×

Revista presei -- Data și ora publicării: 10.03.2020 22:18:49

REVISTA PRESEI / 10 feb 2020 /




History difuzează în premieră, în România, serialul documentar „Regii durerii”
Digi Sport a cumpărat drepturile MotoGP pentru 2020 și 2021
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel urban – FEBRUARIE 2020
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel național – FEBRUARIE 2020
BNR vrea să cumpere un sistem IT care să detecteze și să răspundă la atacurile cibernetice în timp real
Ministerul Finanțelor a semnat contracte de peste 55,5 milioane de lei pentru întreținerea IT a platformelor IBM și Oracle de la nivel central
Filmul „Parasite”, câștigător a patru trofee Oscar în acest an, a bătut recordul de vânzări în Marea Britanie
Intrarea pe piaţa televizoarelor inteligente a majorat vânzările Allview, firma de la Braşov raportând un avans de 11% în 2019, la 84 mil.lei
DIGI plus 5%, Nuclearelectrica plus 4,5%, OMV Petrom plus 4% - companiile îşi revin pe bursa de la Bucureşti marţi dimineaţă
Ce previziuni au specialiştii Deloitte privind piaţa de tehnologie în 2020: Peste 750 de milioane de cipuri AI vor fi vândute. Veniturile se vor ridica la 2,6 miliarde de euro, piaţa îşi revine
FilmBox Premium, de la SPI International, a intrat în grila operatorului Telekom
Al doilea sezon al serialului „Medicul legist” („Coroner”) va fi difuzat la DIVA din 2 aprilie
Tudor Chirilă se alătură serialului „VLAD” (Pro TV). Primele declarații ale artistului
O nouă celebritate intră în competiția „Bravo, ai stil!”. Despre cine este vorba
Radu Vâlcan a ajuns în Republica Dominicană, unde va filma pentru „Insula Iubirii”: „Nu o să semene cu nimic din ce ați văzut la televizor până acum!”
Pro TV transmite în luna martie seria de filme „James Bond”. Programul difuzărilor
Din 15 martie, Paul Surugiu Fuego dă startul celui de-al patrulea sezon „Drag de România mea!”, la TVR 2
Serialul documentar „Regii durerii”, din 17 martie la History
Cannes 2020 - Un proiect al cineastului Marian Crişan, selectat în programul Atelier al Cinéfondation
Gala premiilor Radio România Cultural, anulată. Câştigătorii, anunţaţi în cadrul unor emisiuni speciale
Coronavirul amână şi evenimentele tech din România: A patra ediție a Conferinței de Cloud din aprilie, reprogramată pe 30 Septembrie
FĂRĂ SPECTATORI. Măsuri anti-coronavirus în TVR: Toate emisiunile care se produc se vor realiza FĂRĂ public
AUDIENȚE. Romanii au talent, a cincea ediție: peste trei milioane de telespectatori. Cifre-record și pe publicul tânăr
Jurnalista Ioana Ciurlea, proiect nou la Digi24 - Oamenii dimineții
Dragoș Pătraru și echipa Starea Nației aduc noi proiecte video. Plus o ediție specială Starea Nației duminica
Știrile Pro TV față în față cu Știrile Pro TV. Cea mai mare schimbare de grafică și studio din ultimii cinci ani
COVID-19. Măsuri obligatorii la Digi 24. Ce trebuie să facă angajații? Mai puțini invitați în platou, mai mulți prin telefon. Fără machiaj pentru invitați și ziariști
COVID-19. Măsuri la Ringier. Angajații publicațiilor vor lucra de acasă în următoarele două săptămâni


History difuzează în premieră, în România, serialul documentar „Regii durerii”
 
History difuzează în premieră, din 17 martie, în fiecare marți, de la ora 21:00, serialul documentar „Regii durerii”, care propune o aventură extremă în căutarea celor mai intense dureri, provocate de cele mai înspăimântătoare specii din regnul animal. În acest documentar, Robert Alleva și Adam Thorn, doi dintre cei mai mari experți în interacţiunea cu animale deosebit de agresive, supranumiți și „regii durerii”, pornesc în misiunea dificilă de a căuta unele dintre cele mai periculoase creaturi, în cele mai îndepărtate colțuri ale pământului, pentru a experimenta mușcături și înțepături extrem de dureroase.
Scopul final al acestei misiuni este de a crea o scală a durerii complexă, care, în cele din urmă, va ajuta la salvarea a numeroase vieți. Pe parcursul celor nouă episoade, cei doi vor explora locuri greu accesibile, vor întâmpina situații dificile și mușcături imprevizibile cauzate de cel mai mare păianjen din lume, de furnica de foc sau de pitonul reticulat, care vor depăși scala durerii lui Justin Schmidt, un entomologist de la Universitatea din Georgia, care a studiat toxicitatea şi durerea produse de astfel de înţepături și mușcături.
https://www.forbes.ro/history-difuzeaza-premiera-romania-serialul-documentar-regii-durerii-154871
 
Digi Sport a cumpărat drepturile MotoGP pentru 2020 și 2021
 
Digi Sport a cumpărat drepturile de difuzare și va transmite în direct sezoanele 2020 și 2021 MotoGP, Campionatul Mondial de Motociclism viteză, informează Media Expres. Sezonul 2020 poate fi urmărit și pe Look Sport și Look Plus, potrivit unui anunț publicat pe site-ul televiziunilor din Cluj, notează Media Expres. Sezonul 2020 va avea 20 de etape și va începe cu Marele Premiu al Qatarului, la Losail, unde vor concura doar clasele mici, Moto2 și Moto3, deoarece Federația Internațională de Motociclism a anulat cursa clasei mari, MotoGP, din cauza epidemiei Covid 19.
https://www.forbes.ro/digi-sport-cumparat-drepturile-motogp-pentru-2020-si-2021-154739
 
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel urban – FEBRUARIE 2020
 
Audiențele la nivel urban au scăzut la majoritatea televiziunilor din top 15. Doar cinci televiziuni au reușit să-și crească numărul de orășeni față de ianuarie: Antena 1, Antena 3, Happy Channel (televiziuni ale grupului Intact), DigiSport 1 și Cartoon Network. Antena 1 a câștigat 6.000 de persoane în urban față de ianuarie, dar cu un rating mediu de 264.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), nu pune în pericol poziția liderului Pro TV, cu o audiență medie de 371.000 de orășeni pe minut. Audiența Pro TV a scăzut cu 2.000 de persoane față de ianuarie. Kanal D ocupă a treia poziție în topul urban, cu o medie de 199.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), în scădere cu 13.000 de persoane față de ianuarie. Cea mai mare pierde de audiență a suferit România TV (-26.000 de persoane). Alte televiziuni care au reușit să-și crească audiențele în februarie, la nivel urban: DigiSport 1 (30.000), Antena 3 (4.000), Happy Channel (5.000) și Cartoon Network (1.000). Televiziuni care au suferit scăderi de audiență: Digi 24 (-6.000), National TV (-1.000), TVR 1 (-8.000), Prima TV (-8.000), B1TV (-8.000), TVR 2 (-7.000), Antena Stars (-4.000) și Pro Cinema (-7.000). Cele patru televiziuni ale holdingului Intact Media Group, deținut de familia Voiculescu, Antena 1, Antena 3, Antena Stars și Happy Channel, care se află în top 15 audiență urbană, au avut o cotă totală de piață (de vizionare) de 22%.
https://www.forbes.ro/topul-televiziunilor-cu-cele-mai-mari-audiente-la-nivel-urban-februarie-2020-154803
 
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel național – FEBRUARIE 2020
 
Pro TV și Antena 1 și-au consolidat audiențele generale, la nivel național, în cursul lunii februarie. Televiziunile de știri au suferit pierderi de audiență. Februarie a fost o lună mai blândă decât ianuarie din punct de vedere meteorologic, fapt care a influențat în scădere consumul de televiziune. Pro TV, liderul audienței, a câștigat 21.000 de telespectatori în februarie față de luna precedentă, la nivel național, ajungând la un rating mediu de 760.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), conform măsurătorilor Kantar Media. Este a doua creștere de audiență din top 15 televiziuni, după DigiSport 1 (+44.000). Antena 1 a câștigat 7.000 de persoane față de ianuarie, consolidându-și a doua poziție în topul audienței naționale, cu o medie de 592.000 de telespectatori pe minut (toată ziua). Marele perdant al lunii februarie este Kanal D, care a suferit o scădere a audienței generale cu 37.000 de persoane față de prima lună a anului. A avut un rating mediu de 489.000 de telespectatori pe minut (toată ziua). Totuși, este a doua scădere de audiență după România TV (-45.000 de persoane). Începerea sezonului fotbalistic intern și internațional (cupele europene) a favorizat creșterea audienței la DigiSport 1, care a atins o medie de 74.000 de persoane pe minut la nivel național, ocupând locul 9 în topul audienței generale.
https://www.forbes.ro/topul-televiziunilor-cu-cele-mai-mari-audiente-la-nivel-national-februarie-2020-154805
  
BNR vrea să cumpere un sistem IT care să detecteze și să răspundă la atacurile cibernetice în timp real
 
Banca Națională a României (BNR) vrea să cumpere un sistem IT care 'să detecteze, să analizeze și să răspundă la atacuri cibernetice în timp real, atacuri specializate ce au ca țintă infrastructura tehnică hardware și software a băncii.', potrivit unui anunț publicat în Sistemul electronic de achiziții publice. Soluția IT ar trebui să detecteze și amenințările de tip 'Advanced Persistent Threat (APT), care au vizat în 2018 instituții finaciare din România, potrivit Serviciului Român de Informații (SRI). Banca Națională a României (BNR) a demarat marți, 10 martie, o licitație deschisă pentru achiziționarea unui Sistem de protectie anti-malware pentru trafic web și email. "Soluția de securitate informatică va permite identificarea de anomalii de rețea, va permite detectarea amenințărilor de tip 'Advanced Persistent Threat (APT) și va include o soluție de emulare a amenințărilor de tip 'zero-day'. Acest sistem va complementa sistemul de securitate existent, astfel încât specialiștii de securitate BNR să obțină vizibilitate în cazul unor atacuri de tip Zero-Day threat și va furniza informații necesare pentru a atenua riscul cauzat de potențiale atacuri.'", se arată în caietul de sarcini al licitației BNR.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-23712692-bnr-vrea-cumpere-sistem-care-detecteze-raspunda-atacurile-cibernetice-timp-real.htm
 
Ministerul Finanțelor a semnat contracte de peste 55,5 milioane de lei pentru întreținerea IT a platformelor IBM și Oracle de la nivel central
 
Ministerul Finanţelor deține o infrastructură IT de peste 620 de servere la nivel central care susțin aplicații și sisteme informatice critice, pentru care instituția tocmai a semnat contracte în valoare de peste 55,5 milioane de lei (făr TVA) pentru întreţinerea şi asistenţa tehnică, arată datele din sistemul electronic de achiziții publice (SICAP). Serviciile contractate în data de 3 martie 2020 de Ministerul de Finanțe sunt împărțite pe trei loturi astfel: 1. Întreținere hardware și software platforme IBM: contract cadru în valoare peste 41,8 milioane de lei (fără TVA), încheiat cu IBM România. 2. Întreținere hardware și software platforme non-IBM: contract cadru în valoare de peste 8,9 milioane de lei, încheiat cu firma ETA2U. 3. Întreținere produse software Oracle și Quest Software: contract cadru în valoare de peste 4,7 milioane de lei, încheiat cu firma Q-EAST Software (lider) și Oracle România (subcontractant în proporție de 50%).
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-23710146-ministerul-finantelor-semnat-contracte-peste-55-5-milioane-lei-pentru-intretinerea-platformelor-ibm-oracle-nivel-central.htm
 
Filmul „Parasite”, câștigător a patru trofee Oscar în acest an, a bătut recordul de vânzări în Marea Britanie
 
Lungmetrajul „Parasite”, regizat de Bong Joon-ho și recompensat în acest an cu patru premii Oscar şi două premii BAFTA, a devenit filmul în limbă străină cu cele mai mari încasări din toate timpurile în Marea Britanie, informează News. ro. Weekendul trecut, filmul sud-coreean a atins încasări de 11,1 milioane de euro, potrivit distribuitorului Curzon Artificial Eye, depăşind filmul „The Passion of the Christ”, al lui Mel Gibson, care a deţinut timp de 16 ani recordul de vânzări al unui film străin în UK. Filmul a fost lansat pe 7 februarie 2020 în Marea Britanie, mai târziu decât alte țări. La nivel global, „Parasite” a avut până acum încasări de 257 de milioane de dolari. „Parasite” este o metaforă despre prăpastia dintre săraci şi bogaţi în societatea modernă. Anul trecut, filmul regizorului Bong Joon Ho a câștigat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes.
https://www.forbes.ro/filmul-parasite-castigator-patru-trofee-oscar-acest-batut-recordul-de-vanzari-marea-britanie-154820
 
Intrarea pe piaţa televizoarelor inteligente a majorat vânzările Allview, firma de la Braşov raportând un avans de 11% în 2019, la 84 mil.lei
 
Compania Visual Fan din Braşov, care vinde diferite gadgeturi sub brandul Allview, şi-a majorat anul trecut afacerile cu 11%, la 84 milioane lei, faţă de 76 milioane lei în 2018, în timp ce vânzările înregistrate pe pieţele externe au crescut cu 58%. Creşterea din 2019 vine după trei ani de corecţii dure, în care încasările firmei au căzut de la 307 mil. lei la 76 mil. lei. Revenirea la creştere a fost determinată în mare parte de intrarea companiei pe piaţa de televizoare inteligente.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/intrarea-pe-piata-televizoarelor-inteligente-a-majorat-vanzarile-allview-firma-de-la-brasov-raportand-un-avans-de-11-in-2019-la-84-mil-lei-18959724
 
DIGI plus 5%, Nuclearelectrica plus 4,5%, OMV Petrom plus 4% - companiile îşi revin pe bursa de la Bucureşti marţi dimineaţă
 
Companiile îşi revin pe bursa de la Bucureşti marţi dimineaţă după scăderile masive înregistrate marţi, din cauza cărora s-au evaporat 12,7 miliarde lei din capitalizarea companiilor listate. Astfel, marţi dimineaţă, la 20 de minute după deschiderea şedinţei (n.r: ora 10.00), Digi Communications creştea pe bursă cu 5%, în timp ce Nuclear electrica înregistra o creştere de 4,5%, iar OMV Petrom 4,1%. Şi băncile înretgistrează creşteri, în contextul în care BRD-SocGen creşte cu aproape 4%, iar Banca Transilvania cu 2%. Indicii bursieri au deschis într-o zonă de creştere şedinţa de marţi. Astfel, marţi la ora 10.08, indicele BET Creştea cu 2,66%, BET-TR cu 2,66%, BET-FI cu 1,62%, BET-NG cu 2,85%, BET-XT cu 2,5%, BET-XT-TR cu 2,5%, BET-BK cu 2,18% şi ROTX cu 2,81%. Deşi bursa îşi revine uşor, încă sunt ordine agresive de vânzare pe piaţă astfel încât le este aplicat mecanismul de întrerupere a tranzacţionării în condiţii de volatilitate severă. Mecansimul s-a activat de mai multe ori atât în şedinţa de ieri, cât şi astăzi, pentru companii precum Alro Slatina, Transelectrica şi chiar OMV Petrom, luni, după o scădere bruscă. Bursa de la Bucureşti îşi revine în contextul în care bursele internaţionale dau semne de revenire, începând cu pieţele din Asia şi până în SUA, unde Donald Trump a anunţat o serie de măsuri pentru stimularea economiei.
https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/digi-plus-5-nuclearelectrica-plus-4-5-omv-petrom-plus-4-companiile-isi-revin-pe-bursa-de-la-bucuresti-marti-dimineata-18958462
 
Ce previziuni au specialiştii Deloitte privind piaţa de tehnologie în 2020: Peste 750 de milioane de cipuri AI vor fi vândute. Veniturile se vor ridica la 2,6 miliarde de euro, piaţa îşi revine
 
Peste 750 de milioane de cipuri AI (inteligenţă artificială) încorporate în dispozitive mobile, cum ar fi smartphone-urile premium, vor fi vândute în acest an generând venituri de 2,6 miliarde de dolari, conform previziunilor Deloitte în tehnologie, media şi telecomunicaţii pentru acest an. În 2020, vânzarea de smartphone-uri va fi de aproximativ 1,56 de miliarde de unităţi, contribuind la o piaţă de 484 de miliarde de dolari, potrivit studiului, în revenire după 2019, când vânzările pe acest segment au scăzut cu 2,5% faţă de anul anterior. „Cipurile AI pot îndeplini sau accelera unele funcţii care implică tehnologia machine learning şi care asigură o gamă largă de funcţionalităţi precum biometrie, detectare şi recunoaştere facială, orice este legat de realitatea augmentată şi virtuală, filtre de imagine, recunoaştere şi asistenţă vocală, traduceri şi îmbunătăţirea calităţii fotografiilor făcute de camerele telefoanelor mobile", arată Deloitte. Studiul explică şi că utilizarea cipurilor AI va elimina dependenţa utilizatorului de o conexiune permanentă la internet şi va ajuta dispozitivele să funcţioneze mai bine, mai repede şi să utilizeze mai puţină energie. De asemenea, dispozitivele care au încorporate cipuri AI vor îmbunătăţi gradul de securitate şi de asigurare a confidenţialităţii, la preţuri accesibile pentru clienţi. Companii precum Samsung, Apple şi Huawei folosesc deja procesoare AI.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/ce-previziuni-au-specialistii-deloitte-privind-piata-de-tehnologie-in-2020-peste-750-de-milioane-de-cipuri-ai-vor-fi-vandute-veniturile-se-vor-ridica-la-2-6-miliarde-de-euro-piata-isi-revine-18960201
 
FilmBox Premium, de la SPI International, a intrat în grila operatorului Telekom
 
SPI / FilmBox și Telekom România au semnat un parteneriat de distribuție pentru lansarea canalului de filme de top al SPI, FilmBox Premium, care difuzează peste 300 de titluri premiera în fiecare an și este disponibil de la 1 martie abonaților din toate rețelele de distribuție ale Telekom România prin tehnologiile DTH, IPTV și DVBC. „Suntem încântați să putem îmbunătăți experiența de vizionare a filmelor at-home pentru publicul român prin parteneriatul nostru cu unul dintre jucătorii importanți din regiune, Telekom România', a declarat Tamas Fülöp, director regional de operațiuni la SPI International. „Prin acest acord, iubitorii de filme de toate vârstele vor putea să se bucure pe FilmBox Premium de sute de ore de filme apreciate de critici, în care joacă vedete de talie mondială', a continuat Fülöp. FilmBox Premium este canalul de film premium al SPI/FilmBox și transmite cele mai noi pelicule de succes, filme premiate la nivel mondial și realizări celebre de la Hollywood, cu cele mai populare vedete.
https://tvmania.ro/postul-filmbox-premium-de-la-spi-international-intra-in-grila-operatorului-telekom-din-luna-martie-268015.html
 
Al doilea sezon al serialului „Medicul legist” („Coroner”) va fi difuzat la DIVA din 2 aprilie
 
Al doilea sezon al serialului Medicul legist (Coroner) aduce noi provocări pentru Jenny Cooper (Serinda Swan). Din cauza celor dragi ea este prinsă între mai multe situații încărcate cu diferite emoții: fiul ei vrea să plece, să se mute de acasă, tatălui ei este bolnav și memoria lui se deteriorează de la o zi la alta, iubitul ei se confruntă cu propriile sale temeri. Dar Jenny continuă să spună ultima povestea a celor morți în timp ce încearcă să-i protejeze pe cei în viață. Serialul este bazat pe cartea lui M.R. Hall, iar al doilea sezon va avea premiera în România, la DIVA, începând de joi, 2 aprilie, de la 21:00. Urmând povestea de succes a primului sezon, Medicul legist revine în Toronto, unde Jenny Cooper continuă să vorbească în numele morților. Urmările unui incendiu de proporții într-un apartament îi declanșează lui Jenny un nou tip de anxietate extrem de periculoasă. Între timp, un martor al incendiului îl conduce pe Detectivul Donovan McAvoy într-o lume ascunsă a orașului.
https://tvmania.ro/al-doilea-sezon-al-serialului-medicul-legist-coroner-va-fi-difuzat-la-diva-din-2-aprilie-268018.html
 
Tudor Chirilă se alătură serialului „VLAD” (Pro TV). Primele declarații ale artistului
 
Tudor Chirilă se alătură echipei de actori din serialul VLAD, în această primăvară, la PRO TV! Acesta interpretează rolul lui Drăgoi, un politician important, iar în curând vom vedea impactul pe care-l va avea în întreaga poveste și în ce „tabără' este: Iordache sau Cezar. Drăgoi este căsătorit cu Ivana, noul personaj din VLAD, jucat de către Raluca Aprodu.  „Prezența în VLAD îmi oferă mai multe oportunități: prima ar fi aceea de a reconfirma dorința și disponibilitatea mea de a face film, chiar dacă VLAD e un serial. Există probabil prejudecata că muzica prevalează în viața mea, ceea ce nu este adevărat. Și sunt bucuros să pot dezminți asta. A doua ar fi o întâlnire cu actori talentați, mai puțin posibilă în teatru. Apoi, este încă un prilej de a-mi face meseria într-un context nou și de multe ori solicitant. Ideea de a juca un politician mi se pare iarăși interesantă, având în vedere repulsia pe care mi-o trezesc diverse figuri din spectrul politic românesc. E bine că am de unde să mă inspir. Și sper să reușesc să fiu credibil în acest rol. ' a declarat Tudor Chirilă.
https://tvmania.ro/tudor-chirila-se-alatura-serialului-vlad-pro-tv-268006.html
 
O nouă celebritate intră în competiția „Bravo, ai stil!”. Despre cine este vorba
 
Incepand de saptamana aceasta, o noua celebritate se va alatura competitiei de stil si moda, Bravo, ai stil! Celebrities'. Recent intoarsa de la Survivor Romania', acolo unde si-a testat limitele, in cea mai dura competitie de supravietuire, noua concurenta care completeaza podiumul celebritatilor inscrise la Bravo, ai stil! Celebrities', dupa eliminarea Biancai Giurcanu, de sambata seara, este Cristina Siscanu. Cristina Siscanu este una dintre vedetele din Romania cu o vasta experienta in televiziune si o prezenta foarte activa in social media. Cu un stil vestimentar propriu bine conturat si asumat, ambitioasa si hotarata in ceea ce priveste alegerile, Cristina Siscanu isi va demonstra veleilatile artistice in show-ul Bravo, ai stil! Celebrities'. Cristina Siscanu afirma ca mizeaza, in aceasta competitie, pe indrazneala vestimentara si marturiseste ca parerile favorabile ale specialistilor in moda primite de-a lungul timpului ii dau curaj.
https://tvmania.ro/o-noua-celebritate-intra-in-competitia-bravo-ai-stil-despre-cine-este-vorba-268003.html
 
Radu Vâlcan a ajuns în Republica Dominicană, unde va filma pentru „Insula Iubirii”: „Nu o să semene cu nimic din ce ați văzut la televizor până acum!”
 
Radu Vâlcan şi echipa de filmare de la Insula Iubirii au ajuns deja în Republica Dominicană, acolo unde se va filma sezonul șase al reality show-ului de la Antena 1. Aceștia îi vor aștepta în zilele ce urmează și pe concurenți, dar și pe ispite, să se alăture în cele două resorturi care îi vor găzdui. Atât cuplurile, cât și ispitele vor sosi pe rând, fără să se vadă în prealabil. Mi se pare ceva absolut extraordinar că am ajuns la sezonul 6 de Insula Iubirii. Ținând cont că este pentru prima dată când nu vom filma în Thailanda, atât pentru mine, cât și pentru echipă o să fie ceva nou şi spectaculos să mergem în Republica Dominicană. Cu siguranță o să fie ceva surprinzător și pentru concurenți, pentru că nu o să mai semene cu nimic din ce au văzut ei în cinci sezoane la televizor. Sunt sigur că o să fie un sezon plin de surprize, de neprevăzut, dar și unul epuizant în egalã mãsurã!', a declarat Radu Vâlcan la plecarea spre Republica Dominicană.
https://tvmania.ro/radu-valcan-a-ajuns-in-republica-dominica-unde-va-filma-pentru-insula-iubirii-nu-o-sa-semene-cu-nimic-din-ce-ati-vazut-la-televizor-pana-acum-267984.html
 
Pro TV transmite în luna martie seria de filme „James Bond”. Programul difuzărilor
 
Din 7 martie, Pro TV va transmite 4 sâmbete consecutive, începând cu ora 20.00, o parte a seriei de filme „James Bond'. Amintim faptul că  studiourile MGM și Universal Pictures, împreună cu producătorii Michael G. Wilson și Barbara Broccoli,  au hotărât să amâne mult-așteptata premieră a celui mai nou film din seria Bond, „Nu e vreme de murit', din 10 aprilie, cum era programată inițial, pentru luna noiembrie. Motivul acestei decizii este limitarea drastică a accesului publicului în sălile de cinema, din cauza epidemiei de Coronavirus, în țări precum China, Coreea de Sud și Italia, unde producătorii filmului cu James Bond aveau așteptări importante în materie de încasări.
https://tvmania.ro/pro-tv-transmite-in-luna-martie-seria-de-filme-james-bond-programul-difuzarilor-267978.html
 
Din 15 martie, Paul Surugiu Fuego dă startul celui de-al patrulea sezon „Drag de România mea!”, la TVR 2
 
Recent întors din Statele Unite, artistul a pregătit prima ediţie a Galelor alături de câteva dintre cele mai îndrăgite vedete. Printre invitaţii de duminică, de la ora 15:00 se numără Maria Ciobanu, Marina Voica şi Ad libitum voices.  Primăvară plină de energie pentru Paul Surugiu Fuego! Recent întors în ţară după un turneu-maraton în SUA, unde a susţinut concerte pentru români, Paul Surugiu Fuego dă startul celui de-al patrulea sezon al show-ului „Drag de România mea!'.
https://tvmania.ro/din-15-martie-paul-surugiu-fuego-da-startul-celui-de-al-patrulea-sezon-drag-de-romania-mea-la-tvr-2-268036.html
 
Serialul documentar „Regii durerii”, din 17 martie la History
 
Serialul documentar „Regii durerii”, în care sunt căutate cele mai intense dureri provocate de cele mai înspăimântătoare specii, va fi difuzat de postul History începând cu 17 martie. Robert Alleva şi Adam Thorn, experţi în interacţiunea cu animale deosebit de agresive, supranumiţi şi „regii durerii”, pornesc în misiunea de a căuta unele dintre cele mai periculoase creaturi, în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului, pentru a experimenta muşcături şi înţepături extrem de dureroase. Scopul final al acestei misiuni este de a crea o scală a durerii, care, în cele din urmă, va ajuta la salvarea a numeroase vieţi.
https://www.news.ro/cultura-media/serialul-documentar-regii-durerii-din-17-martie-la-history-video-1922400810002020031519298074
 
Cannes 2020 - Un proiect al cineastului Marian Crişan, selectat în programul Atelier al Cinéfondation
 
„Le Serviteur”, proiect al cineastului Marian Crişan, se numără între cele 15 titluri selectate în programul Atelier al Cannes Cinéfondation, care urmează să aibă loc în perioada 14 - 21 mai. Întâlnirea coproducătorilor, ajunsă la a 16-a ediţie, va găzdui anul acesta 16 regizori ale căror proiecte au fost considerate promiţătoare, se arată într-un comunicat de presă. Împreună cu producătorii, regizorii îşi vor putea întâlni eventualii parteneri - pas necesar pentru finalizare proiectelor şi demararea producţiilor. Programul a fost creat în 2005 pentru a stimula realizarea de filme şi încuraja cineaştii emergenţi. Până în prezent, din 233 de proiecte 171 au fost lansare în cinematografe, iar 14 sunt acum în preproducţie. Pentru ediţia de anul acesta au fost selectate 15 proiecte din 15 ţări - China, Columbia, Egipt, Grecia, India, Macedonia de Nord, Malaysia, Olanda, Filipine, România, Marea Britanie, Serbia, Suedia, Turcia şi Yemen.
https://www.news.ro/entertainment/cannes-2020-un-proiect-al-cineastului-marian-crisan-selectat-in-programul-atelier-al-cin-fondation-1922404509002020031619297015
 
Gala premiilor Radio România Cultural, anulată. Câştigătorii, anunţaţi în cadrul unor emisiuni speciale
 
Cea de-a 20-a ediţie a galei premiilor Radio România Cultural (RRC), care era programată să aibă loc pe 30 martie, la Teatrul Odeon din Bucureşti, a fost anulat. Decizia se subscrie măsurilor anunţate luni de autorităţi pentru evitarea răspândirii coronavirusului în România. Premiile RRC vor fi acordate în cadrul unor emisiuni speciale care vor fi difuzate la Radio România Cultural. „Radio România Cultural regretă anularea spectacolului şi le mulţumeşte tuturor celor ce s-au implicat până acum în organizarea lui”, se arată într-un comunicat remis News.ro. Luni, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat suspendarea activităţii - până la 31 martie - a celor 14 teatre din subordine, dar şi a bibliotecilor şi a altor instituţii de spectacole pe care le administrează.
https://www.news.ro/cultura-media/gala-premiilor-radio-romania-cultural-anulata-castigatorii-anuntati-in-cadrul-unor-emisiuni-speciale-1922400109002020031319296728
 
Coronavirul amână şi evenimentele tech din România: A patra ediție a Conferinței de Cloud din aprilie, reprogramată pe 30 Septembrie
 
Cloud Conference, un eveniment pentru persoanele de decizie tehnice și profesioniștii IT, cu focus pe Cloud-ul Microsoft, care urma să aibă loc pe 2 aprilie a fost amânat pe 30 septembrie, ca urmare a răspândirii internaționale a COVID-19. "În contextul în care răspândirea virusului COVID-19 pe teritoriul României se realizează destul de rapid, am decis, împreună cu echipa organizatoare CloudConference, să amânăm desfășurarea ediției din acest an pentru luna septembrie. Ne dorim să evităm punerea în pericol a oamenilor ce călătoresc pentru a putea participa la CC20. Cu toate acestea, înregistrările la conferință se vor desfăsura normal, iar cei înregistrați până acum vor fi informați cu privire la evoluția conferinței", spune Mihai Tătăran, CEO Avaelgo.
https://www.economica.net/coronavirul-amana-si-evenimentele-tech-din-romania-a-patra-edi-ie-a-conferin-ei-de-cloud-din-aprilie-reprogramata-pe-30-septembr_180876.html
 
FĂRĂ SPECTATORI. Măsuri anti-coronavirus în TVR: Toate emisiunile care se produc se vor realiza FĂRĂ public
 
TVR anunță, la rândul său, măsuri contra răspândirii noului coronavirus. Postul public a decis ieri ca toate emisiunile înregistrate și transmise din studiourile TVR să fie realizate fără public/ figurație, potrivit unui anunț intern, obținut de Paginademedia.ro. Printre emisiunile realizate cu public la TVR se numără Vedeta Populară, care va debuta pe 29 martie, la TVR 1, dar și emisiunea Drag de România mea, prezentată de Fuego sau Femei de 10, Bărbați de 10, realizată de Marina Almășan, la TVR 2. „Comitetul Director a aprobat ca începând din 9 martie 2020 producţiile care se înregistrează/transmit din studiourile TVR să fie realizate fără public/figuraţie. Totodată, în cazul coproducţiilor sau preluărilor de evenimente/spectacole/ concerte/ competiţii sportive, producătorul trebuie să se asigure că organizatorul evenimentului a obţinut avizele legale necesare”, anunță reprezentanții TVR, în comunicarea internă. 
https://www.paginademedia.ro/2020/03/tvr-masuri-coronavirus-emisiunile-fara-public
 
AUDIENȚE. Romanii au talent, a cincea ediție: peste trei milioane de telespectatori. Cifre-record și pe publicul tânăr
 
AUDIENȚE. Show-ul Românii au talente rămâne pe un trend ascendent în audiențe. Pro TV a avut, cu ediția de aseară, cele mai bune cifre din acest sezon, cu creșteri pe toate targeturile, față de săptămâna trecută. Românii au talent, jurizat de Andi Moisescu, Andra, Florin Călinescu și Mihai Petre, a depășit aseară borna de trei milioane de telespectatori, la nivel național. A fost de trei ori peste Kanal D și de aproape șapte peste Antena 1, care a pus la bătaie aseară două filme.  Show-ul a avut cifre în creștere și pe publicul comercial: 690.000, media de telespectatori tineri (48% cotă de piață). Celelalte posturi au avut la bătaie cu show-ul de talente: Antena 1 a pus filmele Con Air - Avionul condamnaților (20:00) și G.I. Joe: Represalii (22:00). Kanal D a avut serial turcesc Mă numesc Zuleyha (20:00) și Bravo, ai stil! (22:00). NAȚIONAL. Cifre peste ediția de săptămâna trecută, pentru show-ul Românii au talent. Puțin peste trei milioane de telespectatori a fost media Pro TV, cu cea de-a cincea ediție a show-ului de talente. A fost de aproape trei ori peste Kanal D, post care a obșinut o medie de aproape 1,1 milioane de persoane. Și a fost de aproape șapte ori peste Antena 1, care a avut aseară audiențe modeste, doar 450.000 de telespectatori, media națională.
https://www.paginademedia.ro/2020/03/audiente-tv-romanii-au-talent-6-martie-2020
 
Jurnalista Ioana Ciurlea, proiect nou la Digi24 - Oamenii dimineții
 
Jurnalista Ioana Ciurlea lansează un nou proiect editorial, la postul Digi24. Este vorba despre Oamenii dimineții, o rubrică de interviuri cu actori, muzicieni, oameni de afaceri, medici, activiști. Oamenii dimineții va debuta pe 10 martie și va fi prezentat în cadrul Digimatinal, începând cu ora 8.00. Materialele vor fi văzute atât în cadrul emisiunii Digi24, cât și pe site-ul digi24.ro, dar și pe pagina de Facebook Digi24 și pe canalul de Youtube dedicat proiectului. Primul invitat la „Oamenii dimineții” este Melania Medeleanu, care va vorbi despre cum copilul ei a venit ca o minune în viața ei, atunci când nu se mai aștepta. Printre subiectele atinse în interviu se numără și dezvoluiri despre care este cea mai mare teamă a sa, cum gestionează situațiile dramatice și faptul că mulți copii pe care îi îngrijește își pierd viața, dar și de ce urmează să așeze 2.200 de scaune pe străzile din București.
https://www.paginademedia.ro/2020/03/jurnalista-ioana-ciurlea-proiect-nou-digi24-oamenii-diminetii
 
Dragoș Pătraru și echipa Starea Nației aduc noi proiecte video. Plus o ediție specială Starea Nației duminica
 
Dragoș Pătraru și echipa de la Starea Nației aduc noi proiecte video. Este vorba despre o ediție specială Starea Nației și de alte patru proiecte video separate (dintre care două exclusiv online), scurte producții de câteva minute. Înainte de detalii, o trecere în revistă a noilor proiecte din echipa lui Dragoș Pătraru: Starea Performanței - despre performanță în diverse domenii. Starea Banilor – financiară. Starea Planetei - despre mediu. Starea Muncii - subiecte despre piața muncii. Starea Nației Special - un subiect al săptămânii, tratat pe larg. Spre desosebire de celelalte producții, care sunt rubrici scurte, de 3-4 minute, aceasta are 45 de minute. Cum se vor vedea? Emisiunea Starea Nației Special și noile proiecte Starea performanței și Starea Banilor vor fi și la Prima TV.
https://www.paginademedia.ro/2020/03/dragos-patraru-noi-proiecte-video
 
Știrile Pro TV față în față cu Știrile Pro TV. Cea mai mare schimbare de grafică și studio din ultimii cinci ani
 
Schimbare de grafică și de studio pentru Știrile Pro TV. Este cea mai importantă schimbare de platou și burtiere din ultimii cinci ani. Paginademedia.ro pune față în față noua față a Știrilor Pro TV și vechiul studio. Câteva observații: - genericul a fost schimbat, - pupitrul principal a fost schimbat, este mai "suplu". Culoarea dominantă – albastru. - noi ecrane în studio (cel din spatele prezentatorilor si cel de la meteo, mult mai mari, cu margini foarte subtiri), - schimbare între albastru și roșu: timbrul cu logo-ul Știrile Pro TV este acum roșu (înainte era albastru), - burtierele aveau scris roșu, pe fond alb, acum au scris albastru, pe fond alb, - burtiera este "subliniată" cu roșu (înainte, linia roșie era în lateral),
- alte "artificii" grafice sunt și la intervențiile prin telefon. Știrile Pro TV au făcut ultima schimbare majoră de grafică în vara lui 2015. Atunci au lansat un nou studio, dar și o grafică radical schimbată.
https://www.paginademedia.ro/2020/03/stirile-pro-tv-schimbare-grafica-studio
 
COVID-19. Măsuri obligatorii la Digi 24. Ce trebuie să facă angajații? Mai puțini invitați în platou, mai mulți prin telefon. Fără machiaj pentru invitați și ziariști
 
Postul de televiziune Digi 24 ia măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, angajații instituției au primit un mesaj cu ce trebuie să facă și să nu facă în această perioadă. Printre măsuri: Invitații nu vor mai fi machiați de serviciul postului TV. Prezentatorii să evite orice contact fizic cu invitații din platou. Mai puțini invitați în studio, mai multe intervenții telefonice. Reporterii să încerce să se macheze singuri. În același mesaj, se vorbește și de dezinfectarea spațiilor pe care le folosesc (birou, spații comune).
https://www.paginademedia.ro/2020/03/covid-19-coronavirus-masuri-digi-24-angajati
 
COVID-19. Măsuri la Ringier. Angajații publicațiilor vor lucra de acasă în următoarele două săptămâni
 
COVID-19. Măsuri de prevenție și la Ringier. Grupul Ringier lucrează de acasă următoarele două săptămâni. Redacțiile Libertatea, Gazeta Sporturilor și oamenii din departamentele revistelor (Avantaje, Elle, Unica, Viva) vor lucra de acasă pentru două săptămâni. Decizia intră în vigoare începând de mâine, 11 martie. Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, oamenii din redacțiile grupului Ringier au primit un mesaj intern cu normele pe care trebuie să le respecte în contextul epidemiei de Coronavirus. Decizia aparține conducerii centrale a grupului, de la Zurich, arată un mesaj întern primit de angajații Ringier.
https://www.paginademedia.ro/2020/03/covid-19-grupul-ringier-lucreaza-de-acasa
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL