Radio -- Data și ora publicării: 07.07.2021 15:19:36
Lucian Mîndruță face o nouă emisiune de data aceasta... deplasată cu autorulota
București (MEDIA EXPRES) / 7 iul 2021 / Cel mai cunoscut ciclist amator al FM-ului românesc, Lucian Mîndruță, pleacă, din nou, în deplasare din 12 iulie, timp de două săptămâni, pentru a transmite la Digi FM în direct, în fiecare zi, din alt oraș al României.
În acest an, turul României pornește de la Timișoara, pe 12 iulie, la ora 17:00, în direct la Digi FM, și ajunge la Hunedoara, Sighișoara, Bistrița, Miercurea Ciuc, Abrud, Vatra Dornei, Piatra Neamț, Mărăști și Brăila.
Astfel, emisiunea va străbate România de la vest la est și de la nord la sud, de la cetățile dacice la cetățile medievale, din Carpații Orientali până la malurile Dunării, în fiecare zi a săptămânii în alt județ al României. Ascultătorii vor putea să-l și vadă pe Lucian, pe pagina de Facebook a Digi FM, zi de zi, în altă zonă frumoasă în care va ajunge cu autorulota.
„De ce plec din nou în turul României? E simplu. Când ne certăm e mai bine să ne privim în ochi, că poate ne împăcăm. Tocmai de aia plec să fac emisiune din stradă, dintre ascultători. Îi aștept la microfon, lângă mine. Așa o să-mi fie și mai greu să tai microfonul”, a zis Lucian Mîndruță, înainte de plecare.
În fiecare zi, un ascultător care-l impresionează pe realizatorul Digi FM cu opiniile sale câștigă un weekend pentru el și familia lui chiar în zona în care se desfășoară emisunea. Ca să știi.
Prima aventură de acest fel s-a întâmplat în anul centenarului României. Mîndruță a făcut atunci emisiunea din fiecare zonă istorică a țării, Ziua Națională fiind sărbătorită, în direct cu ascultătorii, în Orașul Unirii, Alba Iulia. Chiar și în an pandemic, 2020, Lucian Mîndruță a luat România la picior, pentru 10 emisiuni din 10 orașe, respectând distanțarea fizică și opinia ascultătorilor.
Postul de radio Digi FM este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Dance FM și Chill FM.(MEDIA EXPRES)
Dacă tot ați ajuns aici…
Abonamentele vă oferă acces la
News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la
REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie.
Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine.
Abonament click aici