×

Comunicaţii -- Data și ora publicării: 23.01.2020 15:05:52

5G-PROTESTE / Asociația Pro Consumatori și Coaliția Stop 5G România anunță proteste pentru sâmbătă 25 ianuarie



București (MEDIA EXPRES) / 23 ian 2020 / Asociaţia Pro Consumatori împreună cu Coaliția Stop 5G România organizează sâmbătă, 25 ianuarie 2020, în București, Râmnicul-Vâlcea și Craiova mai multe acțiuni dedicate unui eveniment internațional de protest împotriva tehnologiei de comunicații prin microunde.

Începând cu ora 10.30, la Sala de conferințe a Bibliotecii Județene din Râmnicu-Vâlcea, va avea loc conferinţa cu tema „Promisiunile industriei și riscurile pentru sănătatea consumatorilor”, avându-i ca invitați pe Adrian Vornicu, specialist în bioelectronică şi conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori. De la ora 14, în Râmnicu Vâlcea se organizează un marș pe traseul Colegiul Național Alexandru Lahovari – Școala Gimnazială Tache Ionescu – Centrul orașului (la ceas).

În București, sâmbătă 25 ianuarie 2020, Primăria Municipiului București a aprobat un marș în intervalul orar 14.30-15.00, având ca punct de adunare Piața Universității (zona Fântâni), cu deplasare pe traseul Bdul. Nicolae Bălcescu – Bdul. Gheorghe Magheru - Piața Romană cu întoarcere spre Piața Universității - punct final fiind trotuarul din fața Parcului Teatrului Național București.

În Craiova, Asociația Civică pentru viață organizează la 25 ianuarie 2020 un marș de protest dedicat zilei mondiale de luptă împotriva tehnologiei 5G, începând cu ora 14.00, pe traseul Piața Mihai Viteazu, Calea Unirii, Lipscani, Piața Frații Buzești, A. I Cuza, Piața Mihai Viteazu.

La data de 21 ianuarie 2020, reprezentanții societății civile din Craiova au votat "Craiova, liberă de 5 G!", la conferinta Stop 5G care a avut loc în aula Facultății de Agronomie din cadrul Universității din Craiova.

Asociația Pro Consumatori include evenimentele în Campania Națională de Informare și Educare „Stop 5G” lansată la data de 14 mai 2019. Scopul acestor acțiuni este atragerea atenției autorităților statului român asupra pericolelor generate de aplicarea tehnologiei 5G în România pentru mediu, oameni și orice altă formă de viață.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL