×

Programe TV -- Data și ora publicării: 20.04.2022 12:21:43

FilmBox Premium difuzează de Paște patru filme care sunt și pe Neflix



București (MEDIA EXPRES) / 20 apr 2022 / FilmBox Premium aduce pe micile ecrane vineri, 22 aprilie, de la ora 21:00, filmul din 2020 cu Mel Gibson, Frank Grillo și Naomi Watts: „Boss Level – capcana timpului” (film distribuit în prezent și de Netflix).

Mel Gibson joacă un rol care pare că a fost scris special pentru el, după o relativă absență din pelicule de box office. Frank Grillo este cunoscut publicului românesc pentru filme ca „Răzbunătorii: sfârșitul jocului” sau ”Căpitanul America: război civil”.

Sâmbătă, de la ora 21:00, sub bagheta regizorului Antoine Fuqua ("Training Day", "The Equalizer", "Southpaw"), este difuzat westernul clasic cu o văduvă care vrea să-și salveze orașul din mâinile unui „om rău” și care adună șapte pistolari în remake-ul clasicului „Cei șapte magnifici”, cu Denzel Washington, Chris Pratt, Vincent D’Onofrio și Ethan Hawke.

"The Magnificent Seven" este de asemenea disponibil pe Netflix.

Duminică 24 aprilie, de la ora 21:00, FilmBox Premium difuzează „Ad Astra”, cu Brad Pitt și Tommy Lee Jones. Pitt este un astronaut care pleacă într-o misiune spațialo-sentimentală: traversează sistemul solar pentru a descoperi adevărul despre tatăl său. Filmul face parte din oferta furnizorului de streaming Netflix.

Luni, FilmBox Premium încheie zilele de sărbătoare cu comedia „Ticăloasele” (The Hustle, disponibil de asemenea în Netflix), în care Anne Hathaway și Rebel Wilson două excroace care încep să se fure una pe cealaltă dar sfârșesc prin a face echipă. Filmul este programat de FilmBox Premium luni, 25 aprilie, de la ora 19:25.
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL