×

Revista presei -- Data și ora publicării: 14.04.2026 15:29:35

REVISTA PRESEI / 14 apr 2026 /



Organizaţia care reuneşte 85% dintre publicaţiile online vrea în continuare publicitate la pariuri. Ce spune într-o scrisoare către Parlament
Lidl intră pe piața de telefonie mobilă în 30 de țări, inclusiv Marea Britanie și SUA
Sezonul 3 din Euphoria, filmat pe peliculă de 65 mm, a început pe HBO Max
Cine oferă grupului DIGI asistență juridică pentru extinderea în Marea Britanie?
România câștigă arbitrajul internațional pentru Casa Radio, evitând o pierdere de peste 300 de milioane de euro
Disney pregătește concedierea a până la 1.000 de angajați
Netflix, primul trailer pentru serialul care „reînvie” un clasic al televiziunii americane: „A fost odată ca niciodată”
Franţa vrea să renunţe la Windows şi să treacă la Linux, invocând „suveranitatea digitală”
Doi români au lansat un startup în Elveția și au strâns finanțări de aproape 2 milioane dolari, în mai puțin de 2 ani
Platforma Booking își avertizează clienții: Date expuse într-un atac cibernetic
Madonna transformă eșecul în succes: Filmul ei biografic anulat devine subiect de serial
Chefi la cuțite, lider de audiență. Echipa lui Chef Orlando, victorioasă în primul battle. Diseară: concurenții Asia Express vin la jurizare, iar individuala aduce panică-n bucătărie
Cum arată Jude Law în rolul lui Vladimir Putin pentru filmul despre „vrăjitorul” de la Kremlin
O organizație a presei a trimis Parlamentului un punct de vedere în legătură cu jocurile de noroc
Audienţe. Românii au talent de Vinerea Mare. Câţi s-au uitat la emisiunea de pe Pro TV, cel mai urmărit program
AUDIENŢE. Ana, mi-ai fost scrisă-n ADN, primul loc înainte a intra într-o pauză. Topul de joi. Alt titlu seara de săptămâna viitoare
Rafa - documentar despre Rafael Nadal, pe Netflix din 29 mai
Studiu: Chatboţii dau un diagnostic greşit în 80% din cazurile medicale iniţiale
„Kaiserul” - un scurt metraj independent despre Michael Schumacher, aşteptat să fie lansat în octombrie
Familia Jackson s-a alăturat fanilor la Berlin pentru premiera mondială a filmului biografic despre Michael Jackson. Jaafar Jackson îl interpretează pe unchiul său, Michael. Filmul are toate şansele de a bate recordul de debut
Meta a creat o varianta AI a lui Mark Zuckerberg, pentru ca angajații să afle informații interne de la șeful lor: „Oamenii lucrează mai bine”
2.300.000 de telefoane sunt infectate de aplicații descărcate de pe Google Play
Routere domestice, inclusiv din România, atacate de Rusia – Microsoft
Focus 18, în topul audiențelor în a doua zi de Paști
Peste jumătate dintre cele mai difuzate piese de la radio în 2025 aparțin Global Records
„Prea puternică pentru public”: în culisele eforturilor companiei Anthropic de a câștiga războiul de imagine în domeniul IA
APADOR-CH pulverizează CNA după închiderea Realitatea: Autoritarism cu mînecuțe de contabil


...




Organizaţia care reuneşte 85% dintre publicaţiile online vrea în continuare publicitate la pariuri. Ce spune într-o scrisoare către Parlament

Biroul Român de Audit Transmedia, organizaţie care reuneşte sute de publicaţii online, a transmis un punct de vedere critic referitor la iniţiativa legisllativă de interzicere a reclamelor de la jocurile de noroc în online eşi pe outdoor. Documentul, publicat iniţial de HotNews, reprezintă poziţia oficială a industriei media faţă de iniţiativele care vizează interzicerea reclamelor la pariuri în online şi în spaţiul public. BRAT subliniază însă crisoarea sa că „publicitatea pentru jocurile de noroc autorizate se desfăşoară într-un cadru deja reglementat, în care există entităţi licenţiate de ONJN în clasa a II-a, abilitate să desfăşoare, în condiţiile legii, activităţi conexe, inclusiv de marketing, publicitate şi afiliere, în baza unor raporturi contractuale supuse controlului autorităţii.” În acelaşi document se vorbeşte şi despre „efectul pozitiv” al publicităţii la jocurile de noroc, „din perspectiva ordinii pieţei, întrucât face vizibili operatorii licenţiaţi, care desfăşoară activitate în mod legal, plătesc taxe şi sunt supuşi unor obligaţii stricte privind conformarea şi responsabilitatea socială, în timp ce publisherii locali si companiile OOH operează, în mod legitim şi exclusiv în raport cu entităţi şi activităţi care se desfăşoară în cadrul legal aplicabil.” Totodată, industria vorbeşte despre faptul că marile platforme de tipul TikTok sau Meta (Facebook şi Instagram) nu se supun reglementărilor locale. BRAT cere implicarea industriei în procesul legislativ şi spune că este dispusă să contribuie cu date şi expertiză.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/brat-scrisoare-jocuri-noroc-publicitate-reclame-22410110

Lidl intră pe piața de telefonie mobilă în 30 de țări, inclusiv Marea Britanie și SUA

Lidl se pregătește să lanseze servicii de telefonie mobilă la prețuri reduse în circa 30 de piețe, extinzând masiv serviciul Lidl Connect, disponibil deocamdată doar în Germania, Austria și Elveția. Livrarea se va face prin aplicația Lidl Plus, care numără peste 100 de milioane de utilizatori globali, iar modelul de business este cel de operator virtual, MVNO, care închiriază infrastructura unor operatori existenți și revinde servicii sub brand propriu. Expansiunea este ancorată într-un parteneriat cu furnizorul britanic de telecomunicații 1GLOBAL, care deține deja licențe și parteneriate în 12 țări. Ca parte a înțelegerii, grupul Schwarz — proprietarul Lidl și Kaufland — va achiziționa o participație de 9,9% în 1GLOBAL. Structura permite Lidl să intre rapid pe piețe noi fără costurile de capital asociate construirii unei rețele proprii.
https://www.forbes.ro/lidl-intra-pe-piata-de-telefonie-mobila-in-30-de-tari-inclusiv-marea-britanie-si-sua-496144?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAc3J0YwZhcHBfaWQKNjYyODU2ODM3OQABHi2Z6mtoG0cXdotmibwPNE63FdPr2qT6mrXqI3HBq4r79yRIwGrVF9t34ZCz_aem__A7ggfmoo-Ms9xdPT2kfqQ

Sezonul 3 din Euphoria, filmat pe peliculă de 65 mm, a început pe HBO Max

Serialul Euphoria revine cu sezonul al treilea, iar primul episod poate fi deja urmărit pe HBO Max din 13 aprilie. Producția, creată, scrisă și regizată de Sam Levinson, o are în centru pe Zendaya și rămâne unul dintre cele mai urmărite titluri HBO, cu 25 de nominalizări și două premii Emmy până acum, potrivit unui comunicat remis de Warner Bros. Discovery către HD Satelit România. Noul sezon este format din opt episoade și continuă povestea unui grup de prieteni care se cunosc din copilărie. Povestea se îndreaptă spre teme legate de credință, felul în care fiecare încearcă să-și depășească traumele și confruntarea cu ideea de rău, toate puse în contexte tot mai complicate pe măsură ce personajele se maturizează.
https://www.hdsatelit.com/2026/04/sezonul-3-din-euphoria-filmat-pe.html

Cine oferă grupului DIGI asistență juridică pentru extinderea în Marea Britanie?

Filip & Company a asistat Grupul DIGI Communications în tranzacția prin care filiala sa Fiber One Ltd. a cumpărat 51% din capitalul social al Whyfibre Limited, companie care dezvoltă o rețea de fibră optică în Bedfordshire și Hertfordshire, două comitate din sudul Angliei. Mișcarea marchează primii pași ai grupului spre intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit, după extinderile deja făcute în Spania, Italia, Portugalia și Belgia. Din informațiile transmise public, achiziția a fost realizată la 19 martie 2026, iar Fiber One Ltd. este filiala deținută integral de DIGI în Anglia. Whyfibre Limited deține rețeaua aflată încă în dezvoltare, iar Fiber One va opera această infrastructură și estimează că va începe, în viitorul apropiat, furnizarea de servicii de internet fix în bandă largă într-o fază pilot. Nu este deci vorba doar despre o investiție financiară, ci despre o intrare juridică într-o piață mare, foarte competitivă și atent reglementată. Alexandru Bîrsan, managing partner al Filip & Company, a descris DIGI ca pe unul dintre produsele de export importante ale României și a legat această tranzacție de următorul pas firesc al extinderii grupului în Europa de Vest, de data aceasta în Marea Britanie. Echipa Filip & Company implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan și i-a inclus pe Anca Bădescu, senior associate, Bianca Gheorghe, associate, și Sebastian Dragomir, associate. Pentru o tranzacție de acest tip, mai ales una cu elemente transfrontaliere, rolul unei echipe juridice este esențial, de la structurarea documentelor până la verificarea cadrului de reglementare și a etapelor necesare pentru preluare și operare.
https://www.hdsatelit.com/2026/04/cine-ofera-grupului-digi-asistenta.html

România câștigă arbitrajul internațional pentru Casa Radio, evitând o pierdere de peste 300 de milioane de euro

România a obținut un rezultat favorabil în arbitrajul internațional de la ICSID Washington, în cazul proiectului Casa Radio din București, evitând o pierdere de peste 300 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a subliniat că Ministerul Finanțelor a coordonat componenta financiară a apărării și a susținut argumentele privind impactul real asupra bugetului de stat. Cazul fusese deschis în mai 2022 de Plaza Centers, companie controlată de Elbit Imaging, care solicitase daune compensatorii pentru pierderile generate de întârzierile proiectului Casa Radio. Ultima cifră avansată de Plaza Centers era de 425,5 milioane de euro. România risca să plătească fie peste 300 de milioane de euro, fie peste 200 de milioane plus dobânzi și costuri de arbitraj. „O corecție importantă a unor erori din trecut, care pune interesele statului și ale cetățenilor pe primul loc”, a scris Nazare pe Facebook, adăugând că „în vremuri în care fiecare leu contează, astfel de rezultate înseamnă resurse critice pentru România.” Dosarul nu e singurul front juridic deschis cu același investitor: Plaza Centers este implicată și într-o cauză aflată pe rolul London Court of International Arbitration, unde statul român solicită recuperarea unor prejudicii de ordinul sutelor de milioane de euro.
https://www.forbes.ro/romania-castiga-arbitrajul-international-pentru-casa-radio-evitand-o-pierdere-de-peste-300-de-milioane-de-euro-496165

Disney pregătește concedierea a până la 1.000 de angajați

Walt Disney intenționează să elimine până la 1.000 de poziții în următoarele săptămâni, potrivit Wall Street Journal, care citează surse apropiate situației. Majoritatea tăierilor ar urma să vizeze departamentul de marketing, o măsură pusă înainte ca Josh D’Amaro să preia funcția de CEO, în martie. Numărul de posturi vizate reprezintă mai puțin de 1% din totalul angajaților companiei, care număra aproximativ 231.000 de oameni la finalul anului fiscal 2025. Restructurarea marketingului vine la pachet cu o reorganizare mai amplă: noul Chief Marketing Officer, Asad Ayaz, care din ianuarie coordonează o organizație de marketing unificată la nivel de companie, lucrează la un proiect intern denumit „Project Imagine”, cu obiectiv explicit de reducere a cheltuielilor și consolidare a structurii.
https://www.forbes.ro/disney-pregateste-concedierea-a-pana-la-1-000-de-angajati-495844

Netflix, primul trailer pentru serialul care „reînvie” un clasic al televiziunii americane: „A fost odată ca niciodată”

Netflix a lansat primul trailer scurt pentru unul dintre serialele pe care le-a pregătit pentru vara aceasta, unul în care platforma americană de streaming își pune cu siguranță speranțe mari având în vedere popularitatea de care s-au bucurat romanele „Căsuța din prerie” și serialul omonim difuzat în SUA în anii 1970 și la începutul anilor ’80. La fel ca serialul original, noua producție Netflix este o adaptare după seria de romane „Căsuța din prerie” a scriitoarei americane Laura Ingalls Wilder, publicate între 1932 și 1943, cu un volum final apărut postum în 1971, după cum amintește revista Variety. Autoarea americană s-a inspirat din propria copilărie pentru cărțile sale, iar trailerul publicat luni de Netflix pentru noul serial este narat de personajul ei (interpretat de tânăra actriță americană Alice Halsey), care spune: „A fost odată ca niciodată, când mama și tata și Mary și Laura au părăsit marea pădure din Wisconsin și s-au mutat în prerie, unde o viață nouă îi aștepta. Fiecare zi și fiecare noapte erau o aventură. Și, deși erau complet singuri și foarte mici sub cer și sub stele, erau fericiți. Pentru că erau o familie și erau împreună”.
https://hotnews.ro/netflix-trailer-serialul-reinvie-clasic-televiziunii-americane-2218410

Franţa vrea să renunţe la Windows şi să treacă la Linux, invocând „suveranitatea digitală”

Franţa a anunţat că intenţionează să migreze computerele guvernamentale de la Microsoft Windows la sistemul open-source Linux, într-un efort de a reduce dependenţa de tehnologia americană şi de a-şi recâştiga controlul asupra datelor şi infrastructurii digitale. Ministrul francez David Amiel a declarat că statul nu mai poate accepta lipsa controlului asupra propriilor sisteme, în contextul unui concept tot mai prezent în Europa, „suveranitatea digitală”, citează News.ro. Autorităţile nu au comunicat un calendar clar al tranziţiei şi nici distribuţia Linux vizată. Decizia vine pe fondul unei tendinţe mai largi la nivel european, unde instituţiile UE analizează reducerea dependenţei de furnizori externi, în special din SUA. Iniţiativa este alimentată şi de riscuri geopolitice, inclusiv utilizarea sancţiunilor şi restricţiilor tehnologice în relaţiile internaţionale.
https://hotnews.ro/franta-vrea-sa-renunte-la-windows-si-sa-treaca-la-linux-invocand-suveranitatea-digitala-2216620

Doi români au lansat un startup în Elveția și au strâns finanțări de aproape 2 milioane dolari, în mai puțin de 2 ani

Un startup deep-tech din Elveția, NovoViz, cu doi români printre fondatori, a atras finanțări de aproape 2 milioane de dolari în primul an de activitate, mizând pe o tehnologie aflată în plină expansiune: imagistica cu un singur foton (single-photon imaging). Ei sunt Andrada Muntean (CEO) și Andrei Ardelean (CTO), doi ingineri formați în Elveția, care au transformat ani de cercetare academică într-un produs cu potențial comercial global, potrivit site-ului Venturelab, o organizație elvețiană care dezvoltă programe de sprijin pentru startup-uri și le conectează cu investitori și experți la nivel global. Lansat în 2024, NovoViz este un spin-off al École polytechnique fédérale de Lausanne (EPFL), unde tehnologia a fost dezvoltată timp de aproximativ un deceniu, în cadrul unor proiecte de cercetare avansată. Compania valorifică senzori de tip SPAD (single-photon avalanche diodes), capabili să detecteze fotoni individuali și să reconstruiască imagini chiar și în condiții extreme de lumină scăzută.
https://startupcafe.ro/doi-romani-au-fondat-un-startup-in-elvetia-care-a-strans-intr-un-an-finantare-de-aproape-2-milioane-dolari-97741

Platforma Booking își avertizează clienții: Date expuse într-un atac cibernetic

Site-ul pentru rezervări de cazare Booking.com a fost vizat de un atac cibernetic, în urma căruia „părți neautorizate” au obținut acces la numele, datele de cont și detaliile de rezervare ale unui număr nedezvăluit de persoane, potrivit The Guardian. Compania, al cărui sediu central se află la Amsterdam, a declarat că „a observat o activitate suspectă ce implică părți terțe neautorizate care au putut accesa unele dintre informațiile de rezervare ale oaspeților noștri”. „După descoperirea activității, am luat măsuri pentru a limita problema”, a precizat platforma. „Am actualizat codul PIN pentru aceste rezervări și i-am informat pe oaspeții noștri”, mai scrie în comunicat. Booking.com listează peste 30 de milioane de locuri de cazare din toată lumea, promovându-se ca platformă care conectează „milioane de călători” cu experiențe, transport și locuri de cazare. Reprezentanții platformei au refuzat să divulge numărul persoanelor afectate de atacul cibernetic, dar un purtător de cuvânt a precizat că „informațiile financiare nu au fost accesate”. În e-mailul trimis clienților afectați, aceștia sunt avertizați că este posibil ca hackerii să fi accesat „anumite informații despre rezervare”, asociate unor rezervări făcute în trecut. „Pe baza constatărilor investigației noastre de până în prezent, informațiile accesate ar putea include detalii despre rezervare și nume, adrese de e-mail, adrese, numere de telefon asociate cu rezervarea și orice ați fi putut partaja cu unitatea de cazare”, au spus cei de la Booking.
https://hotnews.ro/platforma-booking-isi-avertizeaza-clientii-date-expuse-intr-un-atac-cibernetic-2217999

Madonna transformă eșecul în succes: Filmul ei biografic anulat devine subiect de serial

Madonna va apărea în sezonul al doilea al serialului The Studio, marcând prima sa apariție televizată după mai bine de 20 de ani, potrivit informațiilor apărute în presa internațională. Artista a fost surprinsă recent filmând la Veneția pentru producția semnată de Seth Rogen, într-un rol care va face trimitere directă la dificultățile întâmpinate în încercarea de a-și realiza propriul film biografic. Apariția Madonnei în serial va avea un arc narativ de două episoade și va integra elemente din povestea reală a filmului biografic despre viața sa, abandonat în 2023. Proiectul fusese inițiat în 2021 de Universal Pictures, iar artista urma să fie atât regizoare, cât și co-scenaristă. Rolul principal fusese câștigat de Julia Garner, după un proces de audiții intens. Filmul ar fi urmărit ascensiunea Madonnei, de la începuturile sale din Michigan până la succesul global consolidat odată cu albumul Ray of Light. Proiectul a fost însă abandonat după mai multe rescrieri de scenariu, în contextul în care artista a ales să pornească într-un turneu mondial.
https://jurnalul.ro/cultura/film/madonna-film-netflix-1029354.html

Chefi la cuțite, lider de audiență. Echipa lui Chef Orlando, victorioasă în primul battle. Diseară: concurenții Asia Express vin la jurizare, iar individuala aduce panică-n bucătărie

Debut în forță al battle-urilor sezonului 17 Chefi la cuțite în ediția de aseară, care s-a impus ca lider de audiență pe toate segmentele de public: echipa gri, condusă de Chef Orlando Zaharia, s-a bucurat de o dulce victorie, la prima confruntare. Diseară, concurenții Asia Express vin la degustare, pregătiți să dea verdictul celui de-al doilea battle al sezonului 17. Seara va culmina cu o probă eliminatorie neașteptat de dură: este pentru prima dată în istoria tuturor sezoanelor când se dă o probă individuală de o asemenea dificultate! Difuzată ieri seară de Antena 1 în intervalul 20:29 – 00:04, ediția de ieri Chefi la cuțite a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, obținând o audiență medie de 4.9 puncte de rating și 20.7% cotă de piață, în vreme ce postul de pe locul al doilea, Pro TV, a înregistrat 3.8 puncte de rating și 15.9% cotă de piață. Ierarhia s-a păstrat și pe tronsonul publicului urban, Chefi la cuțite înregistrând 5.5 puncte de rating și 17.6% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul 2, Pro TV, a obținut 3.7 puncte de rating și 11.8% cotă de piață. La nivel național, Chefi la cuțite a ocupat prima poziție, cu o audiență 5.3 rating și 16.4% cotă de piață, în timp ce ocupantul locului secund, ProTV, a înregistrat 3.9 puncte de rating și 12.1% cotă de piață. În minutul de aur 22:03, peste 1,2 milioane de telespectatori au urmărit ediția de ieri Chefi la cuțite.
https://jurnalul.ro/timp-liber/jurnalul-tv/chefi-la-cutite-lider-de-audienta-echipa-lui-chef-orlando-victorioasa-in-primul-battle-diseara-concurentii-asia-express-vin-la-jurizare-iar-individuala-aduce-panica-n-bucatarie-1029912.html

Cum arată Jude Law în rolul lui Vladimir Putin pentru filmul despre „vrăjitorul” de la Kremlin

Un nou trailer oficial pentru filmul „The Wizard of the Kremlin” (Vrăjitorul de la Kremlin) arată mai pe larg transformarea remarcabilă a lui Jude Law pentru a-l juca pe președintele rus Vladimir Putin, relatează THR. Drama politică urmărește ascensiunea lui Putin ca actor global, cu ajutorul strategului manipulator Vadim Baranov, interpretat de actorul american Paul Dano. Rolul lui Dano, „vrăjitorul” din titlul filmului, este inspirat de Vladislav Surkov, considerat pe scară largă „eminența cenușie” a politicii ruse în primii ani ai implicării lui Putin în politică și în cei care au urmat ajungerii acestuia în funcția de președinte al Rusiei. Lungmetrajul în regia cineastului francez Olivier Assayas este o adaptare după romanul „La Mage du Kremlin” din 2022 al romancierului și eseistului italo-elvețian Giuliano da Empoli. „The Wizard of the Kremlin” a avut premiera internațională pe 31 august 2025, la prestigiosul Festival Internațional de Film de la Veneția, unde a primit o ovație de 12 minute. Ulterior, a fost prezentat la mai multe festivaluri de film, având premiera în cinematografele din Franța abia în luna ianuarie a acestui an. Noul trailer a fost lansat după ce compania de distribuție Vertical Entertainment a cumpărat drepturile de difuzare a sa în America de Nord, unde „The Wizard of the Kremlin” va fi lansat pe 15 mai. În România filmul în care Jude Law îl joacă pe Vladimir Putin nu are deocamdată o dată de lansare oficială, însă este probabil să îl putem vedea în sălile de cinema mai târziu în cursul acestui an.
https://hotnews.ro/video-cum-arata-jude-law-in-rolul-lui-vladimir-putin-pentru-filmul-despre-vrajitorul-de-la-kremlin-2218568

O organizație a presei a trimis Parlamentului un punct de vedere în legătură cu jocurile de noroc

BRAT spune că „înțelege și salută” intenția Parlamentului de a proteja minorii în fața jocurilor de noroc, dar solicită ca legea să fie „nediscriminatorie”. Organizație a presei și a publicității, BRAT se întreabă cum va funcționa oprirea reclamei la gambling nu doar pe site-urile din România, ci și pe TikTok, Youtube sau Facebook, rețelele sociale accesate intens de către consumatori din țară. Am deschis cu inima strânsă scrisoarea Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), către Parlament. Întâi că n-am înțeles de ce nu au spus publicului că au trimis-o. Sigur, e o poziție a companiilor care fac presă, nu a jurnaliștilor. Dar, totuși, sunt companii de presă și de publicitate, trăiesc din informația transparentă. Intrată în mecanismul parlamentar, scrisoarea oricum devine publică, o puteți citi integral în finalul acestui articol. M-am temut că „punctul de vedere al BRAT”, cum l-au intitulat, va fi o susținere a industriei jocurilor de noroc. Nu pentru că mă îndoiesc de oamenii din conducerea BRAT, dar e vizibilă presiunea din partea membrilor, care sunt companii media, după cum e vizibil interesul companiilor de pariuri. Am găsit altceva decât mă așteptam și simt că e corect să împărtășesc publicului. Punctul de vedere al BRAT a venit după ce Senatul a votat interdicția reclamei la jocurile de noroc. Acum se pregătește lupta din Camera Deputaților, una lungă și complicată. De aceea am și avut inima strânsă când am citit scrisoarea. M-am temut că poate fi o reverență în fața unei industrii care asigură un volum semnificativ de publicitate. Dar nu e. În esență, BRAT susține că e nevoie ca Parlamentul să se informeze și să ia în calcul modele și evoluții din alte țări. Sunt și trăsnăi în scrisoarea BRAT. Dar e de înțeles că ei au elaborat o poziție. Nu poți începe mereu din punctul ideal. Începi de undeva. BRAT, ca reprezentant al industriei media online și a publicității, are argumente valide în punctul său de vedere, în opinia mea. După cum, din nou e doar opinia mea, scrisoarea furnizează și date neclare sau chiar greșite. Printre cele corecte: observația BRAT că, odată aplicată, e obligatoriu ca legea să se refere explicit și să poată fi aplicată și în cazurile TikTok, Youtube, Facebook și în celelalte platforme similare. Consumul de rețele sociale e imens în România. Potrivit datelor oficiale ale TikTok, cu 9,1 milioane de utilizatori activi, România este una dintre țările din UE cu cel mai mare consum de TikTok, proporțional cu populația.
https://hotnews.ro/o-organizatie-a-presei-a-trimis-parlamentului-un-punct-de-vedere-in-legatura-cu-jocurile-de-noroc-2215371

Audienţe. Românii au talent de Vinerea Mare. Câţi s-au uitat la emisiunea de pe Pro TV, cel mai urmărit program

AUDIENŢE. Românii au talent a fost urmărit şi la difuzarea din Vinerea Mare. Înainte de paşte, cifrele emisiunii de pe Pro TV au plasat emisiunea pe primul loc în clasamentele de audienţă. În minutul de aur, vârful s-a apropiat de două milioane de români. Mai exact: 1.968.000 de telespectatori la ora 21.53. Naţional. Românii au talent fost văzută, la nivelul întregii ţări, de aproape un milion şi jumătate de telespectatori în fiecare minut. Este o scădere cu peste 200.000 de români faţă de săptămâna trecută, dar Pro TV rămâne pe primul loc, la distanţă. Pe locul al doilea a fost Antena 1, cu aproape 900.000 de români la Survivor (cu 150.000 peste sătptămâna trecutpă). Ca de obicei, completează topul Kanal D, cu serialul turcesc Ai nimănui (cam la acelaşi nivel cu săptămâna trecută). Vineri seara, au fost în top 5 şi România TV şi DigiSport, cu meciul Hermannstadt-Farul Constanta.
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-romanii-au-talent-vinerea-mare-22407874

AUDIENŢE. Ana, mi-ai fost scrisă-n ADN, primul loc înainte a intra într-o pauză. Topul de joi. Alt titlu seara de săptămâna viitoare

AUDIENTE. Câţi români s-au uitat joi seara la serialul Ana, mi-ai fost scrisă-n ADN? Producţia de pe Antena 1 a fost pe primul loc după media pe tot intervalul. De notat că Ana, mi-ai fost scrisă-n ADN, ia o pauză începând de săptămâna viitoare. Joi seara a fost ultima difuzare a primei părţi din acest sezon. Data startului pentru cea de-a de-a doua parte a sezonului nu a fost încă stabilită. De săptămâna viitoare, joia intră un alt serial produs de Ruxandra Ion - Iubire cu parfum de lavandă. Care a fost topul posturilor joi, 9 aprilie? O observaţie: Ana, mi-ai fost scrisă-n ADN a fost difuzată între orele 20.30 şi 23.34. Pe prima parte s-a intersectat cu Las Fierbinţi, fiind depăşită de serialul de pe Pro TV. După Las Fierbinţi, când a început Tătuţu', Ana a trecut pe primul loc şi a recuperat atât de mult din audienţă, încât a echilibrat întregul interval de difuzare.
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-ana-mi-ai-fost-scrisa-in-adn-antena-1-22407125

Rafa - documentar despre Rafael Nadal, pe Netflix din 29 mai

Chiar înainte de Roland-Garros, Netflix va lansa „Rafa” pe 29 mai, un documentar despre cea mai mare legendă a turneului parizian: Rafael Nadal. Documentarul se va concentra pe ultimul său an în circuitul ATP, în 2024, pentru a revedea povestea câştigătorului a 22 de titluri de Grand Slam. „De la debutul său la vârsta de 3 ani până la revenirea sa în competiţie în 2024, acest documentar nu doar retrăieşte evoluţia unui campion, ci şi provocările fizice şi emoţionale care i-au marcat parcursul, confruntându-se constant cu cel mai mare adversar al său: propriul corp”, anunţă comunicatul de presă Netflix. Documentarul va evidenţia cariera extraordinară a jucătorului de tenis, precum şi viaţa sa în afara terenului, datorită unor imagini inedite din arhivele sale personale şi accesului istoric la star, familia sa şi cercul său apropiat de antrenori şi consilieri.
https://www.news.ro/sport/rafa-documentar-despre-rafael-nadal-pe-netflix-din-29-mai-video-1922401214062026040922409507

Studiu: Chatboţii dau un diagnostic greşit în 80% din cazurile medicale iniţiale

Fără să aibă suficiente informaţii, chatboţii obişnuiţi, precum ChatGPT şi Gemini, vor da un diagnostic greşit şi vor duce utilizatorii pe o pistă greşită în peste 80% din cazuri, arată un studiu. Studiul, realizat de Mass General Brigham din Massachusetts şi publicat în Jama Network Open, a testat modelele de inteligenţă artificială folosind 29 de viniete clinice bazate pe texte medicale de referinţă. În cadrul studiului, chatboţilor le-au fost oferite pas cu pas informaţii medicale legate de o boală, inclusiv constatări ale consultaţiilor şi rezultate ale analizelor de laborator. Au fost astfel testate 21 de modele lingvistice, inclusiv cele dezvoltate de OpenAI, Anthropic, Google, xAI şi DeepSeek. Specialiştii au descoperit că toate modelele dau diagnostice greşite în peste 80 de cazurile în care nu au acces la informaţiile incomplete ale pacienţilor. Nici când au avut toate informaţiile, chatboţi nu au s-au descurcat grozav, având şi în aceste cazuri o rată a erorilor de peste 40%. În aceste situaţii, însă, au existat cazuri în care unii chatboţii au oferit diagnosticul corect pentru 90% dintre pacienţi.
https://www.news.ro/economic/studiu-chatbotii-dau-un-diagnostic-gresit-in-80-din-cazurile-medicale-initiale-1922400814202026040822409993

„Kaiserul” - un scurt metraj independent despre Michael Schumacher, aşteptat să fie lansat în octombrie

Un film independent despre Michael Schumacher, de şapte ori campion mondial la F1, este aşteptat să fie lansat până în octombrie 2026. Intitulat „Kaiserul”, se pare că va fi un scurtmetraj de aproximativ douăzeci de minute, concentrându-se pe originile celebrului pilot german. Un proiect cu buget redus, regizat de bulgarul Lubo Marinov şi produs de studioul independent „Grey Universe Ltd”, filmul îşi propune să spună povestea sosirii lui Michael Schumacher în lumea necruţătoare a Formulei 1. Mai mult decât nenumăratele sale succese în carieră, scurtmetrajul va arăta cum pilotul a trecut de la anonimat la statutul de fenomen, înainte de glorie.
https://www.news.ro/sport/kaiserul-un-scurt-metraj-independent-despre-michael-schumacher-asteptat-sa-fie-lansat-in-octombrie-video-1922401813092026041822409494

Familia Jackson s-a alăturat fanilor la Berlin pentru premiera mondială a filmului biografic despre Michael Jackson. Jaafar Jackson îl interpretează pe unchiul său, Michael. Filmul are toate şansele de a bate recordul de debut

Mii de fani ai lui Michael Jackson, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în jachete sau cu ochelari de soare de aviator, inspiraţi de numeroasele ţinute celebre ale legendei pop, s-au adunat vineri seara la Berlin pentru premiera internaţională a filmului biografic „Michael”, în care joacă nepotul cântăreţului, Jaafar Jackson, relatează Reuters. Jaafar Jackson, care avea 12 ani când unchiul său a murit în 2009, a spus că a petrecut mult timp studiind arhivele de imagini pentru a se pregăti pentru rol, bazându-se totodată şi pe propriile amintiri.
https://www.news.ro/entertainment/familia-jackson-s-alaturat-fanilor-berlin-premiera-mondiala-filmului-biografic-michael-jackson-jaafar-jackson-il-interpreteaza-unchiul-michael-filmul-toate-sansele-bate-recordul-debut-1922403911182026041422407542

Meta a creat o varianta AI a lui Mark Zuckerberg, pentru ca angajații să afle informații interne de la șeful lor: „Oamenii lucrează mai bine”

Meta, compania care deține Facebook și Instagram, lucrează la un proiect inedit: dezvoltarea unei versiuni de inteligență artificială a fondatorului său, Mark Zuckerberg. După cum relatează The Guardian, acest „dublu digital” al CEO-ului este antrenat să imite tonul, gesturile și declarațiile publice ale lui Zuckerberg, dar și viziunea sa strategică pentru companie. Potrivit Financial Times, scopul proiectului este de a întări legătura angajaților cu una dintre cele mai influente figuri din Silicon Valley. Meta speră ca această inițiativă să ofere un sprijin mai direct celor aproape 79.000 de angajați ai săi, mai ales într-o perioadă în care compania trece prin schimbări majore. Zuckerberg nu este străin de ideea de a crea și testa versiuni digitale ale propriei persoane. În 2022, și-a prezentat avatarul în metaversul Meta, însă acesta a fost criticat pentru calitatea grafică slabă. Reacțiile negative l-au determinat să lanseze ulterior o versiune îmbunătățită. Totuși, viziunea grandioasă a companiei pentru metavers a fost redusă, iar Meta s-a concentrat acum pe dezvoltarea unor personaje 3D generate de inteligență artificială, capabile să interacționeze cu oamenii în conversații zilnice.
https://www.libertatea.ro/stiri/meta-creeaza-instrument-inteligenta-artificiala-mark-zuckerberg-discutii-angajati-5698579

2.300.000 de telefoane sunt infectate de aplicații descărcate de pe Google Play

Un nou tip de malware, denumit NoVoice, a fost descoperit în 50 de aplicații disponibile pe Google Play și a fost descărcat de peste 2,3 milioane de ori, expunând milioane de dispozitive din toată lumea la riscuri de securitate. Potrivit Tech Republic și blogului McAfee, acest software malițios vizează în special dispozitivele Android mai vechi, ocolind detecția prin metode ingenioase. Detectat inițial de cercetătorii McAfee, NoVoice s-a ascuns în aplicații aparent inofensive, precum jocuri și programe de curățare, disponibile direct pe Google Play.
https://www.libertatea.ro/stiri/malware-novoice-aplicatii-android-google-play-2-milioane-descarcari-securitate-5698139

Routere domestice, inclusiv din România, atacate de Rusia – Microsoft

Echipa responsabilă de informații privind amenințările cibernetice a Microsoft dezvăluie operațiunile grupului Forest Blizzard, ce are legături militare cu Rusia. Este descris modul în care grupul a transformat routere din mediul domestic și din birourile mici (SOHO) în platforme de supraveghere la nivel de stat. De ce este important Deși infiltrarea dispozitivelor SOHO nu este o noutate, este pentru prima dată când Microsoft observă deturnarea DNS utilizată la scară largă pentru a susține direct atacurile de tip adversar-în-mijloc (AiTM) împotriva conexiunilor TLS. Microsoft a identificat peste 200 de organizații și 5.000 de dispozitive afectate de infiltrarea Forest Blizzard.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/routere-domestice-inclusiv-din-romania-atacate-de-rusia-microsoft-22410222

Focus 18, în topul audiențelor în a doua zi de Paști

Luni, 13 aprilie, in intervalul 18.00-18.30, jurnalul Focus 18 de la Prima TV a înregistrat un rezultat remarcabil în preferințele telespectatorilor, clasându-se pe locul al III-lea în topul audiențelor la nivel național, în intervalul de public 21–59 de ani. Conform datelor furnizate de Kantar Media, Focus 18 a obținut 1.13 rating și 5.08% cotă de piață (share) în răndul publicului comercial, performanță care a poziționat programul imediat după posturile Pro TV și Kanal D. Rezultatul confirmă interesul constant al publicului pentru informație relevantă și actuală, precum și încrederea acordată echipei editoriale care realizează zilnic jurnalele Focus. Performanța din a doua zi de Paști reconfirmă faptul că Focus 18 rămâne una dintre principalele surse de informare pentru telespectatorii din România, consolidându-și poziția în topul preferințelor publicului activ.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/focus-18-in-topul-audientelor-in-a-doua-zi-de-pasti-22410243

Peste jumătate dintre cele mai difuzate piese de la radio în 2025 aparțin Global Records

Dacă ai pornit radioul în 2025, sunt șanse mari să fi dat peste una dintre piesele semnate de Global Records. Clasamentul anual Media Forest arată că 56 dintre cele mai difuzate 100 de melodii ale anului fac parte din portofoliul acestui label. Practic, mai mult de jumătate din „coloana sonoră” a anului a fost asigurată de echipa lor, care a reușit să ocupe și 7 din primele 10 poziții ale topului.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/peste-jumatate-dintre-cele-mai-difuzate-piese-de-la-radio-in-2025-apartin-global-records-22406709

„Prea puternică pentru public”: în culisele eforturilor companiei Anthropic de a câștiga războiul de imagine în domeniul IA

Săptămâna aceasta, compania de IA Anthropic a declarat că a creat un model de IA atât de puternic încât, din cauza unui sentiment copleșitor de responsabilitate, nu îl va lansa publicului, scrie The Guardian. Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, i-a convocat pe șefii marilor bănci pentru o discuție despre modelul Mythos. Deputatul Reform UK, Danny Kruger, a scris o scrisoare guvernului, îndemnându-l să „colaboreze cu firma de IA Anthropic, al cărei nou model de frontieră, Claude Mythos, ar putea prezenta riscuri catastrofale de securitate cibernetică pentru Marea Britanie”. X a luat-o razna. Alții au fost mai sceptici, inclusiv renumitul critic al IA, Gary Marcus, care a spus: „Dario (Amodei) are mult mai multe cunoștințe tehnice decât Sam [Altman], dar pare să fi absolvit aceeași școală a hype-ului și a exagerării”, referindu-se la directorii executivi ai Anthropic și ai rivalului său, OpenAI. Nu este clar dacă Anthropic a creat „zeul-mașină”. Ceea ce este mai evident este faptul că această companie start-up din San Francisco, considerată pe scară largă drept compania „responsabilă” din domeniul IA, excelează în marketing.
https://www.g4media.ro/prea-puternica-pentru-public-in-culisele-eforturilor-companiei-anthropic-de-a-castiga-razboiul-de-imagine-in-domeniul-ia.html

APADOR-CH pulverizează CNA după închiderea Realitatea: Autoritarism cu mînecuțe de contabil

CNA a închis televiziunea REALITATEA PLUS și postul de radio GOLD FM. APADOR-CH cere de urgență modificarea legii audiovizualului care condiționează libertatea de exprimare de o practică birocratică inutilă. ”APADOR-CH solicită Parlamentului abrogarea, ca exagerată și disproporționată, a prevederii legale care a permis Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) închiderea televiziunii REALITATEA PLUS și a postului de radio GOLD FM pe motiv că aceștia nu au depus la CNA dovada plății unor amenzi. Practic, măsura este similară aplicării pedepsei cu moartea unei persoane fizice pentru că nu a depus în termen legal, la ANAF, dovada că a plătit o amendă. Astfel de reglementări legale, reminiscențe ale unui autoritarism cu mînecuțe de contabil, nu fac decît să contribuie la îngrădirea libertății de exprimare, prin crearea unui climat de incertitudine, de instabilitate. Canalele media nu trebuie reduse la tăcere pentru linia editorială (agreată de unii, detestată de alții), sub pretexte de natură pur birocratică. În cazul ultimei sancțiuni aplicate de CNA, este de observat că, potrivit adresei nr. 74073/1/1.04.2026 a ANAF – Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, publicată pe site-ul realitatea.net, titularul licenței audiovizuale pentru televiziunea REALITATEA PLUS „nu figurează cu datorii la bugetul de stat”. Ceea ce înseamnă că amenzile care se fac venit la bugetul statului au fost achitate. APADOR-CH atrage atenția că prevederea legală folosită de CNA pentru închiderea unei televiziuni cu audiență națională și a unui post de radio este deficitară și permite luarea unor măsuri excesive/disproporționate, avînd în vedere cel puțin următoarele două probleme: 1) Prin redactarea sa deficitară, textul legal permite ca retragerea licenței să se dispună nu doar în cazul în care o amendă nu este plătită în termen de 6 luni de la aplicare, ci și în cazul în care amenda este plătită în termen, dar titluarul licenței nu depune la CNA dovada plății amenzii. Ceea ce trimite în absurd o regulă care, pînă la un punct, ar putea fi acceptată, și anume sancționarea severă a celor care nu-și plătesc amenzile. Dar, a putea închide o televiziune sau un post de radio doar pe motivul că, deși a plătit amenzile aplicate de CNA, totuși nu a depus la sediul CNA dovada plătii acestor amenzi este deja o absurditate, un exces de gîndire pur contabilă. Acest exces este specific unui stat arogant, care își privește „supușii” cu superioritate, dar nu este în stare să-și țină evidența amenzilor pe care le încasează, obligînd plătitorul amenzii să ducă la masa „stăpînului” dovada plății. 2) Prin redactarea sa deficitară, textul legal ignoră faptul că amenda aplicată poate fi contestată la instanța de judecată, iar, la instanță, procedura de judecată poate depăși termenul de 6 luni. Textul legal ar fi trebuit să prevadă că, pe durata judecății, termenul de 6 luni este întrerupt și că el se reia, de la început, după soluționarea definutivă a cauzei de către instanța de judecată. Or, actualul text legal se referă, nediferențiat, la termenul de 6 luni de la aplicarea amenzii, fără a reglementa cazul în care amenda este contestată la instanță, caz în care ar fi trebuit să prevadă că abia după soluționarea definitivă a cauzei încep să curgă cele 6 luni pentru plata amenzii.
https://inpolitics.ro/apador-ch-pulverizeaza-cna-dupa-inchiderea-realitatea-autoritarism-cu-minecute-de-contabil_1860090192.html

(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL