Media Expres

ONG -- Data și ora publicării: 05.06.2026 08:14:31

Laura Ștefan, Expert Forum: "Dacă România punea lumină în trecutul nostru recent, nu ne-am mai întreba astăzi cine este domnul Georgescu"

București (MEDIA EXPRES) / 5 iun. 2026 / Laura Ștefan, jurist de profesie și directoarea executivă a ONG-ului Expert Forum, a făcut apel la istoria recentă a anulării alegerilor în susținerea concluziei că GDPR nu poate să împiedice cercetarea și diseminarea arhivelor și nu poate să impună anonimizarea numelor ofițerilor și colaboratorilor securității comuniste.

Laura Ștefan, directoarea executivă a organizației Expert Forum, face parte din 2025 din Comisia de evaluare externă a integrității etice și financiare a procurorilor din Republica Moldova. În anul 2011, Comisia Europeană a numit-o membră a Expert Group on Corruption, iar în 2015 a primit Premiul Femeia curajoasă a anului din partea Ambasadei Statelor Unite în București.

Laura Ștefan a absolvit LLM (Master of Law), program organizat de Universitatea Cambridge, în perioada 2003-2004.

Prezentăm în continuare integral transcrierea prezentării sale din prima zi a conferinței „Ce dezvăluim, ce protejăm? Arhivele poliției secrete comuniste și aplicarea GDPR”, organizată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) în Aula Academiei Române în zilele de joi, 4, și vineri, 5 iunie 2026.

"Vă mulțumesc foarte mult pentru această invitație. Mă bucur să fim împreună și vreau să încep prin a vă felicita pentru că ați marcat 25 de ani de existență. Nu am fi crezut asta la momentul în care ne luptam pentru trecerea legii prin Parlament. Suntem prieteni de drum lung; venim împreună mai ales în momentele grele.

Și eu am fost mai apropiată de CNSAS în 2008, cred că nu greșesc, atunci când, odată cu începerea activităților de fond ale instituției, s-a ajuns la concluzia că legea este neconstituțională — un lucru care se întâmplă frecvent în România atunci când instituții importante în edificiul statului român ajung să atingă zone sensibile. Și cred că ar fi o temă interesantă de cercetare aceasta, și anume cum toate elementele astea de constituționalitate apar în discuții mai ales în astfel de momente sensibile.

Atunci când am primit invitația de a participa la conferința dumneavoastră, m-am simțit un pic depășită de subiect, pentru că nu este principala mea zonă de activitate. Eu lucrez mai degrabă în zona statului de drept și a anticorupției, dar, tangențial, am fost implicată în această discuție despre trecutul nostru recent, o discuție care cred că este plină de valențe actuale. Nu cred că subiectul acesta privește doar o abordare istorică.

Pentru colegii care vin din alte țări, probabil ați urmărit și dumneavoastră cu interes saga românească din 2024. Și, apropo, fac precizarea că vin din partea unei organizații a societății civile, deci probabil că prezentarea mea va ieși un pic din tiparele consacrate. În 2024, România a anulat alegerile prezidențiale, iar în centrul acestei anulări s-a aflat întrebarea: cine a interferat cu alegerile? O parte a susținut că este vorba despre „prietenul cel mare de la Est”, între ghilimele, despre Rusia, în timp ce fostul președinte Traian Băsescu a susținut că sunt „băieții noștri”.

De ce aduc în discuție această dezbatere de la nivelul societății? Pentru că eu cred că dacă până acum România și-ar fi făcut cu adevărat treaba în a pune lumină în trecutul nostru recent, nu ne-am mai întreba astăzi cine este domnul Georgescu. Am ști. Așa cum am ști și cine sunt oamenii din jurul său.

Deci, în discuția despre accesul la informații versus protecția vieții personale, eu aș vrea să mă situez din perspectiva interesului de a ști cine sunt colaboratorii, cine au fost colaboratorii și în ce fel acești colaboratori cu sistemul represiv au continuat să-și desfășoare activitatea după 1989 — fie făcând parte din lumea politică, fie făcând parte din lumea afacerilor. În ce fel acești oameni continuă să influențeze viețile noastre azi și pe cele ale copiilor noștri mâine?

Vedem, desigur, o tensiune. Imediat după căderea comunismului, a existat un interes real în societățile noastre pentru trecutul recent și pentru a transparentiza arhivele deținute de stat. După cum știți, există în științele sociale acest principiu al pendulului: după un drum spre transparență a venit și reversul, și anume o discuție foarte relevantă despre nevoia de a proteja datele personale. Sigur, nu în valoare absolută și nu în termeni absoluți, există peste tot virgule și contextualizări. Însă cred că temele acestea sunt inerent în conflict, iar nouă ne revine datoria de a stabili o balanță. O balanță justă, care să ne permită nouă, ca societate, să mergem mai departe pe un drum mai bine construit, mai drept.

Deci, pe de o parte, vorbim despre dreptul victimelor de a ști. Vorbim despre interesul societății de a fi informată, nu doar din curiozitate sau pentru că ne place exhibiționismul, ci pentru că aceste informații sunt determinante pentru felul în care România funcționează astăzi. Atunci când ne uităm și vedem bizarerii pe scena publică, de multe ori explicația ține de trecutul nostru recent. Și fără a cădea în conspiraționism, cred că este important să facem aceste legături.

De fiecare dată când se discută despre un personaj public, apare la un moment dat discuția despre pedigriul său: unde a fost, ce a făcut? Vă aduceți aminte? În anii '90 întrebarea asta ne revenea periodic. Acum generațiile s-au schimbat și cred că fiecare dintre aceste generații trebuie să-și dea propriile răspunsuri la aceste întrebări esențiale: ne mai interesează cine ce a fost? Mai este relevant pentru viața noastră ce s-a întâmplat în timpul regimului comunist și ce s-a întâmplat în perioada de tranziție?

Cred că discuțiile acestea apar periodic și cred că este sănătos să apară periodic. Pentru că dacă în anii '90 eram foarte preocupați de a ști în ce fel s-au construit aceste rețele de represiune, în prezent poate suntem foarte preocupați de felul în care platformele sociale și, în general, inteligența artificială ne folosesc datele personale și în ce măsură aceste instrumente se pot întoarce împotriva cetățenilor. Și, iarăși, revenind la contextul electoral, discutăm foarte mult despre interferența în alegeri. Acesta este, până la urmă, un element care aduce împreună atât zonele de protecție a vieții personale și private, cât și zona de libertate de expresie și zona care ține de cunoașterea trecutului nostru recent.

Există, desigur, obligația statului de a gestiona informațiile cu privire la istoria sa recentă și cred că mai mulți antevorbitori au menționat acest lucru. Există o asimetrie de informație între stat și cetățean, statul deținând, în mod evident, mult mai multă informație. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, sigur că se pune în discuție protecția vieții private într-o societate democratică.

Este necesar să purtăm toată discuția despre neutralitatea informațiilor pe care le găsim în arhive, în ce măsură putem avea încredere în ele, iar aici este rolul determinant al cercetătorilor și al instituțiilor precum CNSAS să vină și să pună în context toate aceste date. Și, desigur, o lungă discuție — absolut necesară și care a fost expediată foarte scurt, în câteva propoziții, într-o decizie a Curții Constituționale la care făceam trimitere mai devreme — vizează responsabilitatea regimului versus responsabilitatea individuală. Dacă îmi aduc aminte bine, Curtea Constituțională spunea în faimoasa sa decizie din 2008 că nu putem să atașăm consecințe juridice negative unor persoane pentru simpla participare la instrumentele regimului represiv. Cred că ar trebui revizitată această frază și cred că este de datoria noastră să ne întrebăm dacă putem bagateliza implicarea personală în terorizarea cetățenilor acestei țări sau dacă ar trebui să schimbăm un pic paradigma.

Eu sunt jurist, dar cred cu tărie că dreptul este doar un instrument, că se poate face și bine și rău cu el, și că este de datoria noastră să ne răspundem întâi întrebărilor filozofice și întrebărilor de politică publică, pentru că apoi legea poate să fie orientată și într-o direcție și în cealaltă.

Vreau să vă aduc în față câteva decizii ale CEDO cu privire la subiectul în discuție. Poate primele decizii ar trebui să fie cele din cel de-al doilea slide: Leander vs. Suedia. În acest caz, din 1987, se discuta despre verificările făcute la angajare pentru diverse persoane care voiau să ocupe funcții publice, verificări care se bazează, în esență, pe informații deținute de serviciile de securitate. CEDO a spus că trebuie să existe garanții de acces la informații, ca persoana să aibă posibilitatea să înțeleagă ce acuzații există, ce informații au fost colectate și, mai ales, cum.

O altă cauză importantă este Rădoi vs. România din anii 2000, unde nu mai vorbim despre informații colectate de fostele servicii, ci de cele colectate chiar de actualele servicii de informații, fără însă a exista posibilitatea ca persoana să înțeleagă clar limitele în care au fost strânse aceste date și cum sunt ele utilizate.

Revenind la Haralambie vs. România, un caz din 2009, acesta privește viața privată și dreptul la un remediu efectiv pe plan intern. România a fost condamnată atunci. Era vorba despre accesul la propriul dosar. Este un caz care documentează și informează despre limitele accesului la propriul dosar, iar accentul în hotărâre cade pe interesul personal de a ști ce informații deține statul cu privire la propria ta persoană. S-a ajuns la concluzia — și nu o să vă mire pe cei din România — că abordarea românească a fost să amânăm cât se poate de mult accesul la respectivul dosar. Ajuns la CEDO, s-a stabilit că amânările succesive și termenul foarte lung care a curs de la cerere până la acces constituie o încălcare a dreptului la un remediu efectiv pe plan intern. CEDO spune, și este foarte important acest lucru, că există o obligație pozitivă a statului de a asigura transparentizarea și responsabilitatea în privința sistemelor de supraveghere a cetățenilor. Acesta este un caz esențial atunci când se discută despre accesul la informațiile deținute de serviciile de informații.

Kenedi vs. Ungaria, tot un caz din 2009, mută accentul de la accesul la propriul dosar către accesul cercetătorilor la informațiile reținute de arhive și privește acest acces prin perspectiva libertății de exprimare. Este vorba tot despre arhive care conțin informații adunate de serviciile de securitate comuniste. CEDO susține că există un interes pentru adevărul istoric și că cercetătorilor trebuie să li se permită accesul la aceste date tocmai pentru a documenta trecutul recent. Curtea a statuat că nu este de ajuns să se invoce, la modul general, argumentul că nu se poate oferi acces deoarece s-ar încălca siguranța națională — un argument adesea folosit atunci când se dorește refuzarea accesului la documente.

Un caz mai recent este din 2024 și cred că este un reper foarte important apropo de acest pendul care se mută dinspre transparență spre date personale și înapoi, în căutarea unui echilibru: cazul Suprun vs. Rusia. Este privit tot din perspectiva articolului 10 și vizează informații pe care statul le deținea cu privire la perioada comunistă, la deportări, la reprimarea opozanților și așa mai departe. Ce spune această decizie? Că arhivele istorice despre represiunea statală sunt subiecte de interes public major. Acest lucru este extrem de relevant din perspectiva GDPR, deoarece acolo interesul public joacă un rol crucial atunci când este vorba despre acordarea sau refuzul accesului la anumite documente care conțin și date personale.

CEDO întărește iarăși faptul că autoritățile nu pot să invoce la modul general nevoia de a proteja datele personale. Deci nu putem spune pur și simplu: „nu dăm acces pentru că există GDPR-ul”. Și nici nu se poate invoca, tot la modul general, nevoia de a proteja descendenții, un alt argument care merită discutat în detaliu, ci statul trebuie să demonstreze efectiv o afectare concretă. Această afectare trebuie pusă în balanță cu beneficiile pe care le oferă accesul pentru satisfacerea unui interes public.

Mai spune CEDO că accesul nu se rezolvă doar prin consultarea documentelor istorice în sală (lucru discutat un pic mai înainte de intervenția mea), ci presupune ca cercetătorii să poată obține copii ale documentelor istorice. Aici merită să discutăm cum trebuie să arate acele copii. Este rezonabil să permitem cercetătorului accesul la documentul integral în sală, dar fotocopia eliberată să fie un document cosmetizat? Atâta timp cât accesul la informații a fost deja realizat prin consultarea la sală, obținerea de copii trebuie să servească atât cercetării, cât și diseminării. Cred că acesta este un element important care arată o direcție pe care CEDO își propune să meargă în anii următori: vorbim nu doar despre cercetare, ci și despre diseminarea informațiilor conținute în aceste documente istorice.

Voi încheia prin a vă prezenta o listă non-exhaustivă a elementelor care pot fi avute în vedere atunci când vorbim despre acces, despre transparență versus protecția datelor personale.

Întotdeauna va exista un test al proporționalității. Va fi nevoie să justificăm foarte clar interesul public. În unele cazuri, legiuitorul face deja asta, desemnând anumite categorii de informații în zona celor de interes public. Apoi avem relevanța istorică — de ce vrem să știm. În opinia mea — dar sigur, eu am o opinie care ține de societatea civilă și admit că există și alte opinii în sală — trecutul recent este esențial pentru înțelegerea prezentului. Deci nu facem un exercițiu bazat pe simplă curiozitate, ci facem un exercițiu de igienă socială.

De asemenea, trebuie să analizăm perioada de timp scursă de la evenimentele prezentate în documente, rolul exact al fiecărei persoane în cauză și, nu în ultimul rând, calitatea informațiilor deținute în aceste arhive. Trebuie să înțelegem cine le-a produs, în ce context, câtă încredere poți avea în ele și unde este nevoie de nuanțe. Aici, repet, eu sunt de partea cercetătorilor și a oamenilor. Cred că este nevoie de minte umană și de înțelegerea complexă a realităților; nu cred că putem delega această decizie extrem de sensibilă către instrumente tehnice sau algoritmi automați.

Vă mulțumesc foarte mult și sper că nu v-am plictisit."
(MEDIA EXPRES)