×

Programe TV -- Data și ora publicării: 22.05.2026 11:19:54

Radio Impuls urcă în top 10 București Comercial cu matinalul „Brigada Devreme”



București (MEDIA EXPRES) / 22 mai 2026 / Radio Impuls înregistrează creșteri semnificative de audiență în primul val din 2026, potrivit datelor furnizate de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, iar emisiunile „Brigada Devreme” și „Invitatul de 12” avansează puternic în clasamentele de piață radio din Capitală.

Radio Impuls își majorează cota de piață cu peste 20% la nivelul publicului din București și București Comercial, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, pe fondul unei strategii editoriale bazate pe conținut dinamic, formate interactive și playlist de tip Contemporary Hit Radio, format muzical axat pe hituri actuale.

Emisiunea matinală „Brigada Devreme” crește cu 75% în cotă de piață la nivelul publicului București All și cu 50% pe segmentul București Comercial, urcând trei poziții în clasament, până pe locul 10, cu o medie de aproximativ 15.000 de ascultători zilnic în targetul comercial 18-54 de ani. La nivel național, programul înregistrează o audiență medie zilnică de 136.000 de ascultători.

Emisiunea „Invitatul de 12”, realizată de Cosmin Cernat, înregistrează o creștere de peste 600% a cotei de piață în București All și de 500% pe segmentul comercial, în timp ce programul „Trei ceasuri bune” avansează cu 47% în cotă de piață, iar „Party Zone” crește cu 211% în același interval analizat.

Compania care operează Radio Impuls este Dogan Media International S.A., parte a grupului media controlat de Dogan Holding, cu activități în televiziune, radio și digital. Pentru anul 2025, Dogan Media International S.A. a raportat o cifră de afaceri estimată la peste 200 milioane lei, potrivit datelor financiare publice, în timp ce performanțele de audiență radio sunt măsurate prin studiul realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie.

(TB)

(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL