×

Revista presei -- Data și ora publicării: 01.11.2022 13:18:53

REVISTA PRESEI / 1 nov 2022 /



După ce a dat în judecată Guvernul, Nokia a primit avizul CSAT pentru a folosi echipamentele 5G în rețelele din România
Noi serii documentare în noiembrie la National Geographic: 'Ultima bătălie a lui Hitler' și 'Călătorii cu trenul văzute de sus'
Noutățile Netflix pentru luna noiembrie: 'Enola Holmes 2', 'Manifest', 'The Crown', 'Dead to Me', 'Slumberland', 'Elite', 'Wednesday'
Ion Cristoiu cere ca PRO TV să fie sancționat de CNA pentru scandalul Musk: Aici e o sfidare
FILME DE CRĂCIUN, PE DIVA, LA ÎNCEPUT DE NOIEMBRIE
Gigantul din România care face concedieri masive. Mulți oameni vor rămâne fără loc de muncă
Propagandă intensivă, din bani publici, pentru Gabriela Firea la televiziunea soțului Pandele. 6,8 milioane de lei pierderi
Șoc la Netflix: Henry Cavill nu va mai juca în „The Witcher”. El ar putea deveni noul James Bond
Războiul cipurilor dintre SUA şi China este unul pentru dominaţie în tehnologie şi supremaţie militară. Europa este prinsă la mijloc şi neînarmată
Primele dezbateri în direct cu liderii industriei de telecom despre licitaţia 5G, pe 10 noiembrie la ZF Digital Summit 2022
McCann PR este agenția de comunicare pentru platforma OLX
Orange România va instala panouri solare pe 300 de site-uri de reţea şi pe patru centre de interconectare comunicaţii şi centre de date
Serialele "Willow", "Pacientul", "The Walking Dead: Invazia Zombi sezonul 11", "Anatomia lui Grey", în noiembrie pe Disney+
Google, forţat de India să nu mai oblige dezvoltatorii să folosească sistemul de plăţi din Play Store
Noutăţile lunii noiembrie la Disney Channel şi Disney Junior
Radio România marchează 94 de ani de la înfiinţare cu evenimente şi programe speciale
Comedia "Teambuilding" a revenit pe prima poziţie în box office-ul românesc de weekend. Trei debuturi în top
Documentarul satiric „Al cui câine sunt?”, de vineri în cinematografe
Lungmetrajul "Spre Nord" de Mihai Mincan a câştigat Premiul Publicului în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest 13
Căutările pe Google, în România: interesul pentru telefoane second hand și depozite bancare aproape s-au dublat și a scăzut pentru turism, călătorii sau ieșiri în oraș
Polițiștii români vor fi actori într-un serial de televiziune
Oficiali din 37 de țări, inclusiv România, se reunesc la Casa Albă pentru a găsi modalități de combatere a atacurilor ransomware
Elon Musk a desfiinţat consiliul de administraţie al Twitter, devenind ”unicul director” al companiei
Netflix va crește limita rezoluției abonamentului Basic de la 480p (SD) la 720p (HD)
CNA va discuta în şedinţă modul în care presa a spus că Elon Musk va petrece la Castelul Bran
INTERVIUL LUNII. Virgil Ianţu: Mi-aş dori ca oamenii care prezintă TV să fie pregătiţi pentru asta. Să văd apărând pe TV o Andreea Marin, un Mircea Radu, un Dan Negru sau un Horia Brenciu
AUDIENŢE în weekend. PRO TV, pe primul loc vineri cu Vocea României. Sâmbătă, în schimb, a fost seara Antenei 1. Mai puţin pe comercial
Rebranding. Posturile Intact, mai puţin Antena 3, reunite sub conceptul "Antena". O Companie britanică s-a implicat
Emisiune despre PR şi Comunicare. Crenguţa Roşu şi Mihaela Tudor, printre primele invitate



După ce a dat în judecată Guvernul, Nokia a primit avizul CSAT pentru a folosi echipamentele 5G în rețelele din România

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a autorizat, în data de 13 octombrie, solicitarea de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G depusă de două firme al grupului finalndez Nokia, arată o decizie publicată luni seara în Monitorul Oficial. Sunt aceleași două firme care au dat în judecată Guvernul pentru că anterior CSAT le-a refuzat acest aviz. Cele două firme care au primit acum avizul CSAT sunt Nokia Solutions and Networks OY Finlanda și Nokia Networks SRL Timișoara, ambele parte ale grupului finlandez Nokia, unul dintre cei mai mari producători de echipamente și soluții 5G alături de Huawei și Ericsson. O altă firmă care a obținut luna trecută avizul CSAT este MB Telecom-LTD-SRL. Informația prtivind avizul obținut de Nokia a fost semnalată pe contul său de LinkedIn de Eduard Lovin, vicepreședintele ANCOM - autoritatea de reglementare în Comunicații care organizează licitația 5G, care a subliniat că prin această decizie „avem concurență și pe piața producătorilor 5G”. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, consultate de HotNews.ro, Nokia Networks SRL este controlată în proporție de 99.1966% de Nokia Solutions and Networks OY, companie cu sediul la Espoo, în Finlanda, parte a grupului Nokia. Restul de 0.8034% este deținut de firma românească Internet City Doi SA. Anterior, în luna februarie din acest an, Consiliul Superior de Apărare a Țării (CSAT) a respins solicitarea acestor două firme Nokia pentru obținerea autorizării de a utiliza tehnologii, echipamente și programe software în cadrul infrastructurilor IT de interes național, precum și în rețelele 5G din România. HotNews.ro a scris în premieră în luna martie din acest an că cele două companii membre Nokia au dat în judecată Guvernul României după ce nu au obținut autorizarea CSAT pentru a utiliza echipamente de infrastructură 5G în rețelele de comunicații din țară. Nokia este unul dintre cei mai mari producători de echipamente și soluții 5G alături de Huawei și Ericsson, iar Guvernul nu și-a motivat acest refuz.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-25877647-dupa-dat-judecata-guvernul-nokia-primit-avizul-csat-pentru-folosi-echipamentele-5g-retelele-din-romania.htm

Noi serii documentare în noiembrie la National Geographic: 'Ultima bătălie a lui Hitler' și 'Călătorii cu trenul văzute de sus'

„Ultima bătălie a lui Hitler" sau „Călătorii cu trenul văzute de sus" sunt printre cele mai mai importante premiere ale acestei luni la National Geographic. Pe National Geographic Wild fiecare sâmbătă şi duminică este dedicată seriilor documentare care vor prezenta extraordinara lume a Africii. Printre premiere se numără: „Întâlnire cu gorile", „Migraţia animalelor", „Salvarea girafelor" şi „Lacul Tanganyika: inima albastră a Africii", conform news.ro. "Oceanul pe uscat" - Al patrulea sezon al seriei documentare „Oceanul pe uscat” va reda noi poveşti prin intermediul mărturiilor exploratorilor şi arheologilor, combinând explorările subacvatice cu vizualizări revoluţionare, această serie dezvăluie dovezile din spatele misterelor subacvatice. Telespectatorii vor descoperi ce se află cu adevărat în adâncuri, sub ultimele nituri. În fiecare luni, din 14 noiembrie, la ora 21:00. "Ultima bătălie a lui Hitler" - La 6 iunie 1944, Aliaţii debarcă în sfârşit trupe în Normandia pentru a deschide frontul de vest. Dar, după surpriza debarcărilor din Ziua Z şi a avansurilor Aliaţilor, loialiştii nazişti se sapă, hotărâţi să menţină o stăpânire nemiloasă asupra oraşelor, cetăţilor şi fortăreţe pentru a apăra cel de-al Treilea Reich. Acestea sunt poveştile unor oameni disperaţi ce poartă lupte disperate la limita înfrângerii, nu doar pentru victorie, ci pentru supravieţuire. În fiecare luni, din 28 noiembrie, la ora 22:00. "Călătorii cu trenul văzute de sus" - Această serie documentară în şase părţi va urmări unele dintre cele mai remarcabile călătorii feroviare din lume, atât de la înălţime cât şi de la sol, purtând telepectatorii într-o adevărată aventură a vieţii. Seria va prezenta imagini deasupra unui peisaj spectaculos şi va explora ingineria excepţională, cât şi oamenii care întreţin şi conduc aceste căi ferate incredibile, precum şi pe cei care locuiesc alături de ele. În fiecare marţi, din 15 noiembrie, la ora 21:00.
https://www.stiripesurse.ro/noi-serii-documentare-in-noiembrie-la-national-geographic-ultima-batalie-a-lui-hitler-si-calator_2633275.html

Noutățile Netflix pentru luna noiembrie: 'Enola Holmes 2', 'Manifest', 'The Crown', 'Dead to Me', 'Slumberland', 'Elite', 'Wednesday'

Cele mai aşteptate titluri ale lunii noiembrie pe Netflix sunt: "Wednesday", despre anii petrecuţi de Wednesday Addams la Academia Nevermore, unde încearcă să înveţe să-şi folosească abilităţile paranormale incipiente şi să pună capăt unei serii de crime monstruoase; "The Crown: Sezonul 5", un nou sezon din apreciatul serial, unde familia regală se confruntă cu probabil cea mai mare provocare întâlnită până în acel moment; "Enola Holmes 2", un mister de proporţii istorice, cu Millie Bobby Brown, Henry Cavill şi Helena Bonham Carter în rolurile principale, conform news.ro. Pe lângă acestea, ne mai întâlnim şi cu: "Blood & Water: Sezonul 3", "Dead to Me: Sezonul 3", "Elite: Sezonul 6", "FIFA Uncovered", "Inside Job: Partea 2", "Is That Black Enough for You?!?", "Lost Bullet 2", "One of Us Is Lying: Sezonul 2", "Manifest: Sezonul 4", "Somebody", "The Cuphead Show!: Partea 3", "The Swimmers", "The Wonder", "Trevor Noah: I Wish You Would", "Warrior Nun: Sezonul 2", "Young Royals: Sezonul 2", "Baby Driver", "Closer", "The Notebook" şi multe altele.
https://www.stiripesurse.ro/noutatile-netflix-pentru-luna-noiembrie-enola-holmes-2-manifest-the-crown-dead-to-me-s_2633435.html

Ion Cristoiu cere ca PRO TV să fie sancționat de CNA pentru scandalul Musk: Aici e o sfidare

Jurnalistul Ion Cristoiu a analizat modul în care presa a scris despre falsa vizită a lui Elon Musk în România. Ion Cristoiu spune că marea majoritate a presei scrise a fost prudentă când a relatat despre vizita miliardarului în România, însă cere sancționarea PRO TV pentru că, spune jurnalistul, a continuat să informeze că Musk a fost în România și după ce informația a fost dezmințită oficial. "Avem o certitudine, Elon Musk și Angelina Jolie nu au fost în România. Această axiomă este confirmată de realități, că dacă era, se mai aflau știri în plus. (...) Era normal să se confirme din surse oficiale, fiindcă și dacă veneau cu avioane private trebuiau să se înregistreze la frontieră. Îmi e foarte greu să explic cum a apărut un asemena fake news. În România au venit să petreacă de Halloween doi mini miliardari, fondatorul Pay Pal și încă unul și o actriță, una care duce în filme oala cu noapte. Ăștia au venit și s-au zbenguit pe aici, la un restaurant stână. Au închiriat castelul și au făcut tot felul de infantilisme de tip american, că numai americanii puteau inventa o așa prostie, să îți pui mască, să te sperii unul pe altu. Începând de sămbătă seara au început știrile că a venit Elon Musk în România alături de celebra actriță și va avea loc petrecerea. (...) Luni dimineața lucrurile erau clare, aici chiar trebuie să intervină CNA, ceea ce a făcut PRO TV luni seara, uitați ce reportaj a dat, nu pot să dau reportajul, că ei au exclusivitate și nu poți să dai că te dau în judecată. Acest text l-a citit Ionuț Cristache la emisiune, eu nu apelez niciodată la CNA să sancționeze, dar aici e o sfidare", a declarat Ion Cristoiu pe site-ul său.
https://www.stiripesurse.ro/ion-cristoiu-cere-ca-pro-tv-sa-fie-sanctionat-de-cna-pentru-scandalul-musk-aici-e-o-sfidare_2633345.html

FILME DE CRĂCIUN, PE DIVA, LA ÎNCEPUT DE NOIEMBRIE

Producții îndrăgite de public sunt difuzate în continuare de dimineață până seara cu premiere săptămânale programate în zilele de duminică de la 16:00, respectiv marți și vineri de la ora 20:00. Săptămâna 1 - 6 noiembrie aduce și ea trei filme festive, premiere în România. Marți, 1 noiembrie, de la 20:00, primim Un sărut înainte de Crăciun (A Kiss Before Christmas, 2021). Ethan (James Denton), soț și tată, se trezește într-o dimineață necăsătorit, fără copii și director al companiei la care lucra. La început, Ethan este încântat de noul birou, costumul impecabil, noua mașină și casă. Dar viața sa personală este cenușie și lipsită de spiritul sărbătorilor. În scurt timp relizează că nu aceasta este viața pe care o vrea cu adevărat, că banii nu au fost niciodată problema și încearcă să se întoarcă la familia sa. Cheia pentu a deschide iar acea ușă pare că o deține Joyce (Teri Hatcher), soția sa. James Denton și Teri Hatcher au mai jucat rolul de cuplu și în serialul Neveste disperate. Vineri, 4 noiembrie, de la 20:00, este transmisă o Invitație de Crăciun (Crashing Through The Snow, 2021).
https://www.tvmania.ro/filme-de-craciun-pe-diva-la-inceput-de-noiembrie-381590

Gigantul din România care face concedieri masive. Mulți oameni vor rămâne fără loc de muncă

Producătorul american de semiconductori Intel își va reduce numărul de angajați cu 20%, pentru a-și diminua costurile și a face față încetinirii pieței de computere personale, scrie profit.ro. Cu peste 121.000 de angajați care lucrează pentru companie la nivel global, numărul de persoane care vor pierde locurile de muncă poate astfel ajunge până la 24.000. Compania care activează și în România pregătește totodată reduceri de costuri de până la 10 miliarde dolari, în următorii trei ani. Intel a raportat venituri de 15,34 miliarde dolari, cu 15% mai mici calculat de la an la an, în trimestrul care s-a încheiat la 1 octombrie. „Plănuim ca incertitudinea economică să persiste până în 2023”, a declarat CEO-ul Pat Gelsinger, într-o conferință telefonică cu analiștii. O recesiune globală este posibilă, a spus și șeful financiar al Intel, David Zinsner. Intel urmărește reducerea cu 3 miliarde de dolari a costurilor de vânzări și a cheltuielilor operaționale în 2023, iar valoarea economiilor anuale va ajunge la 8- 10 miliarde de dolari până la sfârșitul anului 2025. Recent a fost anunțat că Intel Corp. intenționează să demareze o amplă restructurare de personal, de ordinul câtorva mii de posturi, pentru a-și reduce costurile și a face față încetinirii pieței de computere personale. Intel suferă în prezent de pe urma scăderii cererii pentru procesoare destinate computerelor personale, principala sa ramură de activitate, și în paralel nu a reușit să recupereze cotele de piață pierdute în fața rivalilor precum Advanced Micro Devices Inc.
https://www.stiripesurse.ro/gigantul-din-romania-care-face-concedieri-masive-multi-oameni-vor-ramane-fara-loc-de-munca_2633220.html

Propagandă intensivă, din bani publici, pentru Gabriela Firea la televiziunea soțului Pandele. 6,8 milioane de lei pierderi

Televiziunea finanțată din bani publici de către Florentin Pandele, soțul pesedistei Gabriela Firea, înregistrează pierderi de aproape 7 milioane lei în 2 ani, dar nicio instituție de control a statului nu se sesizează. Metropola TV este susținută exclusiv din banii locuitorii din Voluntari și produce sute de știri de propagandă pentru PSD. Gabriela Firea beneficiază de această propagandă: PRESShub a identificat zeci de articole favorabile fostului primar al Bucureștiului difuzate de Metropola. Firma Consiliului Local Voluntari, Publivol Creativ SA, prin intermediul căreia funcționează Metropola TV, înregistrează pierderi financiare în ultimii doi ani, dar Curtea de Conturi nu a verificat-o niciodată. Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, în 2021, orașul Voluntari, prin Consiliul Local, a finanțat această televiziune în proporții de 99, 96%, respectiv cu peste 4 milioane de lei. Diferența a venit tot din bani publici, prin Fotbal Club Voluntari SA. În 2021, Metropola TV avea 117 angajați și pierderi de 3.813.079 de lei. În anul anterior, 2020, Publivol Creativ avusese doar 43 de angajați și pierderi de 3.052.509 lei. Deoarece această afacere media este finanțată din banii publici ai locuitorilor Voluntari și se află de doi ani în pierdere financiară, PRESShub a solicitat public Curții de Conturi să explice dacă a întreprins vreodată o acțiune de control la firmă. Răspunsul a fost negativ. „În ceea ce privește aspectul legat de eficiența economică a Publivol Creativ și Metropola TV, vă comunicăm faptul că aceste entități nu au fost încă verificate”, a transmis Curtea de Conturi a României. Firma a fost înființată în 2019, iar Metropola TV are licență audiovizuală acordată de CNA în data în martie 2020. Televiziunea de casă a primarului Florentin Pandele nu numai că este o gaură financiară pentru locuitorii din Voluntari, dar a și fost sancționată de către CNA pentru că a derapat în repetate rânduri de la standardele etice profesionale. Una dintre vedetele postului este Oana Lovin, cunoscută în spațiul public pentru pozițiile sale pro-ruse și anti-occidentale. Printre invitații lui Mădălin Ionescu, altă vedetă a Metropola TV, la televiziunea orașului Voluntari s-a numărat și Ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin.
https://presshub.ro/propaganda-intensiva-din-bani-publici-pentru-gabriela-firea-la-televiziunea-sotului-pandele-4-milioane-de-lei-pierderi-242887/

Șoc la Netflix: Henry Cavill nu va mai juca în „The Witcher”. El ar putea deveni noul James Bond

Netflix a anunțat că Henry Cavill va părăsi „The Witcher”, unul dintre serialele sale de top, acesta urmând să fie înlocuit în sezonul 4 al seriei de un alt actor emblematic. Între timp, Cavill este considerat favorit să preia rolul lui James Bond. Compania americană de streaming a anunțat oficial că „The Witcher”, serialul bazat pe seria de romane cu același nume a autorului polonez Andrzej Sapkowski, a fost reînnoit pentru un al patrulea sezon, însă rolul lui Geralt din Rivia va fi preluat de actorul australian Liam Hemsworth, cunoscut din filmele „Hunger Games”, „The Expendables 2” sau „Independence Day: Resurgence”. „Călătoria mea ca Geralt din Rivia a fost plină atât cu monștri cât și aventuri și, din păcate, îmi voi lăsa jos medalionul și sabia pentru Sezonul 4. Fantasticul Liam Hemsworth va prelua mantia Lupului Alb în locul meu”, a scris Cavill pe pagina sa de Instagram, după ce Netflix a făcut anunțul.
https://jurnalul.ro/cultura/film/soc-la-netflix-henry-cavill-nu-va-mai-juca-in-the-witcher-el-ar-putea-deveni-noul-james-bond-913910.html

Războiul cipurilor dintre SUA şi China este unul pentru dominaţie în tehnologie şi supremaţie militară. Europa este prinsă la mijloc şi neînarmată

SUA asediază industria microcipu­rilor din China şi cere Europei să i se alăture în timp ce tensiunile dintre cele mai mari economii ale lumii cresc. Washingtonul şi Beijingul sunt într-un război pentru domi­naţie în domeniul tehnologiei, iar semicon­ductorii sunt trofeul suprem. Această luptă nu are doar aspecte comer­ciale şi economice deoarece SUA şi China concurează şi pentru dominaţie militară re­gio­nală, iar cipurile sunt esenţiale pentru construirea de arme din ce în ce mai sofisti­cate. Nu trebuie uitat că industria microci­purilor îşi are rădăcinile în cursa pentru înarmare din timpul Războiului Rece, când Departamentul apărării din America a cerut miniaturizarea puterii de calcul pentru com­puterele care ghidează rachete. Europa este prinsă la mijloc în conflictul semiconductorilor pentru că are o industrie de profil subdezvoltată şi depinde mai ales de producătorii asiatici, aşa cum a arătat-o penuria de cipuri apărută în pandemie. Comisia Europeană are un plan de câteva zeci de miliarde de euro pentru dezvoltarea propriilor producători, însă, spun unii analişti, iniţiativa a venit prea târziu pentru ca Europa să mai aibă vreun cuvânt de spus în acest sector. Iar China face incursiuni de cucerire în industria europeană a cipurilor. În pofida avertismentelor serviciilor secrete germane, guvernul de la Berlin cel mai probabil va aproba preluarea uzinei de microcipuri a unei companii germane de către un grup chinez, justificându-şi po­zi­ţia prin faptul că teh­no­logia la care vor avea ac­ces chinezii este învechită.
https://www.zf.ro/business-international/razboiul-cipurilor-dintre-sua-si-china-este-unul-pentru-dominatie-in-21284708

Primele dezbateri în direct cu liderii industriei de telecom despre licitaţia 5G, pe 10 noiembrie la ZF Digital Summit 2022

Vlad Stoica - preşedintele ANCOM, Liudmila Climoc - CEO al Orange România şi Achilleas Kanaris - CEO al Vodafone România se numără printre speakerii care au confirmat participarea la eveniment. Prima dezbatere live din România pe tema rezultatelor licitaţiei 5G la care vor participa liderii industriei de telecom este anunţată pentru data de 10 no­iembrie, în a treia zi a summitului ZF Digital, evenimentul fanion dedicat industriei de IT&C, organizat de Ziarul financiar începând cu anul 2011. În a treia zi a evenimentului, la doar două zile după ziua planificată a licitaţiei 5G (8 noiembrie), preşedintele ANCOM Vlad Stoica va deschide evenimentul şi va face primele comentarii despre modul în care s-a desfăşurat licitaţia, rezultatele competiţiei şi impactul pentru industrie şi economie. După discuţia cu preşedintele ANCOM vor fi invitaţi pe scenă liderii industriei locale de comunicaţii pentru a dezbate dintr-un alt unghi ce s-a întâmplat în cadrul licitaţiei şi ce urmează pentru piaţa locală de comunicaţii. Liudmila Climoc - CEO al Orange România şi Achilleas Kanaris - CEO al Vodafone România au confirmat deja participarea la dezbatere. Subiectul licitaţiei 5G şi provocările dezvoltării de infrastructură de comunicaţii din România vor fi debătute şi alături de alţi lideri ai industriei de comunicaţii în cea de-a treia zi a evenimentului. Vom aborda în cadrul conferinţei şi câteva teme delicate, aducându-le în atenţia publicului, pentru a genera câteva dezbateri necesare. Câteva dintre aceste teme: ar trebui să renunţe Consiliul Concurenţei la dorinţa de a avea 4 ope­ratori mari de telecom pe piaţă? Câte infrastructuri fixe şi mobile de comunicaţii vor mai fi dezvoltate în paralel în România? Vor conta mai mult calitatea serviciilor cu clienţii şi uşurinţa în utilizare a aplicaţiilor/platformelor de soft decât numărul de antene?
https://www.zf.ro/business-hi-tech/primele-dezbateri-in-direct-cu-liderii-industriei-de-telecom-despre-21284740

McCann PR este agenția de comunicare pentru platforma OLX

Agenția de comunicare integrată McCann PR a început colaborarea cu OLX, cea mai mare platformă de vânzare-cumpărare din România, în urma unui pitch organizat in luna iulie 2022. Parteneriatul cu OLX vizeză dezvoltarea strategiei de comunicare a brandului și a obiectivelor de corporate communication, prin gestionarea și implementarea campaniilor de PR & Media Relations. Punctual, McCann PR se va ocupa și de organizarea de evenimente, activări de brand și proiecte de creație ce vin în completarea eforturilor de PR. Andreea Stoican-Popescu, PR & Campaign Manager OLX România, Bulgaria, Portugalia: „Ne bucurăm să începem acest nou parteneriat care, dincolo de rezultatele pozitive, este bazat și pe o relație de încredere reciprocă, spirit colaborativ si teamwork. OLX este un brand norocos și puternic, tocmai pentru că avem o sinergie uimitoare cu toate agențiile cu care lucrăm, atât în România, cât și în Bulgaria și Portugalia”. OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină.
https://www.forbes.ro/mccann-pr-este-agentia-de-comunicare-pentru-platforma-olx-296559

Orange România va instala panouri solare pe 300 de site-uri de reţea şi pe patru centre de interconectare comunicaţii şi centre de date

Operatorul Orange România anunţă că foloseşte resurse alternative de energie pentru reducerea amprentei de CO2 asociată reţelei sale. Prima etapă a iniţiativei se derulează până în 2024 şi urmăreşte dotarea cu panouri solare a 300 de site-uri de reţea, alături de 4 centre de interconectare comunicaţii şi centre de date, urmând ca numărul acestora să continue să crească în a doua etapă, ce va dura până în 2026. „Orange România anunţă lansarea unui program derulat pe 4 ani, ce are ca scop creşterea procentului de energie verde folosit în reţeaua Orange şi, implicit, reducerea impactului asupra mediului prin folosirea de surse alternative de energie. Prima etapă a iniţiativei se derulează până în 2024 şi urmăreşte dotarea cu panouri solare a 300 de site-uri de reţea, alături de 4 centre de interconectare comunicaţii şi centre de date, urmând ca numărul acestora să continue să crească în a doua etapă, ce va dura până în 2026”, anunţă compania. Compania face, astfel, un pas pentru atingerea obiectivelor de mediu stabilite la nivelul Grupului Orange şi continuă eforturile pentru implementarea de soluţii ce vor alimenta reţelele Orange din surse regenerabile, în paralel cu reducerea amprentei de CO2 aferentă activităţilor sale operaţionale. Primul centru de interconectare comunicaţii inclus în program este situat în Constanţa, pe acoperişul acestuia fiind instalate şi date în funcţiune 216 panouri solare cu o putere totală de 118kWp. Producţia anuală de energie estimată pentru aceste panouri solare este echivalentă cu consumul anual al circa 110 gospodării cu un consum mediu lunar de 100 kWh/gospodărie. Soluţia implementată în Constanţa poate genera o reducere de până la 80% a consumului orar de energie pe parcursul zilei pentru acest centru de interconectare comunicaţii deţinut de Orange în România.
https://www.news.ro/economic/orange-romania-va-instala-panouri-solare-pe-300-de-site-uri-de-retea-si-pe-patru-centre-de-interconectare-comunicatii-si-centre-de-date-1922403801442022111220905939

Serialele "Willow", "Pacientul", "The Walking Dead: Invazia Zombi sezonul 11", "Anatomia lui Grey", în noiembrie pe Disney+

Luna noiembrie aduce la Disney+ şi mai multe filme şi emisiuni TV, de la mult aşteptatul serial "Willow" la sequel-ul filmului "Magie în New York", numit "În căutarea magiei", sau serii palpitante precum "Pacientul" cu Steve Carell. În plus, abonaţii se pot bucura de noi episoade din "The Walking Dead: Invazia Zombi sezonul 11" (ultimele episoade), "Anatomia lui Grey", sezonul 19, "What We Do in the Shadows sezonul 4", "Station 19 sezonul 6", "The Kardashians sezonul 2", "Andor". Serviciul de streaming Disney+ este casa filmelor şi serialelor de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic şi Star, şi găzduieşte în exclusivitate producţiile originale Disney+. Abonamentul costă 29.99 de lei pe lună. "Willow", serial original Disney+, va fi difuzat din 30 noiembrie, un episod nou pe săptămână. "Willow" este o nouă serie, o continuare a aventurii fantastice cu acelaşi nume, realizată de George Lucas în 1988. Vrăjitorul nelwyn numit Willow se întoarce, la mulţi ani după ce a salvat-o pe micuţa împărăteasă Elora Danan, pentru a conduce un grup de eroi atipici într-o misiune dificilă de salvare într-o lume dincolo de imaginaţie. "Willow" îl prezintă pe Warwick Davis revenind în rolul său, iar Jonathan Kasdan, Ron Howard, Wendy Mericle, Kathleen Kennedy şi Michelle Rejwan sunt producători executivi.
https://www.news.ro/cultura-media/serialele-willow-pacientul-the-walking-dead-invazia-zombi-sezonul-11-anatomia-lui-grey-in-noiembrie-pe-disney-1922400001002022110920905208

Google, forţat de India să nu mai oblige dezvoltatorii să folosească sistemul de plăţi din Play Store

În lumina unui nou ordin antimonopol din India, Google a renunţat la condiţia folosirii sistemului de plăţi din Play Store pentru dezvoltatorii de aplicaţii pentru Android din această ţară. Google tocmai a rămas fără o mare sursă de cotizanţi la comisionul de 30% impus dezvoltatorilor de aplicaţii pentru microtranzacţiile realizate prin Play Store, după o amendă şi un ordin dat de autorităţi în acest sens. Săptămâna trecută, autoritatea pentru concurenţă din India a ordonat Google să nu mai oblige dezvoltatorii să folosească sistemul de plăţi din Play Store şi a amendat compania americană pentru asta cu 113 milioane de dolari. Google anunţă acum că a întrerupt aplicarea acestei condiţii pentru dezvoltatorii de aplicaţii în India, dar ţine să menţioneze că aceasta se aplică în continuare pentru ţările în care autorităţile nu fac nimic în acest sens. Condiţia folosirii sistemului de plăţi din Play Store pentru tranzacţiile realizate de aplicaţiile de Android este una importantă pentru Google, pentru că, astfel, gigantul american opreşte din fiecare tranzacţie un comision care poate ajunge şi la 30%.
https://www.news.ro/economic/google-fortat-de-india-sa-nu-mai-oblige-dezvoltatorii-sa-foloseasca-sistemul-de-plati-din-play-store-1922403301562022110720905635

Noutăţile lunii noiembrie la Disney Channel şi Disney Junior

Noi sezoane ale serialelor „Miraculos: Buburuza şi Motan Noir", „O vrăjitoare îngrozitoare" sau „Familia Green la oraş" vor avea premiera în luna noiembrie pe Disney Channel. La Disney Junior va debuta un nou serial serial animat: „Micii pompieri" şi vor fi difuzate noi episoade din „Evrica" şi „Blue". Disney Channel - "Miraculos: Buburuza şi Motan Noir" - premiera sezonului 5. Aventura din Paris continuă pentru Buburuza şi Motan Noir şi în sezonul 5. Înconjuraţi de noi aliaţi şi luptând cu un adversar din ce în ce mai puternic şi hotărât, cei doi sunt pregăţiti pentru cele mai mari provocări. Cu toate acestea, au parte de mari schimbări atât în viaţa lor de supereroi, cât şi în viaţa de la şcoala atunci când sunt pur şi simplu Marinette şi Adrien. Sezonul 5 al serialului „Miraculos: Buburuza şi Motan Noir” are premiera pe 21 noiembrie la Disney Channel. Din 21 noiembrie, de luni până vineri, la 18:30.
https://www.news.ro/cultura-media/noutatile-lunii-noiembrie-la-disney-channel-si-disney-junior-1922401031002022101720905074

Radio România marchează 94 de ani de la înfiinţare cu evenimente şi programe speciale

Evenimente şi programe speciale vor fi programate marţi, la toate posturile Societăţii Române de Radiodifuziune, cu ocazia celor 94 de ani de existenţă neîntreruptă a Radioului public. La 1 noiembrie se împlinesc 94 de ani de când s-au auzit primele cuvinte transmise în eter: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti... ", graţie profesorului Dragomir Hurmuzescu, primul preşedinte al Consiliului de Administraţie al nou înfiinţatei Societăţi de Difuziune Radiotelefonică din România. Vor fi interviuri de excepţie, voci din Fonoteca de Aur a Radioului, programe interactive, producţii de teatru înregistrate în studiourile Radio România, muzică interbelică, piese lansate în ultimii 94 de ani, reportaje dedicate aniversării şi multe alte surprize. Din 1928, Radioul public este în slujba ascultătorilor săi. La 1 noiembrie este sărbătorită şi Ziua Naţională a Radioului, instituită de Parlamentul României, prin Legea nr. 255/2019, ca recunoaştere a rolului determinant al Radioului în istoria României.
https://www.news.ro/cultura-media/radio-romania-marcheaza-94-de-ani-de-la-infiintare-cu-evenimente-si-programe-speciale-1922403831002022101620905049

Comedia "Teambuilding" a revenit pe prima poziţie în box office-ul românesc de weekend. Trei debuturi în top

Comedia "Teambuilding" a revenit, în al cincilea weekend de la premieră, pe prima poziţie în box office-ul românesc de weekend, generând venituri de 974.819 de lei. Filmul a fost văzut în cinematografe de 35.140 de spectatori şi a acumulat în total venituri de 17,4 milioane de lei (3,4 milioane de dolari), potirvit datelor cinemagia.ro. Producţia de acţiune "Black Adam" a coborât un loc, în al doilea weekend de la premieră. Filmul a fost văzut de 29.210 de spectatori şi a adunat venituri de 780.263 de lei. Thrillerul "The Devil's Light/ Lumina infernului", în regia lui Daniel Stamm, a debutat pe locul trei, după ce a fost văzut de 30.208 de spectatori. Filmul a avut încasări de 669.480 de lei. Filmul românesc "Capra cu trei iezi", cu Maia Morgenstern şi Marius Bodochi în rolurile principale", a debut pe patru. În România rurală a secolului al XIX-lea, izolată de lume, o văduvă şi mamă a trei copii este nevoită să ţină piept unui vechi prieten de familie care, văzându-i fără apărare, îşi dă-n vileag adevărata natură sadică. Bazat pe una din cele mai cunoscute poveşti româneşti ("Capra cu trei iezi", de Ion Creangă), filmul îşi propune să dezvăluie adevărata natură a faimoasei poveşti pentru copii şi să prezinte publicului o nouă perspectivă, una care oferă imaginea reală a tragediei, dincolo de personificări şi cântece vesele. Inclusă în ciclul de învăţământ primar la scurt timp după publicare şi ilustrată în primele pagini ale Abecedarului din anii ‘70-‘90, povestea “Capra cu trei iezi” de Ion Creangă încă este una dintre cele mai populare dar şi cele mai controversate poveşti româneşti pentru copii. Producţia a adunat venituri de 606.573 de lei.
https://www.news.ro/entertainment/comedia-teambuilding-a-revenit-pe-prima-pozitie-in-box-office-ul-romanesc-de-weekend-trei-debuturi-in-top-1922404401312022110920905762

Documentarul satiric „Al cui câine sunt?”, de vineri în cinematografe

Documentarul „Al cui câine sunt?”, scris şi regizat de Róbert Lakatos, va rula din 4 noiembrie pe marile ecrane din România. Documentarul va putea fi văzut la Bucureşti (Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Union, Cinema Europa), Craiova (Cinema Patria), Covasna (Casa Orăşenească de Cultură Covasna), Cluj-Napoca (Cinema Victoria, Cinema Arta), Făgăraş (Casa de Cultură), Focşani (Sala Balada), Iaşi (Cinema Ateneu), Miercurea Ciuc (Cinema Csiki Mozi), Odobeşti (Casa de Cultură), Piteşti (Cinema Trivale, Cinema Bucureşti), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta), Timişoara (Cinema Victoria). Joi, 3 noiembrie, ora 18:00, “Al cui câine sunt?” va rula în avanpremieră la Casa Orăşenească de Cultură Covasna.
https://www.news.ro/entertainment/documentarul-satiric-al-cui-caine-sunt-de-vineri-in-cinematografe-video-1922401401532022110920905733

Lungmetrajul "Spre Nord" de Mihai Mincan a câştigat Premiul Publicului în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest 13

Lungmetrajul "Spre Nord" de Mihai Mincan a câştigat Premiul Publicului în valoare de 2.500 de euro, în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest 13 care s-a încheiat duminică. Ca în fiecare an, filmele de lungmetraj proiectate în cadrul secţiunii Avanpremierele Toamnei au fost eligibile pentru Premiul Publicului, constând într-un suport de distribuţie oferit de Dacin Sara. Dintre proiectele produse sau co-produse în România înscrise la cea de-a 7-a ediţie Works in Progress (WiP), juriul internaţional alcătuit din selecţionerii unor prestigioase festivaluri din lume: Hervé Aubron (Quinzaine des cinéastes, Cannes), Paolo Bertolin (Veneţia), Lorenzo Esposito (Berlinale), Evgeny Gusyatinskiy (Rotterdam), Giovanni Marchini-Camia (Locarno) a ales câştigătorii celor două premii, după cum urmează: "Athlete", proiectul de lungmetraj semnat de Semih Gülen şi Mustafa Emin Büyükcoskun, a câştigat premiul ce constă în servicii de post-producţie, în valoare de 10.000 euro, oferit de Avanpost, iar "Captura", în regia lui Adi Voicu, premiul de 5.000 euro constând în servicii de post-producţie, oferit de Abator.
https://www.news.ro/entertainment/lungmetrajul-spre-nord-de-mihai-mincan-a-castigat-premiul-publicului-in-cadrul-les-films-de-cannes-bucarest-13-1922404831052022101720905141

Căutările pe Google, în România: interesul pentru telefoane second hand și depozite bancare aproape s-au dublat și a scăzut pentru turism, călătorii sau ieșiri în oraș

Comportamentul de achiziție online adoptat de români în pandemie s-a păstrat și chiar s-a accentuat în vara acestui an, arată datele celui mai recent studiu Google „Smart Shopper”, care analizează obiceiurile de cumpărare în România. ”Depășirea pandemiei ne-a adus într-o perioadă marcată de o prudență în comportament pe fondul incertitudinilor economice, manifestată printr-o creștere a interesului în căutările pe Google pentru economisire, reduceri sau produse second-hand și o scădere a celui pentru divertisment sau turism și a achizițiilor spontane”, spune compania, într-un comunicat. Datele Google arată că procentul celor care cumpără online a crescut anul acesta: aproape jumătate dintre români (47%) au făcut cea mai recentă achiziție online, față de 41% în 2021. Cel mai mare avans al achizițiilor online în 2022 se observă la electronice, unde ponderea online-ului a ajuns la 60% în 2022, și fashion, unde se apropie de jumătate (45%). Obiceiurile de cumpărare adoptate în pandemie sunt bine înrădăcinate în comportamentul de cumpărare al românilor, arată datele studiului Google: marea majoritate a românilor (91%) spun că vor continua să achiziționeze online în viitor.
https://www.economica.net/cautarile-pe-google-in-romania-interesul-pentru-telefoane-second-hand-si-depozite-bancare-aproape-s-au-dublat-si-a-scazut-pentru-turism-calatorii-sau-iesiri-in-oras_623275.html

Polițiștii români vor fi actori într-un serial de televiziune

Polițiștii români vor fi actori într-un serial care va fi difuzat de AXN. Vor avea rolurile principale în producție, arată Pagina de Media. "Oamenii legii" este titlul serialului care deja se filmează în București, cu polițiști și mașini de la Poliția Română. Practic, fiecare episod conține mai multe cazuri (de ficțiune, nu reale) care sunt reconstituite ca și cum ar fi o anchetă adevărată (așa-numitul gen Scripted Reality Show - ficțiune prezentată în stilul reality). Scenariul este făcut după formatul internațional Karlsbridge, Police in Action, care a rulat în Cehia, Slovacia sau Germania. Cazurile din producția internațională sunt "localizate" pentru România cu ajutorul Poliției Române. Polițiștii români vor juca rolul a patru echipe de investigație, fiecare cu un set de cazuri (din scenariul de ficțiune) de rezolvat.
https://www.profit.ro/stiri/life/politistii-romani-vor-fi-actori-intr-un-serial-de-televiziune-20903103

Oficiali din 37 de țări, inclusiv România, se reunesc la Casa Albă pentru a găsi modalități de combatere a atacurilor ransomware

Casa Albă va găzdui săptămâna aceasta oficiali din 37 de țări, printre care și România, și 13 companii globale pentru a aborda amenințarea tot mai mare a ransomware-ului și a altor infracțiuni cibernetice, inclusiv utilizarea ilicită a criptomonedelor, a declarat un oficial pentru Reuters. Întâlnirea de la Casa Albă vine după reuniunea virtuală de anul trecut a Inițiativei informale de contracarare a atacurilor Ransomware (Counter-Ransomware Initiative). Casa Albă speră că reuniunea va permite țărilor participante să "instituie un set de norme cibernetice recunoscute la nivel mondial pentru a contracara amenințările criminale de tip ransomware și pentru a trage la răspundere actorii rău intenționați", a declarat oficialul. Participanții intenționează să emită o declarație comună la finalul reuniunii de marți, inclusiv un angajament de a dubla eforturile pentru a exercita presiuni asupra Rusiei și a altor țări care adăpostesc atacatori de ransomware, a precizat oficialul.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/oficiali-din-37-de-tari-inclusiv-romania-se-reunesc-la-casa-alba-pentru-a-gasi-modalitati-de-combatere-a-atacurilor-ransomware-20904738

Elon Musk a desfiinţat consiliul de administraţie al Twitter, devenind ”unicul director” al companiei

Elon Musk a dizolvat consiliul de administraţie al Twitter joi, după ce a preluat controlul asupra companiei, iar miliardarul a devenit ”unicul director al Twitter”, potrivit unui document depus luni la autorităţile de reglementare, relatează CNN. Dosarul companiei precizează că toţi membrii anteriori ai consiliului de administraţie al Twitter, inclusiv directorul executiv recent demis Parag Agrawal şi preşedintele Bret Taylor, nu mai sunt directori ”în conformitate cu termenii acordului de fuziune”. Musk, conform dosarului, a devenit ”unicul director al Twitter”. Decizia, deşi nu este surprinzătoare, evidenţiază modul în care cel mai bogat om din lume şi-a consolidat rapid controlul asupra uneia dintre cele mai influente platforme de socializare, având puţine verificări, sau chiar deloc, în ceea ce priveşte puterea sa asupra companiei, comentează CNN.
https://www.news.ro/externe/elon-musk-a-desfiintat-consiliul-de-administratie-al-twitter-devenind-unicul-director-al-companiei-1922405431002022101820905219

Netflix va crește limita rezoluției abonamentului Basic de la 480p (SD) la 720p (HD)

Netflix va renunța la limitarea la 480p (SD) a rezoluției pentru abonamentele sale Basic, atunci când va lansa cel mai ieftin abonament Basic susținut și de publicitate, ce are rezoluția HD 720p. Netflix va avea patru tipuri de abonament. „Suntem încântați să anunțăm că ajustăm rezoluția video de la 480p la 720p HD atât pentru Basic with Ads, cât și pentru abonamentul nostru Basic existent. Deci, în esență, întreaga ofertă Netflix va fi în domeniul rezoluțiilor HD și Ultra HD”, a anunțat Greg Peters, Chief Operating Officer și Chief Product Officer la Netflix. Desigur, veți avea nevoie în continuare de Netflix Standard pentru streaming HD la 1080p și de Netflix Premium pentru streaming 4K HDR și Dolby Atmos. Există, de asemenea, diferențe în ceea ce privește numărul de fluxuri simultane: 1, 2 și respectiv 4. Chiar dacă Netflix va abandona limitarea la 480p (SD) a rezoluției pentru abonamentele sale Basic, veți putea alege să redați în continuare fluxurile sale în rezoluție SD, atunci când vizionați pe un ecran SD sau dacă conexiunea la internet este foarte lentă. Toate titlurile Netflix sunt stocate pe servere în mai multe rezoluții, rate de biți diferite și utilizând diverse codecuri.
https://www.hdsatelit.com/2022/10/netflix-va-creste-limita-rezolutiei.html

CNA va discuta în şedinţă modul în care presa a spus că Elon Musk va petrece la Castelul Bran

Consiliul Naţional al Audiovizualului va discuta despre modul în care presa a distribuit informaţia că Elon Musk va petrece la Castelul Bran. Membrul CNA, Mircea Toma spune că va propune sancţinarea celor care nu au verificat informaţia că Elon Musk s-ar afla în România, notează europa.fm. Presa din România a spus că Elon Musk s-ar afla în România, deşi nu au fost aduse dovezi în acest sens. Nicio fotografie sau un cadru care să arate că Elon Musk se află În România. Reacţia CNA vine după ce Libertatea a publicat azi un articol în care surse din Ministerul Afacerilor Interne au precizat că Elon Musk nu a intrat în România. Au fost alţi miliardari - Peter Thiel (fondatorul PayPal), partenerul lui, miliardarul Matt Danzeisen şi o serie de invitaţi.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/cna-discutii-elon-musk-20905068

INTERVIUL LUNII. Virgil Ianţu: Mi-aş dori ca oamenii care prezintă TV să fie pregătiţi pentru asta. Să văd apărând pe TV o Andreea Marin, un Mircea Radu, un Dan Negru sau un Horia Brenciu

INTERVIUL LUNII. "Mi-aş dori ca oamenii care prezintă emisiunile TV să fie pregătiţi pentru asta", spune Virgil Ianţu, prezentatorul Câştigă România (TVR) şi Copiii spun (pe online). "Mi-ar plăcea să văd astăzi apărând pe TV o Andreea Marin, o Mihaela Rădulescu, un Mircea Radu, un Dan Negru. Mi-ar plăcea un Horia Brenciu. Dar nu apar", punctează Ianţu, care a intrat în televiziune în urmă cu peste 20 de ani, la Vrei să fii miliardar. Înainte de a intra pe TV, "a fost o pregătire intensă şi mi-aş dori s-o reîntâlnesc la cei care fac televiziune".
https://www.paginademedia.ro/interviurile-paginademediatv/interviu-virgil-iantu-20904576

AUDIENŢE în weekend. PRO TV, pe primul loc vineri cu Vocea României. Sâmbătă, în schimb, a fost seara Antenei 1. Mai puţin pe comercial

AUDIENŢELE sfârşitului de săptămână. Vineri, 28 octombrie, a fost seara PRO TV cu „Vocea României” pe toate segmentele, în timp ce sâmbăta, 29 octombrie, Antena 1 a încheiat pe prima poziţie, cu emisiunea „Te cunosc de Undeva”, doar pe două din trei segmente. Doar pe comercial urban, Antena 1 a încheiat seara de sâmbătă pe locul 2. Audienţe Vocea României - prima pe linie
NAŢIONAL. PRO TV a fost pe primul loc vineri la nivel naţional cu Vocea României, în timp ce Antena 1 se afla abia pe 3, la o diferenţă de peste 600.000 de telespectatori faţă de Kanal D (locul 2) şi aproape 700.000 de PRO TV. URBAN. Şi aici Pro TV a fost pe locul I vineri seară, cu un avans aproape dublu faţă de Antena 1 (locul 3). COMERCIAL. Pe categoria comercial - 21-54 de ani, urban, PRO TV a dominat seara de vineri, cu aproape 300.000 de telespectatori, la o diferenţă egală faţă de Kanal D şi Antena 1.
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-vocea-romaniei-te-cunosc-de-undeva-28-si-29-octombrie-20905132

Rebranding. Posturile Intact, mai puţin Antena 3, reunite sub conceptul "Antena". O Companie britanică s-a implicat

Rebranding în grupul Intact. Mai multe produse media ale grupului (mai puţin Antena 3) sunt afişate, de azi, cu "ştampila" Antena. Este vorba de Antena 1, Antena Stars, Happy Channel şi ZU TV. În fiecare dintre aceste posturi, deasupra logoului de pe ecran apare şi "timbrul" Antena. În pachetul de rebranding, sub acelaşi concept Antena au fost incluse platformele Antena Play şi ObservatorNews.ro. Noua identitate vizuală unitară a fost concepută de compania media împreună cu o firmă britanică - Twin Associates. Cei de la Twin au lucrat, de-a lungul timpului, cu nume ca Discovery, BBC One, serialul The Crown, FC Barcelona, Top Gear, UEFA sau Disney.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/rebranding-antena-intact-20904760

Emisiune despre PR şi Comunicare. Crenguţa Roşu şi Mihaela Tudor, printre primele invitate

Canal 33 lansează emisiunea Relevant şi va fi prezentată de jurnalista Antoaneta Banu. Emisiunea va începe pe 1 noiembrie, de la ora 15.00. Relevant este o emisiune dedicată industriei de PR şi Comunicare. Emisiunea se va transmite atât pe tv, dar şi online, pe YouTube. Emisiunea este creată, realizată şi moderată de Antoaneta Banu, jurnalist cu peste 20 de ani de experienţă în media. Antoaneta Banu, moderatoarea emisiunii Relevant: "Evenimentele dedicate industriei, cele online şi cele offline au loc de câteva ori pe an. Interesul este foarte mare pentru a cunoaşte şi intâlni comunitatea de profesionişti, de a-i asculta, a-i cunoaşte, a afla de la ei tot ceea ce contează. Eu vreau să permanentizez această întâlnire cu aceşti oameni. Şi aşa am ajuns la acest format. Îmi doresc ca Relevant să fie jucătorul quality şi puternic din peisajul media din România, care să devină un loc de exprimare şi întâlnire, săptămânal pentru profesioniştii din industria de comunicare, de la noi", a scris pe Facebook, Antoaneta Banu. Cine sunt primii invitaţi în emisiunea Relevant? Crenguţa Roşu (cofondator DCCommunication), Mihaela Tudor (CEO&Founder Tudor Communication şi a platformei 2Value).
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/emisiune-relevant-antoaneta-banu-canal-33-20905020

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover

Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2022-2023 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover


Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL