×

Comunicaţii -- Data și ora publicării: 31.08.2021 13:24:00

DIGI dă abonamentul la internet Fiberlink 1000 la prețuri inferioare timp de nouă luni ca promoție la reînceperea școlilor



București (MEDIA EXPRES) / 31 aug 2021 / DIGI a anunțat un ajutor pentru elevi, studenți, învățători și profesori cu o ofertă special creată pentru sezonul "Back to School", activă din 30 august, prin care abonații la Fiberlink 300 sau Fiberlink 500 pot opta pentru abonamentul superior, timp de 24 de luni - Fiberlink 1.000, urmând ca în primele 9 luni să nu plătească nimic în plus.

În urma campaniei, cel mai bun internet de la DIGI, cu viteza maximă de 940 Mbps download și 450 Mbps upload, ce permite conexiunea sigură, stabilă, rapidă, chiar și atunci când sunt conectate mai multe dispozitive simultan va fi plătită cu 30 sau 35 de lei în loc de 40.

Clienții care au Fiberlink 300 plătesc în lunile octombrie 2021 - iunie 2022 tot 30 de lei, iar clienții care au Fiberlink 500 achită în perioada respectivă 35 de lei, beneficiind de viteza serviciului Fiberlink 1000.

După finalizarea celor nouă luni de promoție, utilizatorii vor plăti 40 lei/lună pentru Fiberlink 1.000. Upgrade-ul aferent campaniei Back to School presupune prelungirea contractelor pe 24 de luni.

Campania este destinată doar clienților existenți, care au deja contractat un serviciu de internet fix de la DIGI, și se derulează exclusiv online, pe site-ul DIGI.ro.

DIGI este operatorul de servicii de telecomunicații cu cea mai extinsă și mai modernă rețea de fibră optică din țară, acoperind, la finalul anului 2020, 7,7 milioane de locuințe. Compania este liderul pieței pe segmentul serviciilor de internet fix, cu 59% cotă de piață, la 31 decembrie 2020, conform Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). De asemenea, potrivit aceleiași surse, DIGI ocupa prima poziție, după cota de piață deținută, și pe segmentul serviciilor de retransmisie a programelor de televiziune (61% market share) și pe cel al telefoniei fixe (39%). Compania-mamă a operatorului, DIGI Communications N.V., a anunțat că filiala din România înregistra, după primul semestru al anului 2021, 3,5 milioane servicii furnizate către abonații din această piață, în creștere cu 19% față de aceeași perioadă a anului anterior.

DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 9,8 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului 2020.

În domeniul serviciilor mobile de voce și date, DIGI a fost mereu un adept al pionieratului, implementând de timpuriu cele mai avansate tehnologii. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL