×

Revista presei -- Data și ora publicării: 04.03.2020 14:54:09

REVISTA PRESEI / 4 feb 2020 /




Elena Lasconi pleacă de la ProTV după 25 de ani pentru a candida la primăria Câmpulung Muscel
Organizarea licitației 5G în România, amânată din nou: Noul termen este ultimul trimestru din 2020
Fondul Suveran de Investiţii al Norvegiei şi-a dublat expunerea la Digi în 2019 până la 0,9%, adică o investiţie de circa 30 milioane de lei
Arbitrul telecom îşi anunţă oficial intenţia de a amâna cu un an licitaţia 5G
Grupul Pro TV, o nouă amendă maximă de la CNA: „A încălcat în mod grosolan legea“
CNA a amendat Pro 2 cu 200.000 de lei pentru depăşirea timpului alocat publicităţii
Miron Mitrea și-a făcut firmă de consultanță politică împreună cu fiul patronului de la Realitatea Plus / Fostul ministru debutează ca invitat permanent duminică la televiziunea fostului coleg de penitenciar
Pro TV a lansat emisiunea exclusiv digitală „Doctor de bine”
Sezonul 31 din Apropo TV începe duminică, 8 martie, la Pro TV
Când începe noul sezon „Vedeta populară” la TVR 1
În ce va consta marele premiu al reality show-ului matrimonial „Mireasa”, de la Antena 1
Cele patru noi filme din seria „Misterele Aurorei Teagarden” vor fi difuzate din 8 martie la Diva
Balanţa de plăţi a României în 2019. Transportul internaţional şi sectorul IT&C aduc valută în ţară (7,7 mld. euro), iar turismul o risipeşte (2,1 mld. euro)
Cum împaci radioul, actoria și online-ul. Răspunde Radu Țibulcă, de la Radio Impuls
Iuliana Tudor revine cu sezonul cinci din Vedeta Populară. Începe la finalul lunii martie
TRAFIC. Site-urile Digi, la putere în februarie. DigiSport, primul după afișări și Digi24, primul după unici
AUDIENȚE. Vlad versus Asia Expres. Aproape egalitate pe național, avans Asia Express la orașe și pe comercial
ANCOM amână din nou licitația pentru tehnologia 5G. Acum, până la sfârșitul trimestrului III
Schimbări în acționariatul firmei înființată de acționari Siveco România în a doua parte a anului 2019. O firmă cu afaceri zero în ultimii doi ani a ajuns la peste o treime din capital
Cel mai important eveniment din 2020 al Google - anulat
Lovită de informațiile gratuite de pe internet, singura agenție națională de presă din Australia, cu peste 180 de angajați, se închide după 85 de ani de activitate


Elena Lasconi pleacă de la ProTV după 25 de ani pentru a candida la primăria Câmpulung Muscel
Cunoscuta prezentatoare tv Elena Lasconi părășește după 25 de ani de activitate jurnalistică postul ProTV pentru a candida la primăria orașului Câmpulung Muscel. Anunțul a fost făcut de jurnalistă pe pagina ei de Facebook: „Astăzi mă despart de familia mea (și nu spun vorbe mari), de prietenii mei și mă încearcă un sentiment contradictoriu. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie și îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoționată și hotărâtă să fac această shimbare pentru oamenii și locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel. Simt că e cea mai curajoasă decizie din viața mea dar și cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraș din România. #elenalasconi #campulungmuscel”, a scris Elena pe contul ei de Facebook.
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-23698952-elena-lasconi-pleaca-protv-pentru-candida-primaria-campulung-muscel.htm

Organizarea licitației 5G în România, amânată din nou: Noul termen este ultimul trimestru din 2020
Licitația pentru alocarea drepturilor de utilizare în benzile de frecvență destinate implementării noii tehnologii 5G va fi organizată abia în ultimul trimestru din acest an, conform planului de acțiuni pentru 2020 adoptat și anunțat marți, 3 martie, de Arbitrul telecom (ANCOM). Organizarea acestei licitații a eșuat anul trecut în lipsa implementării Memorandumului 5G semnat între România și SUA, precum și a aprobării de către Guvern a taxelor de licențe. La acel moment, conducerea ANCOM și-a exprimat însă încrederea că procedura va fi finalizată în prima jumătate a anului 2020. Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a anunțat marți, 3 martie 2020, că a adoptat planul de acțiuni pentru 2020, surpriza fiind o nouă amânare pentru licitația 5G. "În cursul acestui an, ANCOM îşi propune să definitiveze documentația de licitaţie până la sfârşitul trimestrului III și să organizeze procedura de selecție pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvențe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz pentru furnizarea de rețele publice și servicii de comunicații electronice de bandă largă în ultimul trimestru al anului.", a anunțat autoritatea.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-23697364-organizarea-licitatiei-5g-romania-amanata-din-nou-ultimul-trimestru-din-2020-este-noul-termen.htm

Fondul Suveran de Investiţii al Norvegiei şi-a dublat expunerea la Digi în 2019 până la 0,9%, adică o investiţie de circa 30 milioane de lei
Spre comparaţie, la final de 2018 cel mai mare fond suveran de investiţii la nivel mondial avea 0,5% din operatorul telecom, respectiv 14 milioane de lei. Fondul Suveran de Investiţii al Norvegiei, cu active în gestionare de circa 1.100 de miliarde de dolari, şi-a dublat expunerea la Digi Communications (DIGI) pe parcursul anului 2019 şi a ajuns la o deţinere de 0,9% din capitalul social, arată datele agregate de ZF din cel mai recent raport anual.
https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/fondul-suveran-de-investitii-al-norvegiei-si-a-dublat-expunerea-la-digi-in-2019-pana-la-0-9-adica-o-investitie-de-circa-30-milioane-de-lei-18919520

Arbitrul telecom îşi anunţă oficial intenţia de a amâna cu un an licitaţia 5G
România va organiza licitaţia pentru spectrul radio necesar pentru o lansare pe scară largă a reţelelor de comunicaţii bazate pe tehnologia 5G în ultimul trimestru din 2020, cu o întârziere de un an faţă de termenul propus iniţial de autoritate, conform planului de acţiuni pe acest an publicat de instituţia condusă de fostul premier Sorin Grindeanu. Amânarea are loc în contextul în care România nu şi-a clarificat poziţia în legătură cu acceptarea sau nu în procesul de construcţie a reţelelor 5G a companiei chinezeşti Huawei, iar preşedintele Klaus Iohannis a cerut Executivului să amâne licitaţia până când rivalii gigantului chinez vor avea oferte mai bune în acest segment.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/arbitrul-telecom-isi-anunta-oficial-intentia-de-a-amana-cu-un-an-licitatia-5g-18925186

Grupul Pro TV, o nouă amendă maximă de la CNA: „A încălcat în mod grosolan legea“
Grupul Pro TV a luat amendă maximă de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru depăşirile de publicitate. Este a treia pe care o primeşte în decursul unei singure luni. CNA a amendat postul Pro 2 cu 200.000 de lei pentru depăşirea limitei legale de publicitate, scrie Paginademedia.ro. Mai exact, într-o singură lună, postul a dat zece ore de reclame în plus. Pe lângă sancţiunea în bani, CAN a decis şi sesizarea Consiliului Concurenţei. „Vorbim de cel mai mare jucător de pe piaţa media, care a încălcat în mod grosolan legea. Am sesizat posibila concurenţă neloială“, a justificat hotărârea Monica Gubernat, preşedintele forului audiovizual. Tot Paginademedia.ro scrie că, în urmă cu două săptămâni, grupul Pro TV lua cea mai mare amendă din istoria companiei în România: 400.000 de lei (aproximativ 80.000 de euro), pentru depăşirile uriaşe de publicitate de pe Pro TV şi Pro Cinema, şapte ore în plus, respectiv aproape nouă ore în plus. Potrivit estimărilor, numai din depăşirile de publicitate de pe Pro TV şi Pro Cinema, grupul a încasat între 230.000 şi 260.000 de euro.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/grupul-pro-tv-noua-amenda-maxima-cna-a-incalcat-mod-grosolan-legea-1_5e5e94925163ec4271ae72a2/index.html

CNA a amendat Pro 2 cu 200.000 de lei pentru depăşirea timpului alocat publicităţii
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat postul Pro 2 cu 200.000 de lei pentru depăşirea intervalului de difuzare a publicităţii. Amenda de 200.000 de lei postului Pro 2 a fost dată pentru încălcarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului care prevede ca "proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date". Postul Mozi+ deoarece nu a respectat dispoziţiile art. 24, raportate la cele ale art. 19 alin. (2) lit. a), b) şi c) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, la difuzarea filmului artistic "World War Z", în data de 08.12.2019. Art. 24 - (1) prevede ca "programele 15 se difuzează numai în intervalul orar 23,00 - 6,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă; fac excepţie de la intervalul orar filmele artistice, serialele şi cele documentare clasificate 15, în cazul cărora intervalul permis de difuzare este 22.00 - 6.00".
https://www.news.ro/cultura-media/cna-a-amendat-pro-2-cu-200-000-de-lei-pentru-depasirea-timpului-alocat-publicitatii-1922402603342020032019289433

Miron Mitrea și-a făcut firmă de consultanță politică împreună cu fiul patronului de la Realitatea Plus / Fostul ministru debutează ca invitat permanent duminică la televiziunea fostului coleg de penitenciar
Fostul ministru al transporturilor în guvernul Năstase, Miron Mitrea, a înființat anul trecut o societate de consultanță. Compania a fost înregistrată după ce g4media.ro a dezvăluit că acesta este unul dintre coordonatorii campaniei Vioricăi Dăncilă pentru Cotroceni. Partenerii lui Mitrea în afacerea de consultanță sunt membrii familiei lui Maricel Păcuraru, afaceristul care controlează fostul post Realitatea, transformat acum în Realitatea Plus. ”Nu am avut contracte și PSD și nu am”, a declarat Mitrea pentru G4Media.ro. Și președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susține că nu există vreun contract între partid și firma lui Mitrea: ”PSD nu are un astfel de contract”. Miron Mitrea și Maricel Păcuraru au fost colegi la penitenciarul Poarta Albă, unde amândoi au avut de ispășit cam în aceeași perioadă condamări la închisoare în cauze diferite. Mitrea va debuta duminică seara ca invitat permanent la emisiunea Culisele Puterii de la Realitatea Plus, despre care G4Media.ro a scris în premieră. Emisiunea va fi realizată, după cum se anunță într-un promo, de Gabriel Bălași și Alexandra Păcuraru. Despre ”o firmă nouă de consultanță politică” a scris recent și sociologul Vasile Dâncu pe blogul său, în replică la un text publicat de Anca Alexandrescu, o colaboratoare apropiată a lui Miron Mitrea. Alexandrescu a susținut că Marcel Ciolacu a amânat Congresul PSD la presiunile grupului de la Cluj, care ar încerca să-l impună pe Vasile Dâncu la șefia Consiliului Național al PSD. ”O firmă nouă de consultanță politică, probabil care se ocupă cu prăbușirea PSD are destul de slabe resurse dacă se luptă cu cineva care nu este în filmul luptei lor pentru putere”, a scris în replică Vasile Dâncu pe blogul său. Miron Mitrea a intrat oficial în lumea consultanților politici pe data de 27 noiembrie 2019. La acea data, este înregistrată firma Strategy&Consulting PHG SRL care îi are ca acționari pe Miron Tudor Mitrea – cu 50%, pe Cătălin Paul Ionescu Păcuraru – 49% și PHG Business Consulting SRL. Datele au fost obținute cu ajutorul aplicației termene.ro. Miron Mitrea se ocupa de organizarea partidului în perioada Adrian Năstase. Cătălin Paul Ionescu Păcuraru este fiul Marcel Păcuraru, omul de afaceri originar din Galați care controlează împreună cu Cozmin Gușă postul Realitatea Plus, fostul Realitatea.
https://www.g4media.ro/miron-mitrea-si-familia-patronului-de-la-realitatea-plus-si-au-facut-firma-de-consultanta-politica-fostul-ministru-debuteaza-duminica-ca-invitat-permanent-la-televiziunea-fostului-coleg-de-penitenci.html

Pro TV a lansat emisiunea exclusiv digitală „Doctor de bine”
PRO TV a lansat emisiunea online Doctor de bine! În fiecare miercuri, la ora 11:00, jurnalista Liliana Curea va prezenta în exclusivitate online un subiect de interes din domeniul pediatriei, alături de specialiști cu experiență în medicină. Emisiunea digitală poate fi urmărită pe stirilePROTV.ro și protvplus.ro, dar și pe Facebook și YouTube. Am întâlnit mulți oameni care ajung în fata medicului și spun: ”cred că am boala X, pentru că am citit eu pe internet și am văzut că astea sunt simptomele'. Din păcate, se aplică uneori și în cazul celor care au copii. Sunt foarte multe grupuri de părinți unde se discută inclusiv problemele de sănătate și alegerea unui tratament sau altul. Aceste grupuri sunt utile în anumite situații, dar nu atunci când trebuie pus un diagnostic. Oamenii trebuie să înțeleagă un lucru foarte simplu: doar doctorul este în măsură să îți spună ce problemă de sănătate ai tu sau copilul tău și ce tratament trebuie urmat, nu internetul, nu vecina sau prietenii. ”Doctor de bine” își propune să aducă în fața părinților medici foarte bine pregătiți, care să raspundă tuturor întrebărilor pe care le au în legătură cu problemele de sănătate care pot apărea în cazul celor mici. Vom avea în fiecare săptămână un specialist cu care vom discuta situații obișnuite sau mai puțin obișnuite, boli cunoscute sau care apar mai rar. Ne va spune când trebuie să se alarmeze părinții și cum pot rezolva lucrurile fără a-l duce pe cel mic la spital. Și, mai ales, cum să nu intre în panică, indiferent de situație.', a spus Liliana Curea despre emisiunea Doctor de bine.
https://tvmania.ro/pro-tv-a-lansat-emisiunea-exclusiv-digitala-doctor-de-bine-in-fiecare-miercuri-medici-specialisti-vorbesc-despre-subiecte-de-interes-din-domeniul-pediatriei-267819.html

Sezonul 31 din Apropo TV începe duminică, 8 martie, la Pro TV
31 de sezoane și 15 ani de difuzare fără întrerupere: Apropo TV pare a deveni un urmaș, neoficial, al francizei Die Hard! Noul sezon revine duminică, 8 martie de la ora 13:00. Apropo TV propune o abordare de tip YouTube a subiectelor care fac agenda săptămânii. Pentru că viitorul este online, iar prezentul…îl știm cu toții! Cu alte cuvinte, canalul de YouTube al lui Andi Moisescu devine furnizor de conținut pentru Apropo TV, o noutate față de sezoanele anterioare. Prima ediție va fi una specială, dedicată unui subiect fierbinte ca mize și temperatură. Andi Moisescu moderează o discuție amplă și animată despre Miami Bici, filmul regizat de Jesus del Cerro, regizorul serialului VLAD, care a bătut recent recordul de spectatori în weekend-ul de lansare. Invitați vor fi actorii din rolurile principale: Codin Maticiuc, detectiv în emisiunea Masked Singer România, și Matei Dima (BRomania), unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut online din România, și unul dintre scenariștii filmului – Alex Coteț, membru fondator Sector 7.
https://tvmania.ro/sezonul-31-din-apropo-tv-incepe-duminica-8-martie-la-pro-tv-267816.html

Când începe noul sezon „Vedeta populară” la TVR 1
Profesori, economişti, ingineri, studenţi şi elevi la şcoli de muzică şi nu numai au participat la preselecţiile pentru sezonul 5 al emisiunii Vedeta populară de la TVR 1. Timp de două săptămâni, echipa emisiunii a călătorit în marile oraşe ale ţării – Sibiu, Cluj Napoca, Bistriţa, Iaşi, Craiova şi Bucureşti – unde i-au ascultat pe toţi cei dornici să intre în competiţia lansată de Iuliana Tudor. Dintre aceştia, 45 vor avea ocazia să arate că pot avea un drum în folclorul românesc începând din 29 martie, când debutează sezonul cu numărul 5 Vedeta populară. „Preselecţiile pentru sezonul 5 s-au încheiat. Mă bucur să descopăr pentru a cincea oară personaje diverse, proaspete, interesante, cu foarte mult talent şi, poate cel mai important, dorinţa de a urca pe scenă şi de a convinge juriul şi publicul că-şi merită locul. De la adolescenţi de 16 ani, până la octogenari, fiecare dintre cei aleşi va aduce cântece dintre cele mai frumoase şi valoroase, precum şi poveşti de viaţă care să ne inspire şi să ne emoţioneze deopotrivă. Sunt nerăbdătoare să începem sezonul 5 Vedeta populară, care va debuta la TVR 1 pe 29 martie, la ora 21.00', mărturiseşte Iuliana Tudor.
https://tvmania.ro/cand-incepe-noul-sezon-vedeta-populara-la-tvr-1-267813.html

În ce va consta marele premiu al reality show-ului matrimonial „Mireasa”, de la Antena 1
S-a intrat în linie dreaptã cu pregãtirile pentru cel mai nou reality show matrimonial, Mireasa, ce va avea marea premierã în curând, la Antena 1. Castingul a fost definitivat, iar printre surprizele pe care premiera le anunţã se numãrã şi persoanele-cheie care vor însoţi bãieţii înscrişi în competiţie. La Mireasa, fiecare bãiat va intra în casã însoţit de cea mai apropiatã persoanã din viaţa lui, disponibilã sã îl însoţeascã în aventurã luni de zile. Însoţitorul poate fi atât un membru al familiei, cât şi cel mai bun prieten, cel mai important criteriu fiind ca persoana sã îi fie foarte apropiatã, de încredere şi sã îi reprezinte interesele. Însoţitorii vor avea un rol decisiv pe parcursul competiţiei, fiind cei care vor decide, alãturi de public, care va avea ultimul cuvânt, soarta fetelor în concurs.
https://tvmania.ro/in-ce-va-consta-marele-premiu-al-reality-show-ului-matrimonial-mireasa-de-la-antena-1-267810.html

Cele patru noi filme din seria „Misterele Aurorei Teagarden” vor fi difuzate din 8 martie la Diva
DIVA o primește cu brațele deschise pe Aurora Teagarden și cele patru noi filme din seria Misterele Aurorei Teagarden, din 8 martie, în fiecare duminică, de la 16:00! Aurora Teagarden este o bibliotecară, membră a clubului Real Murders, un grup de 12 entuziaști ce se reunesc lunar pentru a studia crimele nerezolvate din orașul Lawrenceton Georgia. Misterele Aurorei Teagrden: Un copilaș buclucaș (Aurora Teagarden Mysteries: A BUNDLE OF TROUBLE) începe duminică, pe 8 martie, de la 16:00. Aurora Teagarden și prietenul ei, Martin, sunt încântați să fie vizitați de nepoata lui și bebelușul ei. Bucuria nu durează mult căci nepoata dispare și bebelușul rămâne în grija lor. Aurora începe o nouă investigație riscantă pentru a-l ajuta pe Martin să își recupereze familia.
https://tvmania.ro/cele-patru-noi-filme-din-seria-misterele-aurorei-teagarden-vor-fi-difuzate-din-8-martie-la-diva-267798.html

Balanţa de plăţi a României în 2019. Transportul internaţional şi sectorul IT&C aduc valută în ţară (7,7 mld. euro), iar turismul o risipeşte (2,1 mld. euro)
Transportul internaţional şi sectorul IT&C au susţinut puternic în 2019 exporturile româneşti de servicii, limitând, prin valoarea soldului pozitiv înregistrat (7,7 md. euro, împreună), derapajul deficitului de cont curent ajuns anul trecut la 10,5 mld. euro (4,8% din PIB). La polul opus, apetitul în creşere al românilor pentru vacanţele în străinătate au produs un gol însemnat în balanţa intrărilor şi ieşirilor de valută: minus 2,1 mld. euro. Deficitul comercial, ajuns anul trecut la 17 mld. euro, a fost contrabalansat, în parte, de excedentul înregistrat în comerţul internaţional cu serviciile. Astfel, serviciile au avut un sold pozitiv de 8,5 mld. euro (plus 2,3% faţă de 2018), la exporturi de 26,3 mld. euro şi importuri de 17,77 mld. euro. Transportul internaţional a înregistrat exporturi de 7,8 mld. euro şi importuri de 4,3 mld. euro, un sold pozitiv, prin urmare, de 4,3 mld. euro. Serviciile IT&C au înregistrat, în comerţul internaţional, exporturi de 5,3 mld. euro şi importuri de 2,4 mld. euro, soldul pozitiv în IT&C fiind de 2,98 mld. euro (creştere de 10% faţă de 2018).
https://www.zf.ro/eveniment/balanta-de-plati-a-romaniei-in-2019-transportul-international-si-sectorul-it-c-aduc-valuta-in-tara-7-7-mld-euro-iar-turismul-o-risipeste-2-1-mld-euro-18925349

Cum împaci radioul, actoria și online-ul. Răspunde Radu Țibulcă, de la Radio Impuls
De la scheciuri virale pe YouTube, la serial de televiziune. Cum a ajuns serialul Moldovenii de pe online, unde dădea clipuri de milioane de vizualizări, la Kanal D? A răspuns Radu Țibulcă - om de radio și membru în trupa 3Chestii, care face Moldovenii. Țibulcă a vorbit, într-un dialog din Studioul Paginademedia.ro, despre online și TV, despre influenceri și planuri de viitori. Omul de radio a dat și definiția influencerului: „Influencingul trebuie să fie o consecință a ceva”. Radu Țibulcă și-a început cariera în radio în urmă cu doi ani la Pro FM. Acolo a stat până în mai 2019, când a venit oferta de la Kanal D pentru serialul Moldovenii. A povestit în interviu cum s-a decis să accepte oferta, dar și cum a apărut propunerea pentru matinalul de la Radio Impuls. Dar și despre posibilă intrare în politică. Știe deja și anul în care vrea să candideze: „2028, la Primăria Iași”, după cum a spus chiar el în interviu.
https://www.paginademedia.ro/2020/03/radu-tibulca-moldovenii-kanal-d-interviu

Iuliana Tudor revine cu sezonul cinci din Vedeta Populară. Începe la finalul lunii martie
Emisiunea Iulianei Tudor, de la TVR, revine cu un nou sezon. Vedeta populară se întoarce cu sezonul cinci la finalul lunii martie. Emisiunea începe pe 29 martie, de la ora 21:00. Iuliana Tudor, despre noul sezon Vedeta Populară: „Mă bucur să descopăr pentru a cincea oară personaje diverse, proaspete, interesante, cu foarte mult talent şi, poate cel mai important, dorinţa de a urca pe scenă şi de a convinge juriul şi publicul că-şi merită locul. De la adolescenţi de 16 ani, până la octogenari, fiecare dintre cei aleşi va aduce cântece dintre cele mai frumoase şi valoroase, precum şi poveşti de viaţă care să ne inspire şi să ne emoţioneze deopotrivă.”
https://www.paginademedia.ro/2020/03/vedeta-populara-sezon-cinci-iuliana-tudor

TRAFIC. Site-urile Digi, la putere în februarie. DigiSport, primul după afișări și Digi24, primul după unici
TRAFIC SITE-URI. Platformele din portofoliul Digi au fost la putere în a doua luna din an. Digi24.ro și DigiSport.ro au fost cele mai citite site-uri din februarie. DigiSport a fost liderul clasamentului la capitolul afișări, iar "fratele" Digi24.ro a fost primul după unici și al doilea după afișări. Site-ul de sport RCS a reușit să detroneze GSP.ro, liderul de luna trecută. Peste 75 de milioane de afișări a făcut luna trecută DigiSport, față de 67 de milioane, cât avea în ianuarie. La capitolul unici, nu a stat chiar atât de bine, a fost pe locul nouă, cu 4,4 milioane de utilizatori unici. De asemenea, Digi24 a înregistrat 66 de milioane de afișări și 9 milioane de unici. Se menține, în continuare, trendul de luna trecută: Site-urile tabloide au cifre în scădere.
https://www.paginademedia.ro/2020/03/trafic-site-uri-luna-februarie-vs-ianuarie

AUDIENȚE. Vlad versus Asia Expres. Aproape egalitate pe național, avans Asia Express la orașe și pe comercial
AUDIENȚE. Luptă pentru primul loc în audiențe aseară. În prim plan Pro TV și Antena 1, cu producțiile Vlad și Asia Express. Serialul Vlad a câștigat, la mustață ce-i drept, publicul din toată țara (a fost aproape egalitate), dar a pierdut orașele și publicul tânăr în favoarea Antenei 1, cu Asia Express. Diferența dintre cele două posturi de televiziune a fost și mai mare când vine vorba de întregul interval Asia Express. Acolo, unde Asia Express s-a întins de la 20.00, la 23.50, Antena 1 a fost lider pe toate targeturile. Ediţia de aseară Asia Express a marcat și un record de audiență la nivelul cotei de piaţă. Cifra a fost de 29,3% pe segmentul comercial. A fost cel mai bun share de la lansarea producției în România. NAȚIONAL. Pro TV și Antena 1 au fost aproape la egalitate la nivelul întregii țări, aseară. Totuși, cu serialul Vlad, Pro TV a fost ușor peste Antena 1. A scos o medie de 1,3 milioane de telespectatori pe minut, cu doar 24.000 peste Asia Expres. Kanal D s-a clasat pe locul trei, cu emisiunea Survivor. Aproximativ 1,2 milioane de urmăritori a adunat show-ul Kanal D pe interval. URBAN. Pro TV a coborât pe doi în mediul urban. Orașele au pus Antena 1 pe primul loc. Vlad a fost urmărit de 700.000 de persoane, în medie, pe minut. Pe de altă parte, Antena 1 a obținut o medie de aproape 775.000 de privitori pe minut.
https://www.paginademedia.ro/2020/03/audiente-vlad-asia-express-episod-doi-sezon-3

ANCOM amână din nou licitația pentru tehnologia 5G. Acum, până la sfârșitul trimestrului III
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a adoptat planul de acțiuni pentru anul 2020, potrivit căruia printre principalele priorități ale ANCOM sunt organizarea licitației pentru alocarea drepturilor de utilizare în benzile de frecvență destinate implementării tehnologiei 5G până la sfârșitul trimestrului III al anului, alte priorități fiind contribuția la transpunerea prevederilor Codului Comunicațiilor în legislația națională, continuarea implementării prevederilor Legii Infrastructurii și implementarea măsurilor de reglementare pentru serviciul universal poștal sunt conform planului său de acțiuni adoptat pentru anul 2020. Este, practic, o nouă amânare a licitației, după ce în octombrie anul trecut avansa termenul de prima jumătate a acestui an. ”În cursul acestui an, ANCOM își propune să definitiveze documentația de licitație până la sfârșitul trimestrului III și să organizeze procedura de selecție pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvențe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz pentru furnizarea de rețele publice și servicii de comunicații electronice de bandă largă în ultimul trimestru al anului”, arată autoritatea într-un comunicat.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/ancom-amana-din-nou-licitatia-pentru-tehnologia-5g-acum-pana-la-sfarsitul-trimestrului-iii-19288533

Schimbări în acționariatul firmei înființată de acționari Siveco România în a doua parte a anului 2019. O firmă cu afaceri zero în ultimii doi ani a ajuns la peste o treime din capital
Trei acționari ai Software Innovative Vision, firmă înființată de acționari Siveco România în a doua parte a anului 2019, au cesionat participațiile către Ruepp Management&Audit SARL (Elveția) și Vision&Inovativ Business Consulting, care și-au majorat astfel cotele de la 0,2788% la 63,5629% și, respectiv, 36,4371%. Acțiunile au fost vândute de Siveco Netherlands BV (Olanda) - 63,2840%, Alexandru Mihail Rădășanu, fost președinte CA al Siveco România - 28,1015% și Dragoș Dobran, director general adjunct al Siveco România - 8,0569% pentru suma totală de 35.670 lei. Vision&Inovativ Business Consulting SRL este o societate controlată integral de Alina Diana Nicoară. Înființată în ianuarie 2017 și un capital social de 200 lei, societatea desfășoară activități de consultanță pentru afaceri și management și a avut afaceri zero în 2017 și 2018, conform www.termene.ro. Ruepp Management&Audit SARL este unul dintre administratorii Siveco Romania.
https://www.profit.ro/stiri/schimbari-in-actionariatul-firmei-infiintata-de-actionari-siveco-romania-in-a-doua-parte-a-anului-2019-o-firma-cu-afaceri-zero-in-ultimii-doi-ani-a-ajuns-la-peste-o-treime-din-capital-19285142

Cel mai important eveniment din 2020 al Google - anulat
Google I/O nu se va mai desfășura anul acesta, din cauza temerilor de infectare cu coronavirus. Cel mai important eveniment anual organizat de Google, dedicat prezentării celor mai noi tehnologii și produse ale companiei, nu va mai avea loc anul acesta. Anunțurile vor fi făcute și în această situație, doar că vor fi făcute prin intermediul unor transmisiuni online directe în locul unui eveniment cu spectatori. Ca și alte evenimente ale altor companii care au fost anulate recent, de vină este coronavirusul. Organizatorii încearcă astfel să evite o răspândire a acestuia și o contractare în rândul propriilor angajați. Google I/O trebuia să aibă loc în perioada 12-14 mai, iar anularea acestuia vine la doar câteva zile după ce Google a anunțat că nu va mai organiza nici Cloud Next, evenimentul dedicat tehnologiile sale online pentru enterprise. Cei care au cumpărat deja bilete pentru Google I/O își vor primi banii înapoi până cel târziu pe 13 martie, dar vor avea și opțiunea de a-și rezerva un loc în cadrul ediției de anul viitor a aceluiași eveniment.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/cel-mai-important-eveniment-din-2020-al-google-anulat-19289847

Lovită de informațiile gratuite de pe internet, singura agenție națională de presă din Australia, cu peste 180 de angajați, se închide după 85 de ani de activitate
Singura agenție națională de presă din Australia (Australian Associated Press, AAP) a anunțat marți că se va închide în luna iunie, după 85 de ani de activitate, din lipsă de rentabilitate, a anunțat conducerea agenției, relatează AFP și dpa. Închiderea a fost anunțată angajaților în cadrul unei reuniuni la sediul agenției din Sydney, scrie Agerpres. Închiderea este argumentată prin "impactul fără precedent" al concurenței de pe platformele online care distribuie informații gratuit. "AAP este un actor crucial în jurnalismul din Australia din 1935 și este tragic că va trebui să dispară", a declarat directorul general al agenției, Bruce Davidson. În prezent, agenția are peste 180 de angajați, dispunând de birouri în opt state și teritorii din Australia. Ea dispune de asemenea de birouri în străinătate, între care în Noua Zeelandă, Marea Britanie și Statele Unite.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/lovita-de-informatiile-gratuite-de-pe-internet-singura-agentie-nationala-de-presa-din-australia-cu-peste-180-de-angajati-se-inchide-dupa-85-de-ani-de-activitate-19288876
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL