×

Programe TV -- Data și ora publicării: 02.06.2025 20:33:57

Ce să urmărești pe Eurosport în iunie



București (MEDIA EXPRES) / 2 iun 2025 / Turneul de la Roland-Garros ajunge în fazele finale, Cursa de 24h de la Le Mans reunește elita motorsportului de anduranță, iar în ciclism, UCI World Tour continuă cu două competiții captivante. Iată totul despre cele mai importante evenimente din iunie:

Tenis

Turneul de la Roland-Garros, al doilea Grand Slam al anului, continuă în luna iunie cu etapele finale de pe tablourile principale.

Jannik Sinner (Italia) și Carlos Alcaraz (Spania) sunt în continuare în cărți pentru a se înfrunta în finala turneului masculin, în timp ce Iga Swiatek (Polonia), liderul mondial Aryna Sabalenka și Coco Gauff (SUA) sunt favoritele principale pentru a ajunge în finala feminină. Pe 3 iunie vor începe sferturile de finală, iar programul va culmina cu finalele de pe terenul Philippe Chatrier, de pe 7 și 8 iunie.

Toate partidele vor fi transmise în direct la Eurosport 1 și în direct și la cerere pe platforma Max.

Motorsport

Cursa de 24h de la Le Mans, unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale anului, revine anul acesta în zilele de 14 și 15 iunie la Eurosport și pe Max. De asemenea, pe 11, 12 și 13 iunie se vor desfășura antrenamentele și calificările ce se pot vedea live și pe platforma Max.

Ferrari, campioana en-titre de la categoria Hypercar, este favorită și anul acesta în raport cu ceilalți constructori, în timp ce la categoriile LMP2 și LMGT3 competiția este acerbă pe legendarul Circuit de la Sarthe.

Pe 21 iunie va avea loc etapa din Jakarta a Campionatului Mondial de Formula E. De asemenea, pe 29 iunie se poate vedea la Eurosport 2 etapa din Austria a Supercupei Porsche.

Ciclism

Criteriul Dauphine și Turul Elveției urmează să ia startul în iunie.

Lista de start pentru Criteriul Dauphine îi cuprinde pe Tadej Pogacar, Jonas Vingegaard și Remco Evenepoel, pretendenți la victorie și în Turul Franței. Competiția se va desfășura în perioada 8-15 iunie în direct și în exclusivitate la Eurosport și pe Max.

Imediat după aceea, elita ciclismului se va muta în Elveția, unde Adam Yates (Marea Britanie) este câștigătorul en-titre. Turul Elveției va avea loc în perioada 16-22 iunie, de asemenea exclusiv la Eurosport și pe Max.

În pregătirea celor două tururi, Eurosport mai transmite Turul Sloveniei. Competiția din cadrul Seriei Pro va avea loc în perioada 4-7 iunie.

Alte sporturi:

Golful revine în luna iunie la Eurosport cu circuitul PGA, cu 3 etape desfășurate pe tot parcursul lunii: Openul Canadei (5-8 iunie), Campionatul Travelers (19-22 iunie) și Clasicul Rocket (26-29 iunie).

Atletism: Grand Slam Track continuă cu o nouă etapă la Los Angeles, ce se poate vedea pe 28 iunie la Eurosport 1.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL