×

Revista presei -- Data și ora publicării: 13.10.2021 13:40:29

REVISTA PRESEI / 13 oct 2021 /



...
Proiect de 30 de milioane de euro: Caietul de sarcini pentru transformarea digitală a administraţiei publice din România a fost pus în consultare publică
ANCOM lansează oficial minilicitaţia 5G care ar putea aduce la bugetul de stat 73 mil. euro
„Florin Călinescu Show”, din 19 octombrie la Prima TV
Paramount+ se pregăteşte de lansarea în Europa
Ghimbav, orășel smart: bănci cu wi-fi și încărcătoare de telefon
5 zile cu filme de groază la Braşov. Începe cea de-a 9-a ediție a Dracula Film Festival
Premieră în presă. Jurnalistul G4media.ro Alex Costache a câștigat procesul cu fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat pentru corupție și fugit în Italia, după ce acesta a scris despre ziarist că e ”agent plătit de SRI”/ Decizia nu e definitivă
Squid Game este cel mai popular serial Netflix la debut. A fost vizionat de peste 100 de milioane de conturi
Apple anunță un ”eveniment special”, luna aceasta / Ce produse ar putea fi lansate
Digi lansează o campanie pentru clienţii existenţi
Concurenţă pentru WhatsApp: o companie românească a lansat o aplicație pentru comunicare criptată şi securizată
„Clotilde şi voturile furate”, un nou episod la CNA. Antena 3, amendă pentru o emisiune cu Ciolacu: „Clotilde şi soţul său trebuie arestaţi”
„Eşec al psihiatriei”. Antena 3, amendată pentru ce s-a zis într-o emisiune de Mălin Bot
Ce lovitură! Kanal D rămâne fără Survivor, emisiunea cu care a bătut Pro TV şi Antena 1?
CNA. Certuri şi îmbrânceli la Survivor. Au atras o nouă somaţie pentru Kanal D
Radu Dumitrescu, noul jurat MasterChef, a fost director de bancă şi a avut 128 kg
Scurtmetrajul Titus & Mirabella- cel mai bun film la Harrogate Film Festival
CNA: Antena 3 - amendă de 5.000 de lei; Kanal D - somaţie publică
Festivalul Internaţional de Film Pelicam - în format online şi offline, în perioada 15 - 24 octombrie
Ediţia online KINOdiseea - între 20 şi 31 octombrie

...
Proiect de 30 de milioane de euro: Caietul de sarcini pentru transformarea digitală a administraţiei publice din România a fost pus în consultare publică

Caietul de sarcini privind transformarea digitală a administraţiei publice din România, în valoare de peste 30 de milioane de euro, a fost pus în dezbatere publică, a anunţat Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), transmite Agerpres. Procesul de consultare publică presupune transmiterea de sugestii, observaţii sau recomandări de către reprezentanţi ai companiilor IT din România, iar termenul limită pentru formularea observaţiilor este vineri, 22 octombrie 2021. „Procedura de consultare publică este un instrument esenţial de transparentizare a procesului de licitaţie publică. De-a lungul timpului, industria IT din România a criticat modul în care s-au scris caietele de sarcini pentru marile proiecte de digitalizare a administraţiei. Însă acest feedback venea mereu în momentul în care caietele de sarcini erau deja în procedura de licitaţie publică. Reprezentanţii industriei IT au acum ocazia de a contribui cu propuneri, sugestii şi observaţii la cel mai important proiect de digitalizare a sectorului public – acordul cadru pentru transformarea digitală a administraţiei publice din România. Este convingerea noastră că tehnologia are un rol fundamental în transformarea economiei şi a societăţii româneşti”, a declarat Octavian Oprea, preşedintele ADR, potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES. Caietul de sarcini prevede resursele umane şi tehnologice necesare pentru consolidarea transformării digitale a administraţiei publice. Tehnologia şi revoluţia datelor oferă statelor un potenţial semnificativ de creştere a eficienţei şi a calităţii serviciilor publice, precum şi de sporire a transparenţei şi a încrederii cetăţenilor, precizează sursa citată. Potrivit ADR, acest lucru a devenit cu atât mai important cu cât statele continuă să se confrunte cu efectele pandemiei COVID-19 şi se străduiesc să realizeze o redresare rezilientă. Totodată, criza a evidenţiat costurile economice şi sociale asociate cu întârzierea digitalizării. „Instituţiile publice au o oportunitate uriaşă de a valorifica instrumentele digitale pentru a optimiza managementul, furnizarea de servicii publice şi capabilitatea generală a statului, ceea ce va genera consolidarea unor servicii publice universal accesibile şi orientate către cetăţean”, subliniază ADR. Pentru realizarea obiectivelor specifice şi pentru a permite accesul cât mai multor companii calificate la procedura de achizitie, ADR a împărţit acest acord cadru în 11 loturi, iar fiecare lot reprezintă un segment din procesul de dezvoltare software.
https://www.g4media.ro/proiect-de-30-de-milioane-de-euro-caietul-de-sarcini-pentru-transformarea-digitala-a-administratiei-publice-din-romania-a-fost-pus-in-consultare-publica.html

ANCOM lansează oficial minilicitaţia 5G care ar putea aduce la bugetul de stat 73 mil. euro

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a lansat oficial ieri, procedurile necesare desfăşurării unei mini-licitaţii de spectru radio care ar putea aduce la bugetul de stat aproape 73 mil. euro, a anunţat instituţia. „ANCOM lansează procedura de selecţie competitivă pentru alocarea a 195 de MHz disponibili în benzile de 800 MHz, 2600 MHz şi 3400 – 3800 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicaţii mobile. Spectrul suplimentar pus la dispoziţie de ANCOM prin licitaţie va impulsiona furnizarea şi utilizarea noilor tehnologii în România la scară largă. Cumpărarea întregului spectru disponibil în licitaţie la preţul de pornire ar conduce la obţinerea sumei de 72,5 milioane de euro”, conform ANCOM.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/ancom-lanseaza-oficial-minilicitatia-5g-care-ar-putea-aduce-la-20296157

„Florin Călinescu Show”, din 19 octombrie la Prima TV

Emisiunea „Florin Călinescu Show” va debuta pe 19 octombrie la Prima TV şi va fi difuzată în fiecare marţi, miercuri şi joi, de la ora 20:00. „Florin Călinescu Show” este un pamflet de la care nu vor lipsi invitaţi din diverse domenii - politică, sportiv, monden, social şi artistic -, momente de muzică live, susţinute de orchestra condusă de compozitorul Virgil Popescu, dar şi magicieni, cântăreţi, dansatori, acrobaţi şi actori de stand-up. „Florin Călinescu revine în televiziune cu un show care va binedispune, va informa, dar va aduce şi o serie de păreri şi opinii care vor face ca telespectatorul să aibă o altă perspectivă a actualităţii”, a transmis Prima TV într-un comunicat. El va intra în direct cu telespectatorii într-un concurs cu premii în bani şi obiecte. Valoarea premiului în bani pe care fiecare participant îl poate câştiga într-o ediţie a emisiunii este de 10.000 de euro.
https://www.news.ro/entertainment/florin-calinescu-show-din-19-octombrie-la-prima-tv-1922404712322021101820427280

Paramount+ se pregăteşte de lansarea în Europa

Platforma de streaming Paramount Plus a ViacomCBS urmează să fie lansată în Europa în 2022, iar Douglas Craig, SVP programe şi achiziţii, a vorbit marţi, în cadrul Mipcom de la Cannes, despre strategia serviciului. Craig a spus că „Europa este următorul pas logic” pentru platforma deja lansată în 25 de teritorii anul acesta, inclusiv America Latină, ţările nordice, Australia şi Canada. El a descris Europa drept o piaţă „complicat” de pătruns, nu doar în termeni de cote pentru conţinutul local, dar şi referitor la numeroasele canale de distribuţie, citează Variety.
https://www.news.ro/cultura-media/paramount-se-pregateste-de-lansarea-in-europa-1922403612002021101820427247

Ghimbav, orășel smart: bănci cu wi-fi și încărcătoare de telefon

Primăria oraşului brașovean Ghimbav a amenajat în centrul oraşului o zonă verde şi în urmă cu doar câteva zile aici au apărut şi primele două bănci „smart”, transmite Rador. „Ne dorim ca oraşul Ghimbav să fie ‘smart’, mai ales că vom deveni oraş-aeroport. Sunt bănci cu sistem wi-fi, se pot încărca telefoanele, au şi un senzon de mediu, baterii solare. Vom dota toate cartierele din oraş. Am început cu centrul, băncile sunt adaptate zonei pietonale. Sunt iluminate, văd că tinerii deja le folosesc. Au ajuns deja două bănci şi alte două vor ajunge săptămâna viitoare. Este criză mare de materii prime. În fiecare an ne propunem să facem investiții pentru ca Ghimbavul să devină oraş inteligent”, a declarat Ionel Fliundra, primarul din Ghimbav. Alte două astfel de bănci „smart” urmează să fie instalate în zona nouă a oraşului, în cartierul Florilor. 74.000 de lei fără TVA au costat cele patru bănci conform anunţului din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, ceea ce înseamnă că o singură piesă de mobilier urban a costat Primăria Ghimbav nu mai puţin de 18.500 de lei fără TVA.
https://www.g4media.ro/ghimbav-orasel-smart-banci-cu-wi-fi-si-incarcatoare-de-telefon.html

5 zile cu filme de groază la Braşov. Începe cea de-a 9-a ediție a Dracula Film Festival

Filme fantasy şi horror în premieră națională vor rula la Brașov la cea de-a 9-a ediție a Dracula Film Festival, de miercuri până duminică, potrivit Rador. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc miercuri seara, de la ora 19.00, la cinematograful din cartierul Tractorul, cu premiera națională a peliculei Halloween Kills. Evenimentul are şi un concurs cu participanți din peste 100 de țări. Directorul festivalului, Ioan Bic, a anunțat la Radio România Brașov FM că există și o competiție cu două secțiuni: scurtmetraje și producții de lungmetraj. ”Am avut anul acesta peste 2500 de filme înscrise în total în competiții, dintre care peste 300 la secțiunea de lungmetraj, dintre care a trebuit să alegem cele 10 finaliste care vor fi difuzate în premieră și la Brașov, dar şi online”, a spus Ioan Bic. Programul și descrierea evenimentelor Dracula Film Festival sunt disponibile pe draculafilm.ro
https://www.g4media.ro/5-zile-cu-filme-de-groaza-la-brasov-incepe-cea-de-a-9-a-editie-a-dracula-film-festival.html

Premieră în presă. Jurnalistul G4media.ro Alex Costache a câștigat procesul cu fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat pentru corupție și fugit în Italia, după ce acesta a scris despre ziarist că e ”agent plătit de SRI”/ Decizia nu e definitivă

Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză jurnalistului G4media.ro/Știrile TVR Alex Costache în procesul intentat fostului ofițer SRI Daniel Dragomir (Foto), condamnat pentru corupție și fugit în Italia, după ce acesta a scris despre ziarist că este ”agentul Alex Costache de la TVR (plătit de două ori din bani publici, și de la TVR și de la SRI)”, potrivit deciziei instanței. Decizia nu este defintivă, dar executorie, putând fi atacată de Daniel Dragomir cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivare, judecătoarele Liliana Ion-Chiriță și Crina Bianca Trămândan au arătat că fostul ofițer SRI a făcut aceste afirmații în public (pe facebook și pe blogul personal, preluate apoi în presă) ”fără bază probatorie factuală întemeiată” și ”cu rea-credință”, ”din răzbunare”, cu scopul ”de a-l expune pe reclamant disprețului public” și de a-i afecta reputația ”sub aspectele vieții private și socio-profesionale” pentru că jurnalistul a scris despre problemele penale ale fostului ofițer SRI. Instanța a apreciat că fostul ofițer SRI ”nu era jurnalist la data faptelor, ci numai se folosea public de o fostă calitate a lui de lucrător în cadrul Serviciului Român de Informații”, prin urmare nu i s-ar fi aplicat principiul bunei-credințe apărat de CEDO în cazul jurnaliștilor, ”dacă s-ar fi putut reține vreo bună credință a pârâtului (Daniel Dragomir – n.r.)”. CEDO apără libertatea de exprimare a jurnaliștilor dacă aceștia arată că au acționat cu ”bună credință” și au făcut ”minime diligențe de informare” întrucât jurnaliștii nu au la îndemână ”toate pârghiile unui organ de stat de anchetă, ci numai pe cele de anchetă jurnalistică”, a arătat instanța. Judecătoarele au considerat că jurnaliștii sunt persoane publice, însă fostul ofițer SRI a acționat în calitate de ”particular”. Chiar și în cazul unui ”particular” – a arătat instanța – ”libertatea de exprimare, fie ea a unui jurnalist, cum nu era cazul pârâtului (Daniel Dragomir – n.r.), fie a unei persoane private, cum era cazul pârâtului, împlică drepturi și responsabilități consacrate expres de jurisprudența Curții EDO, cât și de dreptul național”. Iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în Hotărârea din 26 martie 2013 (cauza Niculescu-Dellakeza împotriva României): ”58. …Curtea reamintește că, date fiind ”îndatoririle și responsabilitățile” inerente exercitării libertății de exprimare, protecția oferită de art. 10 din Convenție persoanelor care, precum reclamantul, se implică într-o dezbatere publică, este subordonată condiției ca el să fi acționat cu bună-credință astfel încât să ofere informații exacte și demne de încredere (Radio France și alții împotriva Franței (….) și Bladet Tromso și Stensass împotriva Norvegiei (…). De asemenea, în jurisprudența sa de cristalizare a art. 10 din Convenția EDO, Curtea EDO a arătat că, chiar și o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este total lispită de temei faptic (Jerusalem împotriva Austriei) (…) Curtea reține că atingerea adusă demnității apelantului reclamant (jurnalistul Alex Costache – n.r.) prin afrirmațiile denigratoare și acuzatoare ale intimatului pârât (Daniel Dragomir – n.r.) antrenează răspunderea civilă delictuală deoarece limitele libertății de exprimare au fost neîndoielnic depășite, probatoriul cauzei confirmând că intimatul pârât nu a acționat în exercitarea libertății de exprimare, ci numai deturnând-o de la scopul său, a acționat într-o campanie de denigrare și acuzare a apelantului reclamant, lipsită de bază factuală întemeiată, al cărei punct de pornire a fost nemulțumirea intimatului pârât de articolele de presă scrise de apelantul reclamant în calitatea lui de jurnalist în care a tratat inclusiv subiectul cercetărilor organelor competente desfășurate din punct de vedere penal și măsurile care au privit în sfera respectivelor cercetări în concret pe intimatul pârât, a arătat instanța în motivare. În consecință, Curtea de Apel București l-a obligat pe fostul ofițer SRI Daniel Dragomir ”să publice pe cheltuiala sa, pe blogul său și pe pagina sa de Facebook, hotărârea, la data rămânerii ei definitive”. În plus, instanța a acordat jurnalistului ”2.100 lei daune morale” și l-a obligat pe fostul ofițer SRI să-i achite jurnalistului ”3.060 lei cheltuieli de judecată în apel”. Decizia nu este defintivă, dar executorie, putând fi atacată de Daniel Dragomir cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
https://www.g4media.ro/premiera-in-presa-jurnalistul-g4media-ro-alex-costache-a-castigat-procesul-cu-fostul-ofiter-sri-daniel-dragomir-condamnat-pentru-coruptie-si-fugit-in-italia-dupa-ce-acesta-a-scris-despre-ziarist-ca.html

Squid Game este cel mai popular serial Netflix la debut. A fost vizionat de peste 100 de milioane de conturi

Producţia sud-coreeană Squid Game a devenit cel mai popular serial Netflix, în funcţie de performanţa obţinută în primele săptămâni din momentul lansării, transmite News.ro. Squid Game a fost vizionat de pe 111 milioane de conturi în doar primele 17 zile de când a fost lansat, anunţă Netflix. Pentru a pune această performanţă în context, oficialii companiei spun că este primul serial original care depăşeşte pragul de 100 de milioane în primele 28 de zile petrecute în cadrul platformei. 28 de zile (sau patru săptămâni) este perioada pe care Netflix o foloseşte pentru a măsura performanţa în cadrul propriei platforme. Netflix consideră văzut un film sau episod care este rulat cel puţin două minute, ceea ce nu reprezintă cel mai relevant indicator pentru succesul real al unei producţii. Este suficient, însă, pentru a face comparaţie cu alte producţii măsurate în acelaşi fel.
https://www.g4media.ro/squid-game-este-cel-mai-popular-serial-netflix-la-debut-a-fost-vizionat-de-peste-100-de-milioane-de-conturi.html

Apple anunță un ”eveniment special”, luna aceasta / Ce produse ar putea fi lansate

Gigantul american Apple a anunţat un eveniment pentru luna octombrie, unde, cel mai probabil va anunţa noi laptopuri şi desktop-uri Mac. Apple a trimis invitaţii de presă pentru un “eveniment special” ce va avea loc pe 18 octombrie şi care va fi organizat sub titulatura Unleashed. Al doilea eveniment al toamnei organizat de Apple este, de regulă, dedicat Mac-urilor, iar cel de anul acesta este aşteptat să respecte tradiţia. Titulatura Unleashed face, probabil, trimitere, la o creştere de performanţă obţinută de cipurile dezvoltate intern.
Sunt aşteptate două noi MacBook-uri Pro, de 14 şi 16 inch. Ambele vor folosi un cip dezvoltat intern, care se pare că se va numi M1X, marcând ultima etapă în trecerea de la procesoare Intel la cele dezvoltate intern de Apple.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25102617-apple-anunta-eveniment-special-luna-aceasta-produse-putea-lansate.htm

Digi lansează o campanie pentru clienţii existenţi

DIGI anunță o nouă ediție a campaniei #DIGIDays pentru clienții existenți: 50% reducere, în primele şase luni de la contractarea oricărui serviciu nou, extraopțiune sau upgrade adițional. Campania se desfășoară exclusiv online, pe site-ul companiei, în perioada 11-17 octombrie 2021 și este creată special pentru a răsplăti babonații existenți. Clienții DIGI care au activ minimum un serviciu și doresc fie să adauge unul sau mai multe servicii din portofoliul companiei, fie să realizeze un upgrade sau să activeze o extraopțiune TV și doresc să beneficieze de avantajele acestei oferte, accesează site-ul DIGI.ro. Astfel, oferta se poate activa direct din pagina principală sau din „Contul meu”, secțiunea „Serviciile mele”, selectând serviciul nou sau pe cel pentru care doresc upgrade, respectiv una sau mai multe extraopțiuni TV. Reducerea de 50% se aplică în primele 6 luni doar serviciilor și extraopțiunilor TV adăugate în această perioadă, nu și celor activate anterior campaniei Digi Days. Beneficiile pe care actuala campanie le aduce clienților existenți sunt valabile pentru contractele noi încheiate pe o durată de 24 de luni. https://www.economica.net/digi-lanseaza-o-campanie-pentru-clientii-existenti_536730.html

Concurenţă pentru WhatsApp: o companie românească a lansat o aplicație pentru comunicare criptată şi securizată

Prima aplicație pentru comunicare criptată și transfer securizat de fișiere, dezvoltată în România, a fost lansată de către compania CryptoDATA Tech și este disponibilă gratuit în Google Play și App Store. Compania românească CryptoDATA Tech, ce activează în domeniul tehnologiei, vizând în special dezvoltarea soluțiilor de securitate cibernetică, definitorii pentru siguranța comunicării în mediul digital, vine în sprijinul utilizatorilor individuali și corporate cu o soluție nouă, inovatoare și complexă de comunicare securizată și criptată. „Prin lansarea aplicației Wispr, dezvoltată integral în România, ne dorim să atragem atenția asupra importanței securizării transferului de informații, protecției datelor cu caracter personal și, de asemenea, ne propunem să educăm publicul larg despre importanța conceptului de “intimitate digitală”, spune CEO-ul CryptoDATA, Ovidiu Toma. Misiunea CryptoDATA este de a transforma o tehnologie disponibilă exclusiv companiilor mari și instituțiilor guvernamentale într-o tehnologie accesibilă utilizatorului obișnuit prin intermediul dispozitivelor noastre criptate precum smartphone-ul IMPulse K1 și laptopul BASM, iar de acum cu o aplicație gratuită disponibilă atât în Google Play, cât și App Store. https://www.economica.net/concurenta-pentru-whatsapp-o-companie-romaneasca-a-lansat-o-aplicatie-pentru-comunicare-criptata-si-securizata_537027.html

„Clotilde şi voturile furate”, un nou episod la CNA. Antena 3, amendă pentru o emisiune cu Ciolacu: „Clotilde şi soţul său trebuie arestaţi”

CNA. S-a mai consumat un episod din seria „Clotilde şi voturile furate”. Antena 3 s-a ales cu o nouă amendă din partea Consiliului Naţional al Audiovizualului. Şeful PSD, Marcel Ciolacu, era invitat în respectiva emisiune. Pe una dintre burtiere, postul a titrat: „Marcel Ciolacu: Clotilde Armand şi soţul său trebuie arestaţi”. Concret, Antena 3 a primit o amendă de 5.000 de lei pentru ediţia emisiunii „Subiectiv”, din 8 august. Emisiunea este moderată de Răzvan Dumitrescu, iar în platou era Marcel Ciolacu. Amenda a fost propusă de Mircea Toma şi votată cu şase voturi pentru şi două împotrivă. Monica Gubernat şi Răsvan Popescu au fost „împotrivă”. Principalul motiv al sancţiunii a fost „lipsa de imparţialitate” a moderatorului Răzvan Dumitrescu, după cum a spus Toma în şedinţa de ieri, când nu s-a ajuns la un consens pe acest subiect. Mircea Toma a propus, iniţial, o amendă de 10.000 de lei în şedinţa din 12 octombrie. Doar că amenda nu a trecut şi Toma a cerut rediscutarea în şedinţa de azi, 13 octombrie. El a redus valoarea amenzii, de la 10.000 de lei la 5.000 de lei.
https://www.paginademedia.ro/cna/antena3-amenda-clotilde-voturi-furate-20427925

„Eşec al psihiatriei”. Antena 3, amendată pentru ce s-a zis într-o emisiune de Mălin Bot

CNA. Ce s-a zis într-o emisiune despre Mălin Bot a atras o amendă pentru Antena 3. Postul trustului Intact a fost sancţionat în şedinţa de marţi, 12 octombrie 2021. Antena 3 a fost amendată cu 5.000 de lei pentru afirmaţiile lui Mugur Ciuvică şi Mirel Curea, jurnalist la Evenimentul Zilei, din emisiunea „Exces de putere”, din 6 august 2021. Chiar Mălin Bot a făcut sesizarea la CNA. Mircea Toma a propus sancţiunea, care a fost votată cu şase voturi pentru şi două împotrivă. În emisiune s-a difuzat o înregistrare a lui Mălin Bot, care s-a dus la restaurantul La Copac din Bucureşti, unde Dan Barna, fostul preşedinte USR Plus, ar fi fost abordat de o doamnă.
https://www.paginademedia.ro/cna/antena3-amenda-emisiune-malin-bot-20427193

Ce lovitură! Kanal D rămâne fără Survivor, emisiunea cu care a bătut Pro TV şi Antena 1?

Survivor România, emisiunea care a adus audienţe mari pentru Kanal D în prima parte a anului, nu mai este la postul turcesc. Potrivit unor surse apropiate Kanal D, emisiunea cu care postul TV a trecut de multe ori peste Pro TV şi Antena 1 va fi la alt post de teleleviziune. Subiectul a fost adus în discuţie şi la şedinţa CNA de astăzi, când Cristina Pocora l-a abordat direct pe reprezentantul Kanal D: "Citeam în presă că acest format ar fi luat de CME (compania care deţine Pro TV)". Răspunsul reprezentantului Kanal D în şedinţa CNA: "Nu îl mai facem noi (formatul), îl vor face colegii noştri. Dacă l-au cumpărat probabil îl doresc să o facă". Contactaţi de Paginademedia.ro după şedinţa CNA, oficialii Kanal D nu au mai comentat în niciun fel informaţia despre care s-a discutat în şedinţa CNA. Se duce Survivor înapoi la Pro TV? Răspunsul Pro TV: "Mulţumim pentru întrebare, unul dintre principiile companiei noastre este să nu comentăm speculaţiile apărute în presă." Formatul „Survivor” a mai fost la Pro TV în urmă cu şase ani. Postul din Pache Protopopescu a difuzat show-ul în toamna anului 2016, dar fără succes. Audienţele au fost modeste, iar emisiunea filmată în Filipine, iniţial difuzată de la 20:30, a fost mutată la 22:00, după cum Paginademedia.ro a scris la vremea respectivă. Finala „Supravieţuitorul” din noiembrie 2016 a pus Pro TV pe primul loc doar pe comercial.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/survivor-nu-mai-e-la-kanal-d-20427041

CNA. Certuri şi îmbrânceli la Survivor. Au atras o nouă somaţie pentru Kanal D

CNA. Certuri şi îmbrânceli. Kanal D s-a ales cu un nou avertisment din partea CNA. Postul turcesc a fost somat pentru două ediţii Survivor. În principal, sancţiunea a fost aplicată pentru câteva momente mai tensionate între concurenţi, cu certuri şi îmbrânceli. Nu mai puţin de 41 de sesizări au ajuns la CNA în această speţă. „Actorii” principali au fost Sebastian Chitoşcă, Zanni, Ştefan Ciuculescu (echipa Faimoşilor) pe de o parte şi Şorin Puşcaşu şi Albert Oprea (echipa Războinicilor), pe de altă parte.
https://www.paginademedia.ro/cna/kanald-somatie-survivor-octombrie-2021-20427072

Radu Dumitrescu, noul jurat MasterChef, a fost director de bancă şi a avut 128 kg

Radu Dumitrescu (48 de ani), pe care îl vedeţi la Paprika, la emisiunea „Şi mai multă culoare în farfurie”, şi care va fi jurat la MasterChef de la PRO TV, alături de Joseph Hadad şi de Chef Foa, în noul sezon al emisiunii care probabil va fi difuzată în 2022 este unul dintre bărbaţii care demonstrează că sunt aşi în bucătărie. Multă vreme, Radu a fost corporatist, deşi şi-a descoperit talentul încă din copilărie. Îi place să mănânce peşte pentru că „provin de pe malul Dunării şi e o moştenire de familie şi gătesc bine. Nu am o reţetă specială, multe din ele vin din copilărie. Norocul meu a fost că vin dintr-o familie de gurmanzi. La mine în familie se mânca mult, bunica din această cauză a şi murit, la 200 de kilograme. Şi eu am fost mai gras, am avut 128 de kilograme. Am slăbit cu sport şi regim. Am fost director de bancă şi după ce am plecat de acolo am mâncat, cerea organismul, era modul meu de refulare. Acum 15 ani, aveam puţin peste 30 de ani, am slăbit în 8 luni 40 de kilograme. Dietă, fără alcool, fără dulciuri, cu multă mişcare, atunci mi-am descoperit pasiunea pentru munte”, ne-a spus el. Acum are grijă ce mănâncă şi o face echilibrat.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/radu-dumitrescu-noul-jurat-masterchef-fost-director-banca-avut-128-kg-1_61652df15163ec427147146e/index.html

Scurtmetrajul Titus & Mirabella- cel mai bun film la Harrogate Film Festival

Scurtmetrajul Titus & Mirabella în regia Melaniei Crișan a câștigat două premii importante la Festivalul de Film Harrogate din Marea Britanie- Premiul pentru „cel mai bun scurtmetrj romantic” și premiul cel mare- Premiul pentru „cel mai bun film”. Festivalul de film Harrogate are loc în orașul Harrogate, din districtul Yorkshire, Marea Britanie, iar ediția de anul acesta a avut loc atât în format online cât și în format fizic. Proiecțiile în cinema au avut loc între 6 septembrie și 3 octombrie, iar cele online în primăvară, în luna mai. Printre personalitățile care au participat la edițiile anterioare ale festivalului se numără Ken Loach, Brian Blessed, Mark Cousins și Tony Palmer, iar festivalul colaborează îndeaproape cu companii și insituții precum Channel 4, Sky, Screen Yorkshire, Northern Film School și British Film Institute.
https://jurnalul.ro/cultura/film/scurtmetrajul-titus-mirabella-cel-mai-bun-film-la-harrogate-film-festival-884285.html

CNA: Antena 3 - amendă de 5.000 de lei; Kanal D - somaţie publică

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, marţi, postul Antena 3 cu amendă de 5.000 de lei pentru încălcarea dispoziţiilor din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual în cadrul emisiunii "Exces de putere" din 6 august. Potrivit unui comunicat al CNA transmis AGERPRES, art. 40, alin. 5 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual prevede că "moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă". De asemenea, membrii CNA au sancţionat cu somaţie publică postul Kanal D deoarece la difuzarea a trei ediţii ale emisiunii "Survivor", din luna mai, nu au fost respectate prevederi din Codul audiovizualului potrivit cărora "nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate".
https://www.agerpres.ro/cultura/2021/10/12/cna-antena-3-amenda-de-5-000-de-lei-kanal-d-somatie-publica--795400

Festivalul Internaţional de Film Pelicam - în format online şi offline, în perioada 15 - 24 octombrie

Festivalul Internaţional de Film Pelicam, începe de vineri, urmând să se desfăşoare până pe 24 octombrie, în format hibrid, cu pelicule difuzate gratuit online în toată România şi o serie de proiecţii şi evenimente offline la Bucureşti, informează un comunicat transmis AGERPRES. Pentru ediţia a X-a, aniversară, a festivalului de film documentar despre mediu şi oameni din România, organizatorii au pregătit 17 pelicule, dintre care zece în premieră naţională pentru competiţiile Trofeul Pelicam şi Fresh Perspectives. Celelalte filme au fost proiectate în ediţii precedente şi vor fi prezentate în secţiunea Out of competition şi Pelicam Classics. "Ne dorim ca filmele din selecţia 2021 să inspire şi să revolte, dar, mai ales, să pornească discuţii orientate spre soluţii. Tema acestei ediţii reflectă realitatea ultimilor ani şi aduce în atenţia publicului ceea ce organizaţiile internaţionale de drept de mediu încearcă să ne spună de mult. (...) Aşa că ediţia de anul acesta este despre ei, despre oamenii aflaţi în prima linie în lupta pentru planetă. Despre cei care se ridică şi strigă la portavoce în faţa nedreptăţilor sau care se aşază în linişte cu o pancartă în faţa unui Parlament. Despre cei care construiesc munţi în inima unei capitale europene şi cei care-şi apără apele de plasele braconierilor în Cambodgia. Despre cooperative, comunităţi şi iniţiative cetăţeneşti care dau puterea înapoi oamenilor, despre descentralizare, despre autonomie alimentară şi energetică pe toate continentele. Despre whistleblowers şi troublemakers. Despre oamenii care se luptă cu sistemul sau cu marile corporaţii pentru justiţie climatică. Despre David şi Goliath", se arată în comunicatul organizatorilor.
https://www.agerpres.ro/cultura/2021/10/12/festivalul-international-de-film-pelicam-in-format-online-si-offline-in-perioada-15-24-octombrie--795342

Ediţia online KINOdiseea - între 20 şi 31 octombrie

Festivalul internaţional de film pentru publicul tânăr - KINOdiseea, ediţia online, se va desfăşura în perioada 20 - 31 octombrie şi va cuprinde cele mai bune filme de la ediţiile XII şi XIII, informează un comunicat al organizatorilor transmis luni AGERPRES. Programul cuprinde 12 filme de lungmetraj pentru copii şi familie, cinci calupuri de scurtmetraje şi o serie de ateliere de actorie cu Lulu Trăsnea, animaţie stop-motion cu Augustin Pop şi storytelling cu Alina Tofan. Cea de a XIII-a ediţie a Festivalului internaţional de film pentru publicul tânăr - KINOdiseea s-a încheiat în cinematografele din Bucureşti pe 28 septembrie, când juriul a acordat Premiul pentru cel mai bun film pentru copii animaţiei "Calamity - Copilăria Marthei Jane Cannary", în regia lui Remi Chaye, "pentru readucerea la viaţă a unui personaj legendar, mai puţin cunoscut tinerei generaţii, printr-o tehnică de animaţie care pune în valoare o eroină născută cu un spirit justiţiar, un film foarte ancorat în realitatea actuală, relevant şi necesar". Juriul a decis, de asemenea, să acorde o Menţiune specială filmului cehesc "Marin şi pădurea magică", în regia lui Petr Oukropec, "pentru că reuşeşte să transpună publicul într-un univers încărcat de simboluri, acţionând ca un ghid de supravieţuire pentru adolescentul zilelor noastre, construit printr-un colaj vizual fantastic", se arată în comunicatul citat.
https://www.agerpres.ro/cultura/2021/10/11/editia-online-kinodiseea-intre-20-si-31-octombrie--794478
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL