×

MUZICĂ -- Data și ora publicării: 26.08.2024 10:30:32

Mara Trefaș a lansat piesa „Fii tu”



București (MEDIA EXPRES) / 26 aug 2024 / Mara Trefaș, noul star în ascensiune, a lansat vineri, 23 august, melodia „Fii tu”, pregătită să domine scena muzicală românească. „Fii tu” vorbește despre autenticitate, acceptarea de sine și eliberarea de presiunile sociale.

Mesajul central al piesei încurajează ascultătorul să fie el însuși, să nu se lase influențat de așteptările sau judecățile celorlalți și, deși viața poate aduce provocări și momente grele, soluția constă în a rămâne autentic și a nu te preface pentru a te conforma standardelor impuse de societate. Piesa este disponibilă pe toate platformele de streaming.

„Fii tu e o piesă de suflet pentru că e rezultatul tuturor trăirilor mele. Am scris-o în perioada în care abia mă mutasem în București, moment în care tot felul de întrebări m-au luat pe nepregătite. Nu mă așteptam să mă simt atât de singură printre atâția oameni, dar muzica m-a ținut mereu pe linia de plutire, a fost mereu acolo. Această melodie s-a născut din dorința mea de a aparține, e ca o aducere aminte a faptului că toți trecem prin momente dificile. Aceste momente nu ne definesc, dar ne fac mai puternici, sunt un rău necesar. Atunci când ne dăm voie să fim noi înșine, totul devine mai ușor, parcă ne eliberăm de o mare greutate ce ne apasă pe umeri. Fii tu e despre libertatea pe care o găsim în fiecare dintre noi, doar dacă îi dăm voie să iasă la suprafață”, a declarat artista.

Versurile au fost scrise de Mara, iar de producție s-a ocupat Christian Eberhard.

Mara s-a născut în Bacău, iar povestea ei muzicală începe de la o vârstă fragedă, când, de la 6 ani, părinții ei au susținut-o să facă dansuri sportive - prima ei legătură cu muzica. “Am călătorit prin toată țara la concursuri de dans sportiv și am devenit extrem de pasionată. Ulterior, în școala generală, una dintre profesoarele mele a observat înclinația mea spre muzică și atunci am început să studiez pianul, ca în final să realizez că vocea este instrumentul meu”, spune ea.

În clasa a 8-a a descoperit muzica rock, acesta fiind și momentul când a făcut parte din prima ei trupă rock, alături de care a susținut concerte în orașul natal.

A studiat fotografia la Universitatea de Arte din Cluj, artele vizuale fiind o mare pasiune pentru ea, aceea fiind perioada în care s-a descoperit ca om și ca artist. “Fiind la mare distanță de orașul natal, legătura mea cu muzica a devenit ceva mai intimă. Am început să scriu pentru mine și atât, credeam eu pe atunci. La un moment dat am simțit nevoia de a ieși din zona de confort, așa că mi-am luat chitara în spate și am început să cânt oriunde aveam ocazia. După asta au urmat și primele înregistrări în care am lăsat câte puțin din trăirile mele, iar povestea încă se scrie”, declară Mara.

În prezent, continuă cu muzica rock, prima ei pasiune, în trupa din care face parte, Driftwood, și, în același timp, intenționează să se impună pe scena muzicală și să lanseze cât mai multe piese, consolidându-și astfel prezența în industrie și atrăgând o audiență cât mai mare.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover

Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover


Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL