×

Revista presei -- Data și ora publicării: 03.01.2025 12:05:46

REVISTA PRESEI /3 ian 2025 /



SURSE Scenarii de lucru pentru comasarea și desființarea instituțiilor bugetare. Sunt vizate sute de agenții și deconcentrate din subordinea Parlamentului, Guvernului și ministerelor. Variante pentru Avocatul Poporului, ANRE, ANCOM și zecile de instituții județene de la Muncă, Agricultură și alte ministere
Consilierul prezidenţial Daniela Bârsan, unul dintre apropiații lui Klaus Iohannis, a plecat de la Cotroceni. Își va prelua mandatul la CNA
Pro TV a bătut Antena 1 de revelion / Aproape 2,4 milioane de români au deschis şampania cu Pro TV în fundal
EXCLUSIV. Valentin Jucan a ocupat ilegal o casă RA-APPS! Șeful „cenzurii” a stat gratis în casa de protocol
Gala Globurilor de Aur, care va avea loc duminică, deschide sezonul premiilor de la Hollywood / Filme precum ”Wicked”, ”The Brutalist” şi ”Emilia Perez” concurează pentru trofee
Unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Kanal D pleacă de la postul de televiziune: „Povestea mea aici a ajuns la final”
Meghan Markle a dezvăluit primele imagini din noua sa emisiune de pe Netflix: „Abia aşteptam”
Plecare la vârful Meta. Un om cheie părăsește compania înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă
Olaf Scholz, replică pentru Elon Musk în mesajul de Anul Nou: Alegerile din Germania „nu vor fi decise de proprietarii de reţele sociale”
Liga Profesionistă de Fotbal din Spania a anunțat că a demascat și închis o rețea-pirat de streaming, utilizată de 22.000.000 de oameni
Reacția lui Dan Negru, după ce a văzut audiența Antenei 1 în noaptea de Revelion. „În locul lor, aș fi păstrat echipa și aș fi lăsat orgoliul deoparte”
EXCLUSIV. Serialele anului 2025 la Happy Channel. Postul va difuza serialele turcești „Bahar” și „Kirli Sepeti”
House of Villains revine la E! cu un nou sezon. Când are loc premiera și cine sunt concurenții
Patru premiere din seriile „Misterele lui Hailey Dean” şi „Misterele peţitoarei”, din 8 ianuarie la DIVA
Titlurile lunii pe Netflix - "Subteran", cu Ana Ularu şi Florin Piersic Jr., "Back in Action", cu Cameron Diaz şi Jamie Foxx, "The Night Agent", cu Gabriel Basso
Barometrul vizibilităţii miniştrilor - Premierul, miniştrii Transporturilor şi Energiei, primele poziţii în top în noiembrie/ Miniştrii Agriculturii şi Educaţiei coboară peste 10 poziţii/ Urcare spectaculoasă pentru ministrul Digitalizării
Noutăţile Disney+ în luna ianuarie - Serialele "Detectiv fără antecedente", "Paradise", "Omul-Păianjen: Vecinul Prietenos"
Audienţe Revelion 2025. Câte milioane de români au numărat la TV trecerea în noul an? Şi pe ce posturi? Pe primele trei erau peste cinci milioane! Miezul nopţii.
Guvernul transpune în legislaţia naţională Directiva NIS 2, care introduce cerinţe mai stricte de protecţie împotriva atacurilor cibernetice

...


SURSE Scenarii de lucru pentru comasarea și desființarea instituțiilor bugetare. Sunt vizate sute de agenții și deconcentrate din subordinea Parlamentului, Guvernului și ministerelor. Variante pentru Avocatul Poporului, ANRE, ANCOM și zecile de instituții județene de la Muncă, Agricultură și alte ministere

Liderii coaliției guvernamentale lucrează pe mai multe scenarii care prevăd comasarea și desființarea unor instituții bugetare, au declarat pentru Economedia surse politice. Decizia finală va fi luată după o analiză a viitorului Departament pentru Eficientizare din guvern. Dezmățul bugetar din ultimii ani a dus la creșterea rapidă a cheltuielilor cu salariile bugetarilor (au crescut cu aproape un sfert în ultimul an) și cheltuielile de funcționare, iar acum coaliția PSD-PNL-UDMR caută soluții pentru scăderea cheltuielilor. Scenariile de lucru vizează comasarea și desființarea a trei mari tipuri de instituții: instituțiile din subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG), instituțiile din subordinea Parlamentului, instituțiile din subordinea ministerelor de linie. La instituțiile din subordinea Parlamentului, o variantă e comasarea CNCD cu Institutul Român pentru Drepturile Omului și cu Avocatul Poporului. Autoritățile independente de control sunt și ele vizate de comasarea într-o singură instituție, după modelul Olandei. Ar putea fi vizate ANRE, ANCOM, ANRSC, Agenția Offshore din Marea Neagră, potrivit surselor citate.
https://economedia.ro/surse-scenarii-de-lucru-pentru-comasarea-si-desfiintarea-institutiilor-bugetare-sunt-vizate-sute-de-agentii-si-deconcentrate-din-subordinea-parlamentului-guvernului-si-ministerelor-variante-pentru.html?uord=kV-xUWawtWQyI8%3DU/V92LSVzQY4uxsF0lzy9wpt/U7i9hzE/TqCPPF2KQSOtQ2k8ttVZoURqtIJ5PHvDhUtMJ2GP/Vg2NSKE7dculH-GlTyZmWyeHrFvg2UpIFDGP_tiMVOB7wwz

Consilierul prezidenţial Daniela Bârsan, unul dintre apropiații lui Klaus Iohannis, a plecat de la Cotroceni. Își va prelua mandatul la CNA

Daniela Bârsan, consilier prezidențial și unul dintre cei mai apropiați oameni ai președintelui Klaus Iohannis, a fost eliberată din funcţie, la cerere, a anunțat marți, 31 decembrie, Administrația Prezidențială. Decretul, semnat de Klaus Iohannis, va produce efecte din 3 ianuarie 2025. Daniela Bârsan a fost numită consilier de stat în aprilie 2015, iar în decembrie 2019 a fost numită consilier prezidențial. Bârsan a stat lângă președintele Iohannis în cele mai importante momente care s-au petrecut la Cotroceni în ultimii ani, inclusiv recent, la consultările cu partidele politice pentru desemnarea unui premier care să formeze Guvernul. Șefa departamentului comunicare al Administraţiei Prezidenţiale o va înlocui la CNA pe Cristina Pocora, al cărei mandat a expirat. Consiliul Naţional al Audiovizualului este format din 11 membri, fiecare cu un mandat de 6 ani. Aceştia sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de şase ani, astfel: 3 la propunerea Senatului, 3 la propunerea Camerei Deputaţilor, 2 la propunerea preşedintelui României şi 3 la propunerea Guvernului. Noul președinte al CNA va fi ales în ianuarie 2025 pentru un mandat de 6 ani.
https://www.libertatea.ro/stiri/daniela-barsan-consilier-klaus-iohannis-cna-consiliul-national-audiovizualului-5141604

Pro TV a bătut Antena 1 de revelion / Aproape 2,4 milioane de români au deschis şampania cu Pro TV în fundal

Unul din trei români cu televizoarele deschise era pe Protevelion. Mai exact, aproape 2,4 milioane de români deschideau şampania cu Pro TV în fundal, informează Pagina de media. Audienţa Pro TV la miezul nopţii a fost aproape dublă faţă de Antena 1, locul al doilea în intervalul 23.55-00.05. Cu România TV treceau în noul an peste un milion de români, iar cu Realitatea, peste jumătate de milion. Topul de la miezul nopţii este asemănător cu topul posturilor TV pe întreg intervalul Revelionului 2025. La oraşe, 4,3 milioane de români erau în faţa televizoarelor la trecerea dintre 2024 în 2025. Jumătate dintre ei pe Pro TV şi pe Antena 1. În mediul urban, Protevelionul era urmărit la miezul nopţii de 1,3 milioane de telespectatori, iar Antena 1, de puţin peste un milion. A treia opţiune a fost România TV, cu jumătatea de milion de oameni la oraşe.
https://www.g4media.ro/pro-tv-a-batut-antena-1-de-revelion-aproape-24-milioane-de-romani-au-deschis-sampania-cu-pro-tv-in-fundal.html

EXCLUSIV. Valentin Jucan a ocupat ilegal o casă RA-APPS! Șeful „cenzurii” a stat gratis în casa de protocol

Valeriu Jucan a ocupat fără drept o casă și nu a plătit chiria. „Stăpânul” delictului de opinie are datorii la stat pentru chiria din casa de protocol. A primit locuință de serviciu când era funcționăraș la Ministerul Culturii în București. Nu a plătit chiria, întreținerea și utilitățile. Pentru a scăpa de datorii s-a judecat ani de zile cu Regia Autonomă „Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat”. Cât a ocupat locuința legal, statul i-a plătit chiria. Cât a stat ilegal, deontologul Valentin Jucan nu a mai plătit nimic și a ajuns la datorii uriașe către stat. Noul „cenzor” al libertății de exprimare a avut un parcurs profesional sinuos. Valeriu Jucan este violoncelist licențiat, iar în timpul facultății a fost DJ la un radio din Cluj. Cu un an înainte de absolvire s-a sucit radical și a devenit consilier al Prefectului din orașul care a dat țării escrocheria „Caritas”. Concomitent, Jucan a schimbat radical meseria și s-a înscris, în 2004 la un master în drept la Universtitatea Babeș-Bolyai din Cluj. După un an de studii masterale a devenit colaborator al Senatului la Biroul Permanent, iar apoi (februarie 2007 – septembrie 2009) consultant parlamentar la Direcția de Afaceri Europene a Senatului. Practic, conform CV-ului oficial, din iulie 2005 până în iulie 2006, Jucan a avut viață grea: era student la Cluj și bugetar la București. Nu știm care era forma de învățământ urmată de Jucan și nici programul de la Senat, dar cu siguranță există suspiciuni rezonabile că una dintre activități era grav afectată de cealaltă.
https://lumeapolitica.ro/anchete/valentin-jucan-dator-la-stat-casa-lux/

Gala Globurilor de Aur, care va avea loc duminică, deschide sezonul premiilor de la Hollywood / Filme precum ”Wicked”, ”The Brutalist” şi ”Emilia Perez” concurează pentru trofee

Sezonul 2025 al premiilor cinematografice de la Hollywood se deschide duminică cu gala anuală a Globurilor de Aur, în cadrul căreia filme precum ”Wicked”, ”The Brutalist” şi ”Emilia Perez” concurează pentru trofee şi atenţie înaintea Oscarurilor din luna martie, informează Reuters. Timothee Chalamet, Selena Gomez, Ariana Grande şi Angelina Jolie se numără printre vedetele nominalizate în categoriile dedicate actoriei la ceremonia care va fi prezentată pentru prima dată de actriţa Nikki Glaser. Gala va fi transmisă live pe CBS şi în streaming pe Paramount+, transmite Agerpres. Musicalul în limba spaniolă ”Emilia Perez”, precum şi drama ”The Brutalist”, a cărei acţiune este plasată după cel de-Al Doilea Război Mondial, au primit cele mai multe nominalizări. ”The Brutalist” spune povestea unui supravieţuitor al Holocaustului, interpretat de Adrien Brody, care pleacă în Statele Unite în căutarea visului american. Pelicula, cu o durată de 3 ore şi jumătate, este considerată favorită pentru principalul trofeu al galei, dedicat celei mai bune drame.
https://www.g4media.ro/gala-globurilor-de-aur-care-va-avea-loc-duminica-deschide-sezonul-premiilor-de-la-hollywood-filme-precum-wicked-the-brutalist-si-emilia-perez-concureaza-pentru-trofee.html

Unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Kanal D pleacă de la postul de televiziune: „Povestea mea aici a ajuns la final”

Adrian Cristea, cunoscut publicului larg sub numele de Bursucu, a încheiat colaborarea cu Kanal D, post unde a lucrat mai bine de 10 ani, scrie Pagina de Media. Anunţul plecării realizatorului TV a fost făcut inclusiv de postul Kanal D. „Contractul dintre Kanal D şi Bursucu s-a încheiat la finalul lunii decembrie, vom vedea ce ne rezervă viitorul”, au declarat reprezentanţii televiziunii. Şi Bursucu a venit cu o reacţie pe paginile sale de socializare: „Dragilor, după 10 ani incredibili la Kanal D, povestea mea aici a ajuns la final. Au fost ani plini de râsete, emotii, provocări, emisiuni spectaculoase şi oameni minunaţi care mi-au fost alături. M-am simţit ca într-o familie mare şi nebună, iar pentru asta voi fi mereu recunoscător.
https://hotnews.ro/unul-dintre-cei-mai-vechi-colaboratori-ai-kanal-d-pleaca-de-la-postul-de-televiziune-povestea-mea-aici-a-ajuns-la-final-1873145

Meghan Markle a dezvăluit primele imagini din noua sa emisiune de pe Netflix: „Abia aşteptam”

Meghan Markle a publicat, joi, pe Instagram, câteva imagini din noua sa emisiune culinară de pe Netflix, „With Love, Meghan” („Cu dragoste, Meghan), care va fi lansată pe 15 ianuarie pe platformă, potrivit News.ro. „Abia aşteptam să împărtăşesc asta cu voi!”, a scris soţia prinţului Harry pe Instagram. „Sper să vă bucuraţi de serial la fel de mult pe cât m-am bucurat eu creându-l”, a mai scris ea despre „With Love, Meghan”, o emisiune despre aventurile ei culinare. Într-un trailer dezvăluit joi de Netflix, o vedem pe ducesa de Sussex pregătind diferite reţete, recoltând miere dintr-un stup de albine şi împărtăşind cu prietenii bunătăţile ei gustoase. Prinţul Harry are o scurtă apariţie.
https://hotnews.ro/meghan-markle-a-dezvaluit-primele-imagini-din-noua-sa-emisiunea-de-pe-netflix-abia-asteptam-1873153

Plecare la vârful Meta. Un om cheie părăsește compania înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă

Fostul vicepremier britanic Nick Clegg a anunțat, joi, că se va retrage din funcția de preşedinte al afacerilor globale la gigantul social media Meta. Demisia lui vine cu doar câteva săptămâni înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă, notează BBC. Nick Clegg, cândva al doilea cel mai puternic om din Marea Britanie, a declarat, joi, pe Facebook, că părăsește Meta după aproape șapte ani. El va fi înlocuit de actualul său adjunct, republicanul Joe Kaplan, care a fost anterior șef adjunct al personalului de la Casa Albă în timpul administrației președintelui George W Bush și este cunoscut pentru gestionarea relațiilor companiei cu republicanii. Nick Clegg a mai spus că va petrece „câteva luni predând frâiele” și reprezentând Facebook la reuniuni internaționale, înainte de a trece la „noi aventuri”.
https://hotnews.ro/plecare-la-varful-meta-un-om-cheie-paraseste-compania-inainte-de-revenirea-lui-donald-trump-la-casa-alba-1873168

Olaf Scholz, replică pentru Elon Musk în mesajul de Anul Nou: Alegerile din Germania „nu vor fi decise de proprietarii de reţele sociale”

Cancelarul german Olaf Scholz i-a îndemnat pe alegători, în mesajul transmis cu ocazia Anului Nou, să nu îi lase pe „proprietarii de social media” să decidă alegerile anticipate de anul viitor, după ce Elon Musk a susţinut în mod repetat partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD), relatează The Guardian, conform News.ro. În discursul de Anul Nou înregistrat pentru televiziune şi pus la dispoziţie presei înainte de difuzarea sa, marţi, Scholz spune că doar cetăţenii germani au puterea de a decide „încotro se îndreaptă Germania” după alegerile generale din 23 februarie. Viitorul ţării „nu va fi decis de proprietarii canalelor de social media”, a spus Scholz. „În dezbaterile noastre, putem fi iertaţi pentru că uneori credem că, cu cât o opinie este mai extremă, cu atât va atrage mai multă atenţie”, a menţionat cancelarul. Dar mai degrabă, a continuat Scholz, soarta societăţii germane „va depinde de marea majoritate a oamenilor rezonabili şi cu bun-simţ”.
https://www.g4media.ro/olaf-scholz-replica-pentru-elon-musk-in-mesajul-de-anul-nou-alegerile-din-germania-nu-vor-fi-decise-de-proprietarii-de-retele-sociale.html

Liga Profesionistă de Fotbal din Spania a anunțat că a demascat și închis o rețea-pirat de streaming, utilizată de 22.000.000 de oameni

Operațiunea, condusă de autoritățile din Bulgaria și Europol, a implicat mai mult de zece țări și companii private și s-a desfășurat în perioada iulie-septembrie 2024. În noiembrie, Garda Civilă din Spania a anunțat „închiderea și eliminarea” Cristal Azul, cel mai mare canal pirat de streaming din țară, care transmitea meciuri din La Liga și Segunda Division. În urma operațiunii conduse de Europol, au fost identificați peste 560 de revânzători de servicii piratate, iar la percheziții au fost confiscate droguri și arme, dar și criptomonede în valoare de aproape 1,6 milioane euro, dar și 40.000 euro în numerar.
https://golazo.ro/retea-pirat-streaming-la-liga-europol-bulgaria-121718?utm_source=hotnews.ro&utm_medium=referral&utm_campaign=feed_feed_hotnews_ro_hp-golazo_homepage

Reacția lui Dan Negru, după ce a văzut audiența Antenei 1 în noaptea de Revelion. „În locul lor, aș fi păstrat echipa și aș fi lăsat orgoliul deoparte”

Au trecut trei ani de când Dan Negru nu mai prezintă Revelionul la Antena 1, după ce timp de 23 de ani a făcut asta, înregistrând audiențe-record, alături de echipa lui. Acum, prezentatorul de la Kanal D a transmis un mesaj pe contul de socializare, în care a vorbit despre prima lecție din an pe care a primit-o. „Prima lecție din an mi-au dat-o audiențele de revelion. Mă uit pe ele și văd cum consumul de televiziune scade cu fiecare Revelion. Însă lecția e alta: Este al treilea an consecutiv în care Antena pierde Revelionul, după ce echipa mea l-a câștigat timp de 23 de ani (DOUĂZECI ȘI TREI). Sfârșitul pentru unii e începutul pentru alții. În locul lor, aș fi păstrat echipa și aș fi lăsat orgoliul deoparte… Orgoliul distruge ceea ce iubirea zidește! Celor din echipele mele de atunci le mulțumesc public pentru că, timp de 23 de ani, au învins liderul. Abia acum se vede cu adevărat valoarea performanței voastre!
https://www.libertatea.ro/entertainment/reactia-lui-dan-negru-dupa-ce-a-vazut-audienta-antenei-1-in-noaptea-de-revelion-5142189

EXCLUSIV. Serialele anului 2025 la Happy Channel. Postul va difuza serialele turcești „Bahar” și „Kirli Sepeti”

Happy Channel ne-a dezvăluit în exclusivitate ce le-a pregătit telespectatorilor săi pentru anul 2025. O mulțime de producții consacrate continuă, cum ar fi „Golden Boy: Dragoste rebelă”, „Capcana iubirii”, „Suleyman Magnificul” și „Omer”. De asemenea, postul va difuza în 2025 – în premieră și în exclusivitate în România – mai multe titluri noi, seriale care au făcut audiențe foarte bune în Turcia în ultimii câțiva ani. Dintre serialele turcești achiziționate de post, amintim în primul rând producția „Bahar”. Atenție, nu vorbim de serialul „Bahar: Viață furată”, în original „O Hayat Benim” (2014 – 2017), transmis și pe micile noastre ecrane cu audiențe record acum niște ani. Acest nou „Bahar” se numește la fel în original, a început la Turcia în februarie 2024 și continuă și acum, cu sezonul 2.
https://www.tvmania.ro/exclusiv-serialele-anului-2025-la-happy-channel-514950

House of Villains revine la E! cu un nou sezon. Când are loc premiera și cine sunt concurenții

Haosul din House of Villains continuă în sezonul 2, care are premiera la E! pe 5 ianuarie. Telespectatorii se vor putea bucura de un episod nou-nouț în fiecare duminică, de la ora 22:00, până pe 16 martie. Competiția găzduită de Joel McHale revine în bârlogul emblematic din sezonul 1, cu o nouă echipă de vedete răutăcioase de reality-show. De-a lungul provocărilor, răufăcătorii trebuie să planifice, să creeze strategii și să se „distrugă” reciproc, pentru șansa de a câștiga 200.000 de dolari și titlul de „America’s Ultimate Supervillain”.
https://www.tvmania.ro/house-of-villains-revine-cu-un-nou-sezon-515324

Patru premiere din seriile „Misterele lui Hailey Dean” şi „Misterele peţitoarei”, din 8 ianuarie la DIVA

Seria specială "Filme pline de mister" începe la DIVA din 8 ianuarie, la ora 20:00. În program sunt patru premiere care fac parte din seriile „Misterele lui Hailey Dean” şi „Misterele peţitoarei”, adaptare a unei serii literare de Elise Sax. 8 ianuarie - „Misterele lui Hailey Dean: Reţeta crimei” (Hailey Dean Mysteries: A Prescription for Murder, 2019). Hailey Dean (Kellie Martin) îl ajută pe prietenul ei, detectivul Fincher Garland (Viv Leacock), să ancheteze o serie de crime îngrijorătoare, care au loc la Atlanta Memorial Hospital. După ce CEO-ul spitalul este otrăvit, suspecta nr. 1 devine iubita lui Finch – Meghan Phillips (Caitlin Stryker). În acest film şi următorul are o apariţie specială şi scriitoarea americană Nancy Grace, autoarea cărţior care au inspirat filmele. Aceasta a fost procuroare, fix ca eroina ei, şi are în CV cazuri dificile, apariţii ca analist legal în emisiuni ca „The Oprah Winfrey Show”, „Dr. Phil” şi „Larry King Live”), propriul format CNN şi o nominalizare la Premiile Emmy. 15 ianuarie - „Misterele lui Hailey Dean: Mort la datorie” (Hailey Dean Mysteries: Death on Duty, 2019). Când un fost amic al lui Finch din Marină este omorât, cazul este catalogat drept o simplă tâlhărie. Dar Hailey îl ajută să investigheze, lista de suspecţi creşte alarmant de repede, o nouă victimă e găsită în acelaşi parc, iar cei doi descoperă ditamai conspiraţia.
https://www.news.ro/cultura-media/patru-premiere-din-seriile-misterele-lui-hailey-dean-si-misterele-petitoarei-din-8-ianuarie-la-diva-1922403802592025011121885473

Titlurile lunii pe Netflix - "Subteran", cu Ana Ularu şi Florin Piersic Jr., "Back in Action", cu Cameron Diaz şi Jamie Foxx, "The Night Agent", cu Gabriel Basso

Netflix anunţă în ianuarie serialul "Subteran", un nou thriller românesc care ne prezintă încercarea IT-istei Cami de a se răzbuna pe un grup interlop care îi da viaţa peste cap, cu Ana Ularu şi Florin Piersic Jr. în rolurile principale; "Back in Action", comedia de acţiune care marchează revenirea lui Cameron Diaz pe micile ecrane după o pauză de 10 ani, alături de partenerul său consacrat, Jamie Foxx; sezonul 2 din "The Night Agent", unde Peter Sutherland, interpretat de Gabriel Basso, este gata să dea piept noilor provocări. În plus, în ianuarie vor fi difuzate mult aşteptatul serial "American Primevel", care ne transpune în Vestul Sălbatic, acolo unde o mamă şi fiul său încearcă să se stabilească; sezonul 2 din "XO, Kitty", care revine la Seul pregătită pentru un nou început; al doilea capitol din "The Recruit", serialul cu Noah Centineo în rolul lui Owen, de această dată aflat în misiune la Seul. Pe platformă vor fi şi "Scent of a Woman", "Meet Joe Black" şi "Liar Liar", alături de seriile de filme "Bridget Jones" şi "Jurassic World".
https://www.news.ro/entertainment/titlurile-lunii-pe-netflix-subteran-cu-ana-ularu-si-florin-piersic-jr-back-in-action-cu-cameron-diaz-si-jamie-foxx-the-night-agent-cu-gabriel-basso-video-1922400001002025010721880620

Barometrul vizibilităţii miniştrilor - Premierul, miniştrii Transporturilor şi Energiei, primele poziţii în top în noiembrie/ Miniştrii Agriculturii şi Educaţiei coboară peste 10 poziţii/ Urcare spectaculoasă pentru ministrul Digitalizării

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu şi ministrul Energiei Sebastian Burduja ocupă primele locuri în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna noiembrie, indică Barometrul viziibilităţii miniştrilor, analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online. Ministrul Agriculturii Florin Barbu, care în octombrie a urcat de pe locul 15 pe locul 4, coboară pe locul 17 în noiembrie, iar ministrul Educaţiei Ligia Deca coboară de pe 6 pe 16. Ministrul Digitalizării Bogdan Ivan urcă de pe locul 17 în octombrie, pe locul 6. Şase miniştri au sub 1000 de apariţii în presa scrisă şi online. Prim-ministrul Marcel Ciolacu, ocupant detaşat al primului loc în topul vizibilităţii, are în noiembrie 51.282 de menţiuni în presa scrisă şi online, mai mult decît în luna precedentă, în contextul campaniei electorale. înregistrând un vârf de vizibilitate în ziua care a urmat primului tur al alegerilor prezidenţiale. Pe locul al doilea în topul vizibilităţii membrilor Guvernului se află ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, care, comparativ cu octombrie, când era pe locul 3, face rocada cu ministrul Energiei Sebastian Burduja, fost ocupant al locului 2. Burduja este urmat de ministrul Muncii, Simona Bucure-Oprescu, aceasta urcând de pe locul 5, creşterea vizibilităţii find datorată inclusiv declaraţiei referitoare la creşterea pensiilor românilor de la 1 ianuarie 2025, dar şi mai multor afirmaţii privind recalcularea pensiilor şi acordarea de ajutoare pentru sprijinirea a 430 familii şi persoane singure. Ministrul de Interne Cătălin Predoiu urcă pe locul 5, de pe locul 9 în octombrie, având vârfuri de vizibilitate în contextul întâlnirilor şi declaraţiilor pe tema includerii României în spaţiul Schengen cu frontierele terestre.
https://www.news.ro/politic-intern/barometrul-vizibilitatii-ministrilor-premierul-ministrii-transporturilor-energiei-primele-pozitii-top-noiembrie-ministrii-agriculturii-educatiei-coboara-peste-10-pozitii-urcare-spectaculoasa-1922403431302024121121882641

Noutăţile Disney+ în luna ianuarie - Serialele "Detectiv fără antecedente", "Paradise", "Omul-Păianjen: Vecinul Prietenos"

Disney+ propune din ianuarie "Detectiv fără antecedente" ("High Potential"), în care Morgane este un geniu priceput să rezolve cazuri imposibile, şi noul serial Marvel Animation cu Spider-Man, inspirat din benzile desenate. Din 28 ianuarie, va fi difuzat noul thriller „Paradise”, de la creatorul serialului "Crime în Imobil". Serialul "Fiori: Dispariţia", din 10 ianuarie - "Fiori: Dispariţia" începe când gemenii Devin şi Cece Brewer sunt trimişi să îşi petreacă vara în cartierul Gravesend din Brooklyn, alături de tatăl lor divorţat. Se conturează o ameninţare, iar ei îşi dau seama rapid că secrete întunecate se află printre ei, declanşând un lanţ de evenimente ce dezleagă un mister profund. Pe măsură ce pătrund în necunoscut, Cece, Devin şi prietenii lor - Alex, CJ şi Frankie - se trezesc implicaţi în povestea înfricoşătoare a patru adolescenţi care au dispărut misterios în 1994.
https://www.news.ro/cultura-media/noutatile-disney-in-luna-ianuarie-serialele-detectiv-fara-antecedente-paradise-omul-paianjen-vecinul-prietenos-video-1922400031002024120821880585

Audienţe Revelion 2025. Câte milioane de români au numărat la TV trecerea în noul an? Şi pe ce posturi? Pe primele trei erau peste cinci milioane! Miezul nopţii.

Câţi români au numărat trecerea din 2024 în 2025 cu televizoarele deschise? Şi pe ce posturi TV? La miezul nopţii, aproape opt milioane de români aveau televizoarele deschise. Cinci milioane se uitau numai pe primele trei posturi TV. Unul din trei români cu televizoarele deschise era pe Protevelion. Mai exact, aproape 2,4 milioane de români deschideau şampania cu Pro TV în fundal. Audienţa Pro TV la miezul nopţii a fost aproape dublă faţă de Antena 1, locul al doilea în intervalul 23.55-00.05. Cu România TV treceau în noul an peste un milion de români, iar cu Realitatea, peste jumătate de milion. Topul de la miezul nopţii este asemănător cu topul posturilor TV pe întreg intervalul Revelionului 2025. La oraşe, 4,3 milioane de români erau în faţa televizoarelor la trecerea dintre 2024 în 2025. Jumătate dintre ei pe Pro TV şi pe Antena 1. În mediul urban, Protevelionul era urmărit la miezul nopţii de 1,3 milioane de telespectatori, iar Antena 1, de puţin peste un milion. A treia opţiune a fost România TV, cu jumătatea de milion de oameni la oraşe.
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-revelion-2025-miezul-noptii-21884796

Guvernul transpune în legislaţia naţională Directiva NIS 2, care introduce cerinţe mai stricte de protecţie împotriva atacurilor cibernetice

Guvernul României a adoptat, în şedinţa din 30 de decembrie, ordonanţa de urgenţă prin care transpune în legislaţia naţională Directiva NIS 2, care stabileşte cerinţe stricte pentru rezilienţa cibernetică a statelor membre, având ca obiectiv protejarea infrastructurilor IT&C din sectoarele de importanţă critică şi îmbunătăţirea capacităţilor de răspuns la incidente, informează DNSC. Prin aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2024 privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a reţelelor şi sistemelor informatice din spaţiul cibernetic naţional civil, România transpune Directiva Uniunii Europene 2022/2555 (Directiva NIS2) în legislaţia naţională. ”Acest pas esenţial consolidează capacitatea României de a face faţă provocărilor actuale în domeniul securităţii cibernetice, aliniindu-ne la standardele europene şi asigurând o mai bună protecţie a infrastructurilor din sectoarele de importanţă critică şi a spaţiului cibernetic naţional.
https://www.economica.net/dnsc-a-finalizat-o-etapa-pentru-consolidarea-reactiei-in-domeniul-securitatii-cibernetice_799185.html

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL