×

Programe TV -- Data și ora publicării: 28.11.2019 13:11:10

EUROSPORT-PROMOVARE-EVENIMENT / Eurosport îl aduce pe John Barnes de la Liverpool pentru întâlnirea cu fanii Premier League din România



București (MEDIA EXPRES) / 28 nov 2019 / Eurosport promovează difuzarea Premier League în România aducându-l la București pe John Barnes, unul dintre jucătorii emblematici ai lui Liverpool, pentru două zile în care va participa la o întâlnire cu jurnaliștii și una cu fanii și va fi prezent la o emisiune produsă local pentru Eurosport.

Jurnaliștii sunt așteptați la o întâlnire cu invitatul special al Eurosport vineri, 29 noiembrie 2019, ora 15:00, pentru a discuta despre Premier League, Liverpool și cariera sa în fotbalul englez. Conferința de presă se va desfășura la Athenee Palace Hilton, în cadrul barului englezesc, Strada Episcopiei 1-3, București.

John Barnes își dă întâlnire cu fanii Liverpool sâmbătă, 30 noiembrie, alături de care va urmări meciul dintre Liverpool și Brighton, la Trafalgar Pub (Str. David Emmanuel 4A), începând cu ora 17.00. În cadrul acestui eveniment, vor avea loc și o sesiune dedicată semnării autografelor, precum și una de Q&A între John Barnes și fanii clubului Liverpool.

Fostul jucător al lui Liverpool va fi prezent în emisiunea produsă de Eurosport în România, Premier League Show, alături de analiștii Premier League.

„Obiectivul Discovery este de a alimenta pasiunile oamenilor și facem asta cu ajutorul tuturor canalelor din portofoliul nostru, sportul fiind și unul dintre cele mai bune exemple în acest sens. România este una dintre cele mai importante piețe din regiune pentru noi, în continuă dezvoltare și urmărim să consolidăm poziționarea Eurosport drept gazdă a fotbalului englez prin transmisiuni și evenimente dedicate, precum vizita lui John Barnes sau Premier League Show, emisiunea locală interactivă din timpul weekend-urilor, care ține fanii și mai conectați la cea mai spectaculoasă ligă de fotbal la nivel mondial.”, a declarat Andrey Stoychev, Head of Commercial Development, Distribution, Sports and Commercial Operations Discovery CEEMCA.

După ce fostul mare jucător de tenis și actualul expert Eurosport, Mats Wilander, a vizitat Bucureștiul, susținând o conferință de presă care s-a bucurat de un real succes, John Barnes s-a alăturat și el inițiativei Eurosport, care facilitează întâlnirea dintre emblemele sportului și fanii români.

Eurosport este „Gazda Fotbalului Englez în România”, deținând drepturile exclusive de difuzare pentru Premier League și FA Cup - Cupa Angliei. În acest an, Eurosport și-a lansat și propria emisiune de analiză a Premier League în România, Premier League Show, precum și o versiune îmbunătățită a website-ului eurosport.ro, condusă de o nouă redacție.

Născut în Jamaica, John Barnes s-a remarcat în Anglia la clubul Watford, fiind transferat pe 9 iunie 1987 la Liverpool. Progresul său a continuat sub îndrumarea legendarului antrenor al „cormoranilor”, Kenny Dalglish, iar în primele trei sezoane a reușit să câștige două titluri și o Cupă a Angliei. Barnes s-a remarcat ca un jucător ofensiv, marcând nu mai puțin de 75 de goluri în primele patru sezoane, asta în ciuda faptului că nu a jucat vreodată ca un atacant veritabil. La capătul sezonului 1989/1990 a fost golgheterul clubului cu 28 de goluri.

Barnes a mai jucat pentru Liverpool până în 1997, fiind reprofilat în ultima sa parte într-un mijlocaș ofensiv. În ceea ce privește premiile individuale, Barnes a primit titlul de cel mai bun jucător din prima ligă engleză în 1988. S-a retras din activitate în 1999 la Charlton, în Londra, formație pentru care a evoluat în 12 meciuri.

Eurosport - Eurosport 1, Eurosport 2 şi Eurosportnews - au în total 242 de milioane de abonaţi, în 75 de ţări din Europa, zona Asia-Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu. Eurosport.com este website-ul de știri de sport nr.1 al Europei, cu o medie de 42 milioane de vizitatori unici pe lună și, împreună cu aplicația Eurosport (disponibilă prin iOS și Android), sunt unicele locuri unde fanii vor putea urmări online Eurosport în orice moment pe mobil sau tabletă. Eurosport Events este divizia specializată în administrarea şi promovarea evenimentelor sportive internaţionale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi corporate.eurosport.com. 
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL