×

Revista presei -- Data și ora publicării: 14.10.2025 12:30:59

REVISTA PRESEI / 14 oct 2025 /



De la linear la streaming: Warner Bros Discovery și Nielsen, acord pentru măsurarea audiențelor pe toate platformele companiei
Antena Group lansează Antena Distribution pentru a vinde formate românești pe scena internațională
Abonamente HBO Max disponibile pentru angajați prin Edenred Benefit
Seria "Crăciun pe Aleea Cireșelor" și alte recomandări de la DIVA
UE înființează birouri regionale pentru fabricile de AI în statele membre și partenere, inclusiv în Republica Moldova
Nessie Welschinger, una dintre protagonistele reality-show-ului "The Real Housewives of London": "Suntem foarte diferite şi cred că asta defineşte Londra"
Un nou serial de comedie pe HBO Max: „The Chair Company”
Scandal la Digi24 după ce Oana Țoiu a luat doar Antena 3 CNN în America. Postul a oprit de la difuzare un interviu cu Țoiu
EXCLUSIV Am fost să văd „Colivia”, filmul despre libertate realizat de elevii Liceului Ion Barbu din București
BBC lansează trei noi posturi muzicale pe DAB+
DTH-ul nordic Allente își asigură o importantă capacitate de transmisie pe sateliții THOR de la 1 grad Vest
Serviciile de telefonie direct prin satelit, noul Eldorado al comunicațiilor globale
Google oferă studenților români UN AN GRATIS de acces la Google AI Pro
Adolescenții, pasionați mai mult de jocuri decât de televiziune
Microdramele, poveștile de 5 minute care generează miliarde de dolari
Avocatul Toni Neacșu, reacție la un atac împotriva justiției: soția unui cunoscut jurnalist, fostă judecătoare pensionată la 50 de ani, cu o pensie de 5500 de euro
Gigantul Apple intră în România, pe piața energiei. Ce face și în ce județ
Netflix, BBC şi alţii au trimis o scrisoare juridică privind boicotul filmelor israeliene, semnată de Joaquin Phoenix şi Olivia Colman: „Riscul unui litigiu este foarte probabil”
Astra Film Festival - Zece zile de cinema, dialog şi reflecţie la Sibiu
Victor Negrescu: Premieră naţională - România va avea prima sa AI Factory! Ţara noastră face un pas major în consolidarea capacităţilor sale digitale şi de cercetare
Box office - „Tron: Ares” a debutat modest, pe primul loc, cu încasări de 33,5 milioane de dolari
Sezonul 4 din „Bridgerton” va fi lansat pe Netflix în două părţi
Taylor Swift va lansa în decembrie, pe Disney+, documentarul în şase episoade „Eras Tour” şi filmul concertului „Final Show”
„Dollhouse Elephant”, producţia finlandeză regizată de Jenny Jokela, a cucerit Trofeul Animest la cea de-a 20-a ediţie a festivalului
Meciul România - Austria, transmis aseară de Antena 1 şi AntenaPLAY, lider detaşat de audienţă. Tricolorii păstrează şanse la calificarea directă la Campionatul Mondial transmis anul viitor, exclusiv, în Universul Antena
Vodafone „divorțează” de chinezii de la Huawei. Trece la Samsung pentru echipamentele din reţelele sale
Ericsson și Vodafone anunță un parteneriat pe cinci ani pentru dezvoltarea rețelelor programabile
ANCOM: Comisia Europeană a solicitat informații de la marile platforme online cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru protejarea minorilor
Fraude de un miliard de euro. Ce trebuie să ştii despre „ţepele” cu carduri pe rețelele sociale, mesaje, reclame înşelătoare şi alte metode – Anunţ de la VISA
Apple schimbă brandul propriului serviciu de streaming
Meta recrutează unul dintre cei mai renumiți experți în inteligență artificială
Bogdan Putinică pleacă din Microsoft
Gabriela Popescu, care lucrează pentru Microsoft România din 2017, numită director general interimar pentru operaţiunile gigantului american din IT pentru România, Republica Moldova şi CSI
Interviu exclusiv ZF. Nedim Baytorun, CEO al Vodafone România: Vom investi peste 150 mil. euro în următorii 2-3 ani doar pentru a integra şi moderniza reţeaua preluată de la Telekom România Mobile. Construim o reţea de ultimă generaţie, cu acoperire, viteză şi capacitate mai mari
Avertisment din partea consultantului imobiliar Colliers: Sectorul IT&C, odată motorul pieţei de birouri, se află la cel mai scăzut nivel din ultimii cel puţin 15 ani
O alianţă AI în Europa de Est? Polonia, Cehia şi Bulgaria luptă pentru un viitor comun
Polonia va avea două fabrici AI
Interviu cu Dumitru Budrala, fondatorul Astra Film Festival


....



De la linear la streaming: Warner Bros Discovery și Nielsen, acord pentru măsurarea audiențelor pe toate platformele companiei

Warner Bros Discovery și Nielsen au semnat un nou acord pe termen lung care acoperă măsurarea audiențelor pe toate platformele companiei, de la televiziune liniară până la serviciile de streaming. Colaborarea intră imediat în vigoare și marchează o extindere importantă a parteneriatului dintre cele două companii, care colaborează de ani buni la dezvoltarea unor metode unitare de evaluare a publicului. În esență, WBD vrea să aibă o imagine completă asupra modului în care conținutul său este consumat, indiferent dacă vorbim despre posturi de televiziune clasice, aplicații online sau servicii de streaming. Nielsen va continua să furnizeze datele Big Data + Panel, un sistem care combină informațiile provenite din panouri tradiționale de audiență cu date colectate automat de la televizoare smart, set-top boxuri și alte surse digitale. De fapt, acest sistem a devenit deja una dintre „monedele” oficiale ale industriei de publicitate TV, fiind folosit pentru a evalua performanțele campaniilor și pentru stabilirea tarifelor. WBD îl va utiliza și pentru perioada următoare, inclusiv în negocierile Upfront, adică cele prin care marile branduri cumpără spațiu publicitar cu luni înainte de difuzare. Interesant este că, începând cu 2026, Warner Bros Discovery va adopta și serviciile din suita Advanced Audience de la Nielsen, concepute pentru a analiza mai profund tiparele de consum ale publicului. Pe scurt, aceste instrumente nu mai urmăresc doar câți oameni se uită, ci și din ce categorie sunt ei, ce preferințe media au și cum migrează între platforme. Pentru companie, asta înseamnă mai mult decât simple cifre. Reprezentanții WBD spun că prioritatea lor este să ofere clienților instrumente cât mai fiabile pentru a înțelege comportamentul publicului și pentru a-și optimiza bugetele de publicitate. Utilizatorii sar de la cablu la streaming și de la mobil la televizor și, de aceea, o astfel de perspectivă unificată devine esențială.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/de-la-linear-la-streaming-warner-bros.html

Antena Group lansează Antena Distribution pentru a vinde formate românești pe scena internațională

Grupul de televiziune Antena Group își extinde activitatea dincolo de piața românească și lansează o nouă divizie de vânzări și distribuție internațională, sub numele Antena Distribution. Obiectivul este promovarea și vânzarea formatelor locale pe piața globală. Lansarea are loc chiar înainte de Mipcom Cannes 2025, unul dintre cele mai mari târguri de televiziune și conținut din lume, unde se reunesc producători, distribuitori și cumpărători din întreaga industrie, precizează C21Media. Noua entitate va oferi spre vânzare o gamă variată de producții scripted (de ficțiune) și unscripted (divertisment și reality), realizate pentru portofoliul celor cinci canale ale grupului. Compania anunță că oferta include „formate de divertisment și reality adaptabile internațional” și „o nouă generație de titluri create de producători cu experiență dovedită”. Printre titlurile principale se află The Ticket, un game show de tip competiție, unde participanții sunt puși la încercare prin probe care le testează curajul, creativitatea și spiritul de echipă, pentru premii cu impact major asupra vieții lor. Emisiunea a devenit unul dintre cele mai urmărite programe de pe Antena 1, mai ales în rândul publicului feminin din mediul urban. Formatul este semnat de Mona Segall și Mihai Bendeac și are potențialul de a fi adaptat pentru diverse piețe internaționale. Pe lângă The Ticket, Antena Distribution va propune cumpărătorilor și alte formate de divertisment: Next Star, talent show pentru copii; Be Our Guest, reality de călătorii; Stand-Up Relevation, competiție de comedie; Country Roast, format cu umor inspirat din identitatea locală; Antena Distribution include și o linie de seriale și drame originale: Ana, You Were Written in My DNA, o dramă romantică; Plan B (Roke), o dramedie despre a doua șansă; City Hustlers, o comedie cult urbană; The Pork Republic, satiră politică.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/antena-group-lanseaza-antena.html

