×

Revista presei -- Data și ora publicării: 14.09.2023 14:52:52

REVISTA PRESEI / 14 sep 2023 /



Avalanșa de sancțiuni de la CNA are un nou campion: Global News
Monitorizare mediaTRUST: Supermarketurile domină investițiile în publicitate (august)
Ce vrea să spună tânărul ministru PSD al Digitalizării? Discurs greu de înțeles despre o dată limită, sute de milioane de euro și robotul ION
Serialul "Griselda", cu Sofía Vergara, va fi lansat în ianuarie pe Netflix
Ministerele trebuie să îşi stabilească, până la 30 octombrie, programele pentru zona de e-guvernare şi reducerea birocraţiei / Ciolacu: Proiectul digitalizării este nepermis de întârziat
Postul Naşul TV a fost amendat din nou de CNA. Membru CNA: „Sunt nişte lucruri atât de deplasate...de la cap-coadă sunt nişte afirmaţii neprobate, nefondate, echilibrul nu există”
Primele imagini de pe platourile de filmare ale documentarului cu Marcel Iureş de la History Channel. Se ştie şi data lansării pe TV
Insula Iubirii, somaţie de la CNA din cauza unor imagini cu tentă sexuală. Reprezentant post: „Cred că poate au exploatat prea mult un moment sau o experienţă singulară”
TVR. Fără Vedeta populară în toamnă. Ce va face Iuliana Tudor? Soarta emisiunii Câştigă România, cu Virgil Ianţu? Încă se discută
AUDIENŢE Las Fierbinţi, Visuri la cheie, Chefi la cuţite. SUS-JOS. O seară în care au câştigat la început Las Fierbinţi, apoi Chefii de pe Antena 1.
„Insula Iubirii” și a abuzului. Foste concurente de pe TV acuză că au fost hărțuite sexual de „ispite”, dar producătorii nu au făcut nimic. „Eram atinse cu orice ocazie”
Armata a stabilit furnizorii de routere. Contractul depășește 500 milioane lei
Orange câștigă contul de telecomunicații al ANCOM
Statul vrea un chatbot după modelul ION
Babis Mazarakis, CEO Telekom Romania despre taxa de 1%: Nu reflectă importanța în economie a unor mari furnizori de tehnologie ca noi. Sper ca autoritățile române să țină cont și de acest lucru
Babis Mazarakis, CEO Telekom Romania: Toți cei care vor să cumpere compania, să mai aștepte! Ca să fiu foarte clar: nu am avut nicio discuție de vânzare cu nimeni
ANDREEA MARIN, INVITATĂ SPECIALĂ ÎN PRIMA EDIȚIE DE LA „SĂRIȚI DE PE FIX!”. LA CE PROBE A FOST SUPUSĂ VEDETA
SCHIMBARE ÎN ECHIPA DE LA NEATZA CU RĂZVAN ȘI DANI. CINE A PLECAT DE LA MATINAL
„BRAVO, TATĂ!”, UN NOU SERIAL DE COMEDIE, LA ANTENA 1. RĂZVAN FODOR ȘI LIVIU VÂRCIU, PRINTRE PROTAGONIȘTI
O nouă producție autohtonă la TV Paprika: "Deserturi Magice cu Prăjiturela"
Serialul "State Secrets", exclusiv la AntenaPLAY
Diverse televiziuni din România au cumpărat documentare istorice
Focus Sat TV va difuza ultimul sezon al serialului "La porta rossa"
"Tot de la DIGI”: 6 luni cu reducere de 50% la portare
Discovery Science și Discovery Turbo Xtra se închid în diverse țări, din 1 ianuarie 2024

...


Avalanșa de sancțiuni de la CNA are un nou campion: Global News

În ședința din 13 septembrie, CNA a dat amenzi de 70.000 de lei televiziunii Global News și a somat public public televiziunile Antena 1, Cinemaraton, Digi 24, Etno TV, Prima TV, Prima Sport 1, Prima Sport 2, Realitatea PLUS, România TV, TVR 1 și TVR 2. De asemenea, CNA a emis decizii de intrare în legalitate pentru campaniile Sarcodyn+Movial Plus și Urimil Forte Max. Întrunit în ședința publică din data de 13.09.2023, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a reclamațiilor primite și a decis să aplice televiziunii Global News următoarele sancțiuni: – amendă de 50.000 de lei pentru emisiunea „Efect politic” din 28.06.2023 și pentru edițiile din 12, 15, 28 și 29.06.2023 ale emisiunii „Știrea Exactă”, în cadrul cărora au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și cele ale art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. În emisiunea „Efect politic” moderatorul a afirmat „Deci, l-am întrebat pe domnul Sacha Stone dacă există vreo posibilitate să scăpăm de acest plan malefic prin care să fim controlați și domnul Stone ne-a explicat că ceea ce se petrece acum în lume este parte a unei agende diabolice, demonice, transumaniste, care constă în faptul că apa, aerul, hrana, toate sunt contaminate în scopul de a ne transforma ADN-ul, să ne transforme pe noi ca oameni”; „Dar cu toate astea, tăblițele în Sumeria sunt foarte explicite și ne-au vorbit tăblițele respective de rase de extratereștri care au aterizat pe pământ în urmă cu zeci de mii de ani, poate sute de mii de ani și ei au creat oamenii efectiv în laborator, în acele Petri dish… vase. Și fie că, după cum am spus, ne place sau nu, există multe argumente care arată că noi, oamenii, suntem niște hibrizi galactici”.
https://www.forbes.ro/avalansa-de-sanctiuni-de-la-cna-are-un-nou-campion-global-news-349711

Monitorizare mediaTRUST: Supermarketurile domină investițiile în publicitate (august)

Conform rezultatelor analizei de monitorizare a reclamelor, realizate de mediaTRUST în perioada 1-31 august 2023, Penny, lanțul de supermarketuri de tip discount deținut de Rewe, a dominat în ceea ce privește investițiile în publicitate. Lidl a ocupat locul secund, în timp ce Kaufland s-a clasat pe poziția a treia. Potrivit datelor furnizate de Admonit, platforma mediaTRUST pentru monitorizarea reclamelor, în intervalul monitorizat s-au difuzat peste 548.000 de spoturi publicitare iar cheltuielile totale de publicitate au fost de peste 788 milioane euro rate card (tarifele-listă de publicitate). Penny a ocupat poziția de lider în ceea ce privește cheltuielile de publicitate, alocând un buget de peste 18 milioane de euro la rate card și un total de 9.743 de reclame difuzate în perioada menționată. Penny a avut o prezență notabilă la TV, cu 8.884 de spoturi, iar la radio au fost difuzate 859 de reclame. Cea mai semnificativă expunere mediatică s-a înregistrat pe canalul N24, unde au fost transmise 1.467 de spoturi publicitare, însumând un rate card de 6,7 milioane euro, urmat de B1 TV cu 794 de reclame difuzate. Un alt lanț de supermarketuri, Lidl, parte din grupul Schwarz, continuă să se mențină în topul brandurilor cu cele mai mari cheltuieli în publicitate, alocând un buget considerabil de 13,87 milioane de euro (rate card) pentru a-și promova produsele. În luna august au fost difuzate un total de 8.538 de reclame la radio, televiziune și în presa scrisă, ceea ce înseamnă că publicul din România a fost expus în medie de peste 270 de ori pe zi la spoturile publicitare ale Lidl. Brandul Lidl a obținut cea mai mare expunere la televizor, cu 5.973 de spoturi difuzate, cele mai multe pe România TV, unde au fost transmise 621 de reclame.
https://www.forbes.ro/monitorizare-mediatrust-supermarketurile-domina-investitiile-in-publicitate-august-349686

Ce vrea să spună tânărul ministru PSD al Digitalizării? Discurs greu de înțeles despre o dată limită, sute de milioane de euro și robotul ION

Ministrul PSD al Digitalizării, Bogdan Ivan (32 de ani), a avut miercuri la Palatul Victoria un discurs greu de înțeles, cu greșeli gramaticale, cu privire la concluziile unei ședințe prezidate de premierul Ciolacu pe tema digitalizării. Ivan a vorbit despre un termen stabilit de premier pentru ca 30 de ministere și instituții să vină cu proiecte IT care vor fi finanțate cu 524 milioane de euro, dar și despre ce vrea de la robotul ION. Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, au susținut miercuri o conferință de presă la finalul ședinței Comitetului pentru e-guvernare și reducerea birocrației (CERB), care are ca obiect simplificarea administrativă și transformarea digitală, ședință care a fost prezidată de premierul Marcel Ciolacu. Cei doi au vrut să anunțe „jaloanele” stabilite în această ședință cu privire la digitalizarea statului, însă modul de comunicare a fost neclar.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-26531241-video-vrea-spuna-tanarul-ministru-psd-digitalizarii-discurs-incoerent-greseli-gramaticale-despre-termen-limita-sute-milioane-euro-robotul-ion.htm

Serialul "Griselda", cu Sofía Vergara, va fi lansat în ianuarie pe Netflix

Netflix prezintă primele imagini din "Griselda" cu Sofía Vergara în rolul principal. Serialul va debuta pe platformă în ianuarie 2024. Vergara interpretează rolul Griseldei Blanco, iar miniseria de 6 episoade este debutul său într-un serial dramatic. Sofia Vergara este, de asemenea, co-creatoare şi producătoare executivă alături de Eric Newman (Narcos) şi regizorul Andrés Baiz. Eric Newman, co-creator şi producător executiv, a spus despre producţie: „În calitate de imigrantă columbiană şi mamă singură care a venit în America şi a construit un imperiu, Sofía împărtăşeşte aspecte personale ale acestui personaj şi pasiunea ei de a-şi spune povestea a fost, fără îndoială, forţa din spatele acestui proiect. Ceea ce îi va surprinde cu adevărat pe telespectatori este modul în care ea cuprinde latura întunecată a acestui personaj în interpretarea ei – foarte departe de îndrăgita vedetă de comedie, aşa cum este cunoscută. Să-şi găsească drumul către acest rol a fost marea ei provocare în această serie şi a fost un privilegiu să vedem această transformare reuşită".
https://www.news.ro/entertainment/serialul-griselda-cu-sofia-vergara-va-fi-lansat-in-ianuarie-pe-netflix-foto-1922400014572023091021314904

Ministerele trebuie să îşi stabilească, până la 30 octombrie, programele pentru zona de e-guvernare şi reducerea birocraţiei / Ciolacu: Proiectul digitalizării este nepermis de întârziat

Premierul Marcel Ciolacu a stabilit, miercuri, în şedinţa Comitetului pentru e-guvernare şi reducerea birocraţiei (CERB) pe care a prezidat-o în premieră, termenul limită de 30 octombrie, până la care ministerele îşi pot stabili programele care vor fi duse spre zona de e-guvernare, a anunţat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan. „Prim-ministrul a prezidat în premieră Comiterul de Guvernare şi Reducere a Birocraţiei, o şedinţă care tocmai s-a încheiat. Accelerarea, declanşarea, reactualizarea unui proiect de ţară, care, din punct de vedere al premierului Marcel Ciolacu, este nepermis de întârziat. Este vorba de transformarea digitală a statului român cu toate implicaţiile pe care acest proces le aduce”, a explicat Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă susţinută, miercuri la Palatul Victoria, alături de ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizărrii Bogdan Ivan. La rândul său, Bogdan Ivan a explicat că ministerele şi agenţiile guvernamentale vor veni, până la 30 octombrie, cu programe foarte clare ce vor avea scopul de a aduce instituţiile statului spre zona de e-guvernare şi servicii digitale pentru cetăţeni.
https://www.news.ro/politic-intern/ministerele-trebuie-sa-isi-stabileasca-pana-la-30-octombrie-programele-pentru-zona-de-e-guvernare-si-reducerea-birocratiei-ciolacu-proiectul-digitalizarii-este-nepermis-de-intarziat-1922404813402023091721314423

Postul Naşul TV a fost amendat din nou de CNA. Membru CNA: „Sunt nişte lucruri atât de deplasate...de la cap-coadă sunt nişte afirmaţii neprobate, nefondate, echilibrul nu există”

Postul de televiziune Naşul TV a fost amendat din nou de Consiliul Naţional al Audiovizualului, după numai o săptămână de la ultima sancţiune. De data aceasta, televiziunea fondată de Radu Moraru s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei (aproximativ 2000 de euro). Din ce motive? La emisiunea Să vorbim despre tine, moderată de Gabriela Caliţescu în data de 24 iulie a fost tratat subiectul prezenţei lui Viktor Orban (prim-ministrul Ungariei) la Tuşnad şi s-au făcut acuzaţii la adresa jandarmeriei, că i-au discriminat pe români în ţara lor. „Acuzaţia că românii sunt discrimaţi în ţara lor, discriminaţi etnic de către jandarmi, mi se pare o afirmaţie cel puţin bizară şi mi-ar fi plăcut să aflu şi punctul de vedere al Jandarmeriei în acest caz”, a spus în şedinţă membra CNA, Orsolya Borsos.
https://www.paginademedia.ro/cna/nasul-tv-amenda-cna-21314193

Primele imagini de pe platourile de filmare ale documentarului cu Marcel Iureş de la History Channel. Se ştie şi data lansării pe TV

Postul History Channel oferă primele imagini de pe platourile de filmare ale documentarului „Enigmele României" ce îl are povestitor pe actorul Marcel Iureş. Şi anunţă data premierei: 29 octombrie, de la ora 21.00. „Sunt încântat să fiu gazda noii serii documentare History Channel. Cred că această emisiune va fi o mare oportunitate de a promova moştenirea culturală fascinantă a României” spune artistul, care este şi fondatorul şi directorul Teatrului ACT din Capitală. Documentarul „Enigmele României” este a doua producţie realizată de staţia locală History Channel. Serialul este format din şase episoade a câte 30 de minute şi explorează mistere şi enigme din istoria ţării noastre, cum ar fi locul în care se află mormântul lui Vlad Ţepeş, cauza morţii lui Mihai Eminescu şi căutarea tablourilor dispărute în urma „marelui jaf” de la muzeul Brukenthal din Sibiu.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/marcel-iures-enigmele-romaniei-primele-imagini-filmari-21313129

Insula Iubirii, somaţie de la CNA din cauza unor imagini cu tentă sexuală. Reprezentant post: „Cred că poate au exploatat prea mult un moment sau o experienţă singulară”

Antena 1 a primit o somaţie de la Consiliul Naţional al Audiovizualului din cauza unor imagini cu tentă sexuală difuzate în cadrul emisiunii Insula iubirii, în data de 23 iunie. Concret, prin acele imagini difuzate înaintea orei 22.00, emisiunea a încălcat legislaţia privind protecţia minorilor. Norina Ionescu, reprezentant Antena 1: „Aş vrea să încep cu intervalul în care se difuzează, între 20.30 şi 00.00, chiar 00.30. În unele situaţii este marcată cu 12 ani emisiunea. Formatul îl cunoaştem şi ca diferenţă faţă de anumite sezoane mai vechi pe care le-am analizat şi dezbătut tot în şedinţele Consiliului cu dumneavoastră, constat şi vă rog să constatăm faptul că totul se menţine în nişte limite de decenţă şi de respectare a prevederilor cu, să zicem, cu foarte puţine sau o excepţie am văzut şi eu, cele câteva secvenţe care au fost reluate a doua zi, dar în context acestea îşi au rostul, pentru că, după cum ştim, cuplurile de acolo îşi testează sentimentele şi relaţia. Concurenţii petrec timpul în permanenţă cu ispitele, unii chiar se îndrăgostesc, alţii chiar se distrează puţin mai mult. N-am văzut ca altă dată ţigări, alcool, n-am văzut părţi anatomice arătate sau supraexpuse la televizor. Am văzut nişte limite de decenţă, cu acea scăpare, pentru că la prima diifuzare, după cum aţi constatat a fost după ora 00.00 blurat cum sunt şi expresiile licenţioase care le mai scapă concurenţilor, blurate. Observ că este foarte decent şi curat în comparaţie cu ce am văzut la Insula iubirii şi ce am discutat cu dumneavoastră cu nişte sezoane în urmă.”
https://www.paginademedia.ro/cna/somatie-insula-iubirii-antena-1-21314986

TVR. Fără Vedeta populară în toamnă. Ce va face Iuliana Tudor? Soarta emisiunii Câştigă România, cu Virgil Ianţu? Încă se discută

Grila de toamnă a TVR 1 va porni fără una din emisiunile care atrăgea cele mai mari audienţe: Vedeta Populară, cu Iuliana Tudor. Prezentatoarea va fi însă pe post. Cum? Incertă este şi situaţia unei alte emisiuni consacrate a staţiei, Câştigă România, cu Virgil Ianţu. Vedeta Populară, format prezentat de Iuliana Tudor, iese din grila de toamnă a postului public, o decizie luată din raţiuni financiare. Ce face prezentatoarea? Iuliana Tudor va putea fi văzută însă pe TVR 1. Asta pentru că, în locul emisiunii, postul public va difuza evenimente de muzică populară prezentate de gazda Vedetei. Printre acestea, Festivalul Cântecele Munţilor, de la Sibiu, un festival concurs din Câmpulung şi o aniversare a Ansamblului Drăgan Muntean (10 ani, marcaţi printr-un concert special).
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/tvr-vedeta-populara-iuliana-tudor-iantu-castiga-romania-21312833

AUDIENŢE Las Fierbinţi, Visuri la cheie, Chefi la cuţite. SUS-JOS. O seară în care au câştigat la început Las Fierbinţi, apoi Chefii de pe Antena 1.

AUDIENŢE Las Fierbinţi, Visuri la cheie, Chefi la cuţite. Câţi români s-au uitat la premiera Visuri la Cheie? Dar la noul sezon Las Fierbinţi? Câţi au ales Chefi la cuţite? Miercuri, 13 septembrie, o seară cu fluctuaţii mari de audienţă. Adică? Seara a început cu un episod nou Las Fierbinţi pe Pro TV (20.30-21.30), urmat de premiera noului sezon Visuri la cheie (21.30-23.30). În tot acest timp, pe Antena 1 erau Chefi la cuţite. Prima parte a serii a fost dominată de Las Fierbinţi, care au condus detaşat clasamentul de audienţă, cu Pro TV pe primul loc, în faţa Antenei 1. După ce s-a terminat Las Fierbinţi şi a început Visuri la cheie, locurile s-au schimbat: Chefi la cuţite a trecut pe primul loc, iar Pro TV a fost pe doi.
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-las-fierbinti-visuri-la-cheie-chefi-la-cutite-21315083

„Insula Iubirii” și a abuzului. Foste concurente de pe TV acuză că au fost hărțuite sexual de „ispite”, dar producătorii nu au făcut nimic. „Eram atinse cu orice ocazie”

Mai multe femei care au făcut parte din show-ul difuzat de Antena 1 au povestit pentru Libertatea despre episoadele de abuz emoțional, hărțuire sexuală, amenințări și jigniri pe care le-au trăit, atât din partea „ispitelor”, cât și din partea producătorilor emisiunii. „Pe ispitele feminine (producătorii, n.r.) le numeau «zdrențe», iar concurenții aveau porecle oribile precum «suma tuturor vomelor»”, spune una dintre ele. Sub pretextul unei întâlniri, Marius, unul dintre concurenții acestui sezon de la Insula Iubirii, a ajuns, alături de una dintre ispite, Oana Monea, într-o cadă cu spumă. La un moment dat, fără vreun avertisment sau vreun gest care să-i dea fetei de înțeles că ar urma să facă asta, i-a luat mâna partenerei sale și a așezat-o în zona sa intimă.
https://www.libertatea.ro/stiri/insula-iubirii-si-a-abuzului-foste-concurente-acuza-ca-au-fost-hartuite-sexual-de-ispite-dar-producatorii-nu-au-facut-nimic-eram-atinse-cu-orice-ocazie-4657923

Armata a stabilit furnizorii de routere. Contractul depășește 500 milioane lei

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a atribuit, în urma unei licitații, mai multe contracte, în valoare totală de 534,58 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționarea de echipamente de tip router. Cu o durată de 4 ani, contractul a fost estimat la 537,1 milioane de lei, fără TVA. Loturile 3, 4 și 7 ale licitației revin Arctic Stream și Logic Computer pentru suma totală de 204,42 milioane de lei, fără TVA. Datanet Systems a câștigat lotul 1 al procedurii, urmând să încaseze 203,41 milioane de lei, fără TVA. De asemenea, împreună cu Dendrio Solutions, Datanet Systems și-a adjudecat și lotul 2 pentru 61,03 milioane de lei, fără TVA. Lotul 5 a fost semnat cu Dendrio Solutions la prețul de 46,02 milioane de lei, fără TVA, în timp ce lotul 6 revine Arctic Stream și Evotech-IT pentru 19,69 milioane de lei, fără TVA.
https://www.profit.ro/stiri/armata-a-stabilit-furnizorii-de-routere-contractul-depaseste-500-milioane-lei-21308173

Orange câștigă contul de telecomunicații al ANCOM

Orange România, liderul pieței locale de telecomunicații după nivelul afacerilor în 2022, a câștigat o licitație organizată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentu servicii de comunicații electronice (VPN, Internet, legătură nivel OSI 2, telefonie fixă, telefonie mobilă). Bugetul contractului a fost estimat la 13,63 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 4 ani. Contractul a fost semnat pentru suma de 7,396 milioane de lei, fără TVA. La procedură s-a înscris și RCS&RDS. "Pe durata întregului acord-cadru se estimează că se vor achiziționa servicii conexiuni de date - 10.032 abonamente (209 abonamente lunar x 48 luni), servicii Internet - 192 abonamente (4 abonamente lunar x 48 luni), servicii telefonie fixă (prin 4 fluxuri ISDN-PRA și linii de tip analogic) - 54.240 abonamente (1.130 abonamente lunar x 48 luni), servicii comunicații pe terminale mobile (voce, internet, SMS, MMS etc.) - 67.440 abonamente (1.405 abonamente lunar x 48 luni), servicii Internet mobil cu terminal modem - 4.800 abonamente (100 abonamente lunar x 48 luni), servicii Internet mobil cu terminal tabletă - 9.600 abonamente (200 abonamente lunar x 48 luni)", scrie în caietul de sarcini al licitației.
https://www.profit.ro/stiri/orange-castiga-contul-de-telecomunicatii-al-ancom-21311882

Statul vrea un chatbot după modelul ION

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a cerut echipei care l-a creat pe robotul ION care folosește inteligență artificială să vadă cum poate fi folosită parte din acestă tehnologie pentru a crea un chatbot care să furnizeze informații pe care le poate oferi statul. El a indicat ca exemplu faptul că ION poate fi utilizat de către o persoană care ar dori să afle care sunt pașii pentru schimbarea unui act de identitate. „Am avut o discuție cu echipa care a creat acel robot ION. Sunt niște oameni remarcabili, vizionari. În momentul de față, ceea ce le-am solicitat ca proiect foarte clar este cel în care putem să folosim parte din tehnologia care l-a creat pe ION pentru oferirea unor date foarte clare de model chatbot referitoare la informațiile pe care le poate oferi statul. De exemplu, până când vom implementa sistemele noastre, dacă cineva vrea să vadă care sunt pașii pentru a își înnoi un document de identitate să poată la un moment dat, pe modelul chat GPT cum pot să mânuiesc buletinul și atunci să primească pașii foarte clari din partea lui”, a afirmat Bogdan Ivan, citat de news.ro.
https://www.profit.ro/stiri/politic/statul-vrea-un-chatbot-dupa-modelul-ion-21314489

Babis Mazarakis, CEO Telekom Romania despre taxa de 1%: Nu reflectă importanța în economie a unor mari furnizori de tehnologie ca noi. Sper ca autoritățile române să țină cont și de acest lucru

Guvernul ar trebui să țină cont de importanța industriei telecom în economie atunci când ia în calcul taxarea cu 1% pe cifra de afaceri a companiilor mari, a declarat, miercuri, Babis Mazarakis, CEO Telekom Mobile Romania, care a precizat că este nevoie să vadă concret textul legislativ. ”De fiecare dată când este impusă o taxă care este orizontală, și aceasta este o taxă orizontală – se duce peste tot – creează niște îngrijorări, dar, trebuie să vedem exact cum va fi aplicată. Cred că pentru companiile multinaționale ca a noastră, care sunt mari investitori în țară, pentru că investim aici, folosim furnizori interni, aducem valoare adăugată țării – producem un efect de multiplicare în economie, iar noi oferim tehnologie de ultimă oră, care este necesară în toate statele europene – taxele orizontale nu reflectă importanța în economie a unor mari furnizori ca noi. Sper ca autoritățile române să țină cont și de acest lucru”, a spus Mazarakis la o întâlnire cu presa.
https://www.economica.net/babis-mazarakis-ceo-telekom-romania-despre-taxa-de-1_693301.html

Babis Mazarakis, CEO Telekom Romania: Toți cei care vor să cumpere compania, să mai aștepte! Ca să fiu foarte clar: nu am avut nicio discuție de vânzare cu nimeni

Babis Mazarakis, CEO-ul Telekom Romania Mobile, a negat, marți, că grupul elen OTE ar fi avut vreo discuție cu competitorii despre o eventuală vânzare a operațiunilor din România și a subliniat că prioritatea companiei este de a crește business-ul și baza de clienți. ”Nu este adevărat că am avut un audit tehnic de la Vodafone, astfel de zvonuri apar în fiecare an. În acest moment, prioritatea noastră sunt clienți. Toți cei care vor să cumpere compania, să mai aștepte!”, a spus Babis Mazarakis în cadrul unor discuții cu jurnaliștii. Acesta a fost întrebat dacă poate să confirme faptul că Vodafone a realizat un audit tehnic la Telekom Romania în vederea unei preluări. Totodată, CEO-ul a negat și informația potrivit căreia executivii companiei ar fi notificat Consiliul Concurenței asupra tranzacției cu Vodafone. „Ca să fiu foarte clar: nu a existat nicio discuţie cu nimeni în perioada anterioară, cu Vodafone sau altcineva. Ce se va întâmpla în viitor? Cine ştie?”, a spus Marakis.
https://www.economica.net/babis-mazarakis-ceo-telekom-romania-toti-cei-care-vor-sa-cumpere-compania-sa-mai-astepte-ca-sa-fiu-foarte-clar-nu-am-avut-nicio-discutie-de-vanzare-cu-nimeni_693265.html

ANDREEA MARIN, INVITATĂ SPECIALĂ ÎN PRIMA EDIȚIE DE LA „SĂRIȚI DE PE FIX!”. LA CE PROBE A FOST SUPUSĂ VEDETA

În seara aceasta, la Pro TV, se difuzează prima ediție a show-ului de comedie „Săriți de pe fix!”, al cărui gazdă este Cabral. Pe lângă invitații permanenți ai emisiunii, în nebunia formatului vor intra și alte vedete. Primul oaspete special este Andreea Marin. Emisiunea „Săriți de pe fix!”, o adaptare a formatului „Anything Goes”, și are 10 invitați permanenți (8 în fiecare ediție) care vor fi puși la grea încercare de Cabral, prezentatorul emisiunii. Irina Antonie, Anca Dinicu, Bogdan Drăcea, Lucian Ghimiși, Cătălin Neamțu, Mihai Rait, Emily Burghelea, Alex Bogdan, Anisia Gafton și Paul Ipate vor trebuie să „cânte” după cum dirijează Cabral, iar repetițiile nu au fost acceptate. Totul s-a filmat din prima, indiferent de rezultatul final.
https://www.tvmania.ro/andreea-marin-invitata-speciala-prima-editie-sariti-de-pe-fix-la-ce-probe-a-fost-supusa-438865

SCHIMBARE ÎN ECHIPA DE LA NEATZA CU RĂZVAN ȘI DANI. CINE A PLECAT DE LA MATINAL

Dani Oțil și Răzvan Simion bucură diminețile telespectatorilor de ani de zile cu matinalului de la Antena 1. De-a lungul timpului, componența echipei emisiunii a suferit mai multe transformări. Iată cine a plecat acum din echipa de la „Neatza cu Răzvan și Dani”. Componența echipei de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, matinalul de la Antena 1, a suferit o schimbare. Printr-un anunț neașteptat pe Facebook, jurnalistul Bogdan Radu Ocnaru a mărturisit că și-a încheiat colaborarea cu emisiunea prezentată de Dani Oțil și Răzvan Simion. Bogdan Ocnaru făcea parte din echipa matinalului de doi ani de zile, încă acest capitol din viața lui a ajuns la final. „Un clișeu, dar trebuie să spun: s-a mai încheiat un capitol! Colaborarea mea cu Neatza s-a terminat. Au fost vreo doi ani, doi ani în care am făcut altceva decât în ceilalți 15 de până acum. A fost o experiență, asta sigur!
https://www.tvmania.ro/schimbare-echipa-de-la-neatza-cu-razvan-si-dani-cine-a-plecat-438965

„BRAVO, TATĂ!”, UN NOU SERIAL DE COMEDIE, LA ANTENA 1. RĂZVAN FODOR ȘI LIVIU VÂRCIU, PRINTRE PROTAGONIȘTI

Un nou serial este gata să înceapă la Antena 1. Este vorba despre „Bravo, tată!”, un serial de comedie, care îi are ca protagonişti pe Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel. Antena 1 continuă seria surprizelor pe care le-a pregătit telespectatorilor pentru această toamnă cu o nouă producție. „Bravo, tată!” este un serial de comedie ce îi are ca protagonişti pe Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel, anunță Antena 1. Patru bărbați din medii complet diferite devin prieteni prin prisma grădiniței pe care copiii lor o frecventează: un fost artist devenit influencer, un văduv intelectual, un casnic întreținut și un băiat de modă veche, ce încă mai comercializează haine și parfumuri din portbagaj, ajung să treacă împreună prin tot felul de întâmplări și situații.
https://www.tvmania.ro/bravo-tata-un-nou-serial-de-comedie-la-antena-1-razvan-fodor-si-liviu-varciu-protagonisti-438547

O nouă producție autohtonă la TV Paprika: "Deserturi Magice cu Prăjiturela"

Noua emisiune culinară locală a TV Paprika, „Deserturi Magice cu Prăjiturela”, debutează sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 20:30, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România. Mihaela Sava, cunoscută sub numele de Prăjiturela, ne va purta într-o călătorie gustativă incitantă, plină de savoare și arome, prin care vom descoperi atât rețete tradiționale, moștenite de la mama sau de la bunici, cât și idei noi și surprinzătoare, pline de inovație. Rezultatele sunt deserturi savuroase, pline de culoare și care nu necesită prea mult timp de preparare, ceea ce este minunat, având în vedere criza constantă de timp în care ne aflăm. În plus, fiecare rețetă este grozavă și pentru petreceri și reuniuni cu cei apropiați, pentru că Mihaela propune și o băutură special aleasă care va scoate în evidență aromele din deserturi.
https://www.hdsatelit.com/2023/09/o-noua-productie-autohtona-la-tv.html

Serialul "State Secrets", exclusiv la AntenaPLAY

Începând cu luna septembrie, platforma AntenaPLAY are în portofoliul său, în mod exclusiv pentru România, serialul intitulat "State Secrets", anunță Antena TV Group intr-un comunicat remis catre HD Satelit România. Acesta este un thriller politic care urmărește intrigi și lupte pentru putere ce gravitează în jurul președintelui și al primei doamne. Președintele, Alberto Guzman, este văzut de public ca un lider remarcabil și un soț devotat. Cu toate acestea, într-un reviriment neașteptat al acțiunii, o încercare de a-l elimina pe președinte dezvăluie secrete bine ascunse de persoanele de încredere din anturajul său, incluzându-i pe Paula, directorul de PR, Andres, șeful de securitate și Gutiérrez Casas, fost premier.
https://www.hdsatelit.com/2023/09/serialul-state-secrets-exclusiv-la.html

Diverse televiziuni din România au cumpărat documentare istorice

Grupul de distribuție globală Blue Ant International a anunțat că a vândut către platforme și televiziuni de top din Europa Centrală și de Est drepturi de difuzare pentru mai multe seriale și documentare cu tematică istorică. Ofertele includ programe de istorie premium pentru TVR România, Prima TV România și RCS & RDS, Telewizija Polsat & TV Spektrum, Canal+ Polska, AMC Networks International și altele. „Avem un portofoliu robust de programe premium cu tematică istorică, atractive pentru telespectatori. Aceste serii oferă partenerilor noștri din Europa Centrală și de Est, dar și de oriunde din lume, conținut convingător de top pentru grilele lor de programe”, a precizat Blue Ant International. În România, TVR a licențiat: - The Queen’s Coronation in Color (1 x 60’; Oxford Film and TV), ducând publicul în culisele Încoronării Reginei Elisabeta a II-a, probabil cea mai elaborată ceremonie a secolului XX; - The Queen and Charles: Mother and Son (1 x 60’; ITN Productions) care examinează relația dintre Regina Elisabeta a II-a și fiul ei cel mare.
https://www.hdsatelit.com/2023/09/diverse-televiziuni-din-romania-au.html

Focus Sat TV va difuza ultimul sezon al serialului "La porta rossa"

În această toamnă, fanii serialului italian "Poarta roșie" ("La porta rossa", 2017-2023, care a primit o nominalizare la Globul de Aur în Italia în 2019) vor avea surprize plăcute. Pe data de 21 septembrie, Focus Sat TV va începe difuzarea, în exclusivitate pentru România, a sezonului 3 și ultimul, al acestei serii pline de mister, unde realitatea și fenomenele supranaturale coexistă. Episoadele vor fi transmise în fiecare luni și joi, începând cu ora 21:30, fiind două episoade programate. Iubitorii acestui serial pot urmări producția CANAL+ Original "Poarta roșie" direct din Aplicația Focus Sat, accesibilă oriunde în Uniunea Europeană, anunță operatorul tv printr-un comunicat remis către HD Satelit România. Primele două sezoane, constând din 24 de episoade, au fost transmise de Focus Sat TV începând cu decembrie 2022 și pot fi vizualizate integral în aplicația lor. Serialul, ce are o nuanță de fantasy noir, prezintă o intrigă captivantă. Comisarul Leo Cagliostro, interpretat de Lino Guanciale, este lichidat, dar spiritul său rămâne pe Pământ datorită unei premoniții legate de soția sa, judecătoarea Anna Mayer, jucată de Gabriella Pession. Spiritul comisarului încearcă să descopere identitatea celui care l-a eliminat, fiind ajutat în această misiune de Vanessa, o adolescentă cu puteri de clarvăzătoare, rol jucat de Valentina Romani. https://www.hdsatelit.com/2023/09/focus-sat-tv-va-difuza-ultimul-sezon-al.html

"Tot de la DIGI”: 6 luni cu reducere de 50% la portare

Între 11 septembrie și 03 decembrie 2023, compania DIGI inițiază campania „Tot de la DIGI”, prin care oferă tuturor clienților săi rezidențiali o reducere de 50% din valoarea abonamentului lunar, timp de 6 luni, dacă aleg să porteze numerele în rețeaua lor mobilă. Această ofertă este accesibilă în toate punctele de vânzare DIGI, online, pe site-ul DIGI.ro, apelând serviciul Relații Clienți sau prin intermediul reprezentanților companiei în vânzări. Cu privire la portabilitate, DIGI a dominat piața în primele 7 luni ale anului 2023, având peste 530.000 de numere portate în rețeaua lor mobilă. Potrivit ultimului raport ANCOM, DIGI este liderul pieței pentru segmentul de telefonie mobilă destinat persoanelor fizice, cu o cotă de 37,8%, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit România. În această toamnă, promoțiile la DIGI abundă. Cea mai recentă campanie comercială „Tot de la DIGI” este destinată atât clienților noi cât și celor existenți, oferind o reducere semnificativă a costurilor abonamentului pentru cei care decid să porteze între 1 și 5 numere în rețeaua lor. Astfel, în funcție de numărul de numere portate, costul unui abonament poate fi de la 2,5 euro la 1,5 euro pentru 6 luni. Toate prețurile includ TVA.
https://www.hdsatelit.com/2023/09/tot-de-la-digi-6-luni-cu-reducere-de-50.html

Discovery Science și Discovery Turbo Xtra se închid în diverse țări, din 1 ianuarie 2024

Două televiziuni de documentare din portofoliul Warner Bros. Discovery vor fi desființate în diverse țări. Este vorba despre televiziunile Discovery Science și Discovery Turbo Xtra (DTX). WDB a informat deja furnizorii de televiziune cu plată din piețele vizate despre intenția sa de opri emisia aceste posturi tv. Închiderea acestor canale tv se aplică tuturor platformelor de distribuție (satelit, cablu TV, OTT și altele) din teritoriile vizate. Ultima zi în care vor emite cele două televiziuni va fi 31 decembrie 2023, anunță parabola.cz. Discovery Science este o televiziune cu programe ce oferă răspunsuri la unele dintre cele mai interesante întrebări de știință și tehnologie și știință. Televiziunea prezintă cele mai importante proiecte tehnologice, dar și tendințe interesante în cercetare. De asemenea, prezintă cele mai recente implementări practice a noilor tehnologii, dar și descoperiri inovatoare. Unele emisiuni Discovery Science pot fi vizionate pe canalul principal Discovery.
https://www.hdsatelit.com/2023/09/discovery-science-si-discovery-turbo.html

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL