×

ONLINE VOD OTT -- Data și ora publicării: 15.05.2025 10:48:53

Warner Bros. Discovery anunță că Max va deveni HBO Max



București (MEDIA EXPRES) / 15 mai 2025 / Warner Bros. Discovery a anunțat la New York la 14 mai în cadrul unei prezentări că Max, principala platformă de streaming a companiei, va fi rebranduită HBO Max din în această vară.

Potrivit unui comunicat WBD, activitatea de streaming are un avânt extraordinar, reușind să își redreseze profitabilitatea cu aproape 3 miliarde de dolari în doar doi ani și să se extindă la nivel global cu 22 de milioane de abonați adăugați în ultimul an, având o traiectorie clară către peste 150 de milioane până la finalul anului 2026.

Această reușită se datorează unui efort enorm, investițiilor și reorientării strategiei către conținutul care funcționează cel mai bine, precum cel HBO, filme recente de box office, docuserii, anumite emisiuni de tip reality, producții originale Max și locale, în timp ce alte genuri care atrag mai puțin interes sau abonați au fost deprioritizate.

Evoluția a fost influențată și de schimbarea nevoilor consumatorilor – în prezent, niciun consumator nu spune că își dorește mai mult conținut, dar cei mai mulți afirmă că își doresc conținut mai bun. În timp ce alte servicii oferă cantitate, WBD s-a diferențiat clar prin calitate și povești distinctive, iar niciun alt brand nu a făcut acest lucru mai bine și mai constant timp de peste 50 de ani decât HBO.

Reintroducerea brandului HBO în HBO Max va susține în continuare dezvoltarea serviciului și va amplifica unicitatea pe care abonații o pot aștepta de la ofertă. Este, de asemenea, o dovadă a disponibilității WBD de a-și adapta strategia bazându-se pe date și perspective din partea consumatorilor, pentru a se poziționa cât mai bine pentru succes.

David Zaslav, Președinte și CEO Warner Bros. Discovery, a declarat: „Creșterea puternică pe care am înregistrat-o în serviciul nostru global de streaming se bazează pe calitatea programelor noastre. Astăzi, readucem HBO – brandul care reprezintă cel mai înalt nivel de calitate în media – pentru a accelera și mai mult această creștere în anii ce urmează”.

Pe scena de la Madison Square Garden, în cadrul evenimentului WBD Upfront, JB Perrette, Președinte și CEO pentru Streaming, și Casey Bloys, Președinte și CEO HBO și Conținut Max, au oferit mai multe detalii despre schimbarea ce urmează.

Perrette: „Ne vom concentra în continuare pe ceea ce ne face unici – nu totul pentru fiecare membru al unei gospodării, dar ceva distinct și valoros pentru adulți și familii. Nu este subiectiv sau controversat dacă spun că aducem un conținut care are un impact unic”.

Bloys: „Având în vedere direcția în care ne îndreptăm și avântul puternic de care ne bucurăm, credem că HBO Max reflectă mult mai bine ceea ce oferim consumatorului în prezent. Și exprimă clar promisiunea noastră implicită de a livra conținut recunoscut ca fiind unic și, ca să parafrazez o expresie pe care o foloseam mereu la HBO, merită plătit”.

HBO Max® este platforma globală de streaming de top a Warner Bros. Discovery care oferă cele mai captivante și unice povești, de la conținut scriptat de cea mai înaltă calitate, filme, documentare, true crime, animație pentru adulți, până la sporturi și știri live (acolo unde sunt disponibile). HBO Max este destinația pentru branduri de divertisment prestigioase precum HBO, Warner Bros., Max Originals, DC, Harry Potter, A24 Films, precum și pentru seriale emblematice precum „Friends” și „The Big Bang Theory” – toate într-un singur loc.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL