×

ONLINE VOD OTT -- Data și ora publicării: 27.08.2025 14:10:07

DIGI retrage aplicația Digi Online și direcționează utilizatorii către DIGI TV



București (MEDIA EXPRES) / 27 aug 2025 / Compania de telecomunicații DIGI a anunțat abonații că aplicația Digi Online, unul dintre primele servicii de tip „TV Everywhere” din România, nu va mai fi disponibilă pentru descărcare din magazinele de aplicații. Utilizatorii existenți vor putea folosi în continuare aplicația acolo unde este deja instalată, însă pentru instalări noi, compania direcționează clienții către DIGI TV.

Conform anunțului transmis clienților, schimbarea face parte dintr-un proces de modernizare a platformei online. Aplicația Digi Online va continua să funcționeze pe dispozitivele pe care este deja instalată, dar pentru a accesa conținutul pe dispozitive noi, utilizatorii trebuie să descarce aplicația DIGI TV, disponibilă în magazinele Google Play, App Store și pe televizoarele smart Samsung, LG, Android TV și Apple TV. Autentificarea în noua aplicație necesită un cont dedicat, separat de cel al vechiului serviciu.

Lansat în 2013, serviciul Digi Online a fost conceput ca o extensie a abonamentelor de cablu și internet. Grila de programe a serviciului, preluată și de noua aplicație DIGI TV, include în prezent până la 120 de televiziuni, în funcție de pachetul de cablu deținut de abonat.

Oferta acoperă majoritatea categoriilor, incluzând televiziuni generaliste (precum Pro TV, Kanal D, TVR), de știri (Digi24), de sport (Digi Sport 1-4), de filme (precum HBO, FilmBox), documentare și canale pentru copii, dar nu include televiziunile din portofoliul Intact Media Group (Antena 1, Antena 3, etc.).

Specificul serviciului Digi Online/DIGI TV este modelul său de funcționare „TV Everywhere”. Acesta nu este un serviciu de sine stătător (standalone), ci un beneficiu gratuit, condiționat de deținerea unui abonament la serviciile de televiziune prin cablu și internet fix ale DIGI.

Spre deosebire de platforme cu abonament lunar precum VOYO sau AntenaPLAY – unde Intact Media Group își difuzează exclusiv online televiziunile – accesul la DIGI TV funcționează ca o oglindă a pachetului de cablu al abonatului, oferindu-i acestuia mobilitate.

Alte servicii precum Sweet.tv și MEGOGO sunt doar furnizori de televiziuni lineare și filme, seriale, programe pentru copii și documentare exclusiv online.
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL