×


Știri Programe TV -- Data și ora publicării: 08.01.2022 22:32:03

AUR cere demisia imediată a președintelui TVR Dan Cristian Turturică, a producătorului general Ramona Săseanu și a directorului știrilor Oana Popescu pentru prejudicierea imaginii publice a partidului



București (MEDIA EXPRES) / 8 ian 2021 / Alianța pentru Unirea Românilor cere demisia imediată a președintelui director-general al Societății Române de Televiziune, Dan Cristian Turturică, precum și demiterea producătorului general Ramona Săseanu, ambii propuși în funcții de PNL, precum și demiterea directorului știrilor TVR, Oana Popescu, pentru responsabilitatea directă ce le revine în prejudicierea gravă a prestigiului și imaginii publice a partidului AUR, potrivit unui comunicat difuzat sâmbătă, 8 ianuarie, la adresa https://partidulaur.ro/tvr-este-televiziune-publica-sau-organ-de-propaganda-anti-aur/.

Potrivit AUR, ediția de vineri, 7 ianuarie, ora 21:00, a emisiunii „Tema Zilei” de la TVR1 a fost o ilustrare jalnică a politizării televiziunii publice, cu unicul scop de a folosi, la nevoie, aceste instrumente, întreținute din banii tuturor românilor prin bugetul de stat, la denigrarea adversarilor politici ai puterii. Emisiunea a fost construită ca un atac concertat, brutal și inadmisibil la adresa principalului partid de opoziție (AUR), realizat după rețetele propagandistice în care TVR a strălucit pe vremea mineriadelor iliesciene și care, la rându-le, moșteneau clișeele, procedurile și apucăturile din epoca Ceaușescu.

AUR denunță asocierile și etichetările infamante promovate în cadrul acestei emisiuni, precum și formatul ideologic prestabilit. În ediția respectivă au fost lansate acuze mincinoase deosebit de grave la adresa AUR, fără ca, prin moderatoarea programului, TVR să fie preocupată vreo clipă de aflarea adevărului sau de respectarea propriei legi de organizare și funcționare, a rigorilor deontologice și a normelor CNA în materia pluralismului, non-partizanatului și a echilibrului de opinii în dezbateri.

Prin intermediul moderatoarei, TVR a propagat în cadrul emisiunii „Tema zilei” clișeele politice utilizate de concurenții politici referitor la presupusul caracter „extremist” și „populist” al AUR, și nu a solicitat nici măcar o singură dată probe în susținerea neadevărurilor, etichetelor și epitetelor denigratoare, realmente extremiste, la adresa AUR lansate de invitații unilateral selecționați pentru a ofensa, inacceptabil, întregul electorat pe care AUR îl reprezintă în Parlament.

Pe lângă demisia și demiterile solicitate, AUR cere intervenția CNA față de acest derapaj politic nepermis de grav al televiziunii publice și aplicarea de sancțiuni conform Legii audiovizualului. AUR se va îndrepta prin justiție atât împotriva persoanelor publice care ne aduc acuzații extrem de grave, fără nicio probă sau temei, precum și împotriva instituțiilor publice care girează aceste practici prin politrucii care le conduc.

În cursul zilei de sâmbătă, 8 ianuarie, în jurul orei 18:35 TVR a difuzat următorul comunicat de presă semnat de Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol:

Precizări privind emisiunea Tema Zilei din 7.01.2022


Referitor la acuzaţiile publice exprimate de reprezentanții formaţiunii politice AUR (Alianţa pentru Unirea Românilor) în urma discuţiilor din cadrul emisiunii „Tema Zilei” din data de 7.01.2022, TVR transmite următoarele precizări:

- Temele de discuţie au vizat cele mai recente sondaje de opinie în care Alianţa pentru Unirea Românilor înregistrează creşteri semnificative, în contextul în care mai multe acţiuni ale liderilor partidului (comunicatul privind studierea Istoriei Holocaustului, prezenţa la incidentele din 21 decembrie de la Senat) au provocat controverse în spaţiul public.
- Invitaţi în platou, pe toată durata emisiunii, au fost domnii Cristian Pîrvulescu, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice de la SNSPA şi Cristian Preda, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea Bucureşti. Cei doi invitaţi, profesori la universităţi cu bună reputaţie şi analişti politici cu notorietate, au fost aleşi tocmai datorită preocupării pentru menţinerea echilibrului dezbaterii.
- Pe lângă invitaţii din studio, au fost invitaţi să intervină în direct, prin Skype, domnii Claudiu Târziu, senator şi co-preşedinte AUR şi domnul Alexandru Muraru, deputat PNL şi autor al solicitării de scoatere a formațiunii AUR în afara legii. Domnul Claudiu Târziu a ales să ia parte la dezbaterea în direct prin telefon. Liderul AUR a răspuns la întrebările privind sondajele de opinie şi a avut posibilitatea să explice poziţia partidului în legătură cu istoria Holocaustului şi incidentele de la Parlament şi să răspundă unor observaţii făcute de cei doi invitaţi din platou despre evoluţia AUR.
- Într-o intervenţie separată, domnul Alexandru Muraru a fost întrebat despre modalitatea juridică prin care un partid poate fi scos în afara legii, acuzaţiile concrete de încălcare a Constituţiei de către AUR, precum şi potenţialele riscuri pe care un asemenea demers le-ar avea la adresa democraţiei şi scenei politice. Pentru că atât domnul Alexandru Muraru, cât şi cei doi invitaţi au formulat acuzaţii şi observaţii critice la adresa acţiunilor AUR, domnul Claudiu Târziu a fost invitat să intervină din nou în direct, pentru a-şi prezenta punctul de vedere. Iniţial a refuzat, însă a revenit ulterior, în ultimele 10 minute din spaţiul de emisie. În această intervenţie a formulat la rândul său mai multe acuzaţii la adresa domnului Alexandru Muraru (care nu mai era în direct) şi s-a angajat într-un schimb de replici cu domnul Cristian Preda, care a durat aproximativ 7 minute. Pentru a respecta echilibrul discuţiei şi pentru a-i da posibilitatea domnului Târziu să îşi prezinte opiniile, desfăşurătorul emisiunii, care includea şi o intervenţie a corespondentei TVR în Franţa, Mihaela Antoche, anunţată de câteva ori pe parcursul discuţiei, a fost modificat. Relatarea sa a fost redusă la mai puţin de un minut, pentru ca discuţia privind AUR să fie echilibrată şi echitabilă pentru toate părţile.

Având în vedere precizările menţionate, considerăm că Televiziunea Publică a respectat rigorile deontologice, non-partizanatul şi echilibrul de opinii, legislaţia sub care funcţionează şi normele CNA:
- subiectul emisiunii este unul legitim şi justificat jurnalistic, bazat pe evenimente la zi şi tratat, de altfel, de mai multe televiziuni, site-uri şi ziare;
- reprezentantului AUR i s-au oferit aceleaşi condiţii de participare ca şi celuilalt politician prezent în emisiune;
- timpii de emisie arată că domnul Alexandru Muraru a fost în direct 12 minute, iar domnul Claudiu Târziu, 14 minute. În plus, reprezentantul AUR a avut posibilitatea să intervină şi a doua oară pentru a răspunde acuzaţiilor care i s-au adus, într-un demers clasic de imparţialitate jurnalistică;
- moderatoarea TVR nu a formulat nicio acuzaţie la adresa vreunui invitat sau partid şi a intervenit cu precizări şi clarificări atunci când afirmaţiile invitaţilor erau ambigue.

Acuzaţiile AUR sunt complet nejustificate şi pot fi interpretate ca un demers de intimidare a jurnaliştilor Televiziunii Publice.

„Tema zilei” se difuzează la TVR 1, de marţi până vineri, de la ora 21.00.

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol
(MEDIA EXPRES)

Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Da Vinci advertising for educational programs
Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2021-2022 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover


Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Nu e nevoie să ne credeți, dar citiți aici probabil prima știre online publicată de mediaexpres.ro în anul 2001: Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.
Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL