×

ONLINE VOD OTT -- Data și ora publicării: 16.04.2025 19:16:33

Disney+ lansează thrillerul psihologic „Copilul răpit”



București (MEDIA EXPRES) / 16 apr 2025 / Disney+ a anunțat premiera serialului original ITV/Quay Street Productions/Brightstar „Copilul răpit” („Playdate”), o dramă psihologică în cinci părți, adaptată după romanul bestseller al lui Alex Dahl.

Serialul urmărește coșmarul Elisei (Denise Gough), o mamă a cărei lume este dată peste cap când fiica ei de 9 ani, Lucia, dispare după ce petrece noaptea la o nouă prietenă, Josie. Ceea ce părea o simplă petrecere în pijamale se transformă într-o răpire, când Elisa descoperă că mama lui Josie, Rebecca (Holliday Grainger), și fiica ei au dispărut, iar casa impresionantă unde a lăsat-o era doar închiriată.

Alături de soțul ei, Fred (Jim Sturgess), Elisa pornește într-o căutare disperată prin Europa, scoțând la iveală secrete întunecate despre familia lor și adevăratul motiv al răpirii. Cazul atrage atenția jurnalistei Selma Desai (Ambika Mod), care expune publicului fiecare detaliu al anchetei.

Produs în Marea Britanie de Quay Street Productions și Brightstar, serialul este adaptat de Catherine Moulton („Baptiste”) și regizat de Eva Husson („Mothering Sunday”). Din distribuție mai fac parte Bronagh Waugh și Michael Workéyè.

Disney+ reamintește că platforma oferă funcții de control parental pentru a asigura o vizionare adecvată pentru întreaga familie.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL