×

Comunicaţii -- Data și ora publicării: 07.03.2022 09:34:51

Operatorul rețelei fixe de cablu și fibră optică Telekom Romania Communications devine Orange Romania Communications



București (MEDIA EXPRES) / 7 mar 2022 / Telekom Romania Communications își schimbă numele în Orange Romania Communications, ca urmare a deciziei AGA (Adunarea Generală a Acționarilor) din 10 februarie 2022, după ce, la începutul acestui an, sediul social al companiei a fost mutat în Calea Victoriei nr. 35, 010061, Sector 1, București, România.

În continuare, din 28 martie 2022, clienții Orange Romania Communications vor avea acces la principalele canale de contact Orange: call center, website și social media.

Orange a anunțat schimbarea numelui Telekom Romania Communications și alte modificări importante pentru clienții și partenerii săi în ultima zi a lunii februarie.

Integrarea în Orange a operatorului de servicii fixe Telekom Romania Communications a început la 30 septembrie 2021, iar la 28 martie 2022 va fi momentul în care se vor unifica principalele canale de contact pentru clienții ambelor companii. Aceste modificări nu au impact în oferta clienților, care rămâne neschimbată.

Orange Romania Communications va continua să funcționeze separat, ca o subsidiară a Orange România. Cele două companii au obiectivul comun de a fi alegerea preferată a clienților pentru servicii convergente pe piața românească, precum și acela de a fi un partener de încredere pentru afaceri și administrația publică.

Această modificare aduce schimbări, treptat, în forma de prezentare a facturilor clienților și a detaliilor legate de numele produselor, care nu vor mai conține brandul “Telekom”.

Unificarea canalelor de contact pentru clienții Orange Romania Communications

Pentru asistență telefonică, ei vor putea suna la 300 – serviciul clienți, apelabil gratuit din rețelele Orange și Orange Romania Communications, tarif normal pentru apelurile din alte rețele naționale. În același timp, website-ul oficial pentru ambele companii va fi www.orange.ro. Informații privind privind procesul de tranziție vor continua să fie disponibile pe website-ul www.HelloFix.ro.

Pagina de Facebook Orange Romania (@orangeromania) va fi spațiul online de întâlnire al celor care doresc să fie la curent cu activitatea, produsele și serviciile Orange. Echipa dedicată va răspunde prompt mesajelor și solicitărilor primite pe acest canal digital.

În cadrul acestui proces de transformare vor fi incluse și magazinele Telekom Romania Communications, care vor deveni treptat magazine Orange, cu aceleași elemente și materiale de brand precum Orange shops.

Detalii complete privind canalele de contact sunt disponibile pe www.HelloFix.ro și pe www.orange.ro/contact.

„Din 30 septembrie 2021 am început să scriem împreună cu echipele noastre reunite, Orange și Orange Romania Communications, povestea comună, cu ambiția de a fi prima alegere a clienților pentru servicii convergente din România. Schimbările anunțate astăzi înseamnă parcurgerea unei etape de cunoaștere, de înțelegere a proceselor și sistemelor, de transformare și stabilire a unui mod de lucru care să ne permită să oferim clienților o experiență unitară, superioară. Am parcurs acești pași interni de aliniere pentru ca, începând cu data de 28 martie, să putem pune la dispoziția clienților și partenerilor noștri canale și puncte unice de asistență, precum și aceeași experiență de calitate furnizată de o echipă unită și bine pregătită. Continuăm călătoria noastră împreună cu aceeași dedicare și cu obiective clare”, a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România, la 28 februarie, în comunicatul care a anunțat schimbarea.
C(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL