×

Programe TV -- Data și ora publicării: 08.06.2023 10:57:24

Serialul „CAMERA DE GARDĂ” se termină la DIVA pe 20 iunie la doar câteva zile după finalul din SUA



București (MEDIA EXPRES) / 8 iun 2023 / Fanii poveștilor medicale au parte, în fiecare marți (de la ora 21:00), la DIVA, de cazuri noi, în atmosfera intensă din Centrul Medical Gaffney (din Chicago). Aici lucrează medicii din „Camera de gardă” („Chicago Med”), serial al cărui cel mai nou sezon ajunge la final pe 20 iunie. Seria a opta a avut 18 episoade, s-a terminat recent în SUA și a fost una intensă pentru medicii din echipa de la Gaffney.

În noile episoade, aceștia au parte de cazuri dificile și variate, cauzate de accidente auto și de metrou sau de boli ca schizofrenia. Pe plan personal, doctorul Ethan Choi (Brian Tee) și asistenta April (Yaya DaCosta) se căsătoresc, iar apoi își dau demisia, pentru a-și înființa propriul cabinet medical. Astfel, Tee a părăsit și el serialul, la fel ca DaCosta. Iar Sharon Goodwin (S. Epatha Merkerson) se luptă din răsputeri să îl împiedice pe Jack Dayton (Sasha Roiz) să transforme spitalul într-unul privat.

„Camera de gardă” face parte din franciza centrată pe diferitele servicii publice din orașul Chicago, creată de Dick Wolf (celebru pentru „Lege și ordine”), alături de „Pompierii din Chicago” (2012-prezent), „Chicago P.D.” (2014-prezent) și „Chicago Justice” (2017). Serialul va continua cu sezonul 9, în SUA, în perioada 2023-2024, alături de „Pompierii din Chicago”, „Chicago P.D.”. Toate cele trei producții marca Dick Wolf au avut peste 50 de milioane de telespectatori în sezonul 2022-2023, în State, deci – aviz fanilor – nu se vor termina prea curând.

Mai ales că poveștile TV cu doctori au o istorie lungă și solidă. Serialele medicale au apărut în 1951 în SUA, odată cu lansarea „City Hospital”, care se baza pe rețeta devenită (între timp) clasică: povești episodice despre viețile personale și profesionale ale unor doctori. Astăzi, genul include titluri longevive, îndrăgite de fani și de critici, care au strâns Premii Emmy, BAFTA și Globuri de Aur, ca: „M.A.S.H.” (1972-1983), „Spitalul de urgență” (1994-2009), „Dr. House” (2004-2012), „Anatomia lui Grey” (2005-prezent) și „Camera de gardă” (2015-prezent).
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL