×

Comunicaţii -- Data și ora publicării: 01.10.2021 14:43:17

Telekom Romania Mobile Communications a anunțat echipa completă de top management



București (MEDIA EXPRES) / 1 oct 2021 / Telekom Romania Mobile Communications S.A. a anunțat la 1 octombrie 2021 echipa completă de conducere executivă a companiei, cu Dina Tsybulskaya care vine în funcția de CEO începând cu data de 1 septembrie 2021.

Dina Tsybulskaya și-a început cariera în industria telecomunicațiilor în 2007, în Grupul Telekom Austria, unde a deținut poziția de Marketing Director până în 2012. A continuat în Turkcell Group, deținând mai multe poziții de top management între anii 2012 și 2015, precum Commercial Director, apoi Senior Vice President, iar din 2015 până în 2018, a fost Executive Director în cadrul operatorului de servicii de telecomunicații mobile Life din Belarus. Între 2016 și 2019 a condus Software Development Supervision Committee al Lifetech Corp.

Înainte de a prelua conducerea Telekom Romania Mobile, Dina Tsybulskaya a fost CEO al Crnogorski Telekom (din Muntenegru, n.red. Media Expres) timp de un an și jumătate. Are experiență vastă în dezvoltarea strategiei, marketing și financiar, iar pregătirea sa include instituții de renume.

Nicolas Mahler este numit Director Executiv Financiar. El are o lungă listă de reuşite în gestionarea companiilor de mari dimensiuni și în administrarea proiectelor de transformare. Domeniile sale de expertiză includ coordonarea financiară și operațională a afacerilor, dar și a agendei de transformare digitală, cum ar fi roboții (RPA) și inteligența artificială (AI). În acest sens, el a coordonat realizarea celei mai mari ferme de roboți din Europa.

Nicolas Mahler a ocupat pozițiile de SVP Business Management, respectiv membru al Comitetului Executiv la Deutsche Telekom Services, înainte de a se alătura operațiunilor din România ale Telekom. La Telekom Romania Mobile, viitoarele sale obiective sunt gestionarea domeniilor financiar, achiziții, wholesale și RPA, pentru a sprijini în continuare creșterea afacerii pe mobil.

Andreea Cramer este numită Director Executiv Comercial. Ea are peste 20 de ani de experiență în telecomunicații, cu peste 10 ani în funcții de conducere, atât în ​​zona de consumer, cât și în cea de business. Printre competențele cheie ale Andreei Cramer se numără implementarea strategiilor de marketing pentru toate segmentele rezidențiale și business, brand management și managementul produselor, de la serviciile telecom de bază, până la cloud și ICT.

Andreea are o licență în comunicare și relații publice la Universitatea București, precum și în studii postuniversitare la Facultatea David Ogilvy. Misiunea ei în Telekom Romania Mobile este de a relansa cu succes experiența completă a serviciilor mobile pentru segmentele de consumatori rezidențiali și business, prin transformarea echipelor comerciale orientate în totalitate către client.

Florina Tănase este numită Director Executiv Resurse Umane, Juridic și Relații Externe. Ea are peste 16 ani de experiență în poziții de management executiv în domeniile juridic, guvernanță corporativă, reglementare, conformitate, securitate, CSR și comunicare corporativă, în industrii puternic reglementate, cum ar fi Telco și Farma. Florina Tănase deține o diplomă EMBA de la Tiffin University, precum și o diplomă de practică internațională în M&A și Organizații Internaționale de Afaceri de la International Bar Association & College of Law of England and Wales.

Recent, a absolvit programul International Directors Program la INSEAD. În calitate de Director Executiv Resurse Umane, Juridic și Relații Externe, Florina Tănase va conduce proiectele legate de relații publice, activitățile departamentelor resurse umane, juridic, reglementare și securitate, conformitate și comunicare.

Alexander Jenbar a fost numit Director Executiv Tehnologie și Informație la data de 16 august 2021. El are o experiență profesională de 23 de ani, dintre care 15 ani au fost în roluri de management în companii renumite de pe piața de telecomunicații, unde a îndeplinit roluri precum Chief Operations Officer în cadrul TDC Net AS – TDC Group Denmark (2019-2021), responsabil de întreaga zonă de tehnologie, operațiuni clienți și calitatea rețelei, precum și rolul de Director Operațiuni și Managing Director Rețea în cadrul A1 Telekom Austria Group (între 2012 și 2019).

Misiunea sa este de a coordona toate activitățile de livrare și operare a rețelei, IT și digitale, acoperind atât rețeaua de acces, cât și rețeaua de bază, susținând livrarea de servicii de înaltă calitate către clienții T.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover

Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover


Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL