×
Media Expres
Data de astăzi: 14.10.2026;  Data ultimei știri: 14.10.2026 13:09:38

Thrillerul "Primetime" cu actorul Robert Pattinson intră în cinematografele din România

București (MEDIA EXPRES) / 14 oct 2026 / Distribuitorul CAY Films aduce în cinematografele din România, începând de vineri, 16 octombrie, lungmetrajul thriller „Primetime”, regizat de Lance Oppenheim, potrivit unui comunicat de presă transmis marți, 13 octombrie.

Producția urmărește ascensiunea și prăbușirea lui Chris Hansen, un ambițios prezentator de televiziune din anul 2006, care organizează operațiuni sub acoperire pentru demascarea unor potențiali abuzatori, cu scopul de a transforma justiția într-un fenomen de audiență capabil să concureze cu seriale majore precum „Lost”.

Actorul Robert Pattinson interpretează rolul principal, prestația sa fiind remarcată de presa internațională, inclusiv de agenția de știri Associated Press (AP), încă de la premiera din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția.

Lungmetrajul marchează debutul în ficțiune al regizorului Lance Oppenheim, cunoscut anterior pentru documentare precum seria „Ren Faire”, difuzată de televiziunea Home Box Office (HBO).

Documentarul său de debut, "Some Kind of Heaven" (2020), un portret al unei comunități de pensionari din Florida, a fost urmat de "Spermworld" (2024), despre universul donatorilor de spermă, și de seria documentară HBO "Ren Faire" (2024), plasată în culisele unui festival renascentist, urmând să lanseze și "You Can See Everything" (2026) care explorează relația dintre percepție, intimitate și felul în care oamenii aleg să se prezinte în fața celorlalți.

Filmul rulează deja în avanpremieră în anumite locații și urmează să fie proiectat în peste 50 de orașe din țară, lansarea fiind susținută de parteneri media printre care se numără radio Rock FM și televiziunea Blitz TV.

Programul complet și mai multe informații despre film pot fi găsite pe
www.cayfilms.ro și pe rețelele sociale. Trailerul poate fi vizionat pe YouTube la adresa: https://youtu.be/otzYGYTlyMA.

Operațiunile de producție și distribuție la nivel internațional sunt derulate de compania americană A24, fondată de Daniel Katz, David Fenkel și John Hodges, care a înregistrat o cifră de afaceri estimată la peste 24,8 milioane de dolari în anul 2025.
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aici… Abonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici