Programe TV -- Data și ora publicării: 13.04.2023 13:21:24
HISTORY Channel difuzează documentarul "Cele mai mari jafuri din istorie cu Pierce Brosnan" în luna mai
București (MEDIA EXPRES) / 13 apr 2023 / Documentarul "Cele mai mari jafuri din istorie cu Pierce Brosnan" de opt episoade a câte o oră începe de duminică, 14 mai, de la ora 22:00, la History Channel.
Titlul original ale seriei este "History's Greatest Heists with Pierce Brosnan" și acesta se folosește de imaginea actorului care a jucat în nenumărate filme de acțiune, inclusiv din seria James Bond.
Fiecare episod de o oră prezintă planificarea meticuloasă, execuția îndrăzneață și urmările șocante ale unora dintre cele mai elaborate jafuri din istorie, incluzând faimosul jaf de la Lufthansa din New York, furtul de opere de artă în valoare de jumătate de miliard de dolari de la Muzeul Gardner, jaful de diamante din Anvers, Belgia, și altele.
De la crearea lor, banii au făcut lumea să se învârtă, iar oamenii au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a pune mâna pe o mare parte din ei, inclusiv prin a pune la cale unele dintre cele mai viclene și mai riscante tentative de jaf din toate timpurile.
Folosind reconstituiri dramatice, povestiri dinamice și efecte vizuale de ultimă generație, alături de relatări ale martorilor, seria „Cele mai mari jafuri din istorie cu Pierce Brosnan” pătrunde în planurile complicate ale geniilor criminale care și-au riscat libertatea pentru o viață plină de bogăție.
Prin tehnologia de ultimă oră, Pierce Brosnan este „integrat” în fiecare jaf, plasându-i pe telespectatori în centrul acțiunii și deslușind fiecare aspect al planului, inclusiv cine au fost complicii, care a fost ținta, planul de execuție și, nu în cele din urmă, urmările.
History Channel mai difuzează de marți, 16 mai, de la ora 21:00, seria de șase episoade a câte o oră "Misterele morții", cu titlul original: "Mysteries of the Ancient Dead", emisiune ce prezintă noi detalii despre secretele civilizațiilor antice.
Seria încearcă să răspundă la întrebarea ce se întâmplă după moarte? Întrebare care a frământat omenirea încă de la începuturi. De-a lungul secolelor, misterul morții a dus la apariția diverselor ceremonii ciudate, ritualuri bizare și credințe complexe. Ce putem învăța de la strămoșii noștri folosind indiciile pe care aceștia ni le-au lăsat în ce privește relația lor cu moartea și cu lumea de dincolo?
"Extratereștri Antici", sezonul 15, cu zece episoade de câte o oră, începe de miercuri, 24 mai, de la ora 22:00. Cu titlul original: "Ancient Aliens", celebra serie pleacă de la premisa că este posibil ca ființe inteligente din spațiu să fi vizitat Pământul cu mii de ani în urmă.
Giorgio Tsoukalos și experți de renume explorează posibile conexiuni între fenomene OZN și informații decodate din texte antice și artefacte.
Din vremea dinozaurilor până în Egiptul antic, de la desenele rupestre din vechime la aparițiile de azi, fiecare episod din acest serial cult al HISTORY Channel conferă profunzime istorică întrebărilor, speculațiilor, mărturiilor și teoriilor care înconjoară această controversă perenă.
HISTORY Channel® a fost lansat în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradus în 37 de limbi. HISTORY Channel® reprezintă principala televiziune din portofoliul A+E Networks.
HISTORY Channel® se distribuie în România de peste 10 ani pe toate platformele majore de cablu și satelit din țară, inclusiv: Digi, Focus Sat, Orange TV și Vodafone.
(MEDIA EXPRES)