×

Autorităţi -- Data și ora publicării: 05.11.2019 13:37:42

Ședinţa CNA de marți, 5 noiembrie 2019



București (MEDIA EXPRES) / 5 nov 2019 / Ședința este condusă de Monica Gubernat cu participarea membrilor CNA Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Ramona Sorescu, Orsolya Borsos, Alexandru Kocsis, Ramona Sorescu și Dorina Rusu.

I. Prelungiri valabilitate licențe audiovizuale:

1. S.C. TELESTAR DIFFUSION SRL Cernica pentru Telestar 1 din Cernica
VOT- unanimitate.
2. S.C. ARTĂ ÎN COMUNICARE SRL Suceava pentru Viva FM din Piatra Neamț cu modificare structură serviciu de programe
VOT - unanimitate.
3. S.C. DREAM RADIO SRL București pentru Romantic FM din Bacău
VOT - Unanimitate

II. Retragere licență audiovizuală - Focus TV Focșani
Prin rețele. Focșani este acoperit printr-o altă licență, din Buzău, de putere mare. Compania este în reorganizare.
VOT - unanimitate.

III. Retragere Serviciu Media Audiovizual la cerere - Seenow
VOT - unanimitate.

IV. Avize de retransmisie
Avize - vot unanimitate.
3 retrageri - vot UNANIMITATE.

V. Adresa nr.11519/31.10.2019 de la Partidul Noua Românie – referitoare la sondajele electorale difuzate de posturile de televiziune – cu pdv al SJR

VI. Rapoarte ale Direcției Monitorizare:

A. Noi:

1. Antena 1, Digi 24, PRO TV – emisiuni difuzate în perioada 01 – 15.10.2019 – cu reclamații

2. Posturi TV – spoturile publicitare: *Fanta Portogroaza difuzat în perioada 07 – 20.10.2019; *Periferisan difuzat în perioada 14 – 20.10.2019; *Hope and Homes for Cildren difuzat în perioada 21 – 27.10.2019 – cu reclamații și pdv RAC

VII. Rapoarte ale Direcției Control Digitalizare:

A. Noi:

1. RTT Brașov – cu reclamație

2. Tele Europa Nova Timișoara – cu reclamații

VIII. Diverse.

Ședința s-a terminat în jurul orei 13.00.

În jurul orei 15 CNA a difuzat următorul
Comunicat de presă
05.11.2019

Întrunit în ședința publică din data de 5 noiembrie 2019, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate și a decis să sancționeze cu somație publică postul Digi 24. La difuzarea unei știri în cadrul emisiunii „Digimatinal” din 01.10.2019, radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 conform cărora: „Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise”.

Totodată, membrii Consiliului au hotărât să emită o decizie de intrare în legalitate în privința spotului publicitar de televiziune aferent campaniei de promovare a produsului „Periferisan” pentru nerespectarea dispozițiilor art. 101 și ale art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului (perioada monitorizată 14-20.10.2019).

În aceeași ședință, ca urmare a analizării rapoartelor întocmite de Direcția Control, Consiliul a decis să sancționeze cu somație publică postul TELE EUROPA NOVA TM din Timișoara, deoarece în cadrul ediției din 07.10.2019 a emisiunii „Bursa Afacerilor” nu au fost respectate prevederile art. 40 alin. (1) și (2), ale art. 71 și nici cele ale art. 3 alin. (1) din același Cod.

Biroul Informare și Relații Publice

Prevederile legislației audiovizualului la care facem referire:

Decizia CNA nr. 220 /2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare

Art. 3 - (1) Minorul are dreptul la protejarea imaginii şi a vieţii sale intime, private şi familiale.

Art. 71 - (1) Ştirile sau relatările referitoare la acte de violenţă sau de natură sexuală din instituţiile de învăţământ vor fi difuzate numai împreună cu punctul de vedere al conducerii şcolii şi cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali ai minorului; face excepţie situaţia în care radiodifuzorul acţionează în interesul superior al minorului, fără să fie afectată imaginea publică a acestuia sau dreptul lui la viaţă intimă, privată şi familială. (2) Imaginile în care minorii sunt implicaţi în acte de violenţă sau de natură implicit sau explicit sexuală, de orice natură, vor fi difuzate numai dacă: a) reprezintă un interes public justificat; b) radiodifuzorul acţionează în interesul superior al minorilor, având acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestora; c) radiodifuzorul se asigură că nu este difuzat niciun indiciu care ar putea duce la identificarea minorilor implicaţi. (3) Nu se va comunica adresa paginii de internet în care sunt postate asemenea imagini şi nici nu se va face trimitere la site-uri în care sunt comunicate astfel de adrese.

Art. 40 - (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.

Art. 93 - (1) Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale şi să nu utilizeze practici comerciale incorecte, înşelătoare sau agresive, aşa cum ele sunt definite de Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 101 - Este interzisă orice formă de promovare a unor produse sau a unor servicii care sugerează publicului ori îl instigă să renunţe la alte produse sau servicii similare ori asemănătoare identificabile.


------------------------------------------

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) este garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, competențele sale fiind stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului. Pentru mai multe detalii despre activitatea CNA accesați www.cna.ro .


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL