×

Programe TV -- Data și ora publicării: 30.09.2021 12:35:49

Noutățile lunii octombrie la Disney Channel și Disney Junior



București (MEDIA EXPRES) / 30 sep 2021 / Disney Channel a anunțat premiera sezonului 4 al serialului “Miraculos: Buburuza și Motan Noir” din 4 octombrie și revenirea cu episoade noi a seriei „Cavaler Accidental”, iar Disney Junior aduce primul serial Marvel pentru prescolari „Păienjenel și prietenii săi uimitori” și Sopi, Bufnita și Pisoi se întorc în sezonul 5 al serialului „Eroii in Pijama”.

Finalul lunii octombrie va fi unul al misterelor amuzante - un nou film original Disney Channel: „Misterul Mumiei” are premiera pe 30 octombrie. Vor fi, de asemenea, difuzate episoade cu tematică de Halloween ale celor mai îndrăgite seriale, în ultimul weekend din luna octombrie.

Prezentăm în continuare detaliile din programul Disney Channel și Disney Junior.

DISNEY CHANNEL

MIRACULOS: BUBURUZA ȘI MOTAN NOIR: SEZONUL 4
Aventura din Paris continuă pentru Buburuza și Motan Noir și în sezonul 4. Înconjurați de noi aliați și luptând cu un adversar din ce în ce mai puternic și hotărât, cei doi sunt pregățiti pentru cele mai mari provocări. Cu toate acestea, au parte de mari schimbări atât în viața lor de supereroi, cât și în viața de la școala atunci când sunt pur și simplu Marinette și Adrien.

Din 4 octombrie, de luni până vineri, de la 16:30

CAVALER ACCIDENTAL: PREMIERA SEZOANELOR 3 ȘI 4
Dwight are parte de noi provocări și aventuri în rolul său de protector al Gretei, prințesa medievală aterizată în secolul 21, în încercarea de a o învăța cum să se adapteze vieții de liceu.

Evul Mediu se întâlnește cu secolul 21 în aceasta comedie plină de aventuri și umor, atunci când Dwight, un adolescent din secolul 21 cade într-o cameră subterană veche și aterizează cu buzele sale pe buzele Grettei, o prințesă războinică ce doarme de o mie de ani. „Sarutul" lui Dwight îi trezește pe Gretta și pe magicianul ei de curte și hoarde de ticăloși medievali. Dwight este acum vrăjit să o protejeze pe Gretta în calitate de cavaler neconvențional, în timp ce inamicii ei din trecut invadează orașul său natal, Woodside.
Din 4 octombrie, de luni până vineri, de la 19:00

MISTERUL MUMIEI
Filmul original Disney Channel, Misterul Mumiei este o comedie plină de aventuri și mistere. Trei prieteni buni pornesc în aventura vieții lor să salveze o mumie de acum patru mii de ani și să o aducă înapoi la locul ei. În tot acest proces, cei trei se distrează și învață o mulțime de lucruri despre prietenie și lucru în echipă.
Sâmbătă, 30 octombrie, de la 16:00

WEEKENDUL DE HALLOWEEN

În weekendul 30-31 octombrie, în intervalul 16:00 - 21:00, puteți urmări la Disney Channel un maraton de episoade cu tematică de Halloween și două filme înfricoșător de amuzante: Misterul Mumiei si Zombie 2.

CEI 6 SUPER EROI: PREMIERA SEZONULUI 3
Aventurile continuă pentru Cei 6 Super Eroi în noul sezon. Orașul San Fransokyo se confruntă cu o nouă amenințare din partea unei echipe de roboți malefici coordonați de Băiat Burger Tăiețel. Oare vor reuși cei șase prieteni să salveze orașul și de această data?
Din 2 octombrie, în fiecare sâmbătă și duminică, de la 12:30

DISNEY JUNIOR

LANSAREA SERIALULUI „PĂIENJENELUL MARVEL SI PRIETENII LUI UIMITORI”
Păienjenel (Peter), preferatul copiilor, alături de prietenii săi, Fantoma- Păianjen (Gwen Stacey) și Spin (Miles Morales), formează Echipa Păienjenel. Împreună ei protejează cartierul de răufăcători și rezolvă toate problemele. Cei trei sunt sprijiniti si de amuzantul bot TRACE-E și împreună pornesc în misiuni speciale pentru prietenii, vecinii și orașul lor și salvează situația. Dacă Păienjenel se găsește într-o situație complicată și are nevoie de mai multă putere de super erou, cu siguranță va chema în ajutor un amic din echipa Răzbunătorilor precum Hulk, Ms. Marvel sau Pantena Neagră. Ei învață ca lucrând în echipă, orice misiune este mai ușoară și mai amuzantă.

Din 16 octombrie, în fiecare zi de wekend de la 11:00


EPISOADE ÎN PREMIERA DIN SERIALUL GAȘCA PUIȘORILOR

"Gașca Puișorilor" este un nou serial animat pentru preșcolari și familiile lor inspirat de seria de carți "The Chicken Squad" de Doreen Cronin. Fiecare episod îi are în prim-plan pe Cip, Micul Bu și Frumi—trei pui de găină—și Căpitan Cuțu, un câine de pază experimentat. Împreună folosesc lucrul în echipă și abilitățile de gândire critică pentru a rezolva problemele din cartier și a păstra pacea în curtea lor.

În primele două weekenduri din luna octombrie, de la 10:30


EROII ÎN PIJAMA: PREMIERA SEZONULUI 5
Eroii în pijama continuă în luna octombrie, cu noi episoade. Astfel, micuții telespectatori vor descoperi noi aventuri nocturne fără egal ale celor trei protagoniști curajoși, Pisoi, Șopi și Bufniță, atunci când Ninja Nocturnul preia sediul Eroilor in Pijama pentru a fura puterile magice din cristalul acestora.
Din 16 octombrie, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 10.30


PROGRAM SPECIAL DE HALLOWEEN

Disney Junior a pregătit cu ocazia Halloween-ului o mulțime de surprize:
Episoade tematice din Păienjenelul Marvel și prietenii lui uimitori – sâmbătă, 30 octombrie de la 10:00 și Mickey Mouse – Aventuri Încurcate – duminică, 31 octombrie de la 10:00.
În plus, duminică, pe 31 octombrie de la 13:00 sunt difuzate episoade noi, consecutive, din îndrăgitul serial Vampirina
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL