, fără TVA, pentru 4 ani.
https://www.profit.ro/stiri/orange-castiga-ancom-19124631

Nouă sancțiune avizată pentru Codul Penal: Închisoare de până la 2 ani pentru difuzarea fără consimțământ a imaginii intime a unei persoane nude sau făcând sex

Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile, fără consimțământul acestei persoane, de natură să provoace acesteia o suferință psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, va fi pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, potrivit unui proiect de lege căruia comisia juridică din Senat i-a întocmit raport favorabil de adoptare. Proiectul de lege a fost inițiat de senatoarea USR Florina Presadă, care arată că actualmente este legal să publici fotografia unei persoane nude, dacă aceasta este făcută cu consimțământul acesteia, chiar dacă consimțământul a fost dat plecând de la premisa că fotografia va rămâne strict privată. " 'Pornografia non-consensuală' mai este denumită în literatura de specialitate sau în reportajele media 'pornografie din răzbunare', 'cyber-pomografie' sau pornografie involuntară. Fapta tipică este distribuirea de imagini cu conținut sexual ale unor persoane fără consimțământul lor. Imaginile au fost obținute inițial cu consimțământul persoanei, de cele mai multe ori (de obicei în contextul unei relații intime) sau fără consimțământul persoanei (prin înregistrări pe ascuns, de exemplu)”, argumentează inițiatoarea.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/stiri/social/noua-sanctiune-avizata-pentru-codul-penal-inchisoare-de-pana-la-2-ani-pentru-difuzarea-fara-consimtamant-a-imaginii-intime-a-unei-persoane-nude-sau-facand-sex-19129214
https://www.profit.ro/stiri/social/noua-sanctiune-avizata-pentru-codul-penal-inchisoare-de-pana-la-2-ani-pentru-difuzarea-fara-consimtamant-a-imaginii-intime-a-unei-persoane-nude-sau-facand-sex-19129214

Moraru (Google România): Un job din zona tech creează şi susţine patru joburi care nu implică tehnologie

Un loc de muncă din zona de tehnologie creează sau susţine, în prezent, alte patru joburi care nu implică tech, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Elisabeta Moraru, country manager Google România. "Ar trebui să ne educăm, astfel încât noi să controlăm tehnologia, căci tehnologia nu face nimic dacă nu îi spunem noi ce să facă. În acest moment, un job din zona de tech creează sau susţine alte patru joburi care nu implică tehnologie. Mai mult decât atât, 47% din populaţia Uniunii Europene nu este bine pregătită din punct de vedere al abilităţilor digitale, dar foarte curând, dacă nu chiar acum, 90% dintre joburi necesită competenţe digitale. În egală măsură, trăim în anul în care putem să spunem "50-50". Ştiţi de ce? Pentru că, în momentul acesta, 50% din populaţia Terrei are acces la tehnologie, Internet, iar 50% nu. Următorul miliard de utilizatori este obiectivul pe care foarte multe companii îl au în vedere, tocmai din acest punct de vedere: ei nu sunt doar consumatori-clienţi, ci sunt şi viitorii angajaţi", a afirmat Moraru. Aceasta a adăugat că o listă cu potenţiale locuri de muncă în viitor ar putea cuprinde poziţii, precum manager de avatar, robot polisher sau de terrabyter. Conform unui studiu realizat de Codecool şi Brainspotting, prezentat marţi, în cadrul conferinţei de specialitate, în România, lipsesc din industria IT, în fiecare an, 15.467 de oameni. Pe acest fond, s-a ajuns la concluzia că 37.031 de profesionişti IT au plecat din România în ultimii 20 de ani, dintre care 30% sunt în SUA şi Canada, 60% în Europa (13% numai în Marea Britanie), iar restul de 10% în ţări asiatice şi în alte zone.
https://www.economica.net/moraru-google-romania-un-job-din-zona-tech-creeaza-si-sustine-patru-joburi-care-nu-implica-tehnologie_174533.html

Samsung are din nou probleme: cererea scăzută de telefoane ar putea diminua profitul operaţional cu peste 60% în trimestrul al treilea

Pe fondul încetinirii cererii de smartphone-uri și a scăderii continue a prețurilor pentru cipuri, Samsung Electronics va înregistra o scădere de 60,2% a profitului operaţional din al treilea trimestru, de la 17,5 trilioane de woni la 6,9 trilioane woni (5,8 miliarde de dolari), potrivit unui raport al industriei. Informaţiile au apărut în raportul realizat de FnGuide, compania care urmăreşte pieța financiară din Seul şi au fost preluate de agenţia de presă locală Yonhap. Comparativ cu trimestrul al doilea, profitul este în scădere cu 8,2%. Începând cu sfârșitul anului trecut, Samsung se confruntă cu încetinirea creșterii industriei semiconductorilor pe fondul unei scăderi a cererii de smartphone-uri și altor dispozitive electronice. Samsung și-a exprimat speranța că prețurile NAND, utilizate în mare parte pe dispozitivele mobile, vor crește în trimestrul al treilea, având în vedere o cerere în creștere în al doilea trimestru. Pentru cipurile de memorie destinate computerelor, Samsung a anticipat o revenire a cererii în al treilea trimestru, deoarece centrele de date au reluat achiziționarea de servere la sfârșitul celui de-al doilea trimestru, dar a avertizat că va exista mai multă volatilitate pe piață, în urma tensiunii comerciale globale. https://www.economica.net/samsung-are-din-nou-probleme-cererea-scazuta-de-telefoane-ar-putea-diminua-profitul-operational-cu_174464.html
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL