×

Comunicaţii -- Data și ora publicării: 15.02.2021 18:05:34

DIGI modifică paginile de administrare a conturilor și are o nouă interfață pentru serviciul de video Digi Online



București (MEDIA EXPRES) / 15 feb 2021 / Digi - https://www.digi.ro/ - a anunțat schimbarea din februarie 2021 a conturilor pentru clienții săi cu un nou flux de comandă ce va îngloba o zonă de administrare a serviciilor existente, a facturilor, contractelor și setărilor de securitate.

Odată cu introducerea acestor optimizări și funcționalități, clienții vor avea la dispoziție o interfață cu aceleași elemente vizuale pentru plasarea comenzilor online, indiferent de natura acestora – servicii noi, extra-opțiuni sau upgrade net. În cazul comenzilor de servicii noi, clienții își vor putea selecta din contul personal ziua și intervalul preferat pentru instalare, în timp ce activarea/dezactivarea extra-opțiunilor și a upgrade-urile se va putea realiza aproape instantaneu, doar cu un click.

Noua interfață mai permite clienților vizualizarea serviciile deținute și a contractelor încheiate cu DIGI; modificarea datelor de contact și a preferințelor de confidențialitate (GDPR); accesarea istoricului* de facturi și plăți; achitarea celei mai recente facturi pentru serviciile DIGI; modificarea numelui rețelei Wi-Fi și schimbarea parolei, în cazul clienților Digi Net care utilizează un echipament (router) pus la dispoziție de operator; transmiterea de sesizări și istoricul acestora; finalizarea comenzilor plasate prin contul DIGI.ro.

Platforma Digi Online https://www.digionline.ro/ oferă, de asemenea, conținuturi TV premium oriunde și oricând.

Pentru că fenomenul multiscreening a cunoscut noi dimensiuni în 2020, în contextul unui consum accelerat de conținut video, în special prin platformele de streaming și video-on-demand (VoD), Digi Online, platforma care le oferă clienților accesul la cele mai apreciate conținuturi TV, vine cu o serie de îmbunătățiri.
Din februarie, clienții vor putea activa mult mai ușor contul Digi Online, utilizând datele de conectare la contul DIGI.ro, iar platforma beneficiază și de un nou „look”, adică de o interfață redesenată. Clienții trebuie să dețină sau să își creeze un cont DIGI.ro și să aibă active serviciile de televiziune și internet, astfel fiind necesar un singur set de credențiale.

Serviciul este disponibil gratuit clienților Digi NET și Digi TV (servicii cumulate). Din Digi Online, utilizatorii pot viziona peste 75 de posturi retransmise de Digi TV și au acces, dacă activează extraopțiunile aferente, la programele HBO (HBO Go), Cinemax și FilmNOW.

De asemenea, tot din februarie, aplicația Digi Online are o interfață nouă pentru versiunea compatibilă cu Android, iar în perioada următoare va fi lansată și o aplicație nouă pentru IoS.

Pentru DIGI, dezvoltarea digitală și integrarea la un nivel superior a funcționalităților care ușurează accesul clienților la serviciile de comunicații electronice fixe și mobile prin device-uri multiple este o prioritate și în 2021. Atât Digi Online, cât și site-ul comercial DIGI.ro vor veni cu multe vești îmbucurătoare pentru clienții DIGI, din dorința de a menține legături cât mai strânse cu #oameniiDigi, cu clienții noi și existenți.

Grupul Digi este liderul segmentului de servicii de internet fix și pay-tv, după cotele de piață deținute în România, și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 8,4 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului 2019.

În domeniul serviciilor mobile de voce și date, Digi a fost mereu un adept al pionieratului, implementând de timpuriu cele mai avansate tehnologii. Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.

Potrivit raportului „Excelența în Experiența Clientului”, realizat de KPMG pe baza unui studiu desfășurat în timpul stării de urgență, în 27 de țări și regiuni, Digi este operatorul de comunicații electronice cu cel mai ridicat punctaj privind experiența clientului (8,09 în 2020 față de 7,72 în 2019). Pentru al doilea an consecutiv, Digi a ocupat, în 2020, prima poziție în clasamentul sectorial, demonstrând că menține clientul în centrul preocupărilor sale și îi livrează cea mai bună experiență, atât în privința soluționării diverselor situații apărute, cât și a satisfacerii nevoilor acestuia. Studiul a evaluat 136 de branduri din 8 domenii de activitate.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL