×

Radio -- Data și ora publicării: 31.07.2020 12:33:24

DIGIFM-MATINAL-VACANȚĂ / Ramon Cotizo și Nono Semen preiau ștafeta matinalului Digi FM de vacanță



București (MEDIA EXPRES) / 31 iul 2020 / Digi a anunțat că Ramon Cotizo și Nono Semen sunt ”Regii dimineților de vacanță” și preiau ștafeta matinalului Digi FM, în luna august, în fiecare dimineață, de luni până vineri, de la 7:00 la 10:00.

„Eu vara nu dorm! Pe bune. Mă ține căldura treaz. Colegii mei s-au bucurat la auzul veștii și mi-au spus că eu sunt alesul pentru matinalul Digi FM de vacanță. Ce nu știau ei este că eu vara nu dorm - noaptea... Așa că, după ce am tras bățul scurt (mai scurt decât Ciuclaru), vă aștept în fiecare dimineață de la ora 7:00 să ne trezim împreună sau mă treziți și pe mine. Nu o să fiu singur. Cel mai bun amic și coleg al meu, Nono, o să se alăture acestei nebunii de-o vară.

Cum suntem două firi puse pe glume, cred că o să ne descurcăm onorabil. Colegii ne strigă deja Regii dimineților sugubețe. Bețe scurte, clar. Dar ne bucurăm. Ne bucurăm pentru că o să fim cu voi, pentru că dimineața bună se face cu un zâmbet, o glumă, o voce prietenoasă, alături de ascultătorii Digi FM, la prima cafea a zilei, în drum spre job sau în concediu,” a spus Ramon Cotizo, completat de Nono Semen: „Fie că ești în vacanță sau la job, la Digi FM vei simți un vibe bun alături de doi oameni sinceri, deschiși și bucuroși că pot să-ți fie aproape.”

Digi FM difuzează știri, dezbateri, interviuri și muzică. Alături de Pro FM, cea mai longevivă stație radio din România, Dance FM și Chill FM, acestea fac parte din grupul Digi | RCS & RDS, care mai deține și televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, Film Now (pay-tv), prima televiziune Ultra HD din România - Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World și televiziunile muzicale UTV, Music Channel și Hit Music.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL