×

Revista presei -- Data și ora publicării: 10.10.2023 17:59:37

REVISTA PRESEI / 10 oct 2023 /



Parlament/Candidaţii pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai ANCOM - avizaţi favorabil de comisiile de specialitate
Cine sunt Vlad Bontea și Pavel Popescu, susținuți de PSD și PNL la arbitrul pieței telecom. Bontea a fost șef PSD Strehaia, vine din industria de pază și protecție, rudă cu fostul șef SPP Dumitru Iliescu / Popescu e deputat PNL
National Geographic lansează seria documentară „Construcții imposibile cu Daniel Ashville”
Cercetare Bitdefender: Noi înșelătorii informatice operate prin YouTube. Ce este stream-jacking
AUDIENŢE. Vocea României, cel mai urmărit program la oraşe şi pe comercial. Las Fierbinţi a rămas primul pe ţară
Număr-record de donatori de sânge în campania Rock FM şi Ministerul Finanţelor. Pot fi salvate peste 10.000 de vieţi
„Nuntă pe bani”, filmul lui Mircea Bravo, de azi în cinematografe
The Crown, cel mai premiat serial despre Casa Regală a Marii Britanii, în curând şi în România - Primele secvenţe
Europa sustine menținerea televiziunii digitale terestre in UHF, dar și o alocare secundară pentru serviciile mobile
Eutelsat și Eurovision Services, un nou parteneriat pentru transmisia de evenimente sportive
Parteneriatul Orange - Vodafone prinde contur: a fost deja implementat un proiect Open RAN
50% reducere timp de 6 luni la orice nou serviciu Digi (sau la upgrade), prin noua ediție Digi Days (doar pentru clienții existenți)

...


Parlament/Candidaţii pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai ANCOM - avizaţi favorabil de comisiile de specialitate

Comisiile parlamentare pentru tehnologia informaţiilor ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil, marţi, toate candidaturile depuse pentru două funcţii de vicepreşedinţi ai ANCOM, care devin vacante ca urmare a expirării mandatelor. Toţi cei şase candidaţi au îndeplinit condiţiile pentru a ocupa aceste posturi, urmând ca plenul reunit al Parlamentului să decidă prin vot, a anunţat preşedintele comisiei, deputatul PNL Ioan-Sabin Sărmaş. Candidaţii susţinuţi de PSD şi PNL - Vlad Bontea şi, respectiv, Pavel Popescu - au fost avizaţi cu majoritate de voturi favorabile, înregistrându-se 8 voturi împotrivă. Vlad Bontea a fost deputat PSD în legislatura 2016-2020. "Am fost secretar general adjunct la AEP şi în mandatul 2016-2020 am fost parlamentar. Până atunci am lucrat numai în privat, în 2014 am decis să intru în administraţia publică. Consider că am o relaţie destul de bună managerială. Totdeauna sunt un om aplecat, care ascultă. ANCOM este o provocare pentru mine. Având în vedere viteza cu care ne dezvoltăm din toate punctele de vedere, cred că ANCOM-ul este un jucător important pe piaţă", a spus Bontea. Întrebat care este diferenţa dintre spectrul electromagnetic şi spectrul radio, Bontea a precizat că va transmite răspunsul în scris.
https://www.agerpres.ro/politica/2023/10/10/parlament-candidatii-pentru-functiile-de-vicepresedinti-ai-ancom-avizati-favorabil-de-comisiile-de-specialitate--1183798

Cine sunt Vlad Bontea și Pavel Popescu, susținuți de PSD și PNL la arbitrul pieței telecom. Bontea a fost șef PSD Strehaia, vine din industria de pază și protecție, rudă cu fostul șef SPP Dumitru Iliescu / Popescu e deputat PNL

PSD îl susține pe Vlad Bontea la postul de vicepreședinte ANCOM, iar PNL pe Pavel Popescu pentru un post similar, potrivit informațiilor G4Media. Bontea a fost deputat, șef PSD Strehaia și vine din industria de pază, cu zero legături cu piața telecom. Pavel Popescu e deputat PNL din 2016, înainte lucrând în Norvegia în construcții. Mandatele lui Eduard Lovin și Bogdan Iana, actualii ocupanți ai celor două posturi de vicepreședinți, expiră în acest an. Lovin și Iana sunt considerați profesioniști în domeniu, fără afiliere politică. Președintele ANCOM este Valeriu Zgonea (PSD), cu zero legături cu piața telecom. UPDATE Ora 13.19: Candidaţii susţinuţi de PSD şi PNL – Vlad Bontea şi, respectiv, Pavel Popescu – au fost avizaţi cu majoritate de voturi favorabile, înregistrându-se 8 voturi împotrivă, în comisiile parlamentare pentru tehnologia informaţiilor ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, relatează Agerpres. Vlad Bontea s-a prezentat astfel: „Am fost secretar general adjunct la AEP şi în mandatul 2016-2020 am fost parlamentar. Până atunci am lucrat numai în privat, în 2014 am decis să intru în administraţia publică. Consider că am o relaţie destul de bună managerială. Totdeauna sunt un om aplecat, care ascultă. ANCOM este o provocare pentru mine. Având în vedere viteza cu care ne dezvoltăm din toate punctele de vedere, cred că ANCOM-ul este un jucător important pe piaţă”. Întrebat care este diferenţa dintre spectrul electromagnetic şi spectrul radio, Bontea a răspuns: „Nu sunt om care stăpâneşte în totalitate această tehnică. (…) Cunosc o mare parte din ceea ce vreţi să mă întrebaţi, dar pentru un răspuns complet o să vă răspund în scris”. Pavel Popescu, în prezent deputat PNL, a afirmat că a activat în Parlament pe zona de competenţă IT şi comunicaţii. „Recunosc că am emoţii. (…) Astăzi vin în faţa dumneavoastră încercând să îmi închei cariera politică şi să o ghidez într-o zonă de competenţă în care am activat în aceşti ani în Parlamentul României şi pe care o iubesc. Din prima zi am intrat în comisia IT. (…) De-a lungul timpului, pe parcursul carierei în Parlament, m-am focusat pe procesul de digitalizare a României, inclusiv pe zona de comunicaţii. (…) Din punctul de vedere al aportului meu, sunt cunoscut ca fiind promotorul legislaţiei 5G (…) Directoratul naţional de securitate cibernetică a fost tot un proiect politic adoptat de către mine şi la care am pus umărul”, a precizat Popescu. Pentru cele două posturi de la ANCOM şi-au depus candidaturile şi actualii vicepreşedinţi ai instituţiei – Eduard Lucian Lovin şi Bogdan Iana – ale căror mandate expiră. Cei doi au fost avizaţi favorabil în unanimitate de membrii celor două comisii de specialitate. Totodată, comisiile au avizat favorabil şi candidaturile lui Mihai Eftimie şi Corneliu Mănescu, iar un alt candidat, Cristin Popa, a anunţat că se retrage. Votul final va fi dat de plenul Parlamentului.
https://www.g4media.ro/cine-sunt-vlad-bontea-si-pavel-popescu-sustinuti-de-psd-si-pnl-la-arbitrul-pietei-telecom-bontea-a-fost-sef-psd-strehaia-vine-din-industria-de-paza-si-protectie-ruda-cu-fostul-sef-spp-dumitru-ilie.html

National Geographic lansează seria documentară „Construcții imposibile cu Daniel Ashville”

O nouă serie documentară „Construcții imposibile cu Daniel Ashville” debutează marți, 10 octombrie, la televiziunea National Geographic, prezentând poveștile unor structuri care sfidează șansele și depășesc limitele a ceea ce poate fi realizat. Episoade noi sunt difuzate în fiecare marți, de la ora 21:00, pe National Geographic. Printre construcțiile din serial se numără și Palatul Parlamentului din București, cunoscut celor mai mulți pentru arhitectura sa masivă și istoria sa discutabilă, în prezent cea mai mare clădire legislativă din lume și a treia cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil.Palatul Parlamentului din București nu este doar a doua cea mai mare clădire din lume (după Pentagonul de la Washington), este și numărul 1 în Cartea Recordurilor Guinness cu greutate totală. Clădirea acoperă o suprafață de aproximativ 365.000 de metri pătrați și se remarcă printr-o înălțime de 84 de metri, având 1.100 de camere. Clădirea proiectată de arhitecta Anca Petrescu a fost construită în doar 13 ani, din 1984 până în 1997.
https://www.forbes.ro/national-geographic-lanseaza-seria-documentara-constructii-imposibile-cu-daniel-ashville-care-include-un-episod-despre-palatul-parlamentului-din-bucuresti-353299

Cercetare Bitdefender: Noi înșelătorii informatice operate prin YouTube. Ce este stream-jacking

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au descoperit o serie de atacuri de tip stream-jacking care vizează platforma YouTube și devin din ce în ce mai răspândite. Prin clonarea conturilor oficiale ale unor persoane publice, precum Elon Musk, atacatorii cibernetici caută să înșele un număr cât mai mare de urmăritori, se arată într-un comunicat al companiei. Acest tip de atacuri implică fie redirecționarea urmăritorilor unui canal popular către un canal gestionat de infractorii cibernetici care imită îndeaproape canalul real, fie preluarea controlului deplin asupra contului real de către un criminal cibernetic. Scopul atacurilor de tip YouTube stream-jacking este de obicei unul financiar, prin care se urmărește păcălirea și atragerea urmăritorilor unor canale sau personalități cunoscute în campanii frauduloase cu criptomonede. De exemplu, un astfel de mesaj în care se cere o sumă mică de Bitcoin promovează un câștig dublu.
https://www.g4media.ro/cercetare-bitdefender-noi-inselatorii-informatice-operate-prin-youtube-ce-este-stream-jacking.html

AUDIENŢE. Vocea României, cel mai urmărit program la oraşe şi pe comercial. Las Fierbinţi a rămas primul pe ţară

AUDIENŢELE Săptămânii. Schimbări în topul celor mai urmărite programe TV ale săptămânii! După câteva săptămâni în care episoade din Las Fierbinţi atrăgeau cel mai mare număr de telespectatori, serialul şi-a păstrat titlul de cel mai vizionat doar la nivel naţional. Vocea României, ediţia de vineri, 6 octombrie, a fost programul cu cel mai mare număr de telespectatori pe două segmente: şi pe publicul de la oraşe, dar şi pe segmentul comercial 21-54 de ani urban. NAŢIONAL. Las Fierbinţi este de neclintit la nivel naţional: trei episoade, toate trei cu cele mai mari audienţe. Cifrele, aproapiate de săptămânile precende, adică în jur de 1,7 milioane de români pe minut. Scor bun şi pentru Vocea României (1,4 milioane de români la ediţia de vineri) şi pentru cele patru ediţii Chefi la cuţite (cu audienţe între 1,2 şi 1,3 milioane de români). Peste un milion de români au mai scos serialele Clanul (de pe Pro TV) şi Lia (de pe Antena 1).
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-emisiuni-2-8-octombrie-21342870

Număr-record de donatori de sânge în campania Rock FM şi Ministerul Finanţelor. Pot fi salvate peste 10.000 de vieţi

România chiar are sânge de rocker! Investiţii de 1,5 miliarde lei, sânge de la peste 1.300 de persoane şi posibilitatea de a salva peste 10.000 de vieţi. Acestea sunt datele reprezentative pentru cea de-a treia ediţie a programului Fidelis, realizat de Ministerul Finanţelor după o iniţiativă a emisiunii matinale Morning Glory, prezentată de Răzvan Exarhu la Rock FM. Programul Fidelis oferă condiţii extrem de avantajoase la mai multe emisiuni pentru tilturi de stat tuturor persoanelor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023. Ediţia curentă a adunat 1.319 oameni, care au beneficiat de tranşa special dedicată donatorilor de sânge şi au avut parte astfel de cea mai mare dobândă oferită, de 7,25% – pentru achiziţia de titluri de stat emise în lei, cu scadenţă la un an, şi oportunitatea de a realiza câştiguri neimpozabile.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/campanie-donare-sange-rock-fm-fidelis-21342716

„Nuntă pe bani”, filmul lui Mircea Bravo, de azi în cinematografe

LANSARE. „Nuntă pe bani”, filmul lui Mircea Bravo (pe numerele real Mircea Popa), intră de astăzi (10 octombrie) în toate cinematografele din ţară. Mircea Bravo a lansat cel de-al doilea film al său, după ce anul trecut a debutat cu producţia „Mirciulică”. Deşi este încă în promovarea acestei producţii, vloggerul a anunţat că deja a filmat şi al treilea film, intitulat „Moartea în vacanţă”, care va apărea anul viitor. „Suntem recunoscători că am fost atât de bine primiţi la Bucureşti şi că au venit să ne susţină prietenii din industria de media & showbiz. Este un sentiment foarte frumos să te întâlneşti cu oamenii, să poţi să interacţionezi direct, să le auzi feedback-ul despre film la cald, imediat după vizionare.”
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/nunta-pe-bani-program-cinema-21342586

The Crown, cel mai premiat serial despre Casa Regală a Marii Britanii, în curând şi în România - Primele secvenţe

Serialul realizat de Netflix şi inspirat din istoria recentă a Casei Regale a Marii Britanii, „The Crown” („Coroana, n.r.), are gata de difuzare ultimul sezon. Noile episoade, zece le număr (a câte 60 de minute), vor fi organizate în două parţi şi acoperă evenimente din perioada 1997-2005, când Prim Ministru era Tony Blair. Este în centrul tuturor evenimentelor, ca şi în dcelelalte părţi ale seriei, Regina Elisabeta a II-a. Acest ultim sezon din serialul „The Crown” va putea fi urmărit şi în România, pe Netflix, din 16 noiembrie (primele patru episoade), respectiv din 14 decembrie (când vor fi încărcate ultimele şase episoade). În acest sezon, Regina Elisabeta a II-a este interpretată de actriţa Imelda Staunton, iar soţul ei, Prinţul Philip, este interpretat de actorul Jonathan Pryce.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/the-crown-serial-ultimul-sezon-21342414

Europa sustine menținerea televiziunii digitale terestre in UHF, dar și o alocare secundară pentru serviciile mobile

Statele Membre ale UE plănuiesc să păstreze alocarea primară de bandă pentru transmisii tv digitale terestre și propun adăugarea la conferința WRC-23 a unei alocări secundare pentru serviciile mobile în banda UHF sub 700 MHz. Este poziția adoptată săptămâna trecută de Consiliul UE, printr-o decizie obligatorie luată înaintea Conferinței Mondiale de Radiocomunicații ITU, care va avea loc în noiembrie-decembrie la Dubai. În aceeași săptămână, organismul coordonator pentru reglementarea spectrului european, CEPT, a adoptat o propunere similară care susține alocarea secundară pentru serviciile mobile în aceeași bandă, cu posibilitatea de upgrade la alocare primară de abia la conferința WRC-31, bazată pe evaluarea situației în perioada intermediară. Utilizarea viitoare a benzii UHF între 470 și 694 MHz în Regiunea 1 ITU (Europa, Africa și Orientul Mijlociu) este unul dintre subiectele cele mai controversate care vor fi discutate la WRC-23. Este singura bandă armonizată pentru televiziunea digitală terestră (DVB-T2) și este utilizată și de microfoanele fără fir (audio PMSE - producție de programe și evenimente speciale), esențiale pentru industriile de producție de conținut și creative.
https://www.hdsatelit.com/2023/10/europa-sustine-mentinerea-televiziunii.html

Eutelsat și Eurovision Services, un nou parteneriat pentru transmisia de evenimente sportive

Acest nou acord pe mai mulți ani permite Eurovision Services să susțină transmisia live a evenimentelor sportive majore pentru audiențe din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, prin flota de sateliți a Eutelsat. Eurovision Services colaborează cu federații sportive majore, deținători de drepturi și companii media pentru a conecta sute de milioane de oameni la evenimente sportive și alte evenimente în rezoluție HD și UHD. Referitor la acord, Italo Andriani, șeful strategiei și achizițiilor de afaceri la Eurovision Services, a precizat: „Reînnoind angajamentul nostru cu Eutelsat, reconfirmăm rolul esențial al satelitului ca un instrument vital în serviciile hibride oferite de Eurovision, furnizând evenimente sportive majore către audiențe uriașe. Satelitul este esențial pentru livrarea consecventă de conținut de înaltă calitate, astfel încât audiențele globale să se poată bucura de sporturile despre care vorbește toată lumea.”
https://www.hdsatelit.com/2023/10/eutelsat-si-eurovision-services-un-nou.html

Parteneriatul Orange - Vodafone prinde contur: a fost deja implementat un proiect Open RAN

Orange și Vodafone au făcut un anunț în care comunică desfășurarea cu succes a unui proiect pilot, un demers ce implică prima experiență reală de efectuare a apelurilor 4G prin tehnologia Open RAN. Acest proiect pilot a fost implementat pe un grup de site-uri care sunt partajate între cele două companii, iar site-urile în cauză sunt fundamentate pe tehnologia Open RAN și sunt integrate în mod activ în rețeaua comercială. Mai mult, acestea sunt situate într-o zonă rurală care se află în proximitatea orașului București. Această realizare tehnologică de semnificație urmează după un anunț precedent făcut de Orange și Vodafone în luna februarie a acestui an. Conform acelui anunț, cele două entități corporative au planificat să construiască împreună o rețea de acces radio care va funcționa pe principiul Open RAN, având ca specific faptul că aceasta va fi partajată în zonele rurale din Europa, unde fiecare dintre companii dispune în prezent de rețele mobile proprii.
https://www.hdsatelit.com/2023/10/parteneriatul-orange-vodafone-prinde.html

50% reducere timp de 6 luni la orice nou serviciu Digi (sau la upgrade), prin noua ediție Digi Days (doar pentru clienții existenți)

În intervalul de timp cuprins între 9 și 15 octombrie 2023, compania DIGI lansează o campanie specială denumită “DIGI Days”. Aceasta este concepută pentru clienții existenți, persoane fizice. Ca parte a acestei campanii, clienții care aleg să profite de ofertă beneficiază de o reducere de 50% aplicată tarifului serviciilor noi sau upgradate, în primele 6 luni consecutive de la încheierea unui nou contract de servicii. Această reducere este aplicabilă indiferent de tipul de serviciu selectat, anunță compania printr-un comunicat remis catre HD Satelit România. Oferta campaniei este accesibilă exclusiv în mediul online, prin intermediul site-ului oficial DIGI.ro. Pentru a se califica, clienții trebuie să încheie un contract cu o durată totală de 24 de luni. Campania “DIGI Days” ediția de toamnă ofera clientilor existenți reduceri semnificative la adăugarea serviciilor noi, optând pentru extraopțiuni TV sau efectuând un upgrade la pachetul actual de servicii. De asemenea, în perioada menționată, clienții existenți ai DIGI care decid să transfere (să porteze) numărul lor de telefon în rețeaua companiei vor beneficia de 50% reducere la abonamentul lor: costul pachetului "Nelimitat" va fi redus la suma de 2,5 euro pe lună pentru primele 6 luni. Acest pachet include date mobile și minute nelimitate pentru apeluri în orice rețea națională, fie mobilă, fie fixă, SMS-uri nelimitate în rețeaua DIGI și 3.000 de minute internaționale incluse, acestea fiind valabile în rețelele mobile principale din Statele Unite ale Americii, Canada și Uniunea Europeană.
https://www.hdsatelit.com/2023/10/50-reducere-timp-de-6-luni-la-orice.html

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover

Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover


Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL