×

Cinema -- Data și ora publicării: 02.07.2021 14:13:05

„FEMEI OBIȘNUITE” a intrat în cinematografe de vineri, 2 iulie



București (MEDIA EXPRES) / 2 iul 2021 / „Femei obișnuite” / „Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon și cu actrița americană de origine română Elina Löwensohn în distribuție, va intra în cinematografe începând din 2 iulie la București (Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union, Cinema City AFI Cotroceni, Happy Cinema), Bistrița (Centrul Cultural Dacia), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Odobești (Casa de Cultură Odobești), Sibiu (Cine Gold), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta), Slobozia (Casa de Cultură Slobozia), Târgu Mureș (Cinema Arta).

Lungmetrajul, produs de Vivo Film și Rai Cinema Italia în co-producție cu microFILM și Televiziunea Română în colaborare cu nomada.solo, care a avut avanpremiera națională în cadrul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF, este distribuit de microMULTILATERAL, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Pelicula, care a avut premiera mondială în 2019 la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, are ca personaj principal o tânără și entuziastă regizoare. Federica hotărăște să facă un film despre și cu actrița care o fascinează din copilărie - Elina Löwensohn. Lucrurile însă nu decurg chiar atât de simplu precum și-ar dori ele.

Din distribuție fac parte Jasmine Trinca, Elina Löwensohn, Francesco Acquaroli, Anna Malvica, Mirella Mazzeranghi, Betti Pedrazzi, Thomas Bradley, Michael Rodgers, Cosmina Olariu, Ozana Oancea.

„Ani de zile am fost convinsă că Elina Löwensohn e o actriță din America. O văzusem în filmele lui Hal Hartley. Nu eram o fană, dar știam cine e: Elina Löwensohn, actriță americană. Într-o bună zi ne-am cunoscut. Mi-a spus imediat că e româncă. Ce mi-a spus ea a răsunat în capul meu ca un refren obsedant: “Nu sunt o actriță americană, nu sunt cine crezi tu că sunt.” Filmul „Simple Women” a început în acel moment. Am construit filmul în jurul întrebării: “Ce se află în spatele unei imagini?”, declară regizoarea Chiara Malta.

Scenariul este scris de Chiara Malta, Sébastien Laudenbach și Marco Pettenello, imaginea poartă semnătura lui Tudor Vladimir Panduru. Sunetul a fost realizat de Gianluca Scarlata, scenografia Massimiliano Nocente, de costume s-a ocupat Loredana Buscemi iar Ioachim Stroe și Giogiò Franchini au semnat montajul. Producători sunt Marta Donzelli și Gregorio Paonessa iar coproducător, Ada Solomon.

„Femei obișnuite” / « Simple Women” este o producție realizată cu sprijinul Guvernului României și finanțat de Dr. Oetker, United Romanian Breweries Bereprod, Bilka Steel, Unicredit Romania, Avon Cosmetics Romania, MediaCom, Publicis Media Groupe Bucharest.

Chiara Malta s-a născut la Roma, iar din 2002 locuiește la Paris. A absolvit studii de film, teatru și media și a participat la Ateliers Varan. Documentarul ei „Armando e la politica” (2008) a avut premiera în deschiderea festivalului de film de la Torino și a fost difuzat de ZDF și de Arte. A scris și regizat numeroase scurtmetraje, în care combină ficțiunea, animația și documentarul. „Femei obișnuite/ Simple Women”, dezvoltat în cadrul unei rezidențe artistice Villa Medici, Roma, este primul ei lungmetraj.

Elina Löwensohn e o cosmopolită actriță americană, de origine română, și care locuiește în prezent în Franța. Și-a început cariera la începutul anilor ‘90, remarcându-se în faimoasele filme ale lui Hal Hartley „Simple Men” și „Amateur”, în „Basquiat”- ul lui Julian Schnabel, în „Nadja” a lui Michael Almereyda sau în „Lista lui Schindler” de Steven Spielberg. „Femei obișnuite/ Simple Women” este cea de-a doua ei colaborare cu Chiara Malta, după scurtmetrajul din 2015, „L’existence selon Gabriel”.

Parteneri media : Radio România Cultural, Music Channel, FILM, Ziarul Metropolis, CineGhid.ro, MovieNews.ro, All About Romanian Cinema, Cinefan.ro

Secvență oficială : https://www.youtube.com/watch?v=MNcWd8D8Y5s
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL