Media Expres

Cinema -- Data și ora publicării: 29.05.2021 21:17:54

Filmul lui Radu Jude despre limitele educației și ale democrației în raport cu libertățile individuale șochează prin sex fără cenzură și (probabil) toate tipurile imaginabile din relativ recent politizata „muie” românească

// de Mihai Pavelescu //

București (MEDIA EXPRES) / 29 mai 2021 / „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” - Ursul de Aur la Berlin 2021, film artistic, film educativ, o critică socială contemporană tăioasă și unul dintre primele filme care integrează criza sanitară COVID-19 într-o creație cinematografică premiată la nivel internațional, toate acestea sunt adevărate despre filmul lui Radu Jude. Filmul este pe marile ecrane în România din 27 mai și a avut o proiecție pentru presă în seara zilei de vineri, 28 mai, la proaspătul redeschis Cinema City – Afi Palace din București.

La fel de adevărat este că filmul nu poate fi difuzat „în multe teritorii și platforme” așa cum arată acum, din cauza scenelor care „satisfac” definiția pornografiei, îl încadrează în categoria de filme interzise minorilor și îl fac destul de greu de “palatalizat” de către, înclin să cred, destul de mulți adulți.

De exemplu, este ilegală difuzarea sa, potrivit legii audiovizualului, la TV, în România, cu excepția așezării sub codare și după ora 12 noaptea. Netflix difuzează filme cu conținut +18 ce includ sex și nuditate, dar acolo nu am văzut niciodată organe sexuale în prim plan în timpul copulației. Tiff Unlimited însă, platforma de streaming a festivalului de filme de la Cluj-Napoca, difuzează filme cu scene similare celor din “Babardeală...” (de ex. “Love”, de Gaspar Noé).

Din punctul de vedere al expresiei cinematografice, filmul este prin imagine, tușele grotești, detaliile vizuale explicite, înjurăturile proferate de aproape toate personajele, la fel de șocant ca vremurile și moravurile pe care le trăim. Să șocheze, i-a reușit de minune lui Jude în acest film! Justifică însă creația artistică și critica socială abundența aceasta de vulgaritate și pornografie, cu toate organele mărite la dimensiuni copleșitoare fizic, pe ecranul cinematografic de zeci de metri pătrați, unde și o muscă poate părea gigantică dacă este filmată în prim-plan, darămite o ditamai ...?

Sunt curios dacă există cineva care crede că poate să răspundă la această întrebare.

Prin opțiunea sa de subiect și tratarea regizorală, Radu Jude spune de fapt că brutalitatea de limbaj și de imagine este necesară pentru tratarea sau, dacă nu, măcar pentru punerea în discuție a câtorva dintre tarele societății contemporane și din universul socio-politic al orașului agresiv și brutal care este București, unde se petrece acțiunea.

Pornografia de toate felurile invadează dormitoarele românilor și mediul online și atinge în modul cel mai pervers inclusiv școlile și corpul didactic, acolo unde este de presupus că se face educația. Furia părinților care se consideră prejudiciați în numele copiilor se lovește însă, la Jude (și în realitate, desigur), de limita până la care poate să meargă protecția minorilor și condamnarea legală și socială a unor astfel de acte expuse în public, în raport cu dreptul la intimitate și drepturile individuale. Toate acestea amestecate cu naționalismul antisemit și homofob, discriminarea de toate tipurile imaginabile și o ipocrizie socială care pare infinită în rândul tuturor corifeilor moralității, din toate categoriile profesionale și sociale, inclusiv armata, biserica, mediul de afaceri, politicienii și... aviației, toate sunt aruncate în aer (și în dezbatere) de tragicomedia lui Radu Jude.

Ca la noi la nimeni, pornografia există dar nimeni nu este vinovat de expunerea ei în public: profesoara și cu soțul ei fac filmul, da, dar nu se știe cine l-a difuzat. Ambiguitatea este lăsată de Jude în mod deliberat să planeze asupra vinovăției, din punct de vedere legal: profesoara este pricepută, apreciată, onestă în școală și nu ea este de fapt vinovata pentru expunerea copiilor la scenele online, ci părinții care nu au grijă de copiii lor și le cumpără „iPhone-uri” și „Androide” și „Samsunguri”, dar și aici situația fiind complicată de omniprezența tabletelor și a orelor online, inevitabile din cauza distanțării sociale din timpul pandemiei.

Un maestru al citatelor din clasici, Radu Jude pune în gura profesoarei sale, ca argument pentru libertatea individuală și de expresie, inclusiv o poezie cu cuvinte obscene din manuscrisele poetului național Mihai Eminescu, reală, dar niciodată publicată.

Din punct de vedere structural, filmul este articulat în trei părți formale, marcate ca atare de către regizor prin ecrane de separare cu titluri, caracteristice filmului mut, dar cu cinci părți reale, având la început „preludiul” acțiunii, care este o scenă de sex explicit, urmează apoi rătăcirea profesoarei Emi pe străzile Bucureștiului în momentul în care apare certitudinea că filmul a fost văzut online, urmată de un intermezzo didacticist în care sunt date definiții audiovizuale și scrise unor termeni sub forma unei prezentări cu slide-uri pentru cuvinte și idei care au legătură cu contextul actual social și politic din România, dar și cu subiectul filmului. Urmează procesul părinților împotriva profesoarei “discreditate în ochii copiilor” și votul care li se cere de către directoarea școlii, dacă sunt de acord sau nu ca ea să își continue activitatea la catedră. În final, sunt arătate trei posibile urmări ale votului părinților.

Naturalismul și visceralul cu care este arătată mocirla și noroiul din viețile noastre, ale tuturor, conturul caricatural al părinților și bunicilor de copii îngrijorați de cine și cum îi educă la școală, în scena „procesului”, l-au făcut probabil pe unul dintre spectatorii din sala de cinematograf, după proiecție, în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri cu producătoarea Ada Solomon și actrița din rolul principal, Katia Pascariu, să se întrebe retoric: „Oare așa suntem noi, românii?”

Mai pragmatic, altcineva a remarcat faptul că producătorii ar trebui, de fapt, să organizeze o lansare pe PornHub (una dintre cele mai mari platforme pentru filme pentru adulți la nivel mondial), acolo unde este o mare parte din publicul țintă al acestui film.

Ada Solomon a spus că Radu Jude (care nu a fost prezent la proiecția din 28 mai deoarece „nu se simte bine”, lăsând să se înțeleagă că s-ar autosuspecta de COVID-19) lucrează la o versiune a filmului care să poată fi arătată în toate teritoriile și pe toate platformele de distribuție și, de asemenea, eventual în școli, unde poate servi drept punct de plecare pentru discuții educative.

Văzând filmul, nu am putut să nu mă întreb ce scamatorie au făcut Ada Solomon și Radu Jude ca să convingă Centrul Național al Cinematografiei să dea bani atât pentru producția, cât și pentru participarea filmului la Berlin, având în vedere că produsul finit încalcă art. 36 alin. e) din Legea cinematografiei, care spune că „Nu pot participa la concursurile de selecție pentru obținerea de credite acordate din Fondul cinematografic filmele care conțin în imagini ori limbaj elemente cu caracter pornografic sau obscen şi filmele interzise minorilor”.

Cum a detaliat Radu Jude în dosarul de finanțare depus la CNC scena de la începutul filmului? Sau a fost o idee care i-a venit apoi, având în vedere că scenariul s-a scris pe măsură ce avansau filmările? (Ada Solomon, într-un interviu din martie 2021: „în februarie 2020, am prezentat proiectul în cadrul pieței de proiecte de la Berlin, filmul avea asigurat undeva în jur de 20% din finanțare, bani pe care îi câștigasem la concursul de proiecte al Centrului Național al Cinematografiei”).

În loc de concluzie, am să amintesc îndemnul Adei Solomon care, mulțumind spectatorilor de la proiecția din 28 mai, ne-a rugat să spunem și altora să vadă filmul și să reflectăm cu toții pe marginea temelor propuse în dezbatere de către arta cinematografică a lui Radu Jude. Pentru publicul matur care nu a văzut așa ceva, completez eu, sunt sigur că sunteți mulți, este și un test de dezvoltare personală, unul cât se poate de exigent: testul de vizionare a primului film porno din viața ta la cinematograf.

Este excelent de văzut împreună cu familia, mama, tata, bunica, bunicul și oricine apropiat dar să fie peste 18 ani, ca să aveți subiect de discuție contradictorie și interminabilă, în vecii vecilor. Dacă nu vă luați la bătaie pe loc, direct din sală.
(MEDIA EXPRES)