×

Comunicaţii -- Data și ora publicării: 24.11.2020 09:09:23

DIGI-CAMPANIE-DONARE / Grupul Digi își încurajează angajații să doneze sânge



București (MEDIA EXPRES) / 24 nov 2020 / Grupul Digi continuă campania de încurajare a donării de sânge, lansată anul acesta, cu sprijinul angajaților donatori, care au acceptat provocarea de a-și împărtăși experiențele, prin mărturii făcute publice pe paginile de Facebook și LinkedIn ale companiei.

Pandemia a făcut ca numărul donatorilor să scadă foarte mult, iar Centrele de Transfuzie au lansat pe tot parcursul anului apeluri disperate către cetățeni, confruntându-se cu una dintre cele mai severe crize de produse hematologice din ultimii ani. Grupul Digi a decis, în acest context, să ducă mai departe misiunea de sensibilizare și educare a propriilor angajați, începută în 2019, odată cu proiectul de comunicare publică „Digi donează viață”, și aproape a triplat numărul angajaților donatori. Începând cu luna iulie, când a fost lansată campania „Fă-ți curaj! Donează și tu”, în parteneriat cu Asociația HEM, numărul donatorilor s-a dublat față de perioada aprilie-iunie.

Angajații Digi cred că o picătură de curaj poate face o mare diferență și poate salva vieți. Ei îndeamnă oamenii să doneze și să fie eroi. Să salveze alți oameni, pentru că la un moment dat pot fi și ei în situația de a avea nevoie de sânge.

„Pentru unii, curajul vine odată cu meseria: pompieri, oameni ai legii, medici, asistenți, distribuitorii de servicii etc. Pentru alții, curajul trebuie să vină de dincolo de meserie, să vină din interiorul omului, din suflet. Să avem curajul să ne ajutăm semenii la nevoie. O picătură de sânge donat poate însemna mai mult decât o picătură de viață pentru cel ce are nevoie! Împreună putem reuși în toate, în societate, la locul de muncă, pe plan familial, în viață!”, spune Bogdan B din Baia-Mare.

Ana-Maria P., din București, a asociat donarea de sânge cu o minune: „Spune-mi ce-ți vine în minte când te gândești la „minune"? Te-ai gândit la o forță divină sau supranaturală? Trăim cu gândul că minunile sunt ceva magic, de neatins, însă adevărul este că miracolele încep cu și de la noi. Iar donarea de sânge este dovada vie a acestui lucru: ce altceva poți numi „minune", dacă nu posibilitatea de a salva alte vieți?”

Campania are rolul de a prezenta o selecție de 26 de povești ale angajaților donatori, de a-i susține pe cei de lângă noi să aibă curaj să salveze o viață print-un gest mic, dar și de a arăta, prin puterea exemplului, că donarea de sânge că nu este atât de grea și dureroasă.

Anul trecut, 677 de angajați Digi au donat sânge pentru aproximativ 1.800 de pacienți, în cadrul campaniei “Digi donează viață”, proiect distins cu mențiune la Romanian CSR Awards 2020.

Conform unui studiu online realizat de Grupul Digi, în perioda 26 octombrie – 5 noiembrie 2020, campaniile de donare de sânge organizate de companie sunt printre cele mai cunoscute acțiuni de resposabilitate socială corporativă ale companiei, în 2020, figurând pe locul al treilea în topul proiectelor menționate spontan de către respondenții la chestionar, cu 8% din răspunsuri.

Pe primele două locuri se află campania „Solidaritate pentru sănătate” (donații de echipamente medicale pentru secțiile ATI, în lupta contra COVID-19, cu 20%) și proiectul „Digi#Edu. Școala viitorului” (donații de echipamente și servicii de conectivitate pentru copii din zone defavorizate sau din comunități izolate/ mediul rural, cu 16%). Studiul a beneficiat de 1.250 de respondenți.

Digi | RCS & RDS este filiala din România a Digi Communications NV, operator european de top în domeniul comunicațiilor electronice, cu operațiuni pe patru piețe – România, Ungaria, Spania și Italia. Pe parcursul celor aproape 27 de ani de existență, Digi a investit continuu în cele mai revoluționare tehnologii, ajungând să dețină, în prezent, o rețea de fibră optică extinsă care deservește milioane de clienți.

Digi a adus pe piață servicii de comunicații electronice convergente la cele mai competitive prețuri. În timp, acest avantaj competitiv s-a transformat într-un beneficiu pentru milioane de clienți care au dobândit un acces mai rapid și mai avantajos la servicii de calitate superioară, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și al celor mobile. În România, Digi | RCS&RDS este cel mai mare angajator din domeniul antreprenorial local, cu aproximativ 13.000 angajați.

Grupul Digi pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi 24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, Pro FM, Dance FM, Chill FM și serviciul de content Digi Online.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL