×

Autorităţi -- Data și ora publicării: 09.12.2022 14:51:33

CNA protestează pe lângă Ambasada Austriei față de îndepărtarea ziariștilor români de către bodyguarzii ministrului austriac de interne Gerhard Karner



București (MEDIA EXPRES) / 9 dec 2022 / Consiliul Național al Audiovizualului a transmis vineri, 9 decembrie, o scrisoare deschisă Ambasadei Republicii Austria în România prin care protestează față de ținerea ziariștilor români la distanță, la Bruxelles, de către bodyguarzii ministrului austriac de Interne, Gerhard Karner.

Reproducem în continuare comunicatu CNA:

Către: AMBASADA REPUBLICII AUSTRIA ÎN ROMÂNIA

În atenția: Excelenței Sale, doamna Adelheid FOLIE, Șef de Misiune și Ambasador

Excelența Voastră, doamnă Ambasador,

În calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale și de for care veghează la respectarea dreptului la liberă exprimare, Consiliul Național al Audiovizualului își manifestă dezaprobarea față de modul în care jurnaliștii români au fost ținuți la distanță, cu ajutorul bodyguarzilor, de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, în contextul în care, în proximitate, acesta acorda interviuri altor jurnaliști.

Imaginile pe care întreaga Europă le-a putut vedea ieri, 8 decembrie 2022, după votul negativ dat de Austria în cazul aderării României la spațiul Schengen, surprind un gest prin care presa este catalogată ca fiind un pericol.

Membrii Consiliului consideră că, indiferent de cât de dificil este un moment politic, presa trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa celor care ocupă vremelnic funcții publice.

Îndepărtarea jurnaliștilor români este un gest care nu are nicio legătură cu valorile democratice, nefiind în concordanță cu ceea ce înseamnă libertatea presei ca valoare fundamentală a Uniunii Europene. Totodată, CNA consideră că o astfel de atitudine încalcă dreptul la corecta informare a cetățenilor români.

Misiunea Consiliului Național al Audiovizualului este de a asigura un climat bazat pe liberă exprimare şi responsabilitate faţă de public în domeniul comunicării audiovizuale, iar cetățenii români au dreptul de a fi informați și nu ignorați.

Membrii Consiliului își exprimă solidaritatea cu jurnaliștii acreditați la Bruxelles și speră ca, fiind un caz fără precedent la un asemenea nivel european, să fie și unul singular.

Consiliul are convingerea că statul austriac, în ansamblul său, respinge astfel de comportamente și respectă dreptul la corecta informare a cetățenilor români.

CONSILUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
Nicolaie Bălașa – Sorescu, Vicepreședinte
Orsolya-Eva Borsos, membru CNA
Oana Simona Dincă, membru CNA
Maria Monica Gubernat, membru CNA
Cristina Ancuța Pocora, membru CNA
Dorina Rusu, membru CNA
Ramona Elena Sorescu, membru CNA
Valentin-Alexandru Jucan, membru CNA
Ionel Palăr, membru CNA
Răsvan Popescu, membru CNA
Mircea Toma, membru CNA

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) este garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, competențele sale fiind stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului. Pentru mai multe detalii despre activitatea CNA accesați www.cna.ro .

Precizăm că acest comunicat a fost difuzat în condițiile în care CNA nu a organizat nicio ședință publică, deoarece săptămâna aceasta mai mulți membri sunt în concedii.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL