×

Programe TV -- Data și ora publicării: 20.05.2020 14:34:53

FILMBOX-KEANU REEVES-FILME / FilmBox România difuzează trei filme cu Keanu Reeves în timp ce Matrix 4 și John Wick4 s-au amânat din cauza pandemiei



București (MEDIA EXPRES) / 20 mai 2020 / Keanu Reeves apare în trei producții la FilmBox, în luna mai: ”Henry’s Crime” (”Crima lui Henry”), ”Replicas” (”Copii perfecte”) și ”Exposed”, potrivit unui comunicat difuzat de televiziune.

Actorul de 55 de ani s-a născut în Beirut, Liban, și a avut o copilărie destul de complicată. Părinții săi au divorțat, iar tatăl a abandonat familia. Mai târziu, tatăl actorului a primit 10 ani de închisoare pentru posesie de heroină și cocaină. Mama sa a trecut prin mai multe căsnicii, care au dus la relocarea familiei: din Liban în Australia, apoi în SUA și în final în Toronto, Canada.

Keanu Reeves a avut probleme cu dislexia (dificultatea de a stapani in mod precis si fluent limbajul scris-citit, n.red. Media Expres), ceea ce l-a făcut să renunțe la școală, fără a termina liceul.

Până să renunțe la școală, Reeves a fost portar de hochei și a fost pe punctul de a deveni jucător profesionist, visând să joace în echipa Canadei pentru Jocurile Olimpice. La 15 ani, însă, Reeves decide să devină actor.

Primele apariții au fost pe micile ecrane, în 1984, în calitate de corespondent pentru o emisiune pentru adolescenți, apoi ca actor într-un episod din serialul ”Haging’ In”. În 1985 a debutat ca actor de teatru. Primul film important în care a jucat a fost în 1986, ”Youngblood”. Primele laude au venit pentru apariția din ”My Own Private Idaho”, iar apoi pentru un rol secundar în ”Bram Stoker’s”, film cu 4 nominalizări la premiile Oscar.

Au urmat mai multe producții, printre care ”The Devil’s Advocate”, ”The Matrix”, film care a câștigat patru premii Oscar, ”The Matrix Reloaded”, ”The Matrix Revolutions”, ”Constantine”, ”The Lake House”, ”The Day the Earth Stood Still”, ”Street kings”.

În 2013, Keanu Reeves și-a făcut debutul ca regizor cu filmul ”Man of Tai Chi” iar în 2014 a început aventura ”John Wich”, care s-a bucurat de un mare succes, cu fiecare film nou apărut.

2021 ar fi trebuit să fie un an extrem de important pentru Keanu Reeves: ”John Wick 4” și ”Matrix 4” ar fi trebuit să aibă lansarea în aceeași zi, 21 mai. Pandemia a oprit însă toate filmările și a dat peste cap planul.

La FilmBox, în mai, Keanu Reeves apare în trei filme. ”Henry’s Crime” (”Crima lui Henry”) este o comedie romantică regizată de Malcolm Venville, în care mai joacă și Vera Farmiga și James Caan. ”M-am implicat în realizarea scenariului, așa că pot spune că am fost parte din acest proiect de la zero”, a povestit Keanu Reeves. ”Henry’s Crime” (”Crima lui Henry”) este la FilmBox Extra, miercuri, 20 mai, de la ora 22:00.

Un alt film de neratat în mai, la FilmBox Premium, este ”Replicas” (”Copii perfecte”) – un thriller science fiction, regizat de Jeffrey Nachmanoff, cu Keanu Reeves și Alice Eve. Rolul principal i-a fost propus inițial lui Nicolas Cage, dar până la urmă i-a revenit lui Reeves, a cărui casă de producție s-a și ocupat de realizarea filmului.

Reeves joacă rolul unui om de știință hotărât să-i readucă la viață pe cei din familia sa, morți într-un accident de mașină. Și în acest proiect, Reeves s-a implicat mai mult decât ca simplu actor. ”Am fost ca un fel de producător creativ. Am participat puțin și la dezvoltarea poveștii, a scenariului, am colaborat cu scenaristul, m-am implicat în conturarea personajelor. E o adevărată plăcere să contribui în mai multe aspecte când vine vorba de un film”, povestește Keanu Reeves. ”Replicas” (”Copii perfecte”) este miercuri, 27 mai, de la ora 22:30, la FilmBox Premium.

Cea de-a treia propunere este thrillerul ”Exposed”, cu Ana de Armas, Keanu Reeves, Christopher McDonald, Big Daddy Kane și Mira Sorvino. Filmul spune povestea unui poliţist detectiv care investighează adevărul din spatele morţii partenerului său. Cazul misterios scoate la iveală corupţia din poliție şi un secret periculos. Inițial, rolul jucat de Keanu Reeves ar fi trebuit să fie unul secundar, dar în etapa de post-producție s-a decis ca întreaga poveste să se concentreze pe el, și nu pe personajul feminin. ”Cred că ideea scenariului a fost ca pe parcurs personajul meu să se vindece. Detectivul începe să se conecteze mai mult cu propriul fiu, ajunge să-și dea seama că de fapt partenerul său nu era un om atât de bun pe cât credea”, spune. ”Exposed” se vede la FilmBox Premium, vineri, 29 mai, de la ora 22:25.
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL