×

Timp liber -- Data și ora publicării: 05.02.2026 10:53:05

Silent Book Club se extinde în România printr-o filială la București, începând cu 22 februarie



București (MEDIA EXPRES) / 5 feb 2026 / Silent Book Club lansează la București prima sa filială din România, prima ediție fiind programată pe 22 februarie, extinzând comunitatea globală de cititori prezentă în peste 60 de țări, cu mai mult de un milion de membri, potrivit informațiilor furnizate de organizatori.

Inițiativa este realizată de Oana Boca Stănescu, Eliza Dumitrașcu și Gabriela Georgescu, profesioniste din domeniul editorial, care aduc conceptul în România printr-o serie de întâlniri dedicate lecturii individuale practicate într-un cadru social, fără liste de lecturi impuse și fără discuții obligatorii.

Prima ediție a Silent Book Club București este programată într-un spațiu cultural din Capitală, duminică, 22 februarie, ora 16:00 și urmează formatul internațional al comunității, care combină discuții informale între participanți cu sesiuni de lectură în liniște, accesul fiind gratuit, pe bază de înscriere prealabilă printr-un mesaj transmis pe pagina de Facebook oficială a proiectului, fie cu un e-mail către office@headsome.ro, din motive de capacitate.

Organizatoarele declară că proiectul urmărește să ofere lecturii o dimensiune socială care să nu afecteze intimitatea actului de a citi, adresându-se tuturor cititorilor, indiferent de genurile literare preferate sau de experiența anterioară, într-un context relaxat și incluziv.

Prin această lansare, Bucureștiul se alătură unei rețele internaționale care promovează lectura ca formă de reconectare personală și socială, conceptul Silent Book Club fiind dezvoltat inițial în Statele Unite ale Americii și extins ulterior la nivel global prin inițiative locale independente. Activitățile locale sunt susținute logistic de un hub cultural bucureștean cunoscut pentru găzduirea de evenimente educaționale și culturale, care funcționează ca spațiu de întâlnire pentru comunități creative și civice.

(TB)
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL