Programe TV -- Data și ora publicării: 23.02.2021 11:41:41
„Evadare din Pretoria”, cu Daniel Radcliffe, este premiera lunii februarie la AMC
București (MEDIA EXPRES) / 23 feb 2021 / Filmul „Escape from Pretoria” / “Evadare din Pretoria”, inspirată din întâmplări reale, cu Daniel Radcliffe în rolul principal, va fi difuzată joi, 25 februarie, de la ora 18:05.
În 1979, doi tineri sud-africani, membri ai rețelei anti apartheid a lui Nelson Mandela, sunt prinși și condamnați la închisoare în Pretoria. Regizorul englez Francis Annan le aduce senzaționala poveste de evadare pe marele ecran, cu o distribuție excelentă și cu un adevărat simț al suspansului, un lucru remarcabil având în vedere că finalul este cunoscut.
TIm Jenkin (Daniel Radcliffe) și Stephen Lee (Daniel Webber) derulează misiuni antiapartheid în Africa de Sud. Atunci când sunt arestați, ei sunt condamnați la 12, respectiv 8 ani de închisoare. În închisoarea din Pretoria, ei se întâlnesc cu un alt deținut politic, Denis Goldberg (Ian Hart), condamnat la patru sentințe de închisoare pe viață, tot pentru activism împotriva apartheidului. El încearcă să-i descurajeze pe cei doi în legătură cu evadarea, pentru că nimeni nu a reușit să facă acest lucru cu succes din penitenciar.
Jenkin și Lee, alături de Fontaine (Mark Leonard Winter), nu sunt descurajați și pun la cale un plan îndrăzneț, care presupune mult risc. Cei trei sunt lansați astfel într-o cursă contra timpului pentru a scăpa din închisoare înainte să fie uciși. TImp de 18 luni, deținuții politici au reușit să treacă prin 10 uși din închisoarea de maximă securitate, cu ajutorul unor chei de lemn.
Filmul, lansat în martie 2020, a fost bazat pe cartea scrisă de Tim Jenkin, „Inside Out: Escape from Pretoria Prison”, publicată în anul 1991.
Actorii Daniel Radcliffe și David Webber au putut să se documenteze pentru rolurile lor chiar de la sursă: cei doi au stat pe Skype cu Tim Jenkin și Stephen Lee și i-au luat la întrebări pentru ca povestea lor să fie cât mai bine adaptată. De altfel, Jenkin apare în câteva secvențe din film, în rolul unui prizonier.
Filmările au avut loc în orașul australian Adelaide; producătorii au renunțat în ultima clipă la locațiile inițiale din Africa de Sud, din cauza unei secete care ar fi complicat procesul de filmare.
Din aceeași categorie cu filme clasice precum „Închisoarea îngerilor (Shawshank Redemption)”, „Evadare din Pretoria” a fost lansat chiar la începutul pandemiei, și nu a avut parte de publicul pe care-l merita în cinematografe. Filmul a fost distribuit pe platformele de streaming și acum are o nouă ocazie de a fi văzut, joi, 25 februarie, de la ora 18:05, pe AMC.
(MEDIA EXPRES)