Abonamente HBO Max disponibile pentru angajați prin Edenred Benefit

Warner Bros. Discovery și Edenred România au anunțat lansarea unui parteneriat care aduce abonamentele HBO Max direct în platforma Edenred Benefit, oferind angajaților posibilitatea de a include divertismentul premium printre beneficiile extrasalariale. Potrivit unui comunicat remis către HD Satelit România, colaborarea marchează un pas important în extinderea accesului la conținut digital, într-un mod simplu și integrat în ecosistemul corporativ. Începând cu 10 octombrie, utilizatorii Edenred Benefit pot achiziționa vouchere pentru abonamentele HBO Max Basic, cu publicitate, direct din platformă. Astfel, abonații pot urmări producții originale HBO, filme și seriale marca Warner Bros. și DC, dar și competiții sportive transmise în direct. Reprezentanții Warner Bros. Discovery au explicat că acest parteneriat aduce HBO Max mai aproape de publicul român, simplificând procesul de abonare prin intermediul unui sistem deja familiar pentru mulți angajați. În același timp, Edenred România subliniază că inițiativa face parte din strategia de extindere a ofertei de beneficii digitale, transformând experiențele de divertisment într-un instrument de relaxare și echilibru pentru angajați. Prin intermediul acestei colaborări, Warner Bros. Discovery continuă să-și consolideze prezența în România și să exploreze noi canale de distribuție pentru conținutul său. Companiile care folosesc Edenred Benefit pot include acum în pachetele oferite angajaților o opțiune completă de entertainment, adaptată preferințelor moderne de consum media. Oferta HBO Max pe platforma Edenred Benefit este disponibilă sub forma a două tipuri de vouchere: unul de 153 de lei, care asigură acces timp de șase luni la planul HBO Max Basic cu publicitate, și unul de 254 de lei, pentru o perioadă de 12 luni. Prin această inițiativă, cele două companii conectează universul streamingului premium cu cel al beneficiilor corporative, într-o formulă practică și ușor de gestionat. Edenred Benefit este o platformă digitală dezvoltată de Edenred România, destinată gestionării beneficiilor extrasalariale oferite angajaților de către companii. Practic, este un portal online prin care salariații pot alege modul în care folosesc bugetul de beneficii primit de la angajator, în funcție de nevoile și preferințele lor.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/abonamente-hbo-max-disponibile-pentru.html

Seria "Crăciun pe Aleea Cireșelor" și alte recomandări de la DIVA

Așa cum ne-a obișnuit de ani buni încoace, DIVA începe să numere din timp săptămânile, în așteptarea sărbătorilor de iarnă. Asta înseamnă că postul de televiziune unde iubirea este la ea acasă a programat în octombrie un maraton de filme festive cu titlul Crăciunul iubirii la DIVA. Timp de 11 săptămâni, în fiecare zi de la ora 06:00, la DIVA poți urmări non-stop filme romantice de sărbători, perfecte de savurat alături de o ciocolată caldă în așteptarea lui Moș Crăciun. Astfel, în prima săptămână, 13-19 octombrie, la DIVA începe feeria filmelor romantice, cu premiere luni, vineri și duminică (de la ora 20:00). Aceste povești noi de iubire debutează cu o serie specială și două filme în care dragostea apare când te aștepți mai puțin. Anul trecut, pe 18 octombrie, la DIVA petreceam un „Crăciun pe Aleea Cireșelor” (Christmas on Cherry Lane, 2023). Filmul este despre trei cupluri care locuiesc la aceeași adresă în perioade diferite de timp (1973, 1998 și 2023) încearcă să depășească cu bine obstacolele de care au parte în perioada sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, poveștile de pe Aleea Cireșelor nr. 7 continuă luni, 13 octombrie, cu celelalte 3 filme din colecția care acoperă o perioadă de 70 de ani și include multe Crăciunuri de neuitat: „Crăciun pe Aleea Cireșelor 2” (Christmas on Cherry Lane 2, 2024). De la ora 18:00, descoperă cum petrec Crăciunul trei familii care au locuit în aceeași casă în 1951, 2003 și 2024, încercând să păstreze spiritul acestei sărbători de final de an, în ciuda provocărilor cotidiene. Din distribuție fac parte Jonathan Bennett, Annabelle Borke, Corey Cott, Sarah Dugdale, Shannon Kook și Vincent Rodriguez III. „Crăciun pe Aleea Cireșelor 3” (Christmas on Cherry Lane 3, 2024). Scenariul include încă trei povești emoționante din aceeași casă, spuse în acest sezon festiv, de data aceasta plasate în 1960, 1998 și 2015. În filmul programat de la ora 20:00 joacă Catherine Bell, James Denton, Erica Durance, Benjamin Ayres, Julie Gonzalo și Ryan Rottman.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/seria-craciun-pe-aleea-cireselor-si.html

UE înființează birouri regionale pentru fabricile de AI în statele membre și partenere, inclusiv în Republica Moldova

Comisia Europeană a anunţat, luni, lansarea de “Antene ale fabricilor de AI” în şapte state membre – Belgia, Cipru, Ungaria, Irlanda, Letonia, Malta şi Slovacia – şi în ţări partenere precum Islanda, Republica Moldova, Elveţia, Regatul Unit, Macedonia de Nord şi Serbia. Luni, cu prilejul vizitei sale în Balcanii de Vest, preşedinta Ursula von der Leyen a anunţat noile situri din Serbia şi din Macedonia de Nord, ceea ce le oferă întreprinderilor din regiune acces la infrastructura de inteligenţă artificială a Europei, potrivit Agerpres. “Aceste “antene” vor colabora îndeaproape cu fabricile de AI pentru a le oferi comunităţilor naţionale de AI acces securizat de la distanţă la resurse de supercalcul de talie mondială, optimizate pentru AI. Reţeaua, pe deplin integrată în ecosistemul EuroHPC, urmăreşte să extindă accesul la talentele, infrastructura şi inovarea în domeniul AI în întreaga Europă”, se menţionează în comunicat. Vineri, Comisia Europeană a anunţat, de asemenea, o extindere majoră a infrastructurii de AI a Europei, adăugând şase noi fabrici de AI la reţeaua existentă, ceea ce aduce totalul la 19 fabrici de AI în 16 state membre. România se numără printre cele şase ţări europene selectate în cadrul ultimei runde de evaluare a programului EuroHPC – AI Factories, o iniţiativă europeană dedicată dezvoltării de centre de inteligenţă artificială şi supercomputing. Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti şi Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti vor construi prima infrastructură naţională de Inteligenţă Artificială.
https://www.forbes.ro/ue-infiinteaza-birouri-regionale-pentru-fabricile-de-ai-in-statele-membre-si-partenere-inclusiv-in-republica-moldova-469693

Nessie Welschinger, una dintre protagonistele reality-show-ului "The Real Housewives of London": "Suntem foarte diferite şi cred că asta defineşte Londra"

"The Real Housewives of London", reality-show care urmăreşte viaţa de zi cu zi a şase femei care trăiesc în lux în cele mai exclusiviste colţuri ale capitalei britanice, este difuzat la E!. Nessie Welschinger, care deţine una dintre cele mai prestigioase cofetării britanice, cunoscută şi pentru faptul că a realizat unul dintre torturile aniversare de 90 de ani pentru Regina Elisabeta a II-a, vorbeşte, într-un interviu, despre frica de expunere, cum şi-a asumat provocarea unui reality show, ce crede despre dinamica grupului şi cum împacă viaţa publică cu responsabilităţile de mamă şi soţie. "The Real Housewives of London" prezintă şase femei strălucitoare, elegante şi curajoase, care îşi lasă amprenta în cele mai prestigioase cartiere ale capitalei britanice. Din Belgravia până în Chelsea, aceste femei îmbină ambiţia, familia şi prieteniile intense, trăindu-şi viaţa la maxim. Fie că găzduiesc cine fastuoase, evadează într-un castel scoţian sau refac relaţii în timp ce savurează sticle de şampanie, protagonistele navighează prin momente importante legate de viaţă, moştenire şi loialitate într-un oraş în care averea şopteşte, iar invidia ţipă. Cu personalităţi puternice, experienţe profunde şi un surplus de dramă, drumul spre conexiune nu e niciodată simplu, dar e mereu captivant.
https://www.news.ro/entertainment/nessie-welschinger-una-dintre-protagonistele-reality-show-ului-the-real-housewives-of-london-suntem-foarte-diferite-si-cred-ca-asta-defineste-londra-1922402413042025101022197889

Un nou serial de comedie pe HBO Max: „The Chair Company”

HBO aduce pe ecrane o nouă comedie originală intitulată „The Chair Company”, creată de Tim Robinson și Zach Kanin, care are premiera pe 13 octombrie pe HBO Max. Primul sezon cuprinde opt episoade, difuzate săptămânal până la 1 decembrie, potrivit unui comunicat remis de HBO către HD Satelit România. Serialul urmărește povestea unui bărbat care, după un incident stânjenitor la locul de muncă, ajunge fără să își dea seama prins într-o conspirație de proporții. Situațiile absurde, umorul neconvențional și dinamica de familie adaugă o notă aparte acestui nou proiect HBO, plasându-l între comediile satirice cu accente de mister. În distribuție se regăsesc Tim Robinson, care interpretează rolul principal, William Ronald Trosper, alături de Lake Bell în rolul soției sale, Barb Trosper, Sophia Lillis ca Natalie Trosper, Will Price în rolul lui Seth Trosper și Joseph Tudisco ca Mike Santini. Lou Diamond Phillips apare într-un rol recurent, interpretându-l pe Jeff Levjman, adăugând profunzime universului serialului printr-un personaj plin de contraste.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/un-nou-serial-de-comedie-pe-hbo-max.html

Scandal la Digi24 după ce Oana Țoiu a luat doar Antena 3 CNN în America. Postul a oprit de la difuzare un interviu cu Țoiu

Fix în ziua în care Oana Țoiu se pregătea să plece în SUA, pentru întâlnirea cu secretarul de stat american, Marco Rubio, ministrul de Externe acorda și un interviu postului de televiziune Digi24. Interviul, realizat de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, urma să fie difuzat sâmbătă, 11 octombrie. Promo-ul emisiunii a rulat pe post aproape toată săptămâna trecută. Din informațiile Gândul, în momentul în care redacția Digi24 a văzut live, joi seară, intervenția ministrului la Antena3 CNN – televiziune care a deplasat special în SUA, pentru această bilaterală, o echipă condusă de Sabina Iosub – a decis să blocheze difuzarea interviului. Digi24 s-a supărat pe Oana Țoiu, spun surse din MAE, de data aceasta, pentru că ministrul nu a suflat o vorbă despre vizita la Washington în interviul acordat postului. Mai mult, responsabilii din redacția DIGI s-ar fi enervat de-a dreptul când Țoiu a apărut în exclusivitate la postul concurent, Antena 3 CNN. Atunci, a fost decisă anularea emisiunii. În locul lui Țoiu, la emisiunea „În Fața Ta”, a apărut în această sâmbătă Ludovic Orban, proaspăt numit consilier prezidențial.
https://www.gandul.ro/video/cum-s-a-suparat-digi24-pe-oana-toiu-ca-a-luat-doar-antena-3-cnn-in-america-postul-a-oprit-de-la-difuzare-un-interviu-cu-toiu-20666478

EXCLUSIV Am fost să văd „Colivia”, filmul despre libertate realizat de elevii Liceului Ion Barbu din București

După o lungă săptămână de lucru, vinerea trecută am avut ocazia și mai ales oportunitatea de a lua parte la lansarea filmului Colivia, o producție realizată într-o perioadă de peste doi ani de elevii liceului Ion Barbu din București, sub coordonarea profesorului Cristian Tănase. Pelicula a fost una extrem de intensă, vorbind despre libertate printr-o paralelă făcută între perioada comunistă și perioada actuală care demonstrează că cenzura comunistă și autocenzura democrației, chiar dacă sunt diferite, ne pot duce fix în același punct. Ulterior, după prezentarea filmului, care a avut parte de o a doua reprezentanție la Teatru Național București și în cursul zilei de sâmbătă, actorii au răspuns la întrebările publicului într-un Q & A. Este o poveste românească universală despre comunism și democrație, dar mai ales despre libertatea care rămâne, uneori, doar o iluzie. Scenariul a fost scris de unul dintre elevi, Mihai Botezatu, el fiind și cel are a regizat pelicula. Alți doi elevi au filmat totul, iar post-producția a fost făcută tot de liceeni. Pentru informații, luni de zile a citit despre perioada comunistă, din cărți și forumurui, dar a și vorbit cu persoane mai în vârstă care au trăit acele vremuri, inclusiv cu bunica sa.
https://mediaflux.ro/exclusiv-am-fost-sa-vad-colivia-filmul-despre-libertate-realizat-de-elevii-liceului-ion-barbu-din-bucuresti-foto/

BBC lansează trei noi posturi muzicale pe DAB+

După mai bine de două decenii de la ultima extindere a portofoliului său muzical, BBC a lansat trei noi stații digitale pe DAB+: Radio 1 Dance, Radio 1 Anthems și Radio 3 Unwind. Mișcarea marchează o etapă importantă pentru radioul public britanic, care își adaptează grila la noile obiceiuri de consum digital. Cele trei posturi au fost disponibile inițial doar online, prin aplicația BBC Sounds, dar acum pot fi recepționate și pe radiouri compatibile DAB+ în toată Marea Britanie. Este pentru prima dată când BBC adaugă posturi muzicale noi de la lansarea 6 Music, 1Xtra și Asian Network în 2002. Radio 1 Dance se concentrează pe muzica electronică și dance (mixuri, DJ-i britanici, festivaluri și producții de club). Scopul noului radio este atragerea publicului tânăr, între 15 și 24 de ani, acolo unde BBC 1 e deja lider, dar într-un format mai specializat. Radio 1 Anthems merge pe nostalgia anilor 2000 și 2010, combinând hituri pop, alternative și R&B, cu accente energice pentru publicul care a crescut cu Radio 1. Este gândit ca o tranziție între generații. Radio 3 Unwind schimbă complet registrul: un post cu muzică clasică și ambientală, destinat relaxării. Programele sunt construite pentru ascultători de 35 până la 54 de ani, care caută un spațiu calm între știrile și agitația zilnică. Toate cele trei posturi folosesc noul standard DAB+, mai eficient din punct de vedere tehnic, permițând transmiterea mai multor canale pe aceeași capacitate digitală.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/bbc-lanseaza-trei-noi-posturi-muzicale.html

DTH-ul nordic Allente își asigură o importantă capacitate de transmisie pe sateliții THOR de la 1 grad Vest

Space Norway, una dintre companiile majore în domeniul serviciilor prin satelit din Europa, și Allente, operatorul de televiziune cu plată care deservește piețele nordice, au semnat un acord strategic pe termen lung. Înțelegerea vizează asigurarea de capacitate de satelit de la poziția orbitală 1° Vest ( prin care emit și DTH-urile românești DIGI TV și Focus Sat), pentru a garanta stabilitatea și extinderea serviciilor TV destinate telespectatorilor din Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda și Islanda. E vorba despre o colaborare care consolidează infrastructura de comunicații din regiune și pregătește terenul pentru o tranziție lină către următoarea generație de sateliți THOR. Acordul include utilizarea actualei flote (THOR 5, THOR 6 și THOR 7) și integrează viitorul THOR 8, aflat în prezent în construcție la Thales Alenia Space. Noul satelit, programat pentru lansare în 2027 cu o rachetă SpaceX Falcon 9, va funcționa tot de la poziția 1° Vest și va aduce un plus de capacitate atât în banda Ku, cât și în banda Ka. Durata estimată de viață a satelitului este de peste 15 ani. Reprezentanții celor două companii vorbesc despre un pas important în consolidarea platformei DTH Allente. Ole Ledang, director în departamentul de radiodifuziune la Space Norway, a explicat că infrastructura lor de uplink de la Nittedal Teleport, alături de sistemele de codare dinamică, oferă o bază solidă pentru un serviciu sigur și flexibil. Pe de altă parte, Jon-Espen Nergård, directorul tehnic al Allente, subliniază că noul acord garantează continuitatea serviciilor, indiferent de locație, fie că e vorba despre un oraș mare sau o zonă izolată din nordul Scandinaviei. Dacă te întrebi de ce contează acest lucru, răspunsul e simplu: în zona nordică, satelitul rămâne cea mai fiabilă soluție pentru televiziune și transmisii în direct, mai ales în regiunile cu acoperire limitată de fibră sau 5G. Prin acest acord, Allente își asigură accesul la o capacitate stabilă pe termen lung, iar Space Norway își consolidează poziția de furnizor principal pentru difuzare DTH în Europa de Nord.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/dth-ul-nordic-allente-isi-asigura-o.html

Serviciile de telefonie direct prin satelit, noul Eldorado al comunicațiilor globale

Un raport recent al CreditSights ridică cortina asupra unei lupte tot mai acerbe din spatele scenei telecom: cursa pentru serviciile direct-to-device (D2D) prin satelit. Pe scurt, noile firme de sateliți (Starlink, AST SpaceMobile, Kuiper) încearcă să transporte traficul de voce și bandă largă direct către telefoanele obișnuite, evitând infrastructura terestră. Raportul sugerează că miza este uriașă: o piață globală de peste 6 miliarde de telefoane, cu costuri per utilizator potențial mult mai reduse decât în modelele tradiționale. Dar (și este un „dar” important) transformarea tehnologiei în bani nu e deloc simplă: șeful cercetării la CreditSights avertizează că tehnologia D2D este “fără îndoială interesantă”, dar că drumul până la un model profitabil este plin de necunoscute. Un punct-cheie este achiziția de spectru de către SpaceX. Compania a plătit 17 miliarde de dolari pentru 50 MHz de spectru de la EchoStar, într-o mișcare care ar putea asigura un avantaj tehnic major și independența față de operatorii tereștri. Cu acel spectru (plus accesul la capital și resurse de lansare) SpaceX își propune să lanseze până la 15.000 de sateliți dedicați D2D. În paralel, AST SpaceMobile e deja pe radar: acțiunile sale au crescut cu ~300 % anul acesta, iar capitalizarea sa în acest domeniu este mai mare decât cea a cunoscuților jucători tradiționali (Viasat, Eutelsat, SES, Telesat) la un loc. AST a semnat parteneriate cu peste 50 de operatori telecom (Verizon, AT&T, Vodafone etc.), pregătindu-se să intre pe piețele globale. Însă Herbert reamintește că majoritatea companiilor tradiționale nu au spectru pe “bandă joasă” (esențial în acest tip de serviciu) sau nu au capitalul necesar pentru a concura la scară mare. Viasat / Inmarsat reprezintă un caz mai special: dețin spectru în banda L și banda S, iar alături de firma Space42 au creat o societate mixtă numită Equatys. Dar nu este clar când sau cum pot exploata D2D competitiv. Merită reținut că spectrul de bandă joasă nu era considerat anterior foarte valoros: aplicațiile erau limitate (telefoane satelit, comunicații pentru avioane sau nave). Însă în contextul D2D, acel spectru capătă o valoare nouă, fiind cheia pentru acoperirea directă a telefoanelor obișnuite la scară largă.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/serviciile-de-telefonie-direct-prin.html

Google oferă studenților români UN AN GRATIS de acces la Google AI Pro

Dacă ai peste 18 ani și ești student într-o instituție de învățământ superior eligibilă, Google îți oferă o oportunitate interesantă: acces gratuit, pe durata unui an, la planul Google AI Pro. Scopul? Să sprijine dezvoltarea competențelor digitale și să integreze IA în procesul educațional într-un mod responsabil, conform unui comunicat remis de Google către HD Satelit. Ce include Google AI Pro pentru studenți. Prin acest plan, vei primi acces la o serie de instrumente avansate: Gemini 2.5 Pro — pentru redactare, analiză, sprijin proiecte, Deep Research — pentru rapoarte mai bine documentate, analiza datelor. Cine poate beneficia și ce trebuie să faci: Iată condițiile principale: să ai peste 18 ani, să studiezi la o instituție eligibilă, confirmată prin SheerID, să dovedești calitatea de student (tot prin SheerID), Înscrierile pentru programul „Gemini pentru studenți” se fac până la 9 decembrie, la adresa gemini.google/students. (Verifică dacă instituția ta apare ca eligibilă.)
https://www.hdsatelit.com/2025/10/google-ofera-studentilor-romani-un.html

Adolescenții, pasionați mai mult de jocuri decât de televiziune

Generația Alpha, adică adolescenții care se apropie acum de majorat, schimbă complet regulile consumului media. Un sondaj realizat de platforma britanică Attest arată că 39 % dintre tinerii de 15–16 ani petrec peste trei ore pe zi jucându-se, în timp ce doar 30 % urmăresc televiziune și 28 % ascultă muzică sau podcasturi. Practic, pentru ei joystick-ul a devenit mai important decât telecomanda. Iar fenomenul nu e izolat: datele internaționale și contextul românesc arată aceeași direcție. La nivel global, studiile confirmă că gamingul este activitatea digitală dominantă. Raportul ESA arată că 69 % dintre copiii din SUA folosesc regulat console, iar în Europa cifrele sunt similare. Pe lângă console, dispozitivele mobile sunt principalele instrumente de joacă: peste 90 % dintre copiii Gen Alpha se joacă zilnic pe telefon sau tabletă, potrivit Gameloft. Ei preferă jocurile care le permit să creeze și să se exprime liber: titluri ca Minecraft și Roblox sunt printre cele mai populare, fiind jucate de peste jumătate dintre adolescenți în fiecare lună. Aceste lumi virtuale nu sunt doar spații de distracție, ci și locuri de socializare, cooperare și chiar construcție de identitate digitală.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/adolescentii-pasionati-mai-mult-de.html

Microdramele, poveștile de 5 minute care generează miliarde de dolari

Dacă te întrebi ce sunt exact microdramele și de ce toți specialiștii le creditează un viitor uriaș, iată pe scurt ce spun datele și ce merită reținut. Microdramele sunt seriale cu episoade foarte scurte, de obicei sub 5 minute fiecare, concepute pentru vizionare pe mobil. Ideea e simplă: emoție concentrată, tensiune rapidă și poveste care prinde în câteva momente. Conform prezentării făcute la MIPCOM de Maria Rua Aguete (responsabilă pentru Media & Entertainment la Omdia), acest format este estimat să aducă 11 miliarde USD la nivel global în 2025. De ce au fac microdramele un salt în audientele online? Pe scurt, pentru că se potrivesc perfect cu ritmul digital de azi. Primul avantaj este monetizarea hibridă. Primele episoade sunt oferite gratuit, iar restul se deblochează pe bază de abonament sau plată per episod, model care generează peste 60 % din veniturile totale. Al doilea avantaj este ARPU. Venitul mediu per utilizator poate fi surprinzător de mare: până la 20 USD pe săptămână sau chiar 80 USD pe lună, în cazuri optime. Al treilea avantaj: costurile de producție sunt relativ reduse. Echipe mici, cadre simple, distribuție digitală eficientă, combinația perfectă între cost și posibilitate de experiment. China reprezintă centrul acestui fenomen, cu 83% din totalul veniturilor globale. În plus, se estimează că microdramele chinezești vor depăși în viitor cifra de 16 miliarde USD anual. În afara Chinei, SUA este cel mai mare contribuitor la venituri internaționale. Urmează Japonia, Coreea de Sud, Marea Britanie și Thailanda, ca piețe emergente. De exemplu, piața microdramelor din SUA ar putea urca de la 819 milioane USD în 2024 la 3,8 miliarde USD în 2030, potrivit unui studiu Media Partners Asia.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/microdramele-povestile-de-5-minute-care.html

Avocatul Toni Neacșu, reacție la un atac împotriva justiției: soția unui cunoscut jurnalist, fostă judecătoare pensionată la 50 de ani, cu o pensie de 5500 de euro

Avocatul Adrian Toni Neacșu a reacționat dur pe Facebook la un editorial publicat de jurnalistul Dan Tăpălagă pe platforma G4Media.ro, în care acesta din urmă susținea că „justiția a devenit o oligarhie instituțională”. Potrivit avocatului, textul semnat de Tăpălagă reprezintă „un nou atac împotriva independenței justiției”, camuflat sub pretextul criticii pensiilor speciale ale magistraților. „Deși tot textul a fost scris pentru a strecura un singur apel – schimbați din nou legile justiției –, pretextul sunt iarăși pensiile speciale”, a afirmat Neacșu, sugerând că scopul real ar fi reîntoarcerea la perioada în care justiția era controlată politic și instituțional. Avocatul a adăugat că ar fi luat în considerare critica jurnalistului doar dacă acesta nu ar fi omis să menționeze situația personală a propriei soții, „doamna judecător Monica Niculescu, fost șef de cabinet al Monicăi Macovei, ieșită la pensie la 50 de ani, în 2021, cu o pensie de peste 5500 de euro”. În opinia lui Neacșu, jurnalistul ar urmări, de fapt, să reactiveze discursul anti-magistrați și să justifice o nouă intervenție politică în domeniul justiției. Editorialul lui Dan Tăpălagă susținea că „justiția s-a transformat într-o putere suverană, lipsită de control, care a degenerat într-o oligarhie instituțională”, iar magistrații ar fi prioritizat interesele financiare în detrimentul responsabilității profesionale. Tăpălagă acuza totodată lipsa de performanță a marilor parchete și a instanțelor superioare, pe fondul menținerii „privilegiilor” din sistemul judiciar.
https://www.stiripesurse.ro/avocatul-toni-neacsu-reactie-la-un-atac-impotriva-justitiei-sotia-unui-cunoscut-jurnalist-fosta-judecatoare-pensionata-la-50-de-ani-cu-o-pensie-de-5500-de-euro_3820610

Gigantul Apple intră în România, pe piața energiei. Ce face și în ce județ

Gigantul IT Apple își extinde proiectele de energie regenerabilă în România și în alte câteva țări europene, cu noi parcuri solare și eoliene de mari dimensiuni, „aflate acum în dezvoltare”, a spus compania. În România, Apple va fi operatorul unui parc eolian de 99 MW, dezvoltat de Nala Renewables și construit de compania OX2 în județul Galați. „Apple își extinde semnificativ inițiativele de energie curată în Europa, cu noi parcuri solare și eoliene de mari dimensiuni aflate acum în dezvoltare în România, Polonia, Italia, Grecia și Letonia. Împreună cu un nou parc solar devenit operațional în Spania, proiectele anunțate astăzi – toate operate de Apple – vor adăuga o capacitate de 650 MW din surse regenerabile rețelelor de energie din Europa în următorii ani, accesând o finanțare de peste 600 de milioane de dolari”, se arată într-un comunicat al companiei. Acestea vor produce peste un milion de megawați-oră de energie verde pentru a acoperi necesarul utilizatorilor Apple până în 2030.
https://hotnews.ro/gigantul-apple-intra-in-romania-pe-piata-energiei-ce-face-si-in-ce-judet-2086122

Netflix, BBC şi alţii au trimis o scrisoare juridică privind boicotul filmelor israeliene, semnată de Joaquin Phoenix şi Olivia Colman: „Riscul unui litigiu este foarte probabil”

Unele dintre cele mai importante studiouri şi organizaţii cinematografice din Marea Britanie au primit o avertizare legală cu privire la boicotul industriei împotriva instituţiilor cinematografice israeliene, potrivit Variety. Scrisoarea din partea organizaţiei U.K. Lawyers for Israel afirmă că boicotul, susţinut de vedete de la Hollywood precum Joaquin Phoenix, Emma Stone, Olivia Colman şi Mark Ruffalo, constituie o încălcare a Legii egalităţii din Marea Britanie şi poate avea, de asemenea, un impact negativ asupra finanţării şi asigurărilor. Filialele din Marea Britanie ale Netflix, Disney, Amazon Studios, Apple şi Warner Bros. Discovery se numără printre cei cărora le-a fost trimisă scrisoarea, alături de companii naţionale precum BBC, Film4 şi ITV. Printre alţi destinatari se numără organizaţii cinematografice precum BFI şi Pact, agenţiile Curtis Brown şi United Agents şi sindicate precum Bectu şi Equity. „Legea egalităţii din 2010 este legislaţia cheie din Marea Britanie care protejează împotriva rasismului şi tratamentului discriminatoriu”, se afirmă în scrisoarea, care a fost citită de Variety. „Dacă industria televiziunii şi a filmului din Marea Britanie se asociază cu acte contrare acestei legi, organizaţiile în sine riscă să încalce legea. De asemenea, se creează un precedent periculos: unul care tolerează excluderea persoanelor şi/ sau organizaţiilor pe baza naţionalităţii, etniei şi/ sau religiei lor”.
https://www.news.ro/entertainment/netflix-bbc-si-altii-au-trimis-o-scrisoare-juridica-privind-boicotul-filmelor-israeliene-semnata-de-joaquin-phoenix-si-olivia-colman-riscul-unui-litigiu-este-foarte-probabil-
1922402914002025100822199141

Astra Film Festival - Zece zile de cinema, dialog şi reflecţie la Sibiu

Astra Film Festival 2025 va avea loc în perioada 17-26 octombrie şi propune o selecţie de peste 70 de documentare din întreaga lume, dintre care 65 în premieră mondială, internaţională, europeană sau naţională, dezbateri pe cele mai fierbinţi subiecte ale momentului, invitaţi de marcă, regizori din toată lumea, workshopuri şi programe de formare pentru studenţi şi regizorii tineri, concerte şi petreceri, plus îndrăgitul program de educaţie prin film documentar, Astra Film Junior, special gândit pentru publicul tânăr. Gala de deschidere a acestei ediţii Astra Film Festival va fi prezentată de jurnalista Teodora Tompea, iar festivitatea de decernare a premiilor de jurnalista Amalia Enache.
https://www.news.ro/cultura-media/astra-film-festival-zece-zile-de-cinema-dialog-si-reflectie-la-sibiu-video-1922403213192025101622198421

Victor Negrescu: Premieră naţională - România va avea prima sa AI Factory! Ţara noastră face un pas major în consolidarea capacităţilor sale digitale şi de cercetare

Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică Bucureşti şi Politehnica Bucureşti vor construi prima infrastructură naţională dedicată inteligenţei artificiale – RO AI Factory, România fiind selectată printre cele şase ţări europene care vor găzdui centre AI în cadrul iniţiativei EuroHPC – AI Factories, anunţă, sâmbătă, europarlamentarul PSD Victor Negrescu. Acesta a vorbit prima dată despre acest obiectiv în cadrul Romanian Digital Day, eveniment organizat la Parlamentul European, organizat pentru a aduce împreună experţi, instituţii şi decidenţi europeni în jurul ideii ca România să devină un actor cheie în transformarea digitală a Europei.
https://www.news.ro/politic-intern/victor-negrescu-premiera-nationala-romania-va-avea-prima-sa-ai-factory-tara-noastra-face-un-pas-major-in-consolidarea-capacitatilor-sale-digitale-si-de-cercetare-1922400111132025101422196260

Box office - „Tron: Ares” a debutat modest, pe primul loc, cu încasări de 33,5 milioane de dolari

Continuarea filmului SF al Disney, „Tron: Ares”, a debutat modest la box office, încasând doar 33,5 milioane de dolari din 4.000 de cinematografe din America de Nord în weekend. Este un început slab, chiar şi pentru o franciză veche de cinci decenii, care nu a fost niciodată un succes comercial. Problema este că „Tron: Are” are un cost uriaş de 180 de milioane de dolari, fără a include milioanele cheltuite de studio pentru marketing. În străinătate, „Tron: Ares” nu a recuperat prea mult teren, adăugând încă 27 de milioane de dolari şi ajungând la un total global de 60 de milioane de dolari până duminică, scrie Variety.
https://www.news.ro/entertainment/box-office-tron-ares-a-debutat-modest-pe-primul-loc-cu-incasari-de-33-5-milioane-de-dolari-video-1922404613462025100822197727

Sezonul 4 din „Bridgerton” va fi lansat pe Netflix în două părţi

Sezonul 4 din „Bridgerton” va fi lansat pe Netflix în două părţi, în 29 ianuarie - Partea I, şi în 26 februarie - Partea II. Al patrulea sezon din „Bridgerton” se va axa pe povestea lui Benedict (Luke Thompson), cel de-al doilea fiu boem al familiei. În ciuda faptului că cei doi fraţi ai săi sunt căsătoriţi şi fericiţi, Benedict nu vrea să-şi întemeieze o familie încă - asta până când o întâlneşte pe captivanta domnişoară în argintiu la balul mascat organizat de mama sa.
https://www.news.ro/entertainment/sezonul-4-din-bridgerton-va-fi-lansat-pe-netflix-in-doua-parti-video-1922404213142025101422198280

Taylor Swift va lansa în decembrie, pe Disney+, documentarul în şase episoade „Eras Tour” şi filmul concertului „Final Show”

Un documentar despre Eras Tour al lui Taylor Swift a fost mult timp subiectul unor zvonuri, iar acum este în sfârşit confirmat. Cântăreaţa a anunţat luni că o serie documentară în şase părţi, „Taylor Swift | The Eras Tour | The End of an Era”, va avea premiera pe Disney+ în 12 decembrie, însoţită de lansarea simultană a unui nou film concert, „Taylor Swift | The Eras Tour | The Final Show”, filmat la finalul turneului în Vancouver, anunţă Variety. După cum s-a anunţat în emisiunea „Good Morning America”, seria de documentare este descrisă ca „o privire intimă asupra vieţii lui Taylor, în timp ce turneul ei a făcut senzaţie şi a încântat fanii din întreaga lume”, punând în lumina reflectoarelor „artişti, membri ai familiei şi prieteni”, inclusiv pe Gracie Abrams şi Sabrina Carpenter, care au deschis turneul, şi invitaţii Ed Sheeran şi Florence Welch.
https://www.news.ro/entertainment/taylor-swift-va-lansa-in-decembrie-pe-disney-documentarul-in-sase-episoade-eras-tour-si-filmul-concertului-final-show-video-1922403714052025101022199289

„Dollhouse Elephant”, producţia finlandeză regizată de Jenny Jokela, a cucerit Trofeul Animest la cea de-a 20-a ediţie a festivalului

„Dollhouse Elephant”, producţia finlandeză regizată de Jenny Jokela, a cucerit Trofeul Animest la cea de-a 20-a ediţie a festivalului, în valoare de 2.500 de euro, oferit de ICR. Marele premiu, acordat în cadrul ceremoniei organizate la Cinema „Elvire Popesco” în 11 octombrie, înscrie scurtmetrajul câştigător pe lista de filme eligibile la Oscaruri, votată de membrii Academiei Americane de Film. Animest este singurul festival de film din România care propune filme pentru Oscar, încă din 2017. Ediţia aniversară Animest.20 a transformat Bucureştiul timp de 10 zile în cel mai mare hub de animaţie din Europa şi a umplut sălile cinematografelor în ciuda vremii pline de provocări. Aproape 20 000 de iubitori de animaţie au trecut pragurile celor şapte spaţii de anul acesta şi s-au bucurat de proiecţii originale, întâlniri cu autorii animaţiilor, evenimente speciale, petreceri tematice, ateliere creative şi programe incluzive. Ceremonia şi filmul din deschidere au avut interpretare în limba semnelor române, lucru facilitat de partenerul în incluziune, Fundaţia CODA Farmecul Tăcerii. Animest devine astfel primul festival internaţional de film din România care debutează astfel, cu public mixt auzitor şi surd.
https://www.news.ro/entertainment/dollhouse-elephant-productia-finlandeza-regizata-de-jenny-jokela-a-cucerit-trofeul-animest-la-cea-de-a-20-a-editie-a-festivalului-1922402114152025101122199343

Meciul România - Austria, transmis aseară de Antena 1 şi AntenaPLAY, lider detaşat de audienţă. Tricolorii păstrează şanse la calificarea directă la
Campionatul Mondial transmis anul viitor, exclusiv, în Universul Antena

Inimile a 40.000 de oameni aflați pe Arena Națională şi a milioane de fani ai fotbalului din fața micilor ecrane au bătut aseară la unison. Românii au fost alături de tricolori pe tot parcursul meciului, partida România – Austria, rezultat 1-0, impunându-se ca lider detașat de audienţă, la nivelul tuturor categoriilor de public. Tricolorii îşi continuă drumul spre World Cup în Bosnia (15 noiembrie) şi San Marino (18 noiembrie), partidă transmisă în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY. Difuzat aseară în intervalul 21:47–23:39, meciul România – Austria a condus detașat clasamentul audiențelor, pe toate targeturile. Pe segmentul de public comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani, meciul a înregistrat 10.5 puncte de rating și 38.6% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul secund, Pro TV, a obținut 4.5 puncte de rating cu 16.6% cotă de piață. Și pe segmentul urban, meciul s-a situat pe primul loc, înregistrând 12.2 puncte de rating și 36.9% cotă de piață, în timp ce ocupantul locului 2, Pro TV, a obținut 3.7 puncte de rating și 11.3% cotă de piață. Ierarhia se păstrează și la nivelul publicului naţional, unde Antena 1 a ȋnregistrat 12.3 rating și 36.9% cotă de piaţă, urmat de Pro TV cu 4 rating și 12 cotă de piaţă, public pe care, ȋn minutul de aur, 22:13, confruntarea România - Austria a fost urmărită de peste 2.3 milioane de telespectatori.
https://jurnalul.ro/timp-liber/jurnalul-tv/meciul-romania-austria-transmis-aseara-de-antena-1-si-antenaplay-lider-detasat-de-audienta-tricolorii-pastreaza-sanse-la-calificarea-directa-la-campionatul-mondial-transmis-anul-viitor-exclusiv-in-universul-antena-1012051.html

Vodafone „divorțează” de chinezii de la Huawei. Trece la Samsung pentru echipamentele din reţelele sale

Operatorul britanic de telecomunicaţii Vodafone a anunţat marţi că va implementa echipamente furnizate de gigantul tehnologic sud-coreean Samsung la mii de turnuri de telefonie mobilă din Germania şi alte pieţe europene în următorii cinci ani, extinzând utilizarea sistemelor OpenRAN, informează DPA. Experţii din industrie spun că această implementare ar urma să ducă la înlocuirea treptată a echipamentelor furnizate de grupul tehnologic chinez Huawei, care a fost supus unor critici din ce în ce mari în Europa, pe fondul temerilor că ar putea permite supravegherea de către Beijing, scrie Agerpres. Cu toate acestea, Vodafone a refuzat să confirme care sunt echipamentele care vor fi înlocuite.
https://www.economica.net/vodafone-divorteaza-de-chinezii-de-la-huawei-trece-la-samsung-pentru-echipamentele-din-retelele-sale_879617.html

Ericsson și Vodafone anunță un parteneriat pe cinci ani pentru dezvoltarea rețelelor programabile

Ericsson și Vodafone, una dintre cele mai importante companii de telecomunicații din lume, au anunțat un parteneriat strategic pe cinci ani pentru modernizarea infrastructurii rețelei Vodafone, folosind soluțiile programabile de rețea oferite de Ericsson în mai multe piețe cheie. Ericsson va deveni singurul furnizor RAN (rețea de acces radio) al Vodafone în Irlanda, Țările de Jos și Portugalia, menținând totodată rolul de partener major în Germania, România și Egipt. Această inițiativă consolidează relația strategică de lungă durată dintre cele două companii. ”Acest parteneriat complex, centrat pe inteligență artificială și evoluția rețelelor, va ridica infrastructura Vodafone la standarde mondiale, făcând primii pași către rețele autonome și asigurând o infrastructură pregătită pentru cerințele tehnologice din viitor”, se arată într-un comunicat de presă. Potrivit Ericsson, ”modernizarea infrastructurii RAN și a sistemelor de management ale rețelei Vodafone va pune bazele unei implementări extinse a tehnologiei 5G Standalone, permițând operatorului să ofere soluții de conectivitate diferențiate, cu performanță garantată pentru clienții individuali și companiile partenere”.
https://www.economica.net/ericsson-si-vodafone-anunta-un-parteneriat-pe-cinci-ani-pentru-dezvoltarea-retelelor-programabile_879595.html

ANCOM: Comisia Europeană a solicitat informații de la marile platforme online cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru protejarea minorilor

Comisia Europeană (CE) a trimis solicitări de informaţii către Snapchat, YouTube, Apple App Store şi Google Play pentru a înţelege măsurile luate de acestea pentru a proteja minorii în cadrul serviciilor lor, ca urmare a adoptării Orientărilor privind protecţia minorilor în mediul online, elaborate către forul european în baza Regulamentului Digital Service Act (DSA), informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). „La finalul săptămânii trecute, Comisia a solicitat informaţii platformelor Snapchat, YouTube, Apple App Store şi Google Play cu privire la sistemele de verificare a vârstei şi măsurile de prevenire a accesului minorilor la produse ilegale (ex. droguri sau vape) sau la conţinut dăunător (ex. conţinut care promovează tulburări alimentare). Grupul de lucru privind protecţia minorilor din cadrul European Board for Digital Services a convenit să întreprindă, în coordonare cu autorităţile competente la nivelul statelor membre, acţiuni menite să asigure respectarea prevederilor Regulamentului privind serviciile digitale (DSA) de către platformele online mai mici.
https://www.economica.net/ancom-comisia-europeana-a-solicitat-informatii-de-la-marile-platforme-online-cu-privire-la-masurile-pe-care-le-au-luat-pentru-protejarea-minorilor_879453.html

Fraude de un miliard de euro. Ce trebuie să ştii despre „ţepele” cu carduri pe rețelele sociale, mesaje, reclame înşelătoare şi alte metode – Anunţ de la VISA

Departamentul de Combatere a Fraudelor din cadrul Visa (Visa Scam Disruption) a identificat, de la înfiinţare sa, în 2024, tentative de fraudă de peste un miliard de dolari, dintre care peste 260 de milioane de dolari în Europa, se arată într-un comunicat al procesatorului de plăţi. Potrivit datelor centralizate de companie, prin colaborarea cu clienţi şi autorităţi din întreaga lume, noua structură a reuşit să împiedice peste 25.000 de comercianţi frauduloşi, scrie Agerpres. „În calitate de Chief Risk Officer interimar al Visa în Europa, văd aproape zilnic cum evoluează ameninţările din domeniul plăţilor electronice şi sunt mândru să conduc această luptă continuă pe care Visa o duce împotriva infractorilor. Escrocheriile au un impact personal şi pot avea efecte financiare şi psihologice de durată asupra oamenilor şi familiilor acestora. Identificarea unor tentative de fraudă de peste un miliard de dolari reprezintă o realizare importantă pentru Visa, dar acesta este doar începutul. În centrul activităţii noastre zilnice stă grija faţă de persoanele vizate de escroci – cei aflaţi în căutarea unui partener, cei care rezervă o vacanţă unică în viaţă sau cei care încep o afacere nouă – iar misiunea noastră este să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i proteja”, a declarat David Capezza, chief Risk Officer interimar la Visa în Europa, citat în comunicat.
https://www.economica.net/fraude-de-un-miliard-de-euro-ce-trebuie-sa-stii-despre-tepele-cu-carduri-pe-retelele-sociale-mesaje-reclame-inselatoare-si-alte-metode-anunt-de-la-visa_879347.html

Apple schimbă brandul propriului serviciu de streaming

De azi înainte, serviciul de streaming Apple TV+, pierde semnul „+”, rămânând să fie cunoscut doar ca Apple TV. Apple a anunțat noul brand pentru serviciul de streaming într-un comunicat de presă în care vorbește despre o „nouă identitate vibrantă”, fără a detalia. Deocamdată, nimic din nouă identitate vibrantă nu se poate vedea în cadrul serviciului, iar paginile site-ului oficial încă se referă la acesta după vechiul nume. Schimbarea de brand face ca acum Apple să aibă trei produse cu același nume. Există un dispozitiv de streaming, o aplicație și un serviciu de streaming - toate numite Apple TV. Rebrandingul coincide cu anunțarea lansării în cadrul serviciului a filmului F1, care, până acum, a putut fi văzut doar în cinematografe. Acesta va fi disponibil pe Apple TV începând din 12 decembrie.
https://www.profit.ro/profitul-tau/entertainment/apple-schimba-brandul-propriului-serviciu-de-streaming-video-22199101

Meta recrutează unul dintre cei mai renumiți experți în inteligență artificială

Andrew Tulloch, co-fondatorul Thinking Machines Lab, unul dintre cele mai renumite startup-uri de AI, a decis să accepte o ofertă făcută de Meta. Gigantul american continuă campania de racolări începută în urmă cu mai multe luni, când executivii Meta au ajuns la concluzia că propriile modele de inteligență artificială nu se ridică la nivelul concurenței. În acest timp, compania condusă de Mark Zuckerberg a atras mai mulți specialiști de renume de la rivali precum OpenAI și chiar Apple. Pentru asta, Meta a făcut oferte financiare foarte generoase, de ordinul miliardelor de dolari, încercând să atragă unii dintre cei mai buni specialiștii în domeniu. Cel mai nou „transfer” este chiar unul dintre co-fondatorii Thinking Machines Lab, Andrew Tulloch, care este și unul dintre cei mai renumiți experți în inteligență artificială.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/meta-recruteaza-unul-dintre-cei-mai-renumiti-experti-in-inteligenta-artificiala-22198086

Bogdan Putinică pleacă din Microsoft

Bogdan Putinică se retrage din compania Mirosoft, unde ocupă, de 4 ani, poziția de General Manager pentru Europa Centrală și de Est și în țările CIS. "Am decis să închei un capitol remarcabil din cariera mea la Microsoft și o fac cu recunoștință și mândrie. În timp ce închei ultima mea săptămână, reflectez la ce voi duce mai departe. Nu este vorba de un titlu sau de o metrică - sunt oamenii, încrederea și munca pe care am construit-o ÎMPREUNĂ. De-a lungul acestor ani, am avut privilegiul să învăț, să cresc, să lucrez și să conduc împreună cu echipe uimitoare și talentate din 17 țări, care au acoperit teritorii de la țările baltice până în România, Ucraina și CSI, Mongolia și Pakistan. Echipe care au condus cu inimă și standarde înalte; parteneri care au adus ambiție și măiestrie; și clienți care ne-au încredințat provocări reale, cu impact. Nu am vorbit doar despre transformare - am livrat-o. Am transformat Cloud-ul din viziune în realitate în țări, iar IA din slide-uri, în producție, am transformat proiectele pilot în programe și am păstrat scopul în centru: o tehnologie sigură și responsabilă, care mișcă lucrurile pentru organizații și pentru societate.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/bogdan-putinica-pleaca-din-microsoft-22198014

Gabriela Popescu, care lucrează pentru Microsoft România din 2017, numită director general interimar pentru operaţiunile gigantului american din IT pentru România, Republica Moldova şi CSI

Gabriela Popescu, care a preluat în 2017 poziţia de director legal al Microsoft România, şi care din 2023 este corporate, external & legal affairs lead pentru Europa centrală în cadrul gigantului american din IT a fost numită general manager interimar pentru operaţiunile locale în contextul plecării lui Bogdan Putinică de la vârful coompaniei, la finele unui mandat de patru ani. „Încep un nou capitol profesional, fiind extrem de onorată de oportunitatea de a prelua rolul de Director General Ad Interim pentru Microsoft România, Republica Moldova şi CSI, o responsabilitate pe care mi-o asum cu modestie, entuziasm şi dedicare. Mă simt privilegiată să preiau conducerea operaţiunilor Microsoft în România, Republica Moldova şi ţările CSI într-un moment atât de important în parcursul de digitalizare al regiunii noastre. România şi întreaga regiune deţin deja atuurile necesare pentru a deveni un lider – oameni talentaţi, competenţe solide şi cunoştinţe tehnice aprofundate. Fundaţia este deja construită, iar momentumul este real. În calitate de Director General Interimar, sunt mândră să continui munca începută de echipele şi partenerii noştri. Împreună, am contribuit la conturarea primului Cloud Naţional, am accelerat dezvoltarea competenţelor digitale şi am sprijinit transformarea în sectoare cheie – de la educaţie şi sănătate, la servicii publice şi apărare.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/gabriela-popescu-care-lucreaza-pentru-microsoft-romania-din-2017-22925591

Interviu exclusiv ZF. Nedim Baytorun, CEO al Vodafone România: Vom investi peste 150 mil. euro în următorii 2-3 ani doar pentru a integra şi moderniza reţeaua preluată de la Telekom România Mobile. Construim o reţea de ultimă generaţie, cu acoperire, viteză şi capacitate mai mari

Compania preia peste 80% din site-urile Telekom (mai mult de 3.000 de locaţii), aproximativ 50% din spectrul radio, întreaga reţea de aproape 200 de magazine, clienţii cu abonamente şi M2M, precum şi majoritatea angajaţilor. Migrarea clienţilor Telekom către reţeaua Vodafone se va face treptat, pe parcursul a doi ani, pentru a asigura o tranziţie lină, iar brandul Telekom va dispărea în mare parte după primul an. Vodafone România, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa locală de IT&C şi una dintre cele mai mari companii din economia locală, are în plan investiţii de peste 150 de milioane de euro în următorii doi-trei ani dedicate exclusiv integrării şi modernizării reţelei preluate de la Telekom România Mobile, în urma finalizării tranzacţiei prin care piaţa locală de telecomunicaţii se consolidează la trei jucători majori. Suma, care este semnificativ mai mare decât preţul plătit pentru achiziţie, 30 mil. euro, subliniază angajamentul companiei de a aduce infrastructura preluată la standardele proprii şi de a construi o reţea de ultimă generaţie. „Am cheltuit o sumă mare pe achiziţie, dar vă pot asigura că investiţia în integrare pe care o vom face în următorii doi ani este cu mult mai mare decât preţul de achiziţie”, a declarat Nedim Baytorun, CEO al Vodafone România, într-un interviu exclusiv acordat Ziarului Financiar, primul de la preluarea poziţiei de CEO, în primăvara acestui an. „Vorbim despre peste 150 de milioane de euro în următorii doi-trei ani, doar pentru această integrare şi modernizare a infrastructurii.”
https://www.zf.ro/business-hi-tech/interviu-exclusiv-zf-nedim-baytorun-ceo-vodafone-romania-vom-investi-22924293

Avertisment din partea consultantului imobiliar Colliers: Sectorul IT&C, odată motorul pieţei de birouri, se află la cel mai scăzut nivel din ultimii cel puţin 15 ani

Cererea pentru spaţii moderne de birouri din Bucureşti a scăzut cu aproximativ o treime în 2025, în principal din cauza reducerii activităţii companiilor din sectorul IT&C, care au generat doar 10% din totalul închirierilor din primele nouă luni ale anului, cel mai scăzut nivel din 2010 încoace, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Colliers. În afara acestui sector, piaţa se menţine totuşi stabilă, cu un volum al tranzacţiilor apropiat de media ultimilor ani şi de perioada de dinaintea pandemiei. În total, companiile au închiriat aproximativ 150.000 de metri pătraţi de birouri, iar cererea nouă s-a redus cu aproape 30%, la sub 60.000 de metri pătraţi. „Scăderea activităţii din sectorul IT&C la nivel global este principalul motiv pentru cererea mai redusă de birouri pe piaţa locală. Este o schimbare importantă, dacă ne gândim că, înainte de pandemie, între 2016 şi 2019, acest domeniu domina piaţa şi o ducea la recorduri istorice. În 2025, companiile de IT au închiriat cu 83% mai puţin faţă de media ultimului deceniu în Bucureşti, dacă ne uităm la media trimestrială. În schimb, restul pieţei - excluzând IT&C - a fost doar cu 7% sub medie, ceea ce arată că, în ansamblu, piaţa birourilor se menţine într-o formă destul de solidă”, explică Victor Coşconel, Partner Î Head of Leasing Î Office & Industrial Agencies la Colliers.
https://www.zf.ro/zf-24/avertisment-din-partea-consultantului-imobiliar-colliers-sectorul-it-22926415

O alianţă AI în Europa de Est? Polonia, Cehia şi Bulgaria luptă pentru un viitor comun

Companii tech poloneze, împreu­nă cu organizaţii industriale din Bulgaria, Cehia şi Slovacia fac apel la guverne să-şi unească forţele pentru construirea unei aşa-numite gigafa­brici comune de inteligenţă artifi­cială, relatează Rzeczpospolita. Companiile îşi doresc să vadă o alianţă creată în regiune, care să transcendă interesele naţionale, pentru a construi o infrastructură so­li­dă pentru tehnologiile AI. Camera AI, ce reuneşte startup-uri, companii şi organizaţii neguvernamentale axa­te pe inteligenţa artificială, a transmis o scrisoare deschisă guvernelor ţă­rilor din Europa Centrală şi de Est, solicitând renunţarea la cererile na­ţionale individuale pentru finanţare UE în favoarea unirii în jurul unei singure aşa-numite gigafabrici de inteligenţă artificială, care să fie construită în această parte a continentului. Ideea este deja susţinută de nu­meroase companii şi instituţii, printre care Alianţa Naţională Digitală Bulgară, PRG.AI din Cehia şi CCI (Confederaţia Cehă a Industriei), SAPIE din Slovacia (o platformă pentru companii inovatoare) şi CEE Digital Coalition, o coaliţie regională de organizaţii digitale condusă de Michal Kanownik. Obiectivul este de a se evita o situaţie în care ţările ECE îşi „frag­mentează“ eforturile de a obţine fi­nan­ţare UE pentru investiţiile AI, care ar putea avea drept rezultat „pri­varea întregii regiuni de infra­struc­tură critică necesară pentru dez­voltarea următoarei generaţii de AI“. În scrisoarea deschisă, Camera AI face apel la poli­ticieni să abando­ne­ze cererile concuren­te pentru finanţare EU pentru această tehnologie în fa­voa­rea unei singure pro­puneri. Întrebarea este: care este a­ceas­ta? Nu există încă un răspuns la această întrebare.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/o-alianta-ai-in-europa-de-est-polonia-cehia-si-bulgaria-lupta-pentru-22924236

Polonia va avea două fabrici AI

Oamenii de ştiinţă polonezi au câştigat o competiţie organizată de o agenţie UE pentru construirea unei fabrici AI. Bugetul pentru noua fabrică, GAIA AI, va fi de 70 milioane de euro, jumătate susţinut de agenţia Euro HPC JU şi cealaltă de guvernul polonez, potrivit The Warsaw Voice. Fabrica reprezintă al doilea proiect de acest gen din Polonia. Prima este PIAST ai, ce va fi construită în Poznan.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/polonia-va-avea-doua-fabrici-ai-22925971

Interviu cu Dumitru Budrala, fondatorul Astra Film Festival

Cum v-a venit ideea organizării unui festival de film documentar, care să-i aducă pe oameni aproape de tot felul de povești non-ficţionale? Totul a pornit dintr-o nevoie de a înțelege lumea. În anii ’90, imediat după căderea comunismului, aveam sentimentul că trăim într-o realitate complet nouă, dar fără instrumentele potrivite să o descifrăm. Filmul documentar mi s-a părut, atunci, un fel de busolă morală și intelectuală. Am vrut ca și alții să aibă acces la această formă de cunoaștere și emoție; una care nu inventează povești, ci le caută în oameni, în gesturi, în adevăruri mici. Așa s-a născut ideea festivalului: dintr-o curiozitate sinceră și din dorința de a aduce publicul față în față cu realitatea, nu cu o versiune cosmetizată a ei.
https://www.presshub.ro/interviu-cu-dumitru-budrala-fondatorul-astra-film-festival-390688/


(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL