×

Autorităţi -- Data și ora publicării: 11.02.2020 10:41:35

Ședinţa CNA de marți, 11 februarie 2020



București (MEDIA EXPRES) / 11 feb 2020 / Ședința este condusă de Nicolae Bălașa cu participarea membrilor CNA Răsvan Popescu, Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Ramona Sorescu, Orsolya Borsos, Alexandru Kocsis, Ancuța Pocora și Dorina Rusu.

I. Adresa nr.1011/03.02.2020 de la Organizația Salvați Copiii – solicită difuzare în regim de campanie de interes public a spoturilor radio - tv aferente campaniei ”Un gest pentru o viață – transformă 3,5% din impozitul pe venit în 100% șansă la viață pentru copii!”.
CNA a aprobat solicitarea.

II. Solicitări prelungiri valabilitate licențe audiovizuale – S.C. VOCEA EVANGHELIEI SRL București pentru Vocea Evangheliei din București și Cluj-Napoca cu modificarea structurii serviciilor de programe
Vot prelungire - unanimitate
VOT modificarea structurii separat.
III. Modificări licențe audiovizuale:

1. S.C. MEDIA SOUND SRL Timișoara - modificarea acționariatului și a structurii serviciului de programe West City Radio din Timișoara
VOT - unanimitate.

2. S.C. SIGHET MEDIA TRUST SRL Sighetu Marmației pentru Autentic FM din Sighetu Marmației - modificarea structurii serviciului de programe
VOT - unanimitate.

3. S.C. RADIO STIL SRL Dej pentru Stil FM din Dej - modificarea structurii serviciului de programe și a deciziei de autorizare audiovizuală cu mărire PARmax
VOT - unanimitate

4. S.C. PRO TV SRL București - notificare prealabilă cu privire la modificarea structurii indfirecte a acționariatului
Schimbarea acționariatului după preluarea de către fondul de investiții a fost explicată de reprezentanții Pro TV.
Modificarea acționariatului indirect este în discuție, acționariatul direct rămâne nemodificat. Grupul PPF intră în CME. AT&T iese.

5. S.C. GETEVE SRL Craiova pentru General TV (GTV) din Craiova - modificarea structurii serviciului de programe
VOT - unanimitate.

IV. Notificare Serviciu Media Audiovizual la Cerere – S.C. CINETHRONIX TELEVISION PRODUCTION SRL Constanța pentru serviciul media audiovizual la cerere cu denumirea Cinethronix.
VOT - unanimitate.

V. Cedări licențe audiovizuale – S.C. DREAM RADIO SRL București către S.C. GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C.) București pentru Radio ZU din Focșani și Romantic FM din Bacău
VOT - unanimitate. Acționarul celor două companii este același.

VI. Avize de retransmisie (eliberări avize)
33 program în analogic în Giurgiu cap de rețea. Mediacom Start Net.
Avize 3 localități.
VOT - unanimitate.

VII. Decizii de autorizare
Aiud Radio Eveniment echipamente.
Pro FM Constanta prelungire
Mărire PAR vezi mai sus.
VOT - Unanimitate

VIII. Adresa nr.1217/07.02.2020 de la Ministerul Finanțelor Publice – solicitare pdv al CNA cu privire la Proiectul de modificare al Legii nr.24/2017 – cu pdv al SJRRE
Acest punct s-a discutat la începutul ședinței fiind trimis punctul de vedere al SJRRE.

IX. Rapoarte ale Direcției Control:

A. Reportate:

1. SRR - Antena Sibiului – cu raport al inspectorului și pdv de la post

B. Noi:

1. Mix TV Brașov – cu reclamație

2. Impuls Cluj Napoca – cu reclamație

3. TV Sud Tg. Jiu – cu reclamație

X. Rapoarte ale Direcției Monitorizare:

A. Reportate:

1. Realitatea Plus - emisiunea Realitatea românească difuzată pe 17.01.2020 - cu reclamație (persoană lezată)

2. TVR 1, Antena 3, B1 TV, Bollywood TV, Digi 24, PRO FM, Kanal D, Național 24 Plus, Prima TV, PRO TV, PRO X, – emisiuni difuzate în perioada 01 – 15.01.2020 – cu reclamații

B. Noi:

1. Digi FM, Radio Gold, Radio Guerrilla, Kiss FM, Rock FM, PRO FM, Radio ZU, Virgin Radio – emisiuni matinale difuzate în luna decembrie 2019.

2. Antena 1 - Emisiunea Acces direct difuzată în perioada 13.01 – 03.02.2020 - cu reclamații

Ședința s-a terminat după ora 17.00 cu audierea reprezentanților Antena 1 - Acces Direct dar nu a fost luată nicio decizie.

XI. Diverse.

În jurul orei 18 CNA a difuzat următorul Comunicat de presă

11.02.2020

Întrunit în ședința publică din data de 11.02.2020, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să aplice următoarele sancțiuni:

- amendă de 10.000 de lei postului Realitatea Plus, pentru că, la difuzarea ediției din 17.01.2020 a emisiunii „Realitatea Plus”, a încălcat prevederile 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual;

- somație publică postului Prima TV, deoarece filmul artistic „Legiunea pierdută” a fost transmis, în data de 10.01.2020, fără a se ține cont de dispozițiile art. 20 și de cele ale art. 24, raportat la art. 19 lit. e) din Cod;

- somație publică postului Bollywood TV, pentru nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) și ale art. 12 alin. (2) din Codul audiovizualului, la difuzarea filmului artistic „Partea întunecată a legii” din data de 12.01.2020;

În aceeași ședință, ca urmare a analizării rapoartelor întocmite de Direcția Control, Consiliul a decis să sancționeze cu amendă de 5.000 de lei postul TV SUD (Tg. Jiu) pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) și (5) și ale art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul audiovizualului, în cadrul emisiunii „Săptămâna într-o oră” din data de 10.01.2020.

De asemenea, Consiliul a aplicat câte o somație publică următoarelor posturi:

- MIX TV (Brașov) pentru edițiile din 31.01 și 07.02.2020 ale emisiunii „Brașovul Tău”, difuzate fără a se ține cont de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. b);

- IMPULS (Cluj-Napoca) pentru ediția din data de 20.01.2020 a emisiunii matinale „Scularea”, în cadrul căreia postul de radio nu respectat prevederile art. 18 alin. (1) lit. b).


Biroul Informare și Relații Publice


Prevederile legislației audiovizualului la care facem referire:

Decizia CNA nr. 220 /2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare

Art. 12 - (2) În lipsa unui sistem de acces condiţionat, difuzarea programelor prevăzute la alin. (1) se poate face numai în intervalul orar permis, potrivit clasificării programului în funcţie de conţinutul acestuia;

Art. 18 - (1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: (…) b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen;

Art. 19 - (1) Criteriile în funcţie de care se clasifică programele difuzate au drept scop asigurarea protecţiei minorului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora; (…) e) numărul şi natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual;

Art. 20 - În clasificarea producţiilor audiovizuale de ficţiune furnizorii de servicii media audiovizuale se vor ghida şi după clasificarea stabilită de producător sau, după caz, după cea în care producţia de ficţiune a fost difuzată în alte ţări, evitând încadrarea cel mai puţin restrictivă, în situaţia în care aceasta este singulară.

Art. 23 - (1) Programele 12 se difuzează numai după ora 20,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 12 de culoare albă;

Art. 24 - (1) Programele 15 se difuzează numai în intervalul orar 23,00 - 6,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă; fac excepţie de la intervalul orar filmele artistice, serialele şi cele documentare clasificate 15, în cazul cărora intervalul permis de difuzare este 22,00 - 6,00.

Art. 40 - (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt; (…) (5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

------------------------------------------

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) este garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, competențele sale fiind stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului. Pentru mai multe detalii despre activitatea CNA accesați www.cna.ro .


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